Profit
№_12_2023, decembrie 2023
În următorul compartiment aflat în afara tabelului este indicat procentul celor chestionaţi din fiecare grup în raport cu totalul acestora. În ultima coloană a tabelului se dă media rezultatelor înregistrate în mod separat.
Datele din tabel sînt prezentate în funcţie de factorii de influenţă.
Conform rezultatelor celui de al doilea sondaj, factorul care a influenţat negativ în modul cel mai esenţial asupra business-ului a fost insuficienţa de cadre. Cu 50 de puncte a fost evaluat acest factor de către reprezentanţii din domeniul asigurărilor şi cu doar 5 puncte de cei din organizaţiile de microficnanţare. Al doilea factor ca importanţă a fost stabilită lipsa de independenţă în instituţiile judiciare. Factorul creditelor scumpe a cedat locul întîi în favoarea poziţiei a treia. Ceea ce este interesant e că pentru sectorul de producţie acest factor îşi păstrează întîietatea. Coruţia trece de pe locul trei pe poziţia a patra. Comerţul consideră că corupţia reprezintă factorul de bază în şirul celor care împiedică dezvoltarea business-ului. Nu li se acordă prea mare importanţă nici preţurilor la resursele energetice (locul 9 în tabel cu 7,06 puncte comparativ cu 5,05 puncte în sondajul precedent).
Aprecierea leului îi deranjează şi mai puţin pe cei chestionaţi (locul zece, ultimul, cu 2,54 puncte, ceea ce e de 1,67 ori mai puţin decît în sondajul precedent).
Conform recomandprilor respondenţilor noştri puterea trebuie să:
- creeze condiţii pentru dezvoltarea micului business, asigurînd condiţii de creditare preferinţială;
- elaboreze mecanisme de atragere a remitenţelor în economia reală;
- reducă semnificativ cota de impozitare a fondurilor de salarizare ceea ce ar readuce în ţară braţe de muncă calificate;
- elaboreze programe de pregătire a cadrelor calificate pe perioada anilor 2008 -- 2012;
- încurajeze prezenţa business-ului nostru peste hotarele ţării;
- promoveze o politică externă echilibrată orientată spre deschiderea (refacerea) pieţelor tradiţionale;
- interzică firmelor afiliate puterii să participe la tendere şi concursui investiţionale. Toate comenzile de stat să fie oferite pe bază de concurs şi în condiţii de transparenţă totală.
Organizatorii sondajului aduc mulţumiri oamenilor de afacere care au consimţit să participe, fiind pe deplin convinşi că desfăşurarea trimestrială a sondajelor şi publicare rezultatelor vor contribui la o prosperarea ţării noastre.
Producerea uleiurilor volatile este o activitate pe cît de bănoasă, pe atît de nesigură. Or, nu odată condiţiile climaterice au dat peste cap planurile producătorilor. În consecinţă, deşi producătorii luptă pentru majorarea volumului producţiei, în anul 2007, de exemplu, aceasta a fost cu cca 70% mai mică decît în 2006.
În perioada sovietică, Moldova era unul din cei mai mari producători de plante aromatice şi uleiuri volatile. Pe atunci, în această sferă activau 20 de întreprinderi, care, pe lîngă speciile tradiţionale de plante aromatice, cum ar fi trandafirul, menta, levănţică, şerlaiul, mărarul, fenicul, mai cultivau, deşi pe suprafeţe mici, şi isopul, cimbrul de munte, stînjenelul, pelinul lămiios, pelinul anual. De altfel, în acea perioadă Moldova producea anual aproape 200 de tone de uleiuri. Însă, în zilele noastre situaţia este mult mai complicată. Anul 2007 a fost unul foarte greu pentru agenţii economici ce se ocupă cu cultivarea plantelor aromatice şi medicinale. Deşi nu există o statistică în domeniu, se afirmă că Republica Moldova ar fi produs în 2007 doar cîteva zeci de tone de uleiuri volatile.
Boris FILIP, cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică, specialitatea tehnologii de procesare: La momentul de faţă de cultivarea plantelor medicinale şi aromatice în Moldova se ocupă şapte agenţi economici mari, inclusiv din Germania şi Austria. În total aceştia deţin cam 3,5 mii ha pe care cultivă plante aromatice şi medicinale. Deşi afacerea în domeniu ar trebuie să fie una profitabilă, lipsa tehnologiilor moderne de producere, determină costurile mari ale acestei producţii şi, respectiv, o rentabilitate scăzută. Cea mai dotată este întreprinderea din satul Cobusca, raionul Anenii-Noi, dar şi aceasta nu deţine tot utilajul necesar.
Majoritatea uleiurilor produse în ţară se exportă în Germania, Austria, Olanda, Canada, Ungaria şi Belgia. Preţurile de export variază de la $35 pentru un kilogram de şerlai, pînă la $250 pentru cel de trandafir. Se vehiculează însă că preţurile acestora în 2008 se vor dubla şi chiar se vor tripla.
Viorel CHIVRIGA, analist: Cultivarea plantelor medicinale şi aromatice are mari perspective, datorită faptului că există o cerere constantă atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă la majoritatea produselor, care pot fi obţinute în sector. Pe viitor, cererea de pe piaţa internă va creşte odată cu dezvoltarea sectoarelor conexe, adică a ramurii de parfumerie şi cosmetică (S.A. „Viorica-Cosmetic”), industriei de prelucrare şi de conservare a fructelor şi legumelor, sectoarelor specializate în fabricarea băuturilor alcoolice şi a băuturilor răcoritoare, celui specializat în producerea de medicamente şi produse farmaceutice. Totodată, este real ca R. Moldova, treptat, să-şi recapete poziţia de altă dată - de ţară exportatoare de uleiuri volatile şi de plante medicinale. Însă, pentru aceasta e necesar ca, în primul rînd, să fie restabilită întreaga filieră de la cercetare, producere pînă la reglementări de piaţă şi de promovare a exporturilor.
Se pare că în această ramură, ca şi în multe altele, lipsesc atît investiţiile, cît şi cunoştinţele. Ministerul agriculturii şi industriei alimentare susţine că va depune toate eforturile pentru a crea condiţii prielnice de lucru investitorilor şi va ajuta producătorii să achiziţioneze material semincer şi săditor de calitate superioară. În condiţiile în care statul nu va împiedica investitorii străini să lanseze afaceri în acest domeniu şi va crea condiţii oportune pentru exportarea producţiei, s-ar putea ca în anul 2010, Republica Moldova să devină din nou un lider în producerea de plante medicinale şi uleiuri volatile.
Din dosarul revistei „Profit”
În Moldova a fost elaborat Programul de relansare şi dezvoltare a producţiei de plante aromatice şi medicinale pentru anii 2003 – 2010. Conform acestuia, se prevede sporirea producţiei uleiurilor volatile de la 23 tone în 2000, la 170 de tone în 2010, iar a celei de plante aromatice - de la 125 de tone la 1000 de tone. Tot acolo se mai prevede asigurarea unui nivel de rentabilitate a producţiei de cel puţin 25-30%, iar volumul exportului să ajungă de la $510 mii în anul 2000, la $5 mln. în anul 2010.
[img1] => /data/155/215_545791_img1.jpg [img2] => /data/155/215_545791_img2.jpg [password] => [hidden] => 0 [modification_time] => 2008-06-02 10:42:58 [ip] => 127.0.0.1 [creation_time] => 2008-03-24 15:31:58 [section_address] => number-3-08-ro [page_id] => 155 [page_address] => articles-ro [page_type] => 8 [files] => ) ) [files] => Array ( ) ) [207] => Array ( [page_id] => 155 [section_id] => 207 [section_name] => Numarul 1_08 [text1] => Nr 1-2(151-152), ianuarie-februarie 2008 [status] => 0 [address] => number-1-08-ro [img1] => [img2] => [records] => Array ( [543290] => Array ( [record_id] => 543290 [section_id] => 207 [parent] => [queue] => [str50] => BNM procedează la target [str100] => 0 [string1] => Serghei BALABAN | Aşteptări & Realitate [string2] => b:0; [string3] => /articles-ru/number-1-08/543013/ [number] => [text1] => Toată lumea doreşte o inflaţie mică, dar nimeni nu vrea să suporte pierderile pentru obţinerea acesteia. Dar va trebui! Un cuvînt nou, „ţintirea”, a apărut în vocabularul pieţei financiare a Moldovei, la sfîrşitul anului 2007. L-a introdus în uz banca naţională a moldovei (bnm), la sugestia FMI. în sens clasic, “ţintirea” (în engl. target – ţintă) subînţelege stabilirea reperelor politicii monetare şi reglarea masei monetare, pe care le respectă băncile centrale. [text2] => În urmă cu un an, BNM a ales ca scop strategic obţinerea unei inflaţii mici constante pe termen lung. Potrivit spuselor conducătorilor băncii, datorită politicii noi, în termen de doi ani, inflaţia trebuie să constituie sub 10%. BNM nu intenţionează aplicarea vreunor instrumente noi pentru atingerea acestui obiectiv. Accentul va fi pus pe reglementarea ratei de bază la credite, pe modificarea mărimii de rezervare obligatorie pentru bănci, pe analiza şi modelarea situaţiei, lucrul cu populaţie prin intermediul presei. Sensul ţintirii constă tocmai în acest complex de măsuri şi obiective.
Toate ţările din vechea şi noua Europă au trecut printr-un astfel de proces. Datorită ţintirii, practic, toate republicile din Europa de Est şi Baltice au reuşit să obţină, într-un termen relativ scurt, succes economic şi integrarea în Uniunea Europeană. Fireşte, economişti profesionişti din ţări bine dezvoltate au participat la elaborarea noilor politici monetare ale acestor state.
În acest context, apare întrebarea: şi unde au fost povăţuitorii străini ai Moldovei în toţi aceşti 15 ani? Sau, poate, financiarii locali nu au fost receptivi la vocea raţiunii şi nu au văzut avantajele ţintirii?
Primii paşi deja au fost făcuţi: rata de bază a fost ridicată cu 2,6%, pînă la 16%, rata de rezervare pentru mijloacele atrase – de la 10 pînă la 15%, se organizează întrevederi cu jurnaliştii, a fost organizat un seminar internaţional de specialitate. Au fost definite politicile monetar-valutare pe anul 2008.
Aşa se întîmplă în natură – orice acţiune întîmpină rezistenţă. Astfel, şi băncile au reacţionat la inovaţii atît de impetuos pe cît le permite statutul – socotesc încetişor pierderile de pe urma beneficiului ratat şi le declară aceasta acţionarilor lor. Pierderile din ţintire au rezultat din rezervarea suplimentară. Aceasta reduce din rentabilitatea capitalului. Putem presupune că şi costul serviciilor va creşte cu o sumă proporţională cu pierderile respective.
BNM are argumentele ei pentru aceasta. Managerii ei susţin că măsurile nu sînt orientate spre un singur scop, că ele vor contribui la întărirea sistemului bancar, fapt care va avea impact benefic asupra fiecărei bănci. Banca atrage atenţia la faptul că este alogic să se vorbească despre diminuarea rentabilităţii în condiţiile în care băncile au o lichiditate sporită.
Cît priveşte ratele de bază, potrivit declaraţiilor făcute de viceguvernatorul BNM Victor Cibotaru, „experienţa Poloniei arată că ele pot fi mult mai mari – în această ţară rata a urcat pînă la 20%, iar acum a coborît la 6%».
În calitate de instrument de sterilizare operativ, BNM foloseşte hîrtii de valoare de stat şi certificate proprii. Ratele la acestea deocamdată nu sînt atractive pentru bănci (15-17%). Dar diferenţa în impozitarea veniturilor aferente (circulaţia de HVS nu se impozitează), determină băncile comerciale să fie selective în alegerea valorilor mobiliare, chiar dacă BNM spune că ele nu se deosebesc.
Băncile apreciază cu recunoştinţă eforturile BNM, care cumpără valuta străină pe care o oferă ele. Dar aceasta nu poate dura la infinit. Rezervele ei depăşesc $1,3 mlrd., iar în condiţiile în care fluxul de valută în ţară creşte, cumpărarea acesteia de către BNM ar putea să capete un caracter selectiv. Primele săptămîni ale anului 2008 au arătat încetinirea sporirii rezervelor.
În această situaţie, se pare că formarea dobînzilor la credite şi depozite se va schimba. Băncile comerciale vor fi nevoite să le coboare pe fundalul aprecierii leului şi incertitudinilor cu dolarul şi euro, iar BNM va căuta să menţină şi chiar să ridice rata de bază. Evident, de pe urma noii politici a Băncii Naţionale va avea de căştigat întreaga economie, dar la primele etape vor pierde depunătorii. Pentru aceştia condiţiile de deschidere a depozitelor vor deveni mai puţin atractive. Iar băncile vor trebui să facă efort ca să menţină rata de profitabilitate atinsă deja.
Pe cît de necesară vi se pare reforma fondurilor de investiţii, care a început în 2005, dar, contrar aşteptărilor, încă nu a fost finisată?
Iurie GOTIŞAN, analist economic:
După cum ştiţi în prezent decurg procesele de lichidare, reorganizare, fuzionare a fondurilor de investiţii. În aceste fonduri şi-au investit bonurile patrimoniale 1,5 milioane cetăţeni. Ca rezultat al privatizării în masă în anii `90 au fost create cca 40 de fonduri de investiţii şi 10 companii de trust. La procesul de privatizare contra bonuri patrimoniale au participat peste 3 milioane de persoane sau 89% din deţinătorii de bonuri. Transformarea fondurilor de investiţii în fonduri nemutuale (care nu sînt obligate să-şi răscumpere acţiunile de la acţionari), a agravat situaţia pe acest segment de piaţă. Din acest motiv, pentru a întoarce cel puţin parţial valoarea acţiunilor depuse la fonduri, în anul 2005 a fost modificată Legea privind fondurile de investiţii, care a fost eminamente necesară. Şase fonduri au decis să se reorganizeze. Dar, din păcate, nu toţi acţionarii s-au adresat la fonduri cu cerea să li se răscumpere acţiunile. De acest drept au beneficiat peste 35 mii acţionari, în acest scop fiind îndreptate doar 12,7 mln. lei. Nouă fonduri au decis să se lichideze din proprie iniţiativă. Pînă în prezent, au fost vîndute circa 40% din totalul pachetelor de acţiuni, cote-părţi deţinute de acestea şi, în medie, unei acţiuni îi revin 0,09 - 0,65 lei. Dacă vom calcula cît îi revine în medie unui acţionar, atunci ajungem la sume ce variază între 32 şi 235 de lei. Bineînţeles că sumele sînt foarte mici. Probabil că din acest motiv a apărut iniţiativa de a prelungi termenul de lichidare a fondurilor de investiţii pînă la 01.07.2008. Ca rezultat, vor fi scoase la vînzare pachetele de acţiuni şi cotele de participare rămase.
Alte 17 fonduri se află în proces de lichidare forţată. Mijloacele băneşti obţinute din vînzarea activelor sînt acumulate pe conturi de depozit. Aceste fonduri au acumulat în medie sume ce variază între 15 bani la o acţiune şi 1,79 lei la o acţiune, iar în medie pe acţionar – de la 34 la 428 lei.
Patru fonduri – „Incom-Invest”, „Cărpineniprivatinvest”, „Glor-Invest” şi „Migdalinvest” au încheiat procedura de înstrăinare a activelor. În prezent acestea deţin doar active sub formă de mijloace băneşti ce vor fi împărţite acţionarilor.
Natan GARŞTEA, Estimator VM: Sincer, cred că reforma fondurilor de investiţii urma să fie făcută încă acum 5 ani şi finisată în termeni cît mai urgenţi. Deşi scopul primar al creării fondurilor de investiţii – privatizarea în termeni restrînşi a unei părţi semnificative a patrimoniului statului - a fost atins, în satisfacerea scopurilor ulterioare ele s-au dovedit a fi extrem de ineficiente. La majoritatea fondurilor de investiţii calitatea portofoliilor investiţionale a scăzut odată cu trecerea timpului, activele lichide fiind substituite cu pachete cu o lichiditate şi profitabilitate redusă. De asemenea, veniturile achitate de fondurile de investiţii acţionarilor săi erau cu mult mai mici decît veniturile pe alte segmente ale pieţei financiare.
Cred că atît datorită modului în care au apărut fondurile de investiţii de la noi, cît şi datorită specificului organizării lor (în fonduri nemutuale), ele erau sortite eşecului, şi scopul organelor de stat în această situaţie era de a asigura lichidarea lor cu pierderi minime pentru acţionarii fondurilor de investiţii.
Veaceslav NEGRUŢA, analist economic: Sînt de-acord că termenul trebuia să fie prelungit deoarece cîteva fonduri nu s-au încadrat în termenul iniţial stabilit. E o procedură juridică complexă, care necesită un lucru cu fiecare dţiinător de bon de privatizare. E vorba şi de activele care sînt în proprietatea acestor fonduri. Consider că o abordare de forţare a lichidării acestora n-ar fi fost justificată.
Opoziţia parlamentară, care a venit cu ideea reorganizării fondurilor de investiţii încă în 2002, afirmă că puterea în mod intenţionat a tergiversat această reformă pentru a le permite unor fonduri „să spele” activele. Opoziţia a adus chiar şi unele exemple de posibile scheme în acest sens. Pe cît de întemeiate vi se par aceste declaraţii?
Iurie GOTIŞAN: A face declaraţii nu este suficient, după mine cred că e necesară probarea documentară a acestora. Mai mult ca atît, anume în perioada post-2002 au derulat masiv procedurile de lichidare forţată a fondurilor de investiţii, ce nu şi-au conformat activitatea cerinţelor legislaţiei. Bineînţeles, că Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Procuratura Generală au investigat cazurile semnalate de admitere a mai multor situaţii de „spălare a activelor”, însă rezultatele investigaţiilor nu s-au prea mediatizat.
Natan GARŞTEA: Desigur, scheme de spălare a activelor există şi au existat totdeauna. Nu ştiu, însă, dacă ele au fost utilizate tocmai în perioada pregătirii reformei şi dacă există vreo legătură între aceste două evenimente. Cred că pe această temă sînt abilitate să se expună doar organele de stat competente, în primul rînd Comisia Naţională a pieţei financiare şi Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei.
Au resimţit cetăţenii efectele reformei fondurilor de investiţii?
Iurie GOTIŞAN: În rezultatul operării modificărilor la Legea cu privire la fondurile de investiţii în 2005, şi-au lichidat genul de activitatea profesionistă la piaţa valorilor mobiliare 6 fonduri de investiţii. Pe de altă parte, trebuie să mai menţionăm şi pasivitatea (sau indiferenţa) acţionarilor fondurilor de investiţii respective. Doar circa 39 mii (6,2% din numărul total al acţionarilor) s-au pronunţat pentru răscumpărarea acţiunilor deţinute la preţul aprobat de adunarea generală a acţionarilor. Vor avea posibilitate să ridice ceva bani şi acţionarii fondurilor de investiţii aflate în proces de lichidare.
Natan GARŞTEA: Reforma propriu zisă constă sau în lichidarea fondurilor de investiţii, sau în reorganizarea lor. Cred că este mai bună situaţia acţionarilor de la fondurile care se lichidează – ei vor putea să primească partea din activele fondului ce le revine ca acţionari, de regulă mijloace băneşti sau acţiuni a unor întreprinderi din portofoliul fondului, care nu au putut fi vîndute. În marea majoritate a cazurilor valoarea obţinută de către acţionari este cu mult mai mică decît valoarea nominală a acţiunilor deţinute. În schimb ei pot să uite despre epopeea cu fondurile de investiţii şi să întoarcă această filă.
Fondurile care se reorganizează vor activa în continuare ca societăţi pe acţiuni obişnuite, ceea ce lipseşte acţionarii lor de un şir de avantaje pe care le aveau ca acţionari ale fondurilor – limitarea cheltuielilor fondului, achitarea obligatorie a dividendelor etc. Consider că după reorganizare, e puţin probabil ca situaţia acţionarilor rămaşi să se amelioreze. Cel puţin în apropiaţii cîţiva ani.
Veaceslav NEGRUŢA: Categoric nu. Chiar de la bun început cetăţenii au fost în afara unor careva beneficii tangibile din crearea, activitatea sau lichidarea fondurilor. Lipsa de transparenţă în administrarea activelor de către administraţiile acestor fonduri a scos din circuit cetîţeanul care a încredinţat bonul său acestor fonduri. Astfel, proprietăţile statului în procesul de privatizare au trecut în mîinile unor grupuri restrînse. Iar cetăţeanul de rînd a fost doar un instrument intermediar în acest proces fără careva beneficii materiale sau financiare, cu unele foarte rare excepţii.
Care, în opinia Dvs, ar fi fost varianta optimă de reformare a activităţii fondurilor de investiţii?
Iurie GOTIŞAN: Optimal ar fi fost reorganizarea lor în fonduri de investiţii mutuale, care sînt obligate să-şi răscumpere acţiunile plasate între acţionari. În acest sens, fondurile de investiţii urmau să dispună de active lichide, a căror tranzacţionare ar fi asigurat mijloacele necesare. Perioada îndelungată de înstrăinare a portofoliului investiţional deţinut de fondurile de investiţii aflate în proces de lichidare demonstrează că acestea dispun de active preponderent nelichide.
Natan GARŞTEA: Consider că fondurile de investiţii create în perioada privatizării urmau să fie lichidate pentru a se recupera cît se mai putea din valoarea activelor lor. Dacă totuşi s-a mers pe ideea reorganizării lor, ar fi trebuit ca răscumpărarea acţiunilor să se facă la valoarea activelor nete la o acţiune (în medie, circa 1,4 lei), şi nu la jumătate din valoarea nominală (de regulă, 50 bani).
Cred că deja este timpul să se treacă peste această pagină din istoria pieţei de capital din Moldova. Crearea unor fonduri de investiţii mutuale de tip nou, care ar atrage de la investitori nu bonuri, ci mijloace băneşti reale şi le-ar investi în active cu o lichiditate şi profitabilitate înaltă, ar putea conduce la revigorarea acestui segment important al pieţei de capital din Moldova.
[img1] => [img2] => [password] => [hidden] => 0 [modification_time] => 2008-06-02 10:42:58 [ip] => 127.0.0.1 [creation_time] => 2008-02-19 13:07:23 [section_address] => number-1-08-ro [page_id] => 155 [page_address] => articles-ro [page_type] => 8 [files] => ) [543296] => Array ( [record_id] => 543296 [section_id] => 207 [parent] => [queue] => [str50] => Cît costă acţiunile întreprinderilor? [str100] => 0 [string1] => Anatol IVASCENCO, doctor în ştiinţe fizico-matematice | Acţiuni & Preţuri [string2] => b:0; [string3] => /articles-ru/number-1-08/543144/ [number] => [text1] => Valorile mobiliare corporative din Moldova au început să le deschidă larg ochii acţionarilor, arătînd cît de valoroase sînt de fapt activele pe care le deţin ei. Analiza statisticilor licitaţiilor cu valori mobiliare corporative (VMC) ale companiilor pe acţiuni moldoveneşti pe anul trecut se prezintă comparativ cu o perioadă de licitaţii de opt ani, începînd cu anul 2000. Studiul ia în calcul datele tranzacţiilor de la bursa de valori, dar şi ale celor care nu se efectuează la bursă. Compararea ne permite să vedem tendinţele pe termen mediu, la scara anului, şi pe termen lung, la scara de opt ani, în dinamica preţurilor la VMC. [text2] =>
În anul 2007, dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare corporative (VMC) a fost influenţată de mai multe evenimente. În primul rînd, ar fi de menţionat „încălzirea” capitalizării acţiunilor băncilor şi intensificarea bruscă a licitaţiilor cu acestea. Bilanţul financiar în această parte din segmentul bursier al pieţei VMC a constituit 933 mln. lei sau aproape 81% din rulajul bursier total al anului. Aceasta este de două ori mai mult decît suma licitaţiilor bursiere, înregistrate în anul „record” pentru bursă - 2003. (tabelul nr.1).
De menţionat că fiecare a şasea operaţiune bursieră din 2007 a avut ca obiect acţiuni bancare. Cu alte cuvinte, poate fi vorba despre o creştere fără precedent a lichidităţii unui grup anumit de VMC, pentru piaţa de valori locală. De exemplu, doar cu acţiunile MOLDOVA-AGROINDBANK pe parcursul anului au fost înregistrate 240 de tranzacţii.
Ar trebui să menţionăm creşterea capitalizării VMC şi în alte componente ale segmentului bursier, în mare parte, provocate de sus-menţionata „încălzire” a părţii bancare a bursei. În particular, ponderea numărului de tranzacţii în intervalul cursurilor de acţiuni „supraînalte” (peste 120% din valoarea nominală) a alcătuit, în 2007, aproape 50% din totalul operaţiunilor bursiere. În acest grup de tranzacţii au fost antrenate acţiuni ale băncilor dar şi ale altor societăţi pe acţiuni (SA), de exemplu, MAGAZINUL IONEL, IPTEH, AGROSERVICE-OLĂNEŞTI, ECHIPAMENT, CARAT, PRODUSE CEREALIERE, PLOVDIV, AUTOMAT (în total peste 70 de emitenţi).
Sustrage atenţia înregistrarea în segmentul extrabursier al pieţei VMC a peste 120 mii de operaţiuni legate de transmiterea la valoarea nominală a drepturilor de proprietate asupra activelor fondurilor de investiţii (FI) în curs de desfiinţare către acţionarii acestor fonduri şi a aproape 30 mii de tranzacţii de răscumpărare de la acţionari, la preţ fix, a acţiunilor FI în curs de desfiinţare şi/sau reorganizare. Aceste operaţiuni, chiar dacă vizează interesele armatei de mai multe mii de acţionari şi investitori, abia de se raportă la categoria tranzacţiilor de piaţă de rutină, pentru că nu sînt decît un episod de piaţă scurt, determinat de încheierea activităţii fondurilor de investiţii pentru privatizare, constituite la mijlocul anilor 90. Am început să resimţim rezultatele acestui proces exagerat de lung încă în statisticile bursiere ale anului 2005, în care poziţia dominantă (84% din totalul tranzacţiilor) au deţinut-o tranzacţiile massive de acelaşi tip de cumpărare a acţiunilor FI “DAAC-HERMES”. Aceasta s-a manifestat şi în statisticile extrabursiere ale anului 2006, prin operaţiuni masive de acelaşi tip cu acţiunile FI “АGROFOND”, “DIVIDEND” ŞI „REAL INVEST”. Aşa cum procesele de dizolvare şi reorganizare sus-menţionate comportă mari dificultăţi juridice şi organizatorice, nu este exclus că asemenea tranzacţii masive de acelaşi tip cu acţiunile FI sau cu active necomercializate vor mai fi prezente un an-doi în statisticile pieţei de valori.
Evoluţia segmentelor pieţei VMC
Indicatorii statisticilor licitaţiilor în segmental bursier şi cel extrabursier ale pieţei VMC din ultimii 8 ani, inclusiv 2007, sînt prezentaţi în Tabelul nr. 1. Ca de obicei, am exclus din analiză operaţiunile cu un caracter comercial dubios – tranzacţii de donaţie, moştenire, privatizare şi schimb. În legătură cu „plecarea” de pe piaţă a marilor investitori de portofoliu, adică FI, sîntem nevoiţi să reaplicăm în analiză procedee neformale. Ca şi în anul 2005 pentru segmentul bursier, excludem din analiza statisticilor extrabursiere pe anul 2007 tranzacţiile masive de acelaşi tip cu acţiuni ale FI în curs de dizolvare şi/sau reorganizare, precum şi tranzacţiile de redistribuţie a activelor necomercializate ale unor FI foştilor acţionari. Paradoxul constă în faptul că, în virtutea efectului de proporţii (circa 150 mii de operaţiuni), despre tranzacţiile respective nu putem spune că sînt nesemnificative. Totodată, să reducem activitatea de afaceri a participanţilor la componenta extrabursieră a pieţei VMC la transcrierea acţiunilor de pe conturile unei serii de FI pe conturile foştilor lor acţionari, la o valoare nominală iluzorie, ar însemna să reducem paleta multicoloră a activităţii investitorilor în anul 2007 la o singură culoare.
Din tabelul nr.1 rezultă următoarele:
- Statistica de anul trecut a pieţei VMC arată o serie întreagă de „recorduri” în segmentul bursier şi nu oferă impresii puternice în partea extrabursieră a pieţei.
- Anul bursier 2007 l-a întrecut pe cel precedent la toţi indicatorii, expuşi în Tabelul nr. 1. Evaluarea statistică a numărului de operaţiuni bursiere, a sumei licitaţiilor şi a cursului bursier al acţiunilor, ponderat după numărul de tranzacţii, reprezintă o realizare absolută pentru întreaga perioadă analizată de 8 ani.
- După valoarea operaţiunilor bursiere, anul 2007 l-a depăşit pe 2006 de aproape 3.5 ori, iar indicatorul „record” respectiv din 2003 - de 2.5. Contribuţia decisivă la creşterea rezultatului financiar al licitaţiilor bursiere din 2007, au avut-o, precum s-a menţionat, tranzacţiile cu acţiunile băncilor.
- În anul 2007, numărul de tranzacţii bursiere a crescut de aproape 1.5 ori. Pe fundalul variaţiei slabe a numărului de VMC, participante la licitaţii, aceasta semnifică creşterea lichidităţii acţiunilor înregistrate în terenul bursier. Iar ritmul devansator de creştere a rezultatului financiar în raport cu ritmul de creştere a numărului de tranzacţii denotă sporirea capitalizării medii (valorii) acţiunilor corespunzătoare.
- Un bilanţ firesc al tendinţelor sus-menţionate în dezvoltarea segmentului bursier al pieţei de valori în anul 2007 este creşterea apreciabilă, practic, de 1.5 ori, a valorii cursului bursier al acţiunilor, mediu ponderat după numărul de operaţiuni (des.1).
- Dacă nu luăm în calcul tranzacţiile extrabursiere masive şi de acelaşi tip, care totalizează procesul de lichidare şi reorganizare sus-menţionat, şi care reprezintă 92% din totalul operaţiunilor, indicatorii activităţii de afaceri a investitorilor în segmentul extrabursier în anul trecut se vor dovedi a fi cu mult sub rezultatele anului 2006. Acest declin arată cel mai relevant reducerea numărului de tranzacţii (cu peste 28%) şi diminuarea sumei operaţiunilor extrabursiere (cu peste 32%).
- Un minim record pentru ciclul analizat de 8 ani a înregistrat în 2007 numărul claselor de acţiuni care au făcut obiectul licitaţiilor extrabursiere.
- Chiar dacă bilanţul evoluţiei componentei extrabursiere a pieţei VMC în 2007 a fost mai mult decît modest, acest segment al pieţei nu putea să nu reacţioneze la semnalele pozitive în dezvoltarea situaţiei pe terenul bursier. Astfel, cursul extrabursier al acţiunilor, mediu ponderat după numărul de tranzacţii, s-a apropiat de valoarea record pentru ciclul de 8 ani, atinsă în anul 2005. (Des.1).
Situaţia preţurilor cu dinamica pe termen mediu
Analiza diagramei nr. 1 ne oferă detalii asupra evoluţiei situaţiei preţurilor în segmentul bursier al pieţei VMC, în anul 2007.
Din diagramă se vede că intensitatea licitaţiilor în diferite intervaluri de curs în anul 2007, ca şi în 2006, s-a deosebit vizibil. În 2007, sînt destul de evidente „prăbuşirile” intensităţii licitaţiilor în intervalele de curs 0.0-0,3 şi 0.8-1.4 din valoarea nominală. Concomitent, se observă un „salt” considerabil al intensităţii operaţiunilor bursiere în intervalul 1.4-1.6 din valoarea nominală.
Divizînd diapazonul de curs al operaţiunilor bursiere în trei intervale: intervalul cursurilor „mici” (0-40% din valoarea nominală), «medii» (40-80% din valoarea nominală) şi “mari” (80-120% din valoarea nominală), şi adăugînd la acestea intervalul cursurilor «supramari” (peste 120% din valoarea nominală), putem constata că, primului şi celui de-al treilea interval, în anul 2007, le-au revenit cîte 14 şi 12% din totalul operaţiunilor bursire, iar intervalului cursurilor «medii» şi «supramari» – 25 şi 49%, respectiv. Aceasta contrastează ca principiu cu situaţia din 2006, cînd intervalelor cursurilor «mici» şi «mari» le revenau 34% din totalul tranzacţiilor bursiere, iar intervalului cursurilor «supramari» – doar 11%. Astfel, în premieră pentru perioada analizată de 8 ani, poziţiile de lider ale intervalelor de cursuri «mici» şi «mari» în statisticile bursiere s-au dovedit a fi pierdute. O actualitate excepţională au căpătat-o tranzacţiile care fac parte din intervalul cursurilor «supramari». Redistribuţia menţionată a ponderii statistice a intervalelor cursurilor «mici» şi «mari» în favoarea intervalului celor «supramari» a predeterminat creşterea cursului acţiunilor, mediu ponderat după numărul tranzacţiilor bursiere, de la 61%, în anul 2006, pînă la 90% din valoarea nominală, în 2007. (tab.1).
Diagrama nr.2 arată distribuţia în funcţie de curs a numărului de tranzacţii în anii 2006 şi 2007 în terenul extrabursier al pieţei VMC. Aplicînd acelaşi procedeu de divizare a diapazonului de curs, găsim că în anul trecut în intervalul de cursuri «mici» (0-40% din valoarea nominală) au fost efectuate 17, în intervalul de cursuri «medii» (40-80% din valoarea nominală) – 32, în intervalul celor «mari» - 42%, iar intervalul cursurilor «supramari» - 9% din totalul operaţiunilor extrabursiere.
Comparînd datele cu analogii din 2006, constatăm că în statisticile extrabursiere ale anului 2007 s-a redus ponderea tranzacţiilor care revin intervalelor de cursuri «mici» şi «medii» (o diminuare de la 34 pînă la 17 şi de la 49 pînă la 32% din totalul operaţiunilor extrabursiere, respectiv), şi activităţile participanţilor la segmentul extrabursier s-au mutat în intervalele cursurilor «mari» şi «supramari» (o creştere de la 17 pînă la 42 şi de la 2 pînă la 9% din totalul operaţiunilor extrabursiere, respectiv). De menţionat că, cota intervalului cursurilor «mari» în statisticile extrabursiere ale anului 2005 se ridica la 67%. Pentru acest motiv, în pofida creşterii apreciabile, în 2007, a cursului extrabursier al acţiunilor mediu ponderat după numărul de tranzacţii (de la 46 pînă la 73% din valoarea nominală), acesta nu a putut trece de nivelul din 2005.
Comparînd diagramele nr.1 şi nr.2, putem remarca tendinţele şi particularităţile generale ale evoluţiei situaţiei preţurilor în segmentul bursier şi cel extrabursier în anul 2007. O particularitate comună a acestora este diminuarea în statisticile comerciale a actualităţii tranzacţiilor ce revin intervalului cursurilor «mici», precum şi deplasarea activităţilor participanţilor la piaţă către intervalele cursurilor «mari» şi «supramari». Dar în timp ce pentru segmentul bursier interesele investitorilor încep să se concentreze în intervalul cursurilor «supramari», pentru segmentul extrabursier ele se localizează deocamdată în intervalul cursurilor «mari».
Evoluţia cursurilor pe termen lung
Particularitatea situaţiei de curs în segmentul bursier şi cel extrabursier ale pieţei VMC sînt determinate de distribuţia aporturilor intervalelor de curs separate la statisticile comerciale. Aceste aporturi reflectă priorităţile participanţilor la piaţă, care, la rîndul lor, sînt legate de posibilităţile lor economice şi financiare, de factorii mediului de investiţii şi de conjunctura pieţei. Aceşti factori nu dovedesc o stabilitate ridicată.
Distribuţia aporturilor intervalelor de curs separate la statisticile bursiere ale anilor 2000-2007 sînt reflectate în des. 2.
Din des.2 vedem că:
- Pe parcursul a şapte ani (2000-2006) din ultimii opt, principalele intervale de curs pentru participanţii la licitaţiile bursiere rămîneau a fi intervalele cursurilor «mici» şi «mari». La limită, aporturile lor se ridicau la 62% din totalul tranzacţiilor pentru cursurile «mici» (2005 ) şi 34% - pentru cele «mari» (2006). În 2007 situaţia s-a schimbat principial. Pe primul loc în sistemul priorităţilor participanţilor la licitaţiile bursiere au ieşit tranzacţiile din intervalul cursurilor «supramari» (49%).
- În urma metamorfozei menţionate, s-au schimbat tendinţele pe termen lung în evoluţia situaţiei preţurilor în terenul bursier. În particular, în ciclul analizat de 8 ani, intervalele cursurilor «mici» şi «mari» au început să prezinte în dinamica lor trenduri liniare negative. La intervalul cursurilor «supramari» trendul pozitiv s-a accentuat vizibil. Şi doar dinamica actualităţii intervalului cursurilor «medii» în plan de termen lung rămîne cu o evoluţie anostă.
- Bilanţul interacţiunii trendurilor respective este trendul liniar pozitiv pe termen lung la cursul bursier mediu ponderat după numărul de tranzacţii (des.1). Desigur, nu toate sînt tocmai bune, dacă luăm în calcul «prăbuşirile» vizibile în dinamica cursului bursier în anii 2004-2006. Şi aceasta ascunde riscuri investiţionale serioase, deşi pe un termen relativ scurt. Dar în perspectiva de termen lung tendinţele rămîn pozitive.
- Distribuţia aporturilor intervalelor de curs separate pe terenul extrabursier în anii 2000-2007 se prezintă pe des.3.
Din des.3 rezultă:
- În segmentul extrabursier al pieţei, spre deosebire de cel bursier, intervalul cursurilor «mici» a pierdut rolul dominant în statisticile comerciale încă în anul 2005, cînd poziţiile prioritare le-au ocupat intervalele cursurilor «medii» şi «mari». Ponderea intervalelor cursurilor «supramari» rămîne în continuare puţin semnificativă.
- La bursă şi în terenul extrabursier, în perspectiva de termen scurt, riscurile investiţionale sînt mari. Astfel, cota intervalului cursurilor «mari» în 2005 se ridică la 67% din totalul tranzacţiilor, pe cînd în 2006 este de numai 17%. Este adevărat că peste un an cota intervalului respectiv se ridică iarăşi la 42%.
- În dinamica pe termen lung a dezvoltării situaţiei preţurilor (în secţiunea ultimilor 8 ani) tabloul este foarte optimist. Este prezent un trend liniar negativ sigur la intervalul cursurilor «mici», iar în cazul cursurilor «medii» şi «mari» au loc trenduri liniare pozitive care, practic, coincid.
- Rezultatul sumării trendurilor evidenţiate este pe deplin evident – creşterea pe termen lung a cursului extrabursier mediu ponderat după numărul de operaţiuni (v. des.1). Prin urmare, în acest segment dinamica pe termen lung a situaţiei preţurilor trebuie să le suscite un anumit entuziasm investitorilor.
Analiza prezentată a statisticilor licitaţiilor bursiere şi extrabursiere în anul 2007 şi pe parcursul ultimilor 8 ani arată următoarele:
- în 2007, valorile de curs ale acţiunilor cele mai caracteristice în tranzacţiile bursiere erau aproape de 90%, iar în operaţiunile extrabursiere - de 73% din valoarea lor nominală;
- în evoluţia cursurilor medii ponderate bursier şi extrabursier ale acţiunilor în ultimii 8 ani s-au constituit trenduri pozitive, care alimentează optimismul investitorilor;
- stabilitatea tendinţelor pe termen lung în dinamica cursurilor este deocamdată nu prea mare, ceea ce frînează dezvoltarea pieţei VMC.
P.S. Autorul exprimă recunoştinţă colegului, doctorului în ştiinţe fizico-matematice, I.Mocan, pentru informaţii statistice importante.
[img1] => [img2] => [password] => [hidden] => 0 [modification_time] => 2008-06-02 10:42:58 [ip] => 127.0.0.1 [creation_time] => 2008-02-19 13:45:21 [section_address] => number-1-08-ro [page_id] => 155 [page_address] => articles-ro [page_type] => 8 [files] => ) [543304] => Array ( [record_id] => 543304 [section_id] => 207 [parent] => [queue] => [str50] => Pastila din partea statului [str100] => 0 [string1] => Ludmila BARBOVA | Finanţe & Sănătate [string2] => b:0; [string3] => /articles-ru/number-1-08/543149/ [number] => [text1] => Pînă în anul 1990, reţeaua de farmacii din toate republicile urss era reglementată strict: numărul farmaciilor, amplasarea acestora, preţurile la preparatele medicamentoase. principiul amplasării era simplu şi bine gîndit: acolo unde există asistenţă medicală (spital, policlinică, ambulatoriu) trebuie să existe şi asistenţă medicamentoasă. în localităţile mari, farmaciile trebuie amplasate la o distanţă nu mai mică decît 250 m una de alta, iar dacă există o secţie de producţie distanţa se dublează. în acea perioadă frumoasă, RSSM se situa pe onorabilul loc doi după rata de asigurare cu medicamente pe cap de locuitor, iar comerţul cu medicamente era foarte profitabil. de atunci, multe s-au schimbat, cu excepţia rentabilităţii, care rămîne mare şi acum. [text2] =>
Privatizarea totală de la mijlocul anilor 90 a pus începutul sfîrşitului reţelei vaste a farmaciilor de stat, ca de altfel, aproape a întregii economii sovietice. Cele 500 de farmacii care acopereau cu vîrf şi îndesat nevoile spitalelor şi ale altor instituţii medicale din republică, au trecut, peste noapte în mîini private, şi nu ale unui proprietar (nu de alta, dar toată lumea dorea să facă ceva cu bonurile). Astfel, statul a pierdut controlul asupra asigurării populaţiei cu medicamente.
Mai departe – şi mai rău. Uitînd de standarde şi de norme, farmaciile au început să răsară în oraşe ca ciupercile după ploaie. Toată lumea descurcăreaţă a dat buzna în business-ul farmaceutic în creştere şi nu întotdeauna legal (nu se luau în calcul studiile farmaceutice, important era să fie bani). La sate, mai ales în cele mici, farmaciile, pur şi simplu, s-au închis, din mai multe motive: fuga masivă a locuitorilor noştri după cîştiguri peste hotare (inclusiv a farmaciştilor), scăderea capacităţii de cumpărare a celor care au rămas în patrie.
În pragul mileniului nou, Ministerul Sănătăţii al Moldovei a luat o decizie ieşită din comun şi care nu a avut analogie nicăieri. În multe sate au fost inaugurate filiale ale farmaciilor spitaliceşti (care, în esenţă, sînt închise pentru alţii şi din care preparatele se cumpără doar prin transfer). După ce filialele rurale au fost asigurate cu minimul necesar de medicamente, precum şi cu preparate incluse în diverse programe naţionale, de exemplu, de combatere a diabetului zaharat, s-a decis că la filiale se va lucra contra numerar.
A fost rezolvată şi problema cu deficitul de cadre – personalul medical mediu (asistente medicale, felceri), după ce urmează cursurile de perfecţionare corespunzătoare, pot lucra în farmacia rurală sau punctul farmaceutic şi chiar beneficia de un spor la salariu dacă cumulează două funcţii.
Dar reforma în sistemul de sănătate publică, implementată în ţara noastră din 1 ianuarie 2008 (am scris detaliat despre aceasta în „Profit” nr. 10, 2007) a tulburat stabilitatea relativă. După separarea asistenţei medicale primare de cea de staţionar a apărut o întrebare rezonabilă: cui i se subordonează farmaciile rurale, acum? De jure ele se referă la spitalul central raional, iar de facto la instituţia curativă în care activează.
30 din cele 35 de farmacii spitaliceşti raionale au renunţat să finanţeze farmaciile săteşti în funcţiune şi, în plus, să deschidă puncte farmaceutice noi în satele în care acestea nu au existat mai înainte. (Conform reformei noi, asistenţa medicală primară, adică punctul de felcer sau ambulatoriul, trebuie să existe în fiecare localitate, pe lîngă ele, respectiv, trebuie să fie şi farmacii).
Propunerea de înfiinţare a reţelei largi de farmacii a fost trimisă şi marilor întreprinderi farmaceutice private, dar acestea, mulţumind pentru încrederea mare care le-a fost acordată, tot nu au riscat să-şi asume o povară atît de grea şi nu prea profitabilă (oare se poate vorbi despre cifre de afaceri importante în localităţile cu cîteva sute de locuitori?).
Şi atunci, această funcţie a fost atribuită benevol-silit „Sanfarm-Prim” SA (tot ea şi „Basa-Farm”), în care statul deţine 99,11% din acţiuni.
Or, desemnarea responsabilului este doar un început de cale. Acum, trebuie realizată o muncă îndelungată – trebuie inaugurate farmacii în două sute de localităţi din republică, iar alte circa o mie de puncte farmaceutice trebuie conformate normelor, pentru că, mai devreme sau mai tîrziu, acestea trebuie să obţină licenţa, căci nu mai sînt filiale ale farmaciilor raionale, ci întreprinderi separate.
Pe lîngă reparaţii la edificiu, dotarea cu stelaje şi frigidere, multe vor trebui conectate la sistemul computerizat unic. Pe parcursul a doi ani (anume atunci va trebui trecută procedura de licenţiere) pentru crearea reţelei de farmacii de stat unice în întreaga republică e nevoie de 270 mln. lei, iar dacă modest – cel puţin 170 mln. lei.
Ar fi cazul să relatăm separat despre autorii acestui proiect – un plan surprinzător de bine gîndit. Punctele farmaceutice trebuie deschise doar acolo unde acestea lipsesc totalmente – dacă într-un sat a fost organizată deja asigurarea cu medicamente (fie şi de o companie privată) nimeni nu o va închide ca să o înlocuiască cu una nouă, de stat. A fost rezolvată creativ şi problema cu computerizarea totală (mai exact, farmacie cu farmacie) - punctele farmaceutice cu vînzări şi cu sortimente mici vor fi dotate nu cu computere personale, ci cu maşini de casă speciale cu tehnologia GPRS. Un dispozitiv special va introduce în memoria maşinii de casă denumirea medicamentului vîndut, după care va lua legătura cu serverul de bază şi va transmite toată informaţia. Această tehnică va costa de două ori mai ieftin decît cumpărarea unui computer. Documentul a luat în calcul chiar şi problema cumpărării încăperilor sau a plăţii de arendă - «Sanfarm-Prim» răspunde de asigurare cu medicamente, iar autorităţile locale să fie amabile şi să nu încaseze plăţi de la farmacii, nu de alta, dar ele vînd medicamente pentru consătenii Dvs. Apropo, despre medicamente. Farmaciile de stat vor prefera producătorii locali, iar aceştia sînt mai mult de douăzeci în republică, cea mai cunoscută fiind fabrica «Farmaco».
Şi acum, principalul: va putea oare reţeaua de farmacii de stat să concureze cu monştri farmaceutici ca „Farmacia Familiei”, „Felicia”, „Orient” şi va deveni oare statul monopolist pe această piaţă, în viitor?
Vladimir Verdeş, directorul Agenţiei Medicamentului: Nu este vorba despre crearea unui monopolist, ci despre asigurarea cu medicamente pretutindeni. Încă la etapa elaborării proiectului, am căutat să evităm exagerările, aşa că am specificat din start – farmaciile vor apărea doar în satele în care ele nu au existat mai înainte. Eu cred că în această situaţie statul şi-a asumat o povară grea – să asigure un minim de medicamente pentru întreaga populaţie, uitînd de profit şi rentabilitate. Principala idee a acestei reforme este ca oamenii să nu meargă după citramon, valocordin sau analgină la centrul raional, ca să poată primi pe loc prima asistenţă cu medicamente, căci chiar şi medicul cel mai profesionist este neputincios uneori fără medicamente. Cu regret, în ultima vreme, mulţi în fuga după bani au început să uite predica principală a medicinii – interesele bolnavului trebuie să aibă supremaţie!
Ala Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Farmaciştilor din Moldova: Concurenţa sănătoasă are mereu un impact benefic asupra consumatorilor, un exemplu bun este apariţia noului operator de telefonie mobilă – cei care deja activează pe piaţă coboară imediat preţurile, lansează oferte atractive, iar în final au de cîştigat cetăţenii de rînd. Exact aceeaşi situaţie se constată pe piaţa farmaceutică – statul devine încă un operator, cu efectele care rezultă din mecanismul de piaţă. Statul nu poate deveni monopolist pe piaţa farmaceutică din cîteva cauze: în primul rînd, la noi se aplică legislaţia antimonopol, în al doilea, piaţa farmaceutică din Moldova se evaluează la peste $100 mln. Teoretic, poate deveni monopolist un operator foarte mare şi foarte bogat, capabil să se înţeleagă cu toţi jucătorii de pe piaţa farmaceutică – practic, aceasta este imposibil. Mulţi sînt convinşi că business-ul farmaceutic este cel mai profitabil, dar farmaceutica nu este un business, ci o structură a sistemului sănătăţii în care toţi lucrează după principiul venitului zero. Şi viaţa a dovedit acest lucru – dacă inaugurarea farmaciilor ar fi o afacere atît de profitabilă, noi nu am fi ajuns în situaţia în care sătenii au un acces limitat la medicamente.
De altfel, ţinînd minte că în ţara noastră, ca în poveste, este posibil şi imposibilul, nu este cazul să tragem concluzii univoce. Cu atît mai mult cu cît şi companiile private, mai ales, cele care s-au aranjat în preajma spitalelor, nu se tem de concurenţă. Ei şi ce dacă la farmacia de stat gentamicina sau analgina sînt mai ieftine – în locul lor au apărut demult medicamente mai eficiente şi mai scumpe, iar după acestea poftiţi la particulari! Iar medicului care a prescris medicamentul „necesar” şi a trimis la farmacia „necesară” la sfîrşitul lunii i se cuvine o recompensă bănească de la proprietarul farmaciei, care este cu atît mai mare cu cît mai mulţi bolnavi a trimis el. Aşadar, interesele cui sînt mai presus de orice în medicină?!
Istoria Japoniei cunoaşte numeroase războaie şi năpaste, taifunuri şi seisme. Japonezii au participat la primul şi la cel de-al doilea războaie mondiale, din care nu au ieşit învingători. Au pierdut teritoriu, milioane de vieţi omeneşti, au fost supuşi bombardamentului atomic.
Pînă la mijlocul secolului al 19-lea, Japonia rămînea o ţară închisă lumii exterioare. Toţi veneticii erau întîmpinaţi aici cu foc şi spadă, şi li se cerea, nu întotdeauna amabil, să nu încalce tradiţiile orientale şi să nu intervină în drumul de dezvoltare ales.
Totuşi, civilizaţia a învins tradiţiile – de la mijlocul secolului al 19-lea, ţara nu mai este guvernată de shoguni şi samurai. Ţara s-a deschis în faţa străinilor, împăratul a rămas doar un simbol cu împuterniciri foarte limitate, a fost instituit un sistem de guvernare pe deplin democratic, bazat pe pluripartitismul real. Dar ţara, aidoma japonezelor nenumeroase care preferă kimono-ul naţional rochiilor moderne, continuă să urmeze o cale de dezvoltare specifică.
Această cale a transformat-o în una dintre ţările cel mai bine dezvoltate şi cu cele mai performante tehnologii, cu un nivel de industrializare şi computerizare care copleşeşte imaginaţia. În Japonia, te convingi la fiecare pas cît de bine gîndit şi de funcţional este sistemul creat – fie în transportul public, la gară, în magazine sau muzee. Poţi povesti la infinit despre japonezii care nu întîrzie nicăieri niciodată, despre roboţii de la uzina „Toyota” şi… cerem scuze, despre sistemul de încălzire a closetelor.
De fiecare dată cînd, văzînd o nouă minune a tehnicii, eu, din obişnuinţă, o comparam cu ceea ce se face la noi, îmi puneam întrebarea firească: de ce la noi nu e la fel, cărui fapt se datorează succesele atît de impresionante ale japonezilor?
Profesorul Sigheki Hakamada, cunoscut în Japonia şi în fosta URSS, mi-a răspuns parţial la întrebare. Aşezîndu-ne comod în biroul ticsit cu cărţi de la universitatea creştină „Aoiama Gakuin”, discutam despre situaţia din spaţiul postsovietic, despre relaţiile moldo-japoneze. Involuntar, am început să facem analogii între Japonia şi Moldova. De altfel, e amuzant doar la prima vedere. Japonia, ca şi Moldova, nu are resurse energetice, nu are zăcăminte utile, după război Japonia le-a pornit pe toate de la zero – aproape ca şi Moldova după destrămarea URSS. Singura deosebire pe care am remarcat-o este că Moldova nu are ieşire la mare, pe cînd Japonia este un stat insular, spălat de apele Oceanului Pacific. Or, aceasta oferă nu numai avantaje, dar şi atrage dezavantaje – ţara a trebuit să investească în repetate rînduri miliarde de yeni în remedierea consecinţelor taifunurilor şi ale seismelor devastatoare.
Sigheki HAKAMADA: Dumnezeu a răsplătit Japonia prin faptul că nu i-a dat resurse naturale mari. Pentru aceasta ar fi cazul să-i mulţumim. Noi le-am obţinut pe toate datorită organizării, disciplinei şi hărniciei. Japonezii nu au cumpărat niciodată maşini scumpe şi case mari, s-au limitat mereu la minimul necesar, dar au investit în afacere. Şi, chiar dacă au înregistrat succes, continuă să lucreze neostenit. Acesta este tot secretul minunii japoneze.
Zîmbind şiret, Sigheki-san menţionează că „bogăţiile naturale nasc lene şi corupţie”, iar cei care mizează doar pe mila naturii riscă să rămînă la oala spartă.
Ascultîndu-l pe profesor, mă gîndeam la conaţionalii mei, care părăsesc Moldova în căutarea unui trai mai bun. Ei nu mai cred nici în puterile proprii, nici în ţară, nici în autorităţile acesteia. Mi-am adus aminte de nenumăratele afirmaţii ale Preşedintelui Vladimir Voronin că „în pămîntul nostru nu este tabelul lui Mendeleev”, dar sînt soluri fertile şi … un popor harnic. După scurta cunoştinţă cu Japonia, mi-au venit îndoieli mari în privinţa hărniciei poporului moldovenesc. Pentru că indiferent dacă muncesc pentru stat sau pentru business-ul privat, mii de conaţionali se prefac că muncesc din considerentul că „şi stăpînul se face că plăteşte”. Atunci cînd un atare lucrător pleacă în concediu, poate să treacă o lună şi nimeni nu îi va observa absenţa.
În Japonia este altfel. Fireşte, există concedii. Şi în Codul Muncii al lor, scrie cu ieroglife, negru pe alb, că angajatul are dreptul la concediu anual cu un termen de … pînă la două săptămîni. Totodată, nici unui angajat normal, oriunde ar lucra, nu îi trece prin cap să plece în concediu pe două săptămîni. Cu atît mai mult – să meargă în călătorie undeva în Europa. Poate face băi de soare în două-trei zile de odihnă, pe malul Oceanului Pacific sau la o piscină din suburbia Tokio. Se poate odihni, tot de vreo două ori pe an cîte două-trei zile, după necesitate. Mai mult – doar în cazuri excepţionale, dacă copii sînt bolnavi sau părinţii sînt pe patul de moarte. Îngrijirea de bătrîni este o datorie sfîntă. Alte variante de concediu sînt aproape excluse.
Atunci cînd eu povesteam despre concediile sau zilele de odihnă de la noi, de Revelion, Paşti şi sărbătorile de mai, eram privit cu nedumerire. Pentru că japonezii nu pot pricepe cine va îndeplini lucrul tău atît cît vei fi absent şi de ce după două-trei săptămîni de „absenţă nemotivată” de la lucru (în acest caz, cuvîntul „concediu” e nepotrivit pentru ei) lucrătorul nu este lipsit de locul său de muncă?!
În Japonia, toţi ţin la locul de muncă şi să tem să-l piardă. Să rămîi fără serviciu, mai ales, pentru bărbat, este aproape o catastrofă. De regulă, ajunşi într-o astfel de situaţie, bărbaţii (iar în ultima vreme şi femeile) sînt nevoiţi să se angajeze temporar ca taximetrişti. La firmele care prestează servicii de taximetru, locuri de muncă sînt aproape mereu. Ţi-ai pus mănuşi albe, roteşti volanul şi cauţi o muncă mai prestigioasă. În plus, clienţii ocolesc un asemenea taximetrist, pentru că acesta nu cunoaşte drumurile, se orientează în oraş exclusiv după sistemul de navigare şi risipeşte timpul preţios al pasagerilor. (O poveste separată este despre cum eu le explicam japonezilor că în ţara noastră „deocamdată” nu există sistem de navigare pentru automobilişti. Ei nu puteau înţelege acest lucru şi mă priveau cu respect pe mine, jurnalist şi conducător, care poate merge fără navigare nu numai prin tot Chişinăul, dar şi prin întreaga ţară. Nu le trecea prin cap că în Moldova sînt mult mai puţini kilometri de drum decît în vreo prefectură a Japoniei (calitatea drumurilor nici nu se compară)…
Fireşte, Japonia contemporană nu este Japonia închisă a secolului al 18-lea, pe care o cunoaştem din filmele despre seguni şi samurai. Ţara şi-a schimbat chipul. Japonia, care nu are vecini pe uscat în virtutea evenimentelor istorice, are relaţii nu tocmai simple cu vecinii despărţiţi de statul insular prin apele Oceanului Pacific – Rusia, China, Coreea de Sud. Dar Tokio face totul ca să stabilească relaţii cu aceste şi cu alte ţări (inclusiv Moldova, vizita ministrului Afacerilor Externe, Andrei Stratan, a avut loc la sfîrşitul lunii ianuarie la iniţiativa părţii japoneze). Japonezii au înţeles mai devreme decît alţii că globalizarea este inevitabilă şi caută să dirijeze acest proces, să nu îl lase să se deruleze de la sine.
Totuşi, ţara a fost supusă deja influenţelor occidentale – s-a schimbat îmbrăcămintea, bucatele, forma de comportament. Mi s-a povestit cu indignare că japonezele tinere (şi ar trebui să recunoaştem – simpatice) se pot farda şi mînca obraznic în trenul electric, bunăoară. Pînă nu demult, era un lucru greu de imaginat, pentru că toate trebuiau să fie foarte intime şi să etalezi înseamnă să te contrapui culturii japoneze.
Cum ar fi nefiresc, bunăoară, să vorbeşti la telefonul mobil în transportul public. Atunci cînd am întrebat de ce japonezii aproape că nu vorbesc la mobil, ei mi-au explicat că acesta este destinat pentru oficiu, nu pentru public. Japonezii pot rezolva la telefon problemele la serviciu şi nu obişnuiesc să discute despre nimicuri în prezenţa altor persoane. Dacă cineva va porni să vorbească la telefon în trenul electric, el va fi privit aşa de parcă nu vorbeşte, ci fumează.
Cît priveşte alimentele, japonezii sînt departe de americanii despre care cunoscutul satiric Mihail Zadornov spune că „au construit pretutindeni staţii de consumat alimente”. Japonezii pot servi un dejun modest din tartine (pîinea, de regulă, se coace pe drojdii naturale în brutăria casnică). Sînt foarte grijulii şi selectivi faţă de mesele de la prînz şi cină, produsele alimentare trebuie să fie ecologice, peştele să nu fie congelat, semifabricatele – fără coloranţi şi conservanţi. În fond, producătorii trebuie să fie cunoscuţi, iar furnizorii – verificaţi. Aşa că japonezii foarte rar cumpără produse alimentare din supermarket-uri. Le comandă prin intermediul cooperativelor specializate. S-ar putea să-i coste mai scump, dar japonezii nu obişnuiesc să se tocmească atunci cînd e vorba de sănătate…
Cînd am aflat aceasta, m-am gîndit la vinificatorii moldoveni care visează să cucerească piaţa niponă (de dorit, împreună cu cea chineză). Le va fi foarte greu, pentru că este o cale foarte anevoioasă pentru producătorii puţin cunoscuţi. Homa Masato, preşedintele Societăţii de prietenie a Japoniei cu Ucraina şi Moldova, se ocupă activ de promovarea produselor combinatului „Mileştii Mici”, dar succesul depinde nu doar de el. Şi producătorii trebuie să-şi manifeste hotărîrea sau, dacă vreţi – spiritul de samurai. Altfel, nu mai văd succesul.
… Tot Hakamada-san mi-a vorbit şi de spiritul de samurai. Atunci cînd l-am întrebat despre perspectivele forţelor de dreapta din Rusia, printre ai căror lideri se numără sora lui, Irina, profesorul a căzut pe gînduri, pe o clipă.
„Acum, vîntul bate în Rusia împotriva democraţilor. Irina are trei variante. Prima – să se vîndă. A doua – să formeze o opoziţie dură. A treia – să privească înapoi şi să meargă mai departe. Deocamdată, ea priveşte în jur. Ea este femeie, dar are şi ea spiritul de samurai”, a conchis Sigheki Hakamada.
Şi m-am gîndit; spiritual de samurai ajută în toate. Japonezii au dovedit-o lumii întregi. Avem ce învăţa de la ei.
Chişinău – Tokio
Fiecare din cele 150 de numere ne-a fost dulce şi scump în felul său, ca o băutură proaspătă din endorfine. Ne bucuram nespus că le oferim cititorilor un cheag din ceea ce este mai important în viaţa finanţelor şi a băncilor, a business-ului şi a puterii. Iniţial, le prezentam cele dorite drept cele adevărate, spunînd că dorim să le fim utili oamenilor, din care mulţi se interesau cum să cîştige bani, iar cîştigîndu-i, căutau metode profitabile de aplicare şi multiplicare a lor.
Credem că în numărul al 150-lea este cazul să ne amintim de începutul drumului, să povestim cum a apărut ideea publicaţiei financiare. Recunosc că revista a apărut din „mantaua” agenţiei „INFOTAG”, care difuza, în anii 1990, produsul electronic „Bănci şi Finanţe”. La momentul primelor emisii de valori mobiliare (VM), efectuate de Ministerul Finanţelor, el era solicitat de nerezidenţii care cumpărau activ obligaţiuni trezoreriale. Acestea reprezentau o afacere profitabilă, asociată doar cu un risc valutar. În momentul scadenţei titlurilor, cursul de schimb al leilor pe dolari nu trebuia să difere de cursul la momentul cumpărării lor.
Pentru nerezidenţii deţinători de VM moldoveneşti erau utile informaţiile în limba engleză privind situaţia financiară de pe piaţa Moldovei. Ei erau îngrijoraţi de stabilitatea leului. Căci în caz de depreciere a acestuia, toate veniturile din VM puteau fi cheltuite pentru acoperirea diferenţei de curs. Dar guvernatorul BNM, Leonid Talmaci îşi menţinea opera într-o stare surprinzător de temeinică şi stabilă, care justifica cu vîrf şi îndesat riscurile investitorilor.
Aproximativ în aceeaşi perioadă, Prim-ministrul Andrei Sangheli conducea delegaţia Guvernului Moldovei la reuniunea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale în SUA. Era însoţit şi de oameni de afaceri. În timpul vizitei la oficiul uneia din aceste instituţii financiare, a fost adusă vorba despre preţurile de consum în Moldova. Şi un colaborator al băncii a invocat datele dintr-un tabel privind inflaţia din buletinele de ştiri ale „INFOTAG”-ului. Nimeni nu a dat atenţie acest fapt, cu excepţia unui bancher care era în componenţa delegaţiei. Revenind la Chişinău, el m-a întrebat: „De ce despre produsul Dvs. în limba engleză se ştie la New York, dar puţini îl cunosc în Moldova?”.
Bancherul, al cărui nume nu îl putem divulga din cauza modestiei sale excesive, era nedumerit. Or, lucrurile erau foarte simple. Pe atunci, de un atare produs sub formă electronică aveau nevoie doar de cîţiva abonaţi, dispuşi să plătească pentru el. Dar trebuia să-i cunoşti pe atunci ca să le oferi produsul.
Din fericire, bancherul este un om adevărat, pentru care ajutorarea aproapelui nu reprezintă doar vorbe. Nu, nu ne-a propus bani, deşi conducea o bancă. Nu ne-a ajutat financiar, ci cu marea încredere că produsul financiar tipărit va fi solicitat şi apreciat. Timpul a arătat că încrederea mare în noi, pe care a transmis-o el, a devenit asistenţa principală, şi se pare că nepreţuită din partea sa.
Nu vom ascunde faptul că începutul a fost greu. Pe lîngă problemele financiare, eram dominaţi de deficitul de ştiri financiare. Pe atunci, băncile erau extrem de închise, şi trebuia să înfruntăm dificultăţi incredibile ca să obţinem o discuţie sinceră cu vreun bancher sau să obţinem cele mai mici informaţii.
Îmi aduc aminte de un coleg care timp de mai multe luni consecutiv nu a putut scrie un rînd despre una dintre principalele bănci, justificîndu-se că aceasta este extrem de închisă. Şi acum, peste mai mult de 10 ani, această bancă este extrem de conservatoare. Iar pe atunci, jurnalistul, de furie, era gata să scrie dialogurile pe care le purta la telefon cu referenţii din anticamera bancherului, care îşi îngrădeau preşedintele ca un zid, arătîndu-i agenda extrem de încărcată.
L-am sfătuit să-l aştepte pe bancher dimineaţa, la intrarea în bancă. Şi atunci cînd va apărea să-i spună cam următoarele: “Sînteţi un profesionist şi administraţi active, iar eu am sarcina să le povestesc oamenilor cum banii lor lucrează, la care riscuri se expun. Fără a discuta cu Dvs. eu nu o pot face într-o manieră profesionstă şi actuală...”.
Şi i-a reuşit. Acest pas sincer i-a stîrnit mila bancherului. Şi după primele publicaţii, el s-a pătruns de sentimentul colegialităţii şi de atunci tratează cu interes meseria jurnalistului care scrie pe teme financiare şi bancare.
De altfel, majoritatea cititorilor ştiu bine ce a urmat. Cu timpul, am reuşit să trecem de la buletin la formatul de revistă financiară, care deja de 10 ani apare cu denumirea „Profit” (în limba de stat) şi de 15 ani – cu denumirea „Bănci şi Finanţe” (în limba rusă). Revistele se tipăresc pe hîrtie bună, precum li se cuvine unor reviste prestigioase. Ne pregătim să facem un pas important ca să atingem nivelul lor şi sperăm să vă bucurăm în timpul apropiat.
Numărul al 150-lea este un hotar important. Am mers către el cu sprijinul nemijlocit al Dvs., pentru care vă sîntem recunoscători şi vă mulţumim. Dar timpul nu bate pasul pe loc. El ridică ştacheta la o altitudine nouă – de cea mai bună revistă de afaceri. Vom tinde în continuare să fim utili, informînd despre preocupările şi grijile business-ului, despre piedicile în dezvoltarea ţării. Vom rămîne şi pe viitor fideli devizei – să scriem despre cum să cîştigăm banii, cum să-i păstrăm şi să-i înmulţim. Şi atît. Cam aşa stau lucrurile.
P.S. Vă felicităm cu ocazia sosirii Anului Nou 2008 şi a Crăciunului! Vă adresăm urări de sănătate şi baftă, rezistenţă şi răbdare pentru cauza pe care o urmaţi. Să vă cîştigaţi banii uşor, fără mare efort şi aducîndu-le plăcere oamenilor care vă înconjoară.
Vladimir VORONIN,
preşedintele Republicii Moldova
În 2007, Vladimir Voronin a înregistrat un şir de succese remarcabile, unele dintre care vor intra în istorie. Cel mai mare succes îl reprezintă pachetul de iniţiative privind liberalizarea economiei – amnistia fiscală, amnistia capitalurilor şi cota zero la impozitul pe profitul reinvestit. Aceste iniţiative au creat condiţii favorabile pentru dezvoltarea economiei naţionale şi pentru diminuarea economiei tenebre. De asemenea, şeful statului a reuşit să refacă parţial relaţiile cu Rusia, ceea ce a condus la deblocarea exporturilor de vinuri în această ţară. Un efort al preşedintelui, care merită apreciat, sînt cele cîteva iniţiative în vederea soluţionării problemei transnistrene (în special, cea privind demilitarizarea ambelor maluri ale Nistrului). Deşi nu au dat efecte de ordin practic, aceste iniţiative demonstrează disponibilitatea Chişinăului de a merge la compromisuri în vederea soluţionării problemei transnistrene.
Pentru Vladimir Voronin, în calitatea sa de lider de partid, anul 2007 a fost unul nu atît de bun. Deşi Partidul Comuniştilor rămîne cea mai influentă formaţiune politică din Moldova, totuşi democraţii, unindu-se, au preluat puterea în 2/3 din raioane. Astfel, democraţii şi-au întărit considerabil poziţiile şi, dacă nu se vor compromite pînă în 2009, pot crea probleme serioase partidului condus de şeful statului.
Marian LUPU, preşedintele Parlamentului
Pentru speaker, anul 2007 nici pe departe nu a fost unul reuşit – nici în calitate de politician, şi nici în calitate de preşedinte al Forului Legislativ Suprem. Marian Lupu s-a încadrat suficient de mult în campania electorală, făcînd activ agitaţie în favoarea candidatului Partidului Comuniştilor la primăria capitalei Veaceslav Iordan, şi a fost nevoit după alegeri să împartă cu acesta eşecul său electoral. Se presupune că speakerul a intrat şi în dizgraţia personală a preşedintelui Vladimir Voronin (la mijlocul anului se auzise chiar că şeful statului i-ar fi propus speakerului să demisioneze), ceea ce reduce din şansele sale de a-i succede în funcţie actualului preşedinte.
În calitate de preşedinte de Parlament, Marian Lupu a înregistrat două succese relative – Parlamentul pe care-l conduce a reuşit să îndeplinească practic integral prevederile Planului RM-UE, dar şi să onoreze cea mai mare parte din obligaţiunile faţă de Consiliul Europei. Totodată, speakerul a pierdut puţin din autoritatea sa şi din puterea de a convinge, opoziţia parlamentară organizînd tot mai multe proteste şi atacîndu-l din ce în ce mai dur pe preşedintele Forului Legiuitor.
Dumitru BRAGHIŞ, liderul Partidului Democraţiei Sociale
Deşi noua formaţiune a ex-premierului Dumitru Braghiş avea doar ceva mai bine de un an de cînd fusese constituită, în alegerile locale generale aceasta s-a clasat printre primele cinci pe republică. Totuşi, votul acordat personal lui Dumitru Braghiş, care a candidat la funcţia de primar al capitalei, a fost unul nu chiar bun – doar 8%, pe cînd în 2005 el a acumulat circa 20%. După alegeri Dumitru Braghiş a reuşit să demareze procesul de unificare a forţelor social-democrate şi, dacă acest proces se va solda cu rezultate concrete, ex-premierul poate veni la următoarele alegeri parlamentare în fruntea unuia dintre cele mai puternice partide de opoziţie.
Dumitru DIACOV, liderul Partidului Democrat
Prima parte a anului 2007 a fost una foarte bună pentru Dumitru Diacov. În urma alegerilor locale partidul său ajunsese a treia formaţiune ca pondere în Moldova (după PCRM şi AMN), preluase puterea în trei raioane şi demonstrase că este unica formaţiune care în ultimii doi ani şi-a dublat ponderea electorală (de la 5 la circa 10%). Problemele pentru Dumitru Diacov au început după tensionarea relaţiilor cu ex-candidatul PDM la funcţia de primar al capitalei, Vladimir Filat. În rezultat, acesta a plecat din partid, fiind urmat de o bună parte din membrii şi susţinătorii PDM. Astfel, rezultatul bun al partidului în alegerile locale „s-a risipit”.
Vasile TARLEV, prim-ministru al Republicii Moldova
Pentru premier, anul 2007 a fost bun practic din toate punctele de vedere. El şi-a confirmat încă o dată faima de premier norocos, toate relele ocolindu-l. Astfel, deşi conduce Cabinetul de miniştri, nimeni nu l-a acuzat (cu excepţia unor forţe de opoziţie) de problemele apărute în asigurarea Moldovei cu gaze, de îndelungata criză a vinului, de ritmurile scăzute de creştere în agricultură, de faptul că nu a ştiut cum să atenueze o parte din efectele secetei etc. 2007 a fost practic unicul an de la 2001 încoace cînd nici prin culoare nu s-a vorbit de o eventuală demitere (demisie) a premierului. Pentru toate problemele s-au găsit vinovaţi şi responsabili, numai nu Vasile Tarlev. Acesta nu a fost implicat nici în campania electorală a alegerilor locale (la modul direct), astfel încît nimeni nu i-a pus în cîrcă responsabilitatea pentru eşecul relativ al comuniştilor în acest scrutin. În timp ce patimile politice ajungeau la cote maxime, Vasile Tarlev îşi vedea de treburile sale de premier şi în toamnă a reuşit să propună un buget pentru 2008 cu circa două miliarde de lei mai mare decît în 2007. În aceste condiţii, nici nu este de mirare că ratingul său politic este în continuă creştere, către finele anului ajungînd al doilea după Vladimir Voronin şi lăsîndu-şi cu mult în urmă potenţialii „concurenţi”.
Serafim URECHEAN, liderul Alianţei „Moldova Noastră”
Liderul AMN a oferit surpriza anului politic 2007 – formaţiunea sa a reuşit să preia, în rezultatul alegerilor locale generale, controlul asupra celor mai multe raioane (14), devansîndu-i în acest sens chiar şi pe comunişti. Serafim Urechean s-a mai spălat astfel de imaginea de „politician în declin politic” şi a dat o replică pe măsură celor care-i vedeau deja partidul ca şi dispărut de pe arena politică. Liderul AMN a luat un start bun pentru alegerile din 2009, căci, controlînd 14 raioane şi avînd imaginea de cea mai puternică formaţiune de opoziţie, AMN poate pretinde la rezultate destul de bune peste 1,5 ani. Unicul lucru ce-i poate fi reproşat lui Serafim Urechean în 2007 este faptul că a admis din nou tensionarea relaţiilor sale cu unii lideri de opoziţie, ceea ce-i poate crea probleme atît în procesul de guvernare a raioanelor unde conduce AMN, cît şi în campania electorală a alegerilor parlamentare următoare.
Vladimir FILAT, liderul Partidului Liberal Democrat
Rezultatul relativ bun pe care l-a înregistrat în alegerile primarului capitalei (circa 8%) l-a determinat pe Vladimir Filat să-şi ceară locul său sub soarele politicii moldoveneşti. Se spune că el i-a făcut aluzie lui Dumitru Diacov că ar fi cazul să-i facă loc în fruntea Partidului Democrat, dar, deoarece acesta nu a dorit să cedeze, Vladimir Filat şi-a lansat propriul proiect politic. PLD – a fost cel mai de succes proiect politic al anului, la el aderînd mai multe echipe din teritoriu, dar şi din capitală. Vladimir Filat a făcut o ofertă politică bună în 2007 – rămîne de văzut cît de atractivă va fi oferta sa electorală în 2009.
Iurie ROŞCA, liderul Partidului Popular Creştin Democrat
Pentru Iurie Roşca, anul 2007 a fost şi bun, şi rău, în aceeaşi măsură. Bun – pentru că, contrar aşteptărilor celor care-i preziceau „moartea politică” după alianţa cu comuniştii din 2005, a reuşit să-şi menţină ponderea electorală la acelaşi nivel (6-8%). Rău – pentru că doi ani de „participare” la guvernare nu i-au sporit popularitatea. Bun – pentru că a revenit în tabăra opoziţiei şi a pus umărul la debarcarea comuniştilor de la putere în unele raioane. Rău – pentru că gestul său a provocat revenirea la cazul dispariţiei lui Vlad Cubreacov, dezvăluirile în care pot ştirbi serios din imaginea PPCD şi a liderului său.
Oleg SEREBRIAN, liderul Partidului Social-Liberal
Anul 2007 a fost unul destul de reuşit pentru liderul social-liberalilor. În alegerile din republică, PSL a acumulat circa 4% şi a reuşit să-şi promoveze reprezentanţii în funcţii de conducere în teritorii, deşi mulţi credeau că în acest partid au rămas doar trei persoane. În special reuşită a fost a doua jumătate a anului, cînd PSL a ocupat locul doi, după comunişti, în alegerile anticipate din raionul Rezina. Dar cea mai tare lovitură Oleg Serebrian a dat-o, reuşind să se unească cu Partidul Democrat în Parlament şi punînd astfel bazele unei eventuale unificări a forţelor de centru în viitorul apropiat. În 2007, deşi nu a reuşit să-şi aducă partidul printre cele mai influente în Moldova, totuşi, Oleg Serebrian a găsit o formulă care i-ar putea permite să se menţină pe linia de plutire şi după 2009.
Dorin CHIRTOACĂ, primarul general al municipiului Chişinău
Dorin Chirtoacă a dat lovitura în 2007 – a devenit primar general al municipiului Chişinău şi cel mai tînăr lider politic cu pondere reală în Republica Moldova. Totuşi, imediat după alegeri, a comis un şir de greşeli care i-au redus din popularitate. Cea mai mare a fost faptul că nu a ştiut să găsească rapid soluţii eficiente pentru criza din Consiliul Municipal Chişinău, care a durat circa patru luni. Acum, în faţa lui Dorin Chirtoacă stau două mari probleme: 1) să-şi pregătească partidul suficient de bine pentru (cel puţin) a trece în Parlament în 2009 (în caz contrar, mitul despre „fenomenul Chirtoacă” se va destrăma); să încerce să reducă din influenţa asupra sa a unchiului său, liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu (această influenţă este bună pînă la o anumită măsură, însă, dacă măsura e depăşită, Dorin Chirtoacă îşi riscă viitorul politic).
I
Aşadar, iniţial despre inflaţie. Starea ei, indiferent de caracter – deschisă, suprimată, determinată de cerere sau de costuri (importată) – poate fi anticipată, studiind evoluţia masei monetare (a agregatului M2).
Masa monetară (agregatul) M2 a ţării se modifică, precum se ştie, în virtutea factorilor următori:
- cumpărarea imobilelor şi a pachetelor de acţiuni importante de către nerezidenţi pe valuta pe care ei o aduc;
- cerinţele BNM privind majorarea capitalului normativ al băncilor; - remitenţele de la emigranţi; - împrumuturile din exterior;
- repatrierea valutei străine (cu convertirea ulterioară în valută naţională) din exporturi.
În trimestrul IV 2007, cel mai probabil, procesul de export al produselor alcoolice în Rusia se va restabili în volume considerabile. Ritmurile de creştere a transferurilor de la emigranţi abia de se vor diminua apreciabil. Va continua privatizarea proprietăţilor publice şi cumpărarea de către nerezidenţi a pachetelor de acţiuni mari, costisitoare ale băncilor. Parlamentului deja i-a fost trimis un proiect de lege privind o nouă sporire a cerinţelor faţă de capitalul normativ al băncilor. Împrumuturile din exterior cresc apreciabil datorită împrumuturilor întreprinderilor cu capital străin, luate de la companiile mamă ale acestora de peste hotare. Cu alte cuvinte, tendinţa de creştere a masei monetare nu se va schimba, va continua să devanseze ritmul de creştere a Produsului Intern Brut (PIB). Şi, din păcate, va continua să nu fie respectată astfel „regula de aur” a monetarismului privind corespunderea ritmurilor de creştere a PIB-ului cu ritmurile de creştere a masei monetare. Situaţia va fi comparabilă cu cea din anul 2004, precum vedem din Tabelul 1. Astfel, după anul 2007, creşterea masei monetare va constitui, cel puţin 45%, iar în termeni absoluţi – cel puţin, pînă la 18,1 mlrd. lei.
În anul 2008, vor creşte considerabil, probabil la nivelul anilor 2002-2003, încasările din exporturile de vinuri. În plus, tendinţa care s-a conturat, de împrumutare a mijloacelor financiare de către întreprinderile noastre cu capital străin de la companiile lor mamă din străinătate, se va intensifica apreciabil din cauza creşterii continue a scumpetei creditelor autohtone. Remitenţele emigranţilor nu au motive pentru diminuare. Astfel, judecînd după toate, spre sfîrşitul anului 2008, masa monetară, de asemenea, va creşte cu cel puţin 40% şi va constitui circa 24,2 mlrd. lei.
Această cifră poate creşte considerabil, neprognozat, dacă, totuşi, va fi “împinsă” decizia de comercializare a terenurilor cu destinaţie agricolă către nerezidenţi. Atunci, cetăţenii Moldovei, care au cumpărat în anii trecuţi multe sute de hectare de pămînt, vor putea să le revîndă la preţuri apropiate de cele europene, ceea ce se va solda cu suplimentarea masivă a pieţei moldoveneşti cu masa monetară.
Toate acestea ne permit să tragem următoarele concluzii:
1. Suma masei monetare, pasibile de sterilizare pentru prevenirea inflaţiei mari, va constitui în anul 2007, cel puţin 17,5 mlrd. lei, iar în 2008 – pînă la 23 mlrd. lei.
2. Pentru reducerea cheltuielilor BNM pentru sterilizare, va fi necesară reducerea ei pînă la nivelul anului 2002 sau 2005. Dobînda ei va trebui plătită băncilor în valoare de cel puţin 144 mln. lei în anul 2007 , şi cel puţin 240 mln. lei - în 2008. Iar pentru aceasta s-ar putea să nu fie de ajuns nici beneficiul propriu al BNM, nici acumulările de la bugetul de stat în contul datoriilor Guvernului (în buget au fost planificaţi 160 mln. lei pentru aceste scopuri)
Prognozînd rata inflaţiei, trebuie, cel mai probabil, să luăm în calcul următoarele: - volumul crescînd al masei monetare disponibile şi reducerea vitezei de circulaţie a acesteia din cauza dezavantajelor investirilor şi reinvestirilor în sectorul de producţie; - creşterea considerabilă a preţurilor la petrol, judecînd după toate, pînă la $105-110 pentru baril, în semestrul I 2008, cu sporirea ulterioară a impactului inflaţiei de costuri (importate); - continuarea exodului populaţiei şi reducerea aferentă a cererii interne, care se va diminua, de asemenea, din cauza „îngheţării” necesare obiectiv a salariilor şi altor plăţi, ca urmare a menţinerii pericolului inflaţiei galopante; - intensificarea, pe de altă parte, a turismului „de consum” din ţările membre ale Uniunii Europene, vecinii noştri apropiaţi şi sprijinirea, astfel, a cererii tot mai slabe pe piaţa de consum internă; - o uşoară creştere a salariilor în ramurile legate de producerea şi exportul de produse alcoolice şi stabilizarea nivelului salarizării în construcţii din cauza saturaţiei la care s-a ajuns pe piaţa imobilelor; - creşterea volumului plăţilor pentru depozite, la care dobînzile au o tendinţă de creştere.
Factorii enumeraţi sînt capabili să se compenseze reciproc, într-o măsură anumită, fapt ce permite frînarea ascensiunii inflaţiei, cel puţin, în anul 2008.
Or, trebuie să luăm în calcul faptul că continuă să “aştepte ocazia potrivită” ca să se impună cu glas tare fenomene negative ca:
- eventuala creştere „de şoc” a preţurilor la agenţii energetici;
- menţinerea listei extrem de limitate a produselor moldoveneşti de export competitive;
- reducerea „surprinzătoare” (precum se întîmplă de obicei) a remitenţelor de la emigranţi, în legătură cu obţinerea de către aceştia a permiselor de şedere şi cu plecarea masivă din Moldova a membrilor familiilor lor (în Italia numărul acestor persoane este deja de 100 mii, iar în Rusia se realizează din plin programul de acordare a domiciliului permanent foştilor cetăţeni ai URSS);
- creşterea deficitului fondului de pensii din cauza reducerii sistematice a persoanelor care muncesc (plătitorii la fondul de pensii) în raport cu numărul pensionarilor, fapt care va necesita sporirea dotaţiilor de la buget către fondul de pensii.
În prezent, la un număr de aproximativ 610 mii de pensionari revin doar 625 mii de angajaţi salarizaţi. În urmă cu încă 10 ani, în Moldova acest raport constituia 1 la 3. Ţările europene caută să nu admită reducerea pînă la un nivel mai mic de 1 la 6. Tocmai aceasta explică, cu toate dezavantajele acestei probleme, atitudinea lor binevoitoare faţă de imigrarea forţei de muncă şi aplauzele la adresa ţărilor care o furnizează.
Cu toate acestea, prognozele unor specialişti străini şi locali privind eventualul colaps al economiei moldoveneşti, cu instituirea aferentă a conducerii din exterior pentru administrarea, în primul rînd, a datoriei externe, deocamdată se răstoarnă prin existenţa unor importante rezerve valutare la BNM, care depăşesc 100% pragul lichidităţii financiare.
Or, faptul că datoria externă a Moldovei creşte iarăşi, fie şi lent, ne obligă să ne gîndim la măsurile de diminuare a “supraîncălzirii” sistemului financiar-monetar din cauza că ritmurilor de creştere a masei monetare devansează apreciabil ritmurile de creştere a PIB-ului, în primul rînd, iar în al doilea rind – în legătură cu sporirea constantă şi dramatică a ponderii sferei serviciilor (consumului) pe fundalul descreşterii la fel de dramatice a ponderii industriei şi agriculturii (producţiei) în structura PIB-ului. Din anul 2001 pînă în 2007, aceşti indicatori s-au redus de la 28 pînă la 14% în industrie şi de la 36 pînă la 16% în sectorul agrar. Totodată, drept “test de control” trebuie să servească dinamica raportului exporturi-importuri, care nu se ştie de ce, de mai mulţi ani, este apreciată drept parametru secundar.
II
Şi acum, despre preţul creditelor. Nu împărtăşim părerea că acest parametru de importanţă majoră pentru economie depinde numai şi numai de rata inflaţiei, mai ales, în condiţiile monopolismului sistemului bancar în sfera investiţiilor, pe piaţa mijloacelor de împrumut din Moldova. Datele din Tab. 2 arată că rata dobînzii la credite a avut tendinţe de descreştere şi atunci cînd inflaţia era mare.
În teoria economică, un caracter axiomatic are teza că Guvernul este principalul generator de inflaţie în orice ţară, în orice epocă. Dar în Moldova, în legătură cu monopolismul bancar, în prezent, şi acest sistem este cauza inflaţiei. Această concluzie se argumentează prin analiza marjei bancare şi ritmurile de creştere a venitului şi a profitabilităţii generale a capitalului acţionar al băncilor din Tab. 4. Acestea nu numai că sînt mult mai mari decît în orice altă ramură din Moldova, dar şi depăşesc de 1,5-2 ori indicatorii similari din majoritatea ţărilor europene.
BNM încearcă să se opună acestor tendinţe: - majorează rata de bază şi norma de rezervare a depozitelor. Astfel, pentru anii 2007-2008 trebuie să prognozăm reducerea ritmurilor de creştere a volumului de creditare a economiei, un nivel constant, descurajator de mic, al monetizării economiei, pentru că preţul creditelor va creşte inevitabil.
Totuşi, nu se va produce o reducere bruscă a ponderii creditelor pe termen mediu şi lung, corespunzătoare nivelului anilor 2000-2001.
Acest fapt este determinat de creşterea în ramura construcţiilor a nevoii de resurse de credit cu 6-10 % la sfîrşitul anului 2006 în volumul costului de deviz al obiectivelor pînă la 15-20%, întrucît pe parcursul anilor 2006-2007, spre deosebire de anii precedenţi, pe piaţa imobiliară oferta a devansat cererea şi organizaţiile de construcţii vor acoperi cu credite insuficienţa de venituri. Situaţia nu se va schimba nici în anul 2008, întrucît această piaţă este foarte inertă.
Scumpirea creditelor valutare în Moldova va spori împrumuturile luate de circa 1500 de întreprinderi cu capital străin de la companiile lor mamă, rată care va intensifica tendinţa de apreciere a cursului monedei naţionale la nivel de 10MDL:$1. Această prognoză se argumentează suplimentar prin deprecierea continuă a dolarului în raport cu toate celelalte monede de categoria I. Dar, ar fi cazul să spunem cu toată responsabilitatea că nu se va întîmpla vreo prăbuşire catastrofală a cursului dolarului pe pieţele mondiale. Ba mai mult, din anul 2009, ca urmare a caracterului ciclic al proceselor economice, începutul exploatării zăcămintelor de petrol prospectate în Brazilia, poziţiile dolarului se vor reîntări. Depozitele în valută străină, de asemenea, vor creşte, profitabilitatea lor mare, în raport cu media europeană, poate intensifica procesul de dolarizare.
Creşterea profitabilităţii depozitelor şi scumpirea creditelor, în 2008, va spori ispita nerambusrării lor, aşa că ponderea creditelor compromise ar putea să crească. În continuare, băncile, în condiţiile lipsei deja îndelungate de facto a birourilor pentru istoricul de credit, vor fi nevoite să înăsprească procedura de perfectare a gajului şi a creditării. Astfel, accesibilitatea mijloacelor de împrumut se va reduce şi mai mult, iar aceasta va complica suplimentar condiţiile reproducţiei lărgite de mărfuri. Structura ramurală a creditelor se va înrăutăţi, raportul dintre ritmurile de creştere a angajamentelor băncilor privind deservirea depozitelor şi ritmurile de creştere a veniturilor din credite vor continua să ofere prilej pentru afirmaţii despre prezenţa semnelor de „supraîncălzire” a sistemului bancar.
În Tab. 3 nu se prezintă indicatorii industriei, pentru că, din motive incerte, BNM şi organele de statistică unesc într-un rînd nişte ramuri incomparabile după parametrii tehnologici – comerţul şi industria. Ca rezultat, este imposibil să ne imaginăm tabloul complet al viitoarei situaţii a sectorului de producţie – de bază – al economiei.
III
Starea economiei naţionale şi intensitatea activităţii de investiţii, în particular, depind direct de politicile în domeniul depozitelor bancare la termen. Cu cît mai avantajos este să ţii banii la bancă şi să „trăieşti din dobînzi”, cu atît mai puţine motive există ca să te expui riscurilor de producţie, să extinzi producţia de mărfuri, exporturile acestora, să înfiinţezi şi să menţii locuri de muncă etc.
Prognoza evoluţiei indicatorilor politicii de depozite pe anii 2007-2008 este determinată de factorii următori: - rata de bază a BNM, mărimea marjei bancare, oscilaţiile de preţuri pe piaţa imobiliară şi piaţa valorilor mobiliare, gradul de liberalizare a procesului de emisii suplimentare şi vînzare a acţiunilor societăţilor pe acţiuni pentru suplimentarea capitalului circulant şi, incontestabil, perspectiva apariţiei de noi adrese pentru legarea disponibilităţilor financiare ale populaţiei (fonduri de investiţii de tip mutual, fonduri nestatale de pensii etc.).
Un impact decisiv îl poate avea, de asemenea, politica fiscală vizavi de veniturile din dobînzile la depozite şi vînzarea deschisă de hîrtii de valoare de stat la bursa de valori, fără mediere din partea băncilor.
Din cauza actualei stări nefavorabile a factorilor enumeraţi, valoarea totală a depozitelor va creşte considerabil. Totodată, ponderea depozitelor persoanelor juridice va creşte cu un ritm devansator în raport cu ponderea persoanelor fizice, în legătură cu aşteptata reducere apreciabilă, de pînă la «0», a impozitului pe beneficiu, creşterea corespunzătoare inevitabilă a profitabilităţii depozitelor şi menţinerea marjei la un nivel toarte ridicat – de peste 7%.
Creşterea cu 80% şi cu 60% a plăţilor pentru depozite va continua să reducă motivarea sectorului de producţie.
Caracteristica generală a economiei, ca una preponderent de servicii, se va menţine şi se va consolida.
În legătură cu ritmul mult mai avansat de creştere a veniturilor la depozite în raport cu creşterea salariului mediu lunar, generarea funcţiei de rentier se va intensifica.
IV
Respectiv, tendinţele demografice nefavorabile constituite se vor menţine.
Consecinţa directă a diminuării, pe parcursul multor ani, a motivării pentru investirea şi reinvestirea mijloacelor proprii de către rezidenţi şi nerezidenţi în sectoarele de producţie, din cauza profitabilităţii foarte mari a depozitelor, este reducerea numărului populaţiei economic active, a numărului locurilor de muncă salarizate şi intensificarea tendinţelor de emigrare. Respectiv, este problematic să aşteptăm ca cheltuielile de la buget pentru întreţinerea copiilor şi a bătrînilor rămaşi fără tutelă să se diminueze.
Aceasta, la rîndul său, nu permite prognozarea îmbunătăţirii dinamicii în stratificarea populaţiei sub aspectul situaţiei materiale, reducerea numărului copiilor care trăiesc în condiţii de sărăcie extremă.
Coeficientul Jinny a crescut de la 1 la 6, în anul 2001, pînă la 1 la10, în 2007.
În semestrul I 2007, la o cotă de 20% de populaţie cu cele mai mici venituri reveneau 5% din totalul veniturilor, iar la o cotă de 20% cu cele mai mari venituri - 50% din totalul veniturilor (adică 1 la 10). La sfîrşitul anului 2006, 4 din 10 copii erau extrem de săraci, iar în mediul rural - 6 din 10. Către sfîrşitul anului 2008, ca urmare a reîntregirii familiilor, gravitatea acestei probleme ar putea să descrească.
V
Tendinţele nefavorabile în creşterea disproporţiilor considerabile între sectorul de servicii şi cel de producţie ale economiei, în reducerea ponderii sectorului de producţie în volumul total al creditării, în creşterea numărului locurilor de muncă, sistarea migraţiei, ar putea fi diminuate prin realizarea următoarelor activităţi:
1. Liberalizarea, datorită reducerii cheltuielilor operaţionale, a pieţei valorilor mobiliare (PVM). Astfel, o parte considerabilă din masa monetară disponibilă ar putea fi capitalizată pe PVM; se va reduce presiunea asupra pieţei de consum, se va îmbunătăţi motivarea pentru reinvestirea fondurilor întreprinderilor în propria producţie, precum şi emisiile suplimentare şi vînzările de acţiuni, mobilizarea, astfel, a mijloacelor pentru dezvoltarea producţiei.
2. Instituirea impozitului pe veniturile din depozitele persoanelor juridice va spori şi mai mult motivarea pentru reinvestirea de către întreprinderi a fondurilor proprii. În prezent, Moldova este, practic, singura ţară în care aceste venituri nu se impozitează, adică se încurajează creşterea consumului.
3. Exact la fel de semnificativ, de zeci de ori, vor creşte rulajele de capitaluri pe PVM, dacă funcţiile de mari cumpărători vor fi reacordate fondurilor de investiţii. Acum, rulajele de capitaluri (tranzacţii nu de o singură dată cu mari pachete de acţiuni) pe această piaţă de importanţă majoră şi care este, în potenţial, un regulator firesc al proceselor inflaţioniste şi un „mecanism de accesare” a investiţiilor în economie, sunt extrem, nejustificat de mici.
4. Legarea mijloacelor băneşti disponibile poate fi crescută apreciabil dacă vor fi puse, în sfîrşit, în vînzare liberă hîrtii de valoare de stat. Măsurile enumerate şi alte măsuri, îndreptate spre frînarea creşterii nestăvilite a nevoii de sterilizare a banilor, cu menţinerea paradoxală a foamei de investiţii în sectorul de producţie, în ultimii ani, au fost comentate şi argumentate în repetate rînduri în presă şi la diverse forumuri.
Ele, însă, rămîn actuale şi acum, dovadă fiind datele din Tabelele 1,2,3,4,5. Astfel, este puţin probabil ca ele să fie solicitate şi în anul 2008, ca în industrie şi agricultură să înceapă, în sfîrşit, un boom investiţional, ca activismul în producţie şi exporturile de mărfuri să fie încurajate în fapte financiar.
Pentru acest motiv, prognoza generală pentru anul 2008 este următoarea: evoluţia tendinţelor negative pentru scopurile macroeconomice şi cele finale – demografice – vor menţine status quo.
În anul 2008, vor creşte considerabil, probabil la nivelul anilor 2002-2003, încasările din exporturile de vinuri. În plus, tendinţa care s-a conturat, de împrumutare a mijloacelor financiare de către întreprinderile noastre cu capital străin de la companiile lor mamă din străinătate, se va intensifica apreciabil din cauza creşterii continue a scumpetei creditelor autohtone. Remitenţele emigranţilor nu au motive pentru diminuare. Astfel, judecînd după toate, spre sfîrşitul anului 2008, masa monetară, de asemenea, va creşte cu cel puţin 40% şi va constitui circa 24,2 mlrd. lei.
[img1] => [img2] => [password] => [hidden] => 0 [modification_time] => 2008-06-02 10:42:58 [ip] => 127.0.0.1 [creation_time] => 2007-12-28 10:26:35 [section_address] => number-12-ro [page_id] => 155 [page_address] => articles-ro [page_type] => 8 [files] => ) [534978] => Array ( [record_id] => 534978 [section_id] => 192 [parent] => [queue] => [str50] => Realitatea şi cele dorite [str100] => 0 [string1] => Anatol Pasat | Calculul poporului [string2] => b:0; [string3] => /articles-ru/number-12/534922/ [number] => [text1] => În numărul precedent, redacţia a procedat la un experiment nou – calcularea independentă a creşterii preţurilor în Moldova. Chiar dacă Biroul Naţional de Statistică a abordat, ca să spunem mai domol, cu dezaprobare calculul alternativ al ratei inflaţiei, noi credem că experimentul are dreptul la existenţă. Să judece cititorii pe cît de realiste sînt studiile noastre, întrucît, din păcate, cifrele pe care le enunţă lunar Biroul Naţional de Statistică, deopotrivă cu declaraţiile optimiste ale Băncii Naţionale a Moldovei privind frînarea reuşită a creşterii inflaţiei le trezesc mari îndoieli şi consumatorilor simpli, şi specialiştilor. [text2] =>În luna noiembrie, am monitorizat dinamica preţurilor la 24 de produse alimentare, trei mărfuri nealimentare şi cinci tipuri de servicii. În cazul produselor alimentare, la 13 preţurile s-au menţinut la nivelul celor din octombrie, 10 s-au scumpit şi doar făina în Piaţa Agricolă Centrală a capitalei s-a ieftinit de la 8,5 pînă la 7 lei pentru un kilogram.
Cel mai mult au crescut preţurile la morcovi – de la 5 pînă la 7 lei (40%), la struguri – de la 8 pînă la 10 lei (25%), la ceapă şi sfeclă – de la 5 pînă la 6 lei (20%).
În acelaşi timp, în pofida aşteptărilor alarmante, pîinea, cartofii, carnea, uleiul de floarea-soarelui, laptele şi brînza au menţinut poziţiile din octombrie.
Prin calcule simple este lesne de stabilit că principalele produse alimentare s-au scumpit în medie cu 6,5%.
Între mărfurile nealimentare, au crescut preţurile la motorină, cu 11,9%, şi la benzină, cu 7,3%. Dat fiind faptul că gazele lichefiate nu s-au scumpit, nivelul mediu al creşterii preţurilor a constituit 6,4%.
Între servicii, tarifele la apă, energie electrică, gaze, căldură şi telefon au rămas neschimbate în noiembrie. Astfel, indicele preţurilor de consum din luna noiembrie a alcătuit 4,3%.
Sîntem destul de autocritici şi nu pretindem obiectivismul absolut al ratei inflaţiei calculate, întrucît lista mărfurilor monitorizate este mult mai mică decît la Biroul Naţional de Statistică. În plus, nici geografia studiilor nu se compară cu cea de acolo, monitorizăm preţurile doar din Piaţa Centrală şi din magazinele nu prea scumpe. Şi totuşi, considerăm că cifrele noastre sînt mai realiste şi acceptăm discuţiile cu toţi doritorii, în paginile revistei.
Am încercat să discutăm cu Biroul Naţional de Statistică în privinţa preţurilor din octombrie, în particular, a celor la uleiul de floarea-soarelui. Probabil, încă nimeni nu a uitat că în octombrie uleiul în piaţă s-a scumpit de două ori şi scumpirea nu a lăsat fără atenţie nici chiar pe Prim-ministrul Vasile Tarlev, care a cerut studierea problemei şi adoptarea măsurilor de rigoare. Nu punem în discuţie argumentarea creşterii preţurilor, ci doar nu sîntem de acord cu statisticile oficiale, potrivit cărora în octombrie uleiul s-a scumpit cu doar 18,2%.
Exact la fel sînt contestabile şi alte poziţii, aşa că rata inflaţiei pe care Biroul a anunţat-o pentru luna octombrie, de 1,6%, trezeşte dubii. Putem să nu avem îndoieli în privinţa faptului că şi în noiembrie cifra oficială va fi, cel puţin, de trei ori mai mică decît cea neoficială.
[img1] => /data/155/192_534978_img1.jpg [img2] => /data/155/192_534978_img2.jpg [password] => [hidden] => 0 [modification_time] => 2008-06-02 10:42:58 [ip] => 127.0.0.1 [creation_time] => 2007-12-28 13:26:44 [section_address] => number-12-ro [page_id] => 155 [page_address] => articles-ro [page_type] => 8 [files] => ) [534979] => Array ( [record_id] => 534979 [section_id] => 192 [parent] => [queue] => [str50] => Două opinii pe marginea unei prognoze [str100] => 0 [string1] => Alexandru Tanas | Ştiri şi analiză [string2] => b:0; [string3] => /articles-ru/number-12/534923/ [number] => [text1] => Seceta. Importurile de cereale. Tarife mai mari la energia electrică. Pericolul de aprobare a tarifelor noi la energia termică şi la apă. Toate acestea sînt verigile unui singur lanţ, capabil să submineze stabilitatea macroeconomică datorită căreia pericolul de default a fost îndepărtat absolut pe neobservate pentru mulţi. Care va fi situaţia macroeconomică din Moldova în perspectiva apropiată – anul 2007 şi prima jumătate a anului 2008, precum şi eventualele scenarii ale dezvoltării ei au făcut subiectul interviului pe care redactorul-şef al revistei „B&F-Profit”, Alexandru TANAS, l-a solicitat ex-premierului, în prezent, vicepreşedinte al holding-ului „Rompetrol”, Ion STURZA. [text2] =>
„B&F-Profit”: Se va reuşi ţinerea inflaţiei sub control pînă la sfîrşitul anului, astfel încît ea să nu depăşească mult limita de 10%?
I.S.: Situaţia va stimula inflaţia, chiar dacă la noi ea se calculează în funcţie de preţul morcovului, cartofului, şi nu de principalele ei componente de bază. În mare parte, aceasta va fi legat de secetă, precum şi de incapacitatea business-ului de a se orienta rapid şi a recupera resursele lipsă pe seama importurilor.
Eu cred că un impact negativ asupra indicelui preţurilor de consum îl va avea şi factorul administrativ – creşterea tarifelor la energia electrică, a preţurilor la motorină şi benzină, precum şi la produsele alimentare. O anumită creştere a inflaţiei va fi determinată şi de emisiunea de lei suplimentară din contul cumpărărilor de valută de către BNM, precum şi creşterii salariilor în sfera bugetară.
„B&F-Profit”: Cumpărînd valută, banca suplimentează rezervele, un fapt de asemenea important pentru o ţară care importă aproape 100% din resursele energetice?
I.S.: Rezervele valutare nu sînt un panaceu pentru toate nevoile. De altfel, nimeni nu spune că inflaţia, mai exact, inflaţia moderată, este un rău. Mai ales, dacă luăm în calcul dorinţa de a sprijini exporturile şi sectorul real al economiei. Cu regret, la noi are loc procesul invers: aprecierea monedei naţionale datorită intrărilor mari de aceasta de peste hotare, apropo, nu doar de la cetăţeni, dar şi prin iniţierea de diferite proiecte de investiţii în imobile, în creşterea capitalului companiilor autohtone, precum şi datorită investiţiilor de portofoliu.
Într-un anumit sens, şi lichiditatea mare în sectorul bancar de asemenea influenţează inflaţia. Pentru că sectorul real al economiei, practic, nu lucrează, nu ai unde investi nici bani pe termen scurt, nici bani pe termen lung. Din această cauză, oferta de bani pe piaţă rămîne mare, dar pentru că aceşti bani sînt prea scumpi, ei ajung pe piaţă doar parţial.
„B&F-Profit”: Dar băncile oferă bani la valoarea de piaţă a acestora?
I.S.: În ţară nu există business care să poată rambursa credite la 20% şi mai mult, avînd în vedere factorul de „întărire” a monedei naţionale. Eu cred că pentru proiecte reale de investiţii în economie chiar 7-8% este mult. Iar investiţiile care costă 20-22% sînt nişte bani peste puteri.
„B&F-Profit”: Dar majoritatea băncilor nu au bani ieftini?
I.S.: Da, pentru bănci banii atraşi sînt prea scumpi. În fond sînt depozitele care se atrag la dobînzi de 15-18% pentru creşterea activelor şi pentru a rezista concurenţei. Aceasta însă, este o dovadă în plus că sistemul bancar este foarte slab. Rata capitalului calitativ în el este extrem de scăzută, iar lăcomia bancherilor este nelimitată, fapt uşor de văzut după veniturile băncilor care se datorează marjei prea mari.
„B&F-Profit”: Care ar fi soluţia în această situaţie, în viziunea Dvs.?
I.S.: Eu cred că dacă autorităţile actuale sau viitoare din Moldova nu vor impune restricţii administrative sectorului bancar, ţara va cunoaşte fenomenul care s-a produs în multe ţări din Europa Centrală şi de Est. Acolo au venit bănci cu resurse mari şi ieftine, care le permiteau să lupte pentru clienţi – prin reducerea costurilor, a marjei, a ratelor dobînzilor la credite.
„B&F-Profit”: Sînteţi adeptul inflaţiei moderate şi al banilor ieftini – nişte lucruri incompatibile ca atare.
I.S.: Acestea sînt două părţi ale unei medalii. marja ridicată pe care o aplică băncile există nu din cauza inflaţiei, ci din goana după active. Ulterior, activele atrase se vînd cu un adaos de 5-6%, pe cînd în ţările cu economii bine dezvoltate marja nu depăşeşte 2%. De exemplu, „Rompetrol” peste hotare ia credite în condiţii foarte scumpe libor+1,25%. Libor nu este supusă controlului business-ului, iar marja se întîmplă să fie mare, de maximum 2%, şi asta dacă împrumutul se oferă pentru operaţiuni cu risc sporit.
„B&F-Profit”: În Moldova un fel de Libor este rata de refinanţare a Băncii Naţionale.
I.S.: În prezent, mărimea acestei rate este de 13%, cărora trebuie să li se adauge, cel mult, 2%. Dar este puţin probabil ca toate băncile să poată supravieţui cu o asemenea marjă.
Cu regret, trebuie să constatăm că stabilitatea macroeconomică a Moldovei demult nu mai depinde de agricultură, de conservele care se produc în ţară sau de servicii. Ea depinde de intrările de valută străină în ţară, pentru ca cei care au mai rămas în ea să poată consuma. Noi consumăm şi, practic, nu producem nimic.
„B&F-Profit”: Şi totuşi, care este prognoza Dvs. asupra situaţiei macroeconomice? Ea va rămîne constantă?
I.S.: Eu cred că totul va fi bine. Şocul serios poate veni din afară. Şi nu va fi un şoc regional, să zicem, din România, Ucraina sau Rusia, de care economia Moldovei depinde considerabil. Acest şoc poate fi global în legătură cu căderea pieţelor, în particular, a ipotecii în SUA. Dacă Rusia nu va deschide „puşculiţa” (fondul de stabilizare) pentru intervenţii pe piaţă, aceasta poate atinge şi piaţa financiară a ei. Toată problema e că mulţi bani sînt legaţi de active necalitative pe piaţa mondială.
„B&F-Profit”: Credeţi că scăderea indicilor pe pieţele mondiale poate atinge cumva şi Moldova?
I.S.: În finanţele mondiale a fost descoperit un fenomen interesant. Pînă nu demult, mulţi considerau remarcabil fenomenul know-how, cînd băncile au încetat să se ocupe de clienţi, riscuri, reîncredinţîndu-le fondurilor, brokerilor, companiilor de administrare, care luau împrumuturi la bănci şi plasau ei înşişi resurse pe piaţă - în imobile, în valori mobiliare. Ca rezultat, pe pieţe s-au format fonduri de investiţii enorme, care plasau bani în active de calitate dubioasă. Şi a fost suficient ca pe un segment mic, dar important al pieţei, cum este ipoteca din SUA, să se declanşeze criza, şi efectele acesteia s-au extins imediat nu numai asupra fondurilor, dar şi asupra băncilor, determinînd mai tîrziu o turbulenţă mare a finanţelor mondiale.
„B&F-Profit”: Şi cum aceasta poate influenţa situaţia de la noi?
I.S.: Moldova este o ţară cu economie deschisă şi aceasta îi poate atinge piaţa financiară. Este adevărat că starea defectuoasă a acestei pieţe o poate ajuta să evite influenţele din exterior. Moldova, practic, nu are răspunsuri la întrebările despre capitalizarea bursei, valoarea tranzacţiilor zilnice. Pentru Moldova nu sînt prea mulţi investitori strategici. Pieţele ţărilor mici se dezvoltă, în fond, datorită investitorilor de portofoliu. Iar aceştia nu vor veni aici în curînd dacă nu va fi un instrument de piaţă de cotare a activelor, proceduri şi instrumente de scoatere rapidă a acestora de pe piaţă.
„B&F-Profit”: Rezultă că noi putem submina stabilitatea macroeconomică prin acţiuni din interior?
I.S.: Eu nu prevăd nici un fel de situaţii extreme. Cu excepţia unor decizii exotice pe care ar putea să le ia autorităţile, de exemplu, să ia credite la BNM pentru sprijinirea ţăranilor în legătură cu seceta.
De altfel, pe piaţă toate sînt echilibrate datorită preţului. Aşa că în termeni financiari, declinul nu va fi mare. Am tras această concluzie pe baza exemplului unei fabrici de conserve. În expresie naturală există descreştere într-adevăr, şi una apreciabilă – de două ori. Dar şi preţurile la produsele finite tot au crescut de două ori. De exemplu, în anul 2007, recolta de grîu a fost de 410 mii tone – de peste două ori mai puţin decît în 2006. Dar şi preţurile la grîu au crescut de peste două ori, în acest an.
Din punctul de vedere al cifrelor, creşterea bugetară este incontestabilă. Dacă acum un an veniturile bugetare preconizate pentru 2007 alcătuiau 12,058 mlrd. lei, apoi cele preconizate pentru 2008 se cifrează la 14,658 mlrd. lei. O analiză a proiectului Legii bugetului pentru 2008 ne arată că nici măcar a zecea parte din această sumă nu provine din creştere economică. Astfel, cea mai mare parte a acestei creşteri revine TVA aplicate la import. Dacă acum un an Guvernul prognoza că în 2007 va obţine TVA în valoare totală de 6,9 mlrd. lei (inclusiv de la import – 5,8 mlrd. lei), apoi pentru 2008 suma a crescut deja pînă la 8,8 mlrd. lei (!), dintre care TVA la importuri va fi de 7,3 mlrd. lei (!). Adică, acea creştere bugetară cu care se mîndreşte guvernarea va fi asigurată în proporţie de 1,5 mlrd. lei doar de TVA la import. Evident, ca şi în acest an, în 2008 se va pune accentul pe importuri, iar deficitul enorm al balanţei comerciale externe (care, mai mult ca sigur, în 2008 va depăşi $2 mlrd.) din nou va trebui acoperit în mare parte în contul banilor gasterbaiterilor moldoveni.
O altă sursă a creşterii bugetare despre care vorbeşte guvernarea vor fi granturile externe, care în prognoza pentru 2007 erau evaluate la 861 mln. lei, iar în 2008 se aşteaptă că vor constitui 1,175 mlrd. lei. Aceste cifre arată că alte 300 mln. lei vor veni în buget cu totul din alte surse decît din creştere economică reală.
Bani în plus în bugetul pentru 2008 vor da alte taxe şi impozite percepute de vamă. Spre exemplu, de pe urma aplicării taxei vamale în 2007 se aşteaptă colectarea a 490 mln. lei, apoi în 2008 – deja 640 mln. lei. Un alt exemplu este taxa pentru efectuarea procedurilor vamale, care pentru 2007 a fost evaluată la 184 mln. lei, iar în 2008 – la 211,6 mln. lei. Adică, peste 187 mln. lei suplimentar la buget vor da numai aceste două taxe.
Vama va aduce venituri în plus şi de pe urma aplicării unor accize. Astfel, accizele la bere vor aduce în buget 199 mln. lei (în 2007 - 116,6 mln. lei); la produse din tutun – 83 mln. lei (73 mln. lei în 2007); la autoturisme – 449,8 mln. lei (340,3 mln. lei în 2007). Accizele la benzină şi motorină vor fi la acelaşi nivel ca şi în 2007 - 467,5 mln. lei.
Apropo, analiza capitolului „accize” scoate în evidenţă un lucru destul de interesant – accizele la material vinicol, vinuri, rachiu, lichioruri, divinuri şi alte băuturi spirtoase vor fi cu mult mai mici decît în 2007. Astfel, Guvernul a calculat că va obţine sub formă de accize la material vinicol – 4,1 mln. lei (pe cînd în 2007 prognoza a fost de 21,5 mln. lei); la rachiu, lichioruri, divinuri şi alte băuturi spirtoase – 199 mln. lei (217,1 mln. lei); la vinuri - 30 mln. lei (74,3 mln. lei). Aceasta este o dovadă că Guvernul nu prea crede în reluarea exportului de vinuri şi material vinicol sau, cel puţin, nu mizează că va obţine venituri importante în buget în acest sens.
Bugetul va creşte şi de pe urma aplicării taxelor rutiere – 96,1 mln. lei (87,7 mln. lei în 2007); taxei de licenţă – 107,8 mln. lei (67,4 mln. lei); taxei de timbru – 10,5 mln. lei (5 mln. lei), dar şi de pe urma majorării veniturilor de la dobînzile la creditele acordate de la bugetul de stat – 32 mln. lei (22 mln. lei); de la dobînzile aferente soldurilor mijloacelor băneşti la conturile bancare ale trezoreriei de stat – 20 mln. lei (3 mln. lei); de la dobînzile de la depunerea mijloacelor bugetare la conturile depozitare bancare – 15 mln. lei.
Interesant şi straniu totodată este cum Guvernul intenţionează să obţină circa 321 mln. lei suplimentar – din taxe şi plăţi administrative. În 2008 acestea vor constitui 512 mln. lei, pe cînd în 2007 au fost calculate doar la nivelul de 191,1 mln. lei. Aceasta nu prea se încadrează în declaraţiile guvernării despre debirocratizarea economiei, reducerea numărului de taxe şi a cuantumului lor. La acelaşi capitol se înscriu şi 957,2 mln. lei pe care bugetul le va obţine din „veniturile din mijloacele speciale ale instituţiilor publice”. Despre ce venituri este vorba, nu e clar. Dar nu este exclus că e vorba de mijloace pe care instituţiile publice le vor obţine din prestarea anumitor servicii, inclusiv agenţilor economici. Apropo, în bugetul pentru 2007 asemenea venituri nu au existat sau cel puţin nu au fost indicate în sinteza la proiectul bugetului prezentat deputaţilor.
Bugetul-2008 nu numai că nu reflectă o creştere economică, ci, la unele capitole - chiar o descreştere. Astfel, dividendele aferente cotei de participare a statutului în societăţi pe acţiuni se vor reduce în 2008 cu 54,2 mln. lei – de la 186,2 mln. lei în 2007 pînă la 132 mln. lei în anul viitor. De asemenea, se vor înregistra pierderi bugetare de pe urma implementării iniţiativei prezidenţiale de stabilire a cotei 0 la impozitul pe venitul reinvestit. Dacă în 2007 statul a prognozat că va obţine de pe urma colectării impozitului pe venitul din activitatea de întreprinzător 411,2 mln. lei, apoi în 2008 – doar 193 mln. lei. Însă, aceste pierderi ar putea fi compensate de pe urma implementării altei iniţiative prezidenţiale – legalizarea capitalului, care se aşteaptă că va aduce în anul viitor 295 mln. lei.
Cheltuielile bugetare în 2008 vor constitui 14,881 mlrd. lei (pe cînd în 2007 au fost de 12,131 mln. lei). Cele mai mari cheltuieli vor fi făcute pentru ocrotirea sănătăţii – 2,082 mlrd. lei (în 2007 - 1,741 mlrd. lei) şi pentru învăţămînt – 1,579 mlrd. lei (în 2007 - 1,389 mlrd. lei). Aceasta confirmă într-un fel declaraţiile guvernării despre tenta socială a bugetului. Totodată, cheltuieli importante vor fi făcute şi pentru întreţinerea şi asigurarea activităţii Parlamentului, Guvernului, Preşedinţiei, altor servicii de stat cu destinaţie generală - 1,017 mlrd. lei (866,7 mln. lei în 2007); menţinerea ordinii publice şi securitate naţională – 981, 5 mln. lei (968,5 mln. lei); serviciul datoriei de stat – 652,6 mln. lei (586,7 mln. lei); transferuri la bugetele locale – 2,721 mlrd. lei (1,752 mlrd. lei) etc.
Inflaţia prognozată pentru 2008 este de 9,3%, iar cursul de schimb al monedei naţionale, estimat de MEC pentru finele anului viitor, - 12,1 lei pentru $1.
În 2008 deficitul bugetar va fi de 223,7 mln. lei, pe cînd pentru 2007 a fost calculat la nivelul de 72,9 mln. lei.
În linii mari, despre proiectul bugetului de stat pentru anul 2008 se poate de spus că din punct de vedere tehnic acesta a fost elaborat perfect. După cum au menţionat unii deputaţi din opoziţie „acesta este un perfect document contabil, care indică veniturile şi cheltuielile”. Totodată, aceeaşi deputaţi au atras atenţie că în buget nu se vede creşterea economică, nu se văd tendinţe în dezvoltarea economiei naţionale, viziuni şi strategii ale Guvernului. Şi acest punct de vedere al opoziţiei are dreptul la viaţă.
Într-adevăr, după cum se vede din cifrele invocate mai sus, Moldova continuă să fie o ţară care depinde totalmente de vamă, iar creşterile bugetului de stat în fiecare an se datorează în special importurilor. Da, desigur, aceasta este bine din punctul de vedere că apar bani suplimentari pentru majorarea salariilor, indexarea pensiilor, majorarea defalcărilor pentru învăţămînt şi ocrotirea sănătăţii. Dar, în perspectivă, o asemenea abordare ar putea să ne coste scump. În momentul în care vor dispărea posibilităţile de acoperire a deficitului mereu crescînd al comerţului exterior (lucru care se întîmplă din cauza creşterii permanente a importurilor), Moldova ar putea ajunge în pragul defaultului. Este o opinie pe care o împărtăşesc mai mulţi specialişti. Abia atunci se va vedea pe cît de periculos a fost pentru Moldova să aibă mai mulţi ani la rînd bugete bazate pe consum şi în care sectorul de producere şi exporturile au fost practic inexistente.
În 2008 vor creşte practic toţi indicatorii macroeconomici. Astfel, PIB se aşteaptă să crească cu 6% şi să ajungă la nivelul de 56,8 mlrd. lei; producţia industrială va creşte cu 7,5% (în primele nouă luni ale anului curent a crescut doar cu 0,6%, dar MEC crede că pînă la finele anului creşterea va fi de 7%); creşterea în agricultură va fi de 15%; salariul mediu pe economie va creşte cu 23%.
2008 – ANUL ECHILIBRULUI DINTRE IMPORTURI ŞI EXPORTURI
Igor Dodon, ministrul Economiei şi Comerţului: Anul 2008 va fi anul echilibrului dintre creşterea importurilor şi exporturilor. Considerăm real ca importurile şi exporturile să crească în acelaşi ritm şi se ne bazăm în special pe două argumente: Moldova va primi regimul de comerţ asimetric de la Uniunea Europeană; Moldova va reveni pe pieţele tradiţionale din Est cu mai multe produse importante ca, spre exemplu, vinurile. Importurile masive care se efectuează în republică vor avea influenţe benefice asupra economiei ulterior, deoarece circa 70% dintre ele sînt mărfuri destinate efectuării investiţiilor.
PROIECTUL BUGETULUI REFLECTĂ STAREA DE LUCRURI DIN ECONOMIE
Eugenia OSTAPCIUC, liderul fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor: Cifrele incluse în proiectul bugetului de stat pentru anul viitor sînt reale, minuţios calculate şi reflectă starea de lucruri actuală din economie”. Veniturile bugetului sînt cu 22% mai mari decît cele prevăzute în bugetul de stat pe anul curent. Aceasta ne va permite să direcţionăm circa 2,75 mlrd. lei obţinuţi suplimentar la îmbunătăţirea nivelului de viaţă al cetăţenilor. Acest lucru se va vedea în special în lectura a treia, cînd vom merge cu sume concrete pe capitole concrete. Cele 2,75 mlrd. lei pe care le-am obţinut suplimentar în decurs de doar un an reprezintă echivalentul practic ale unui întreg buget care era pînă în anul 2000.
În 2008 pentru majorarea salariilor vor fi alocaţi peste un miliard de lei. În special vor creşte salariile medicilor, profesorilor. De asemenea, vor fi acordate mijloace suplimentare pentru organizarea odihnei de vară a copiilor, pentru ajutorarea păturilor nevoiaşe etc. În 2008 ca şi în anii precedenţi va continua indexarea pensiilor, a depunerilor populaţiei la „Banca de Economii”.
Circa 130 mln. lei vor fi alocate pentru finanţarea diferitor programe în teritorii, pentru a contribui la dezvoltarea acestora. Investiţiile capitale de stat vor constitui 1,3 mlrd. lei, ceea ce este cu 70% mai mult decît în anul curent. Este foarte important ca resursele bugetare existente să fie gestionate raţional, astfel încît să se vadă mai multe efecte benefice.
Bugetul defavorizează teritoriile conduse de democraţi
BUGETUL DEFAVORIZEAZĂ TERITORIILE CONDUSE DE DEMOCRAŢI
Serafim URECHEAN, liderul Alianţei „Moldova Noastră”: Proiectul Legii bugetului pentru anul viitor favorizează reprezentanţii comuniştilor în teritoriu şi defavorizează teritoriile conduse de democraţi. Spre exemplu, municipiul Bălţi, condus de un reprezentant al comuniştilor, urmează să primească de la buget în 2008 130 mln. lei sau cu peste 20% mai mult decît Chişinăul unde la guvernare sînt democraţii. În acest buget se vede că are loc o centralizare excesivă a banilor, ceea ce face din autorităţile locale ostatici ai autorităţilor centrale. Din peste 143 mlrd. venituri ale bugetului de stat, la centru vor rămîne peste 12 mlrd. lei.
BUGETUL-2008 DEMONSTREAZĂ CĂ MOLDOVA E ŢARĂ BANANIERĂ
Vlad CUBREACOV, liderul fracţiunii parlamentare a Partidului Popular Creştin Democrat: Proiectul bugetului propus de Guvern este o dovadă în plus că Moldova e o ţară bananieră, care trăieşte din banii proveniţi din consum. Circa 92% din veniturile bugetare provin din consum, iar rolul principal în acest sens le revine muncitorilor moldoveni ce lucrează peste hotare şi transferă bani în ţară. Guvernul Tarlev e un Guvern al emigranţilor, care trăieşte din banii trimişi de ei în ţară. Prin emigranţii săi aflaţi la munci peste hotare, Moldova demult e integrată în Europa.
UN BUGET DEPENDENT DE TVA LA IMPORT
Valeriu GUMA, deputat al fracţiunii Partidului Democrat: Bugetul-2008 va fi şi în continuare dependent de TVA încasată la import. Aceasta este o dovadă că din nou vom avea un buget de consum, dar nu unul care ar fi bazat pe creştere economică. Statul nu ştie să obţină profit nici măcar din activitatea întreprinderilor de stat, a căror gestionare lasă mult de dorit.
„B&Ф-Profit” a mai scris despre metodologia de calculare a inflaţiei în Moldova, a solicitat interviu specialiştilor de referinţă de la Biroul Naţional de Statistică, a lansat prognoze proprii asupra indicelui lunar al preţurilor de consum. Dar problema rămîne nerezolvată. Nu numai consumatorul de rînd, dar şi mulţi specialişti pun la îndoială obiectivismul calculelor instituţiei specializate. Mai ales că, în ultimul timp, datele despre inflaţie se fac publice nu precum s-a plănuit, pînă la data de 10 a fiecărei luni, ci cu cîteva zile mai tîrziu, după ce se coordonează şi se aprobă „la nivelul de vîrf”.
Să le prezinţi pe cele dorite drept o realitate nu este metoda tocmai cea mai bună de combatere a problemelor. Fireşte, este plăcut să raportezi în faţa donatorilor externi că în Moldova situaţia macroeconomică se îmbunătăţeşte, leul se întăreşte, nivelul de trai creşte, dar cuvintele nu le ungi pe pîine. Este suficient să intri în magazinul apropiat şi te asigură cu ochii proprii că nu numai că am ajuns Europa din urmă, ci chiar am devansat-o, dar este adevărat că deocamdată doar la preţuri.
Redacţia a hotărît să nu ascundă cu frică capul după cifrele favorabile, ci să calculeze cu forţe proprii indicele lunar al preţurilor de consum. desigur, nu dispunem de statul de specialişti ca la Biroul Naţional de Statistică, dar ne angajăm să monitorizăm oscilaţiile preţurilor la mărfurile principale şi să calculăm propria rată a inflaţiei.
Vom adopta ca punct de plecare preţurile minime la produsele alimentare din Piaţa Centrală a Chişinăului şi din magazinele nu prea scumpe. Dintre mărfurile nealimentare, vom monitoriza preţurile la produsele petroliere la staţiile PECO din capitală. Tarifele la servicii sînt în văzul tuturor.
În numărul din noiembrie, pur şi simplu, publicăm preţurile din octombrie la mărfurile selectate.
De exemplu, punctul de plecare pentru pîine va fi 2,89 lei. Cît costă o pîine albă rotundă de popularitate maximă cu masa de 680 g şi pine integrală “Snop”, sau 2,4 lei – franzela “Orăşenească” de 400 g de la Întreprinderea de Stat “Franzeluţa”. Fireşte, ne-am fi putut opri la pîinea cea mai ieftină, “De Chişinău”, de 1,9 lei, şi franzela de 1,75, dar preţurile la acestea sînt vizibil subestimate şi se menţin artificial. Această pine se trimite, practic, în totalitate instituţiilor bugetare (internate, case de copii, aziluri pentru bătrîni, închisori) şi practic nu se găseşte în vînzare liberă.
Pastele făinoase de asemenea sînt cele mai solicitate de la “Franzeluţa”. Cele mai ieftine au costat în octombrie 9,5 lei pe 1 kg.
Uleiul de floarea-soarelui vîndut în vrac în piaţă s-a scumpit în luna octombrie de la 10 pînă la 20 lei per litru. Comparînd preţurile din octombrie cu cele din luna următoare, redacţia va publica, în luna decembrie, inflaţia din noiembrie. În cazul în care experimentul va suscita interesul cititorilor, sîntem dispuşi să ne efectuăm calculele lunar şi să le comparăm cu cele oficiale. Şi, poate atunci vom afla evoluţiile reale.
În pofida sezonului vacanţelor, în care se atestă o înmărmurire a mediului de afaceri, în vara acestui an, băncile nu au avut de lucru mai puţin. Ele s-au reorientat spre colaborarea cu populaţia muncitoare, care de mai mulţi ani rămîne vaca de muls pentru toată economia republicii. Într-un an, numărul sistemelor utilizate de transfer rapid a crescut cu o treime, pînă la 21. Muncitorii moldoveni de peste hotare trimit bani mulţi şi, ca şi mai înainte, nu întotdeauna pe căi oficialel. Dar tot mai mulţi nu economisesc pe seama unor lucruri mărunte, ci preferă siguranţa şi legitimitatea aducerii banilor cîştigaţi. Pentru cei care au ales a doua cale, alegerea băncii şi siguranţa acesteia rămîn a fi un factor important.
Băncile au trebuit să muncească bine ca să treacă la venituri 1,2 mlrd. lei (creşterea banilor în circulaţie în ianuarie-septembrie a alcătuit 25,4%), care le-a jucat festa indicatorilor macroeconomici, cînd pe fundalul aprecierii leului creştea inflaţia. Aceasta s-a produs ca rezultat al expansiunii intrărilor din exterior, inclusiv de la marii donatori. Inflaţia a fost impulsionată prin cursul tot mai slab al dolarului şi creşterea preţurilor la mărfurile şi materiile prime importate.
Arderea lentă a indicatorului inflaţiei a fost susţinută şi de băncile înşişi, care au mers în mase, oferind credite mari şi mici. Ca urmare, de la începutul anului, portofoliul lor de credite a crescut cu 34%, pînă la 17,55 mlrd. lei, iar din septembrie 2006 – cu tocmai 50,6%.
Dinamica depozitelor atrase cam rămînea în urmă (la persoanele fizice creşterea a fost de 27%, la cele juridice - de 39%). În total, s-au acumulat depozite în valoare de 22,32 mlrd. lei. Decalajul dintre valoarea mijloacelor atrase şi cea a împrumuturilor acordate deocamdată nu este critică (4,7 mlrd.), dar numai deocamdată. Cel puţin, băncile mai au o rezervă triplă de rezistenţă la normativul suficienţei capitalului ponderat la risc. Scăderea acestuia cu un punct procentual de la începutul anului poate fi considerată o corectare legată de excedentul de mijloace lichide.
În ultimele trei luni, cele mai multe credite au acordat: Moldindconbank (358,22 mln. lei), Moldova-Agroindbank (335,67 mln.) şi, un fapt surprinzător pentru unii, - Eximbank (334,06 mln.). Cea din urmă bancă este lider şi după creşterea relativă a portofoliului de credite, de 27%, fiind urmată de BCR Chişinău (+23%) şi Energbank (21%). Unibank s-a dovedit a fi singura bancă pe sistem care a declarat reducerea acestui indicator (-43,3 mln. lei). Motivul cel mai probabil este pregătirea băncii pentru transmiterea către un alt proprietar care, după cîteva tendere, a devenit compania austriacă “Viena Capital Partners”. Surprinzător, dar banca nu numai că nu a acordat bani, dar se pare că nici nu a acceptat – diminuarea la portofoliul de depozite a fost de 128,08 mln. lei (-38,1%), deşi nu e exclus că clienţii mari, auzind despre schimbarea proprietarului, au preferat să schimbe banca. Ca rezultat, activele Unibank-ului sau redus cu 6,9%, pînă la 508,88 mln. lei, dar din punctul de vedere al siguranţei şi posibilităţii de rambursare a mijloacelor către clienţi, indicatorii băncii s-au dovedit a fi bine echilibraţi.
În raport cu activele, cele mai multe credite le are Comerţank, cota lor constituie 69%. Ceva mai puţine au BCR Chişinău şi M-Agroindbank - cîte 65%. Nu au fost realizate pe deplin posibilităţile de vînzare a împrumuturilor la Banca Socială şi Banca de Economii, la care cota portofoliului de credite în active alcătuieşte 54% şi 39%, respectiv. Un fapt interesant este că la Banca de Economii raportul dintre depozite şi active este de 83%, adică posibilitatea de creditare este bazată, în principal, pe mijloacele atrase.
În iulie-septembrie, cele mai multe angajamente de depozite suplimentare le-au acumulat M-Agroindbank (729,8 mln.) şi Eximbank (517,7 mln.), cele mai puţine - Banca de Economii şi Unibank, care au izbutit să reducă valoarea angajamentelor lor cu 58,9 mln. şi 43,1 mln., respectiv. Fireşte, ultimele cifre sînt incomparabile cu valoarea activelor acestor bănci, prima are un capital mult mai mare. Dar, oricum, reducerea angajamentelor are un impact benefic asupra indicatorilor calitativi ai acestor instituţii. Pentru Banca de Economii, care în curînd va avea de parcurs procedura de privatizare completă, acest fapt este deosebit de important. Or, despre acţiunea preconizată se va putea spune cu greu că este una în toată legea, întrucît în final ar putea deveni proprietar guvernul altei ţări, bunăoară, al Rusiei. Aceasta se poate produce prin intermediul Vneştorgbank-ului, care şi-a anunţat primul pas – înfiinţarea unei reprezentanţe în Moldova.
Banca de Economii este printre trei lideri la creşterea capitalului acţionar. Ea este devansată doar de M-Agroindbank şi Victoriabank, pentru ale căror acţiuni se duce demult un război intern cumplit.
În termeni relativi, şi-a crescut apreciabil capitalul Fincombank (+8,54%). După cunosuctele evenimente cu schimbarea proprietarului, situaţia la instituţie se îmbunătăţeşte treptat, deşi coeficientul lichidităţii pe termen lung rămîne la limita fol-ului.
Singura bancă din sistem care şi-a redus capitalizarea este Investprivatbank – într-un trimestru, capitalul ei acţionar s-a diminuat cu 3,2 mln. lei (-2,8%), dar abia de va fi în măsură să influenţeze serios imaginea instituţiei.
Lichiditatea s-a redus la Banca de Economii, Comerţbank, Universalbank şi BCR Chişinău, şi a crescut la Banca Socială, M-Agroindbank, Eximbank. Succese deosebite la acest capitol le are Banca Socială – în trei luni, lichiditatea a crescut cu 43,3%, iar de la începutul anului – cu 79%(!). Acum, se pare că e tocmai momentul ca banca să investească în fonduri fixe, bunăoară, într-un oficiu central nou. Cu toate acestea, banca a reuşit să pună de o parte o sumă bună din beneficiu (faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut +31,8%).
Se pare că acţionarii băncii s-au plictisit să aştepte şi să facă investiţii în dezvoltare în fiecare an. Probabil, ei cred că acum instituţiile lor au ajuns la un randament maxim. S-ar putea să fie aşa. Dar există şi bănci la care beneficiul este incomparabil mai mare decît succesele, bunăoară, Unibank are o creştere anuală de 1,4 mii % (17 mln. lei).
Cele mai mari venituri au înregistrat M-Agroindbank (183,9 mln. lei), Banca de Economii (132, 1 mln. lei) şi Victoriabank (131,53 mln.). Singura cu rezultat negative a fost Universalbank (-5,4 mln.).
În ultimul trimestru, judecînd după extinderea cotei de piaţă, cele mai active au devenit Moldindconbank, Eximbank. Cota lor de piaţă la active a crescut cu 0,6 şi 1,0 puncte procentuale, pînă la 11,2% şi 8,1%, respectiv. În final, detaşarea grupului de patru lideri de grupul principal creşte. Tricoul galben îl au M-Agroindbank (21% din piaţă), urmată de Banca de Economii, Victoriabank şi Moldindconbank. Acestui grup îi revin în total circa 60% din piaţă.
Ratingul băncilor care a fost prezentat exprimă opinia redacţiei revistei B&F-Profit despre capacitatea managementului băncilor de a atrage şi gestiona eficient resursele băncii, de a le plasa sigur, respectînd lichiditatea înaltă, obţinînd, în acelaşi timp, o rentabilitate maximă. Această capacitate ţine seama de posibilităţile băncii de a onora angajamentele faţă de clienţi şi acţionari în caz de forţă majoră. Ratingul bancar nu constituie o recomandare pentru începerea sau sistarea cooperării cu o bancă sau alta, precum nici nu constituie o opinie despre preţul de piaţă al acţiunilor băncii. Ratingul se bazează pe dările de seamă ale băncilor, accesibile pentru opinia publică. Redacţia revistei B&F-Profit vă rezervă dreptul de a modifica datele ratingului în funcţie de parvenirea unor noi informaţii.
„B&F-Profit”: D-le Tărîţă, cum a afectat seceta recolta de tutun din anul curent?
P.T.: În 2007, cultivatorii de tutun au dorit să majoreze suprafeţele plantate şi au însămînţat cu răsad timpuriu sere pentru cca 4 mii ha. La început se planifica obţinerea unei recolte globale de cca 6 mii tone de frunze uscate, dar îngheţurile din primăvara curentă au reţinut plantarea în cîmp a răsadului, iar seceta îndelungată nu a permis cultivatorilor de tutun să planteze întreaga cantitate de răsad. În consecinţă, au fost plantate cu tutun numai 3,1 mii ha, cu 300 ha mai puţin decît în 2006. Seceta a reţinut dezvoltarea plantelor o perioadă îndelungată, astfel încît recolta de frunze de tutun în primele 3 reprize a fost de cca 40% faţă de 70% în anii favorabili. La moment, sînt recoltate cca 20 mii tone frunze verzi, sau 55% comparativ cu perioada similară a anului precedent. Se aşteaptă o recoltă globală de cca 3 mii t, cu cca 2 mii tone mai puţin decît în anul trecut.
„B&F-Profit”: În anul curent, au crescut preţurile de achiziţie a tutunului. Cum se explică acest lucru?
P.T.: Întreprinderile de achiziţionare şi prelucrare a tutunului au acordat cultivatorilor de tutun avansuri la nivel de 30-40% din costul producţiei contractate. Suma acestor avansuri în total constituie cca 12-14 mln. lei, inclusiv SA „Tutun-CTC” – 6 mln. lei. În scopul compensări parţiale a pierderilor de roadă în urma calamităţilor naturale, întreprinderile de achiziţionare şi prelucrare a tutunului au oferit şi nişte preţuri de achiziţie mai avantajoase decît în anii precedenţi, cu 30-40% mai mari decît în 2006. Astfel frunzele verzi au fost achiziţionate cu cca 1,4 lei/ kg, cele uscate – cu 14,85- 20,5 lei/kg. Preţurile oferite permit cultivatorilor de tutun să obţină la hectar cîte 27,0 – 43,0 mii lei dacă au recoltat 1,5 – 2,5 t frunze uscate la hectar. În acelaşi timp, cultivatorii de tutun care au obţinut recolte mai modeste vor avea venituri de numai 3,3 – 13,5 mii lei la hectar.
„B&F-Profit”: Cum va afecta recolta mică de tutun industria producătoare de ţigarete?
P.T.: Reducerea suprafeţelor şi a volumelor de producere a tutunului va afecta considerabil întreprinderile din industria tutunului. Capacităţile de producere ale fabricilor de fermentare, fiind de cca 81 mii tone tutun fermentat, sînt utilizate la nivel de 8-10%. De cca 4-5 ani nu activează fabricile de fermentare a tutunului din Floreşti, Făleşti, Orhei şi Cupcini, iar cele din Drochia, Şoldăneşti şi Ciadîr-Lunga prelucrează producţie de numai 1,2-0,5 mii tone. Cu părere de rău, din cauza reducerii volumelor de producere a tutunului, în anul curent va suferi şi SA „Tutun-CTC”, cel mai mare producător de ţigarte şi unul din cei mai mari contribuabili. În anul curent „Tutun-CTC” preconizează să producă 5,2 mld buc. ţigarete, volum ce depăşeşte nuvelul din anul precedent. Stocurile de materie primă sînt destule pentru aceasta. „Tutun-CTC” anual are nevoie de cca 3,5 mii tone de tutun autohton, inclusiv pentru export 0,5-0,7 mii t. Pe lîngă aceasta, anual importă cca 1,5 – 2,0 mii t tutun aromat de tip „Virginia”, care este şi de o calitate mai superioară. Din roada anului curent, avînd contractate 3,2 mii tone, SA „Tutun-CTC” preconizează să achiziţioneze doar 1,2 – 1,5 mii tone. În cazul dat întreprinderea va fi nevoită să importe mai mult tutun pentru asigurarea producerii a 5 mlrd. ţigarete în 2008.
„B&F-Profit”: Preţul ţigaretelor va creşte? Cîte ţigarete fumează anual moldovenii? Care este cota celor de producţie autohtonă?
P.T.: Majorarea preţului de achiziţionare a tutunului autohton, tendinţa partenerilor de a majora preţul la tutunul de import livrat pentru necesităţile „Tutun-CTC” va conduce la supracheltuieli şi respectiv la majorarea preţului de cost a ţigaretelor autohtone. Deşi Combinatul nu planifică să majoreze preţurile la producţia sa, acestea vor creşte în 2008 cu cca 10% datorită modificărilor efectuate în Codul Fiscal şi aplicarea cotei accizei la ţigaretele cu filtru autohtone şi de import din preţul maxim de vînzare cu amănuntul în loc de preţul declarat în vamă, sau de producătorul autohton. Anual, moldovenii fumează cam 5,5 mlrd buc. ţigarete. Cota ţigaretelor autohtone constituie cca 48-50% şi în fiecare an se reduce din cauza importului masiv de ţigarete.
„B&F-Profit”: Moldova exportă tutun? Cui şi în ce cantităţi?
P.T.: Tutunul moldovenesc a devenit mai solicitat pe piaţa internă şi externă, inclusiv de către companiile transnaţionale cu renume (BAT, JTI, Philip Morris) şi de alte fabrici de ţigarete din Ucraina, Rusia, Bielarus. Volumele solicitate sînt la nivel de cca 12-14 mii tone, inclusiv la export - 8,5-10,5 mii tone. Totodată, au crescut cerinţele faţă de calitatea tutunului autohton. În anul curent s-a exportat tutun în volum de 4,1 mii tone în valoare de $7,1 mln. Cel mai mult s-a exportat în Rusia (39%), Ucraina (26%), Slovacia (16%). De menţionat, că exportul tutunului în Belarus a crescut de 2,6 ori, faţă de 8 luni ale lui 2006. Totodată, s-a redus esenţial exportul tutunului în România, constituind doar 39,3 la sută faţă de anul precedent (67 tone faţă de 171 tone).
„B&F-Profit”: Ce face statul pentru a stimula dezvoltarea ramurii?
P.T.: În 2001 a fost adoptată Legea cu privire la tutun şi produsele din tutun, iar în 2003 Guvernul a aprobat Programul de dezvoltare a ramurii tutunului în anii 2003-2010. Începînd cu anul trecut cultivatorilor de tutun le sînt acordate subvenţii. În 2007 au fost alocaţi 3 mln. lei, cu 1 mln. lei mai mult decît în 2006. Conducerea ţării preconizează să menţină şi, după caz, să majoreze sumele alocaţiilor în ramură. În scopul protejării producătorului autohton au fost adoptate unele acte legislative şi normative, ce ţin de modificarea cotei accizei la ţigaretele cu filtru din preţul maxim de vînzare cu amănuntul în locul celui declarat în vamă, ce va conduce la reducerea diferenţei poverii fiscale precum şi de stabilire a unor condiţii de licenţiere şi majorare a taxei de licenţă.
„B&F-Profit”: Care sînt tendinţele în domeniu? Avem producători de tutun-model?
P.T.: Moldova cultivă tutun de cca 3 secole. O dezvoltare mai considerabilă a ramurii s-a simţit în anii 80 ai secolului trecut. Tutunul, ocupînd cca 4% din suprafeţele însămînţate, permitea obţinerea unor recolte de peste 100 mii tone şi venituri de la comercializarea acestuia la nivel de 20% din veniturile totale, asigurînd cultivatorii de tutun cu venituri considerabile şi o rentabilitate de cca 60-70%. Tutunul şi în prezent poate întruni aceste calităţi. La obţinerea unor recolte înalte şi stabile el aduce venituri sporite cultivatorilor, precum şi defalcări majore în bugetele de toate nivelurile de cca 150-180 mln lei. Luînd în consideraţie deficitul braţelor de muncă, întreprinderile din domeniu pun accentul pe elaborarea unor tehnologii şi procedee destinate reducerii cheltuielilor şi sporirii productivităţii muncii. SA „Tutun-CTC” a elaborat o nouă tehnologie de înşirare a frunzelor de tutun, negociază cu partenerii din alte ţări procurarea unor combine de recoltare a frunzelor de tutun şi alt utilaj în domeniu şi crearea pe baza filialei sale din Glodeni a unei produceri-model de cultivare şi prelucrare postrecoltare a tutunului, inclusiv şi producerea tutunului propriu pe suprafeţe arendate de cca 100 hecatre.
„B&F-Profit”: Cîţi producători de tutun avem în ţară? Ce soiuri cultivă aceştia?
P.T.: În anul curent, de cultivarea tutunului s-au ocupat cca 150 gospodării agricole, 11 firme (SRL) şi peste 512 persoane fizice din 25 raioane şi UTA Găgăuzia. Numărul persoanelor fizice, care se ocupă în anul curent cu producerea tutunului, a sporit considerabil comparativ cu anul precedent - cu cca 425 persoane. Pe o suprafaţă de cca 70% se cultivă tutun de soiul „Moldavschii 456”, pe alte 20 % soiul „Iubileinîi M” şi 10% de tipul „Virginia” şi „Burley”. În anul 2007, SA „Tutun-CTC” a cultivat pe o suprafaţă de 140 ha soiul „Virginia NC-100” şi pe o suprafaţă de 40 ha hibridul de tip „Burley HB-40P”.
„B&F-Profit”: Care sînt investiţiile în ramura dată după 1990?
P.T.: În conformitate cu programele de dezvoltare şi revitalizare a ramurii tutunului în anii 1998-2003 şi 2003-2010 în ramură erau necesare investiţii în mărime de cca 500-600 mln lei. Au fost construite complexe de prelucrare post-recoltare, fermentare şi manipulare a tutunului de către firme private ca SRL „Parşe Tutun”, SRL „Rogress”, SRL „Unicaps”, SRL „Pasinfo Grup” etc. Pe parcursul anilor 90 investiţiile în ramură au fost neesenţiale. În întreprinderile din industria tutunului, în capitalul social al căruia statul deţine peste 90% din acţiuni, investiţii practic nu s-au făcut. SA „Tutun-CTC ” a instalat o linie nouă de producere a ţigaretelor, în sumă de 4,1 mln. euro şi o linie de producere a amestecului de tutun în sumă de 4,6 mln. euro. Liniile nominalizate dau posibilitate de a produce ţigarete conform standardelor internaţionale.
„B&F-Profit”: Ce planuri pentru 2008 se fac în domeniu?
P.T.: Pentru anul 2008, planificăm dublarea suprafeţelor plantate cu tutun (6,2 mii ha faţă de 3,1 mii ha în a. 2007) şi obţinerea unei recolte globale de cca 10,2 mii tone frunze uscate de tutun. La extinderea suprafeţelor şi sporirea recoltei de tutun îşi vor aduce contribuţia şi întreprinderile de achiziţionare şi prelucrare a tutunului care tind începînd cu anul viitor să arendeze cca 500 ha terenuri şi să producă tutun propriu în volum de 825 tone. Deoarece ne confruntăm cu deficit de braţe de muncă, în ramura tutunului se prevede introducerea tehnologiilor moderne mecanizate pentru creşterea răsadului, culesul, înşiratul frunzelor de tutun proaspăt recoltate şi uscarea lor, care va conduce la reducerea cheltuielilor de muncă de cca 5-8 ori. Anul 2008 poate fi anul de cotitură în revitalizarea ramurii tutunului. Atingerea scopurilor preconizate va conduce la obţinerea unor venituri de cca 600-800 mln lei şi a unor defalcări în bugetele de toate nivelele de 150-180 mln lei, ne va da posibilitate să asigurăm întreprinderile din industria tutunului cu materie primă, să menţinem piaţa de desfacere a producţiei autohtone.
[img1] => /data/155/149_150151_img1.jpg [img2] => /data/155/149_150151_img2.jpg [password] => [hidden] => 0 [modification_time] => 2008-06-02 10:42:58 [ip] => 217.26.165.201 [creation_time] => 2007-11-29 10:38:12 [section_address] => number-11-ro [page_id] => 155 [page_address] => articles-ro [page_type] => 8 [files] => ) [150152] => Array ( [record_id] => 150152 [section_id] => 149 [parent] => [queue] => [str50] => Site-ul: un lux sau o necesitate? [str100] => 0 [string1] => Daria NECITAILO | Studiem problema [string2] => b:0; [string3] => /articles-ru/number-11/150145/ [number] => [text1] => Pentru ce e nevoie de site şi e nevoie oare, în genere? Reprezentanţii multor companii autohtone nu ştiu nici pînă acum răspunsul la această întrebare. Iar acesta este cît se poate de simplu: fireşte, este necesar. [text2] =>Ce este un site web?
Imaginaţi-vă că aţi inaugurat recent o firmă proprie. Aveţi un personal calificat, un potenţial enorm şi posibilităţi excelente de a vă desfăşura activitatea. Nu v-a rămas să faceţi decît un lucru; este necesar ca despre companie să afle clienţii potenţiali şi e de dorit ca numărul acestora să fie cît mai mare. În cazul de faţă, o soluţie optimă pentru problemă este crearea site-ului propriu care să devină cartea de vizită a afacerii Dvs. pe Internet.
Site-ul web este un manager virtual ideal: nu de alta, dar chiar Dvs. îl creaţi. Datorită paginii electronice de care dispuneţi veţi avea posibilitatea să înregistraţi un progres şi să deveniţi lider (mai ales, dacă concurenţii Dvs. încă nu au perseverat în acest sens). Or, crearea site-ului este un proces complicat, care cere o executare profesionistă, altfel toate riscă să se transforme într-un simplu set de imagini frumoase şi un teanc de coduri de program, care vor zace inutil undeva pe Internet.
Tipurile de site-uri web Înainte de a crea site-ul, trebuie să ştiţi bine pentru ce e nevoie de el şi care sînt funcţiile pe care el trebuie să le posede. În primul rînd, site-ul trebuie să răspundă nevoilor vizitatorului, de asemenea să fie informativ, comod şi să îndeplinească cele mai recente standarde tehnologice.
De exemplu, dacă compania se ocupă de vînzări de mărfuri pe Internet şi presupune utilizarea cardurilor din plastic, o soluţie pentru problemă ar fi obţinerea unui site web denumit „Magazin pe Internet” , care să-i ofere utilizatorului accesul la mărfurile necesare fără să iasă din casă. La moment, în Moldova există cîteva site-uri gata să presteze asemenea servicii, de exemplu, www.eshop.md şi www.goods.md. Primul comercializează utilaj computerizat, al doilea reprezintă un hipermarket.
Tipul de site
„Portal-Internet informaţional” este destinat publicării şi administrării unor volume importante de informaţii pe Internet, bunăoară www.ournet.md. De asemenea, portalul-Internet poate presta diverse servicii, de exemplu www.999.md este un panou de anunţuri virtual, www.play.md – o colecţie de spoturi video pe care le plasează chiar vizitatorii, iar www.infotag.md – site-ul unei agenţii de presă cu ştiri zilnice.
Ultima varietate este „site-ul de Internet corporativ”. Potrivit Alei Radionova, directorul Departamentului soluţii web al companiei „Deeplace”, în Moldova acest tip de site este cel mai solicitat. Un atare site este destinat publicării informaţiei despre companie. De asemenea, el face posibilă rezolvarea unor sarcini de informare a clienţilor acesteia.
Costul site-ului
Cît priveşte costul unui site, preţul va depinde, în primul rînd, de cine se va ocupa de elaborarea site-ului. Dacă apelaţi la ajutorul unui student, gata să plaseze informaţia despre companie pe Internet în schimbul unui onorariu modest, riscaţi să pierdeţi nu numai banii (un atare serviciu costă între 500 şi 1000 de unităţi convenţionale), dar şi comiteţi una din erorile cele mai costisitoare pentru un beneficiar. Căci pentru a crea un site simplu de utilizat şi ieftin în dezvoltare, autorul trebuie să deţină o experienţă mare nu numai în domeniul creării site-urilor, dar şi al deservirii acestora. Această experienţă se acumulează de-a lungul anilor şi nu poate să coste ieftin. Iar în cazul cu studentul Dvs sînteţi cel care îi plăteşte experienţa.
Aşadar, varianta cea mai economicoasă este să vă adresaţi profesioniştilor. Aceştia, înainte să vă ofere soluţia, vor studia multilateral sarcinile trasate, îl vor consulta pe client în probleme de elaborare a resursei de Internet de la început şi pînă la sfîrşit, executînd în paralel tot complexul de lucrări necesare lansării proiectului. De obicei, la companiile specializate de elaborarea site-urilor se ocupă un grup compus din 12-15 persoane, din care fiecare trebuie să fie un adevărat profesionist. La evaluarea proiectului se ia în calcul un spectru vast de lucrări: în primul rînd, elaborarea concepţiei creative şi a sarcinii tehnice, după care elaborarea design-ului resursei web, programarea şi, un aspect foarte important, reglarea dirijării contentului. Exact cea care ulterior îi va permite clientului să întreţină independent resursa web, adică să o suplimenteze informativ. Avantajele pe care i le oferă site-ului acest sistem sînt atît de evidente încît pînă şi beneficiarul cel mai sceptic, după demonstrarea opţiunilor acestui produs de soft, se convinge de necesitatea acestuia. Reţineţi, este puţin probabil să găsiţi vreun student capabil să facă această activitate.
Şi totuşi, orice s-ar spune, poporul cere spectacole. Frecvenţa vizitării site-ului va depinde, în mare parte, de aspectul de design al acestuia. Chiar dacă un site „zugrăvit viu” încă nu înseamnă că este şi bun. Site-ul asemănător cu un pliant poligrafic va arăta care designer l-a realizat şi ce gust are. Dar el nu va prezenta niciodată faţa firmei Dvs. În opinia Xeniei Reabaia, designer web la compania „Deeplace”, un designer bun ia în calcul mereu comoditatea utilizatorului, foloseşte o gamă de culori acceptabilă, ia în considerare specificul proiectului concret, auditoriul viitorului site.
La companiile în care nivelul de deservire a clienţilor corespunde tuturor normelor enumerate mai sus, costul creării unui site corporativ variază de la 5 la 11 mii euro. Totul depinde de circuitul intern, de zona extranet, numărul şi complexitatea modulelor funcţionale.
Înregistrarea site-ului
După ce agentul economic a ales cu tipul site-ului şi compania care îl va elabora, mai rămîne un singur lucru – înregistrarea. Dar şi aici există unele aspecte specifice. În Moldova, de regulă, înregistrarea majorităţii site-urilor se face la „MoldData” – unica organizaţie din republică care oferă adrese de domen în zona MD.
S-ar putea să apară situaţia în care clientul doreşte să cumpere un nume de domen după denumirea firmei sale, dar acesta este ocupat deja. În acest caz, are două soluţii. El poate verifica dacă există un nume disponibil în diverse zone de domen: MD, COM, NET, ORG. Iar dacă domeniul este ocupat în toate zonele, el trebuie să schimbe un simbol din numele lui, pentru că într-o zonă de domen nu pot exista două nume similare, după cum într-un oraş nu pot exista două străzi denumite la fel.
Cum să cîştigăm dintr-un site web?
Dacă după citirea prezentului articol mai credeţi că dispunerea de un site propriu, realizat calitativ este mai mult un lux decît o necesitate, să ştiţi că după ce site-ul Dvs pe Internet va deveni popular, nu veţi mai lucra Dvs. pentru el, ci el în beneficiul Dvs. Un exemplu în acest sens ar fi site-ul lui Stiv Pavlina (www.stevepavlina.com), care îi aduce deţinătorului său un venit lunar de circa 40 mii de unităţi convenţionale. Şi cum să nu aducă, dacă 175000 de persoane îi accesează zilnic site-ul ca să citească articolele pe care le-a scris autorul. Ziceţi că la noi este imposibil aşa ceva? Greşiţi. De exemplu, site-ul informativ www.infotag.md în cîţiva ani de activitate a fost vizitat de peste 9 mln. de cititori. Simion Ciochină, administratorul de sistem al acestui site, este convins că în secolul tehnologiilor informaţionale, nici o companie care se respectă nu poate exista fără să aibă o pagină pe Internet. Numărul utilizatorilor reţelei globale creşte din minut în minut, deci, numărul vizitatorilor potenţiali anume ai site-ului Dvs. creşte constant.
De asemenea, aţi putea, bunăoară, prin intermediul unei anexe web Google AdSense să plasaţi pe site publicitate tematică. Şi de numărul de persoane care vor vizita zilnic site-ul şi vor lua cunoştinţă de reclama plasată acolo va depinde suma pe care Dvs. o veţi cîştiga pe zi. Practica artă că ea se poate ridica la cîteva mii de unităţi convenţionale pe zi. Şi aceşti bani pot deveni ai Dvs.
Vlad Filat, plecat deocamdată din Partidul Democrat, formează o echipă şi meditează asupra denumirii partidului său; Sergiu Mocanu a prezentat ceea ce, deocamdată, a denumit modest proiectul politic „O strategie pentru Republica Moldova”.
Esenţa proiectului este simplă şi, totodată, capabilă să devină atractivă pentru cetăţenii moldoveni: Mocanu propune renunţarea, pe un timp, la Transnistria, de dragul accelerării procesului de integrare în Uniunea Europeană. „Pe termen scurt şi mediu, criza transnistreană nu are o soluţie. Un termen lung de rezolvare a problemei ar putea însemna pentru Republica Moldova o perioadă nedefinită de insecuritate, sărăcie şi izolare de comunitatea europeană”, a subliniat ex-consilierul prezidenţial, pornit pe un drum politic independent.
El a propus instituirea, de-a lungul malului drept al Nistrului, a unui hotar administrativ, dar cu toate atribuţiile frontierei de stat. Mocanu este convins şi caută să-I convingă şi pe alţii că “prioritatea numărul unu a Republicii Moldova este integrarea europeană, şi nu reîntregirea ţării”. El propune revenirea la rezolvarea problemei transnistrene după integrarea în Uniunea Europeană.
„O asemenea strategie nu este un atentat la independenţa Moldovei, ci singura soluţie de integrare în UE. Sloganul noii strategii, pe care o lansează grupul de iniţiativă, este „În Uniunea Europeană cu teritoriul pe care îl controlăm”, a spus fostul consilier.
Ideile lui Sergiu Mocanu sînt pe înţelesul şi aproape de sufletul cetăţenilor moldoveni, obosiţi să colinde drumurile Uniunii Europene, în căutarea unui trai mai bun. Ei demult nu se mai interesează de perspectivele rezolvării conflictului transnistrean, ci visează să obţină paşaport românesc sau orice alt act de identitate care să le ofere dreptul de circulaţie liberă în spaţiul Schengen.
Or, renunţarea la Transnistria nu garantează deloc că Moldova va putea reveni la rezolvarea problemei după integrarea în UE şi va cîştiga „competiţia economică” cu Transnistria, anunţată în noul proiect. Cu ajutorul UE ea ar putea să învingă în competiţie, dar nu există nici o garanţie că procesul de integrare a Moldovei fără Transnistria se va reduce pînă la 10-15 ani. El poate dura la infinit, iar Transnistria poată fi pierdută definitiv.
În plus, deocamdată nu se ştie cum va fi tratată această ofertă la Bruxelles, căci funcţionarii de acolo au obiecţii concrete nu faţă de Tiraspol, ci faţă de Chişinău. Partea din teritoriu, pe care autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova nu o controlează, ar putea deveni un obstacol pe calea integrării europene. Dar aceasta într-un viitor îndepărtat, pentru că acum problema transnistreană nu împiedică deloc autorităţile moldovene să îndeplinească Planul de Acţiuni R.Moldova- UE şi alte angajamente ale Chişinăului. În plus, Comisiei Europene îi este mai comod să controleze Transnistria, monitorizînd graniţa prin intermediul misiunii sale de asistenţă (EUBAM), decît să lase regiunea în voia sorţii în cazul în care strategia propusă de Mocanu va fi realizată.
Însuşi autorul recunoaşte că strategia sa nu este nouă, ci a „planat în aer”. Mai mult decît atît, cercuri politice interesate, cărora membrul de atunci al Frontului Popular, Sergiu Mocanu, le era foarte apropiat, au propus Chişinăului, încă în anul 1991, să se dezică de Transnistria şi să se unească cu România – să traseze „linia de demarcaţie” de-a lungul rîului Nistru. Bucureştiul încă nici nu visa să adere la UE, dar îşi dădea seama şi pe atunci de dificultăţile care pot exista în reglementarea transnistreană. Mai tîrziu, un cunoscut publicist moldovean a lansat această propunere cu titlu de subiect de discuţii, nimic mai mult.
Sondajele de opinie confirmă descreşterea interesului cetăţenilor Moldovei faţă de reglementarea transnistreană. Cetăţenilor moldoveni, plecaţi în Italia, Portugalia şi chiar în Rusia, nu le mai pasă de modul în care va fi rezolvată problema transnistreană. Or, nimeni la Bruxelles nu le poate garanta că dezicerea de Transnistria va accelera procesul de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană. Cel puţin, pentru că Planul de Acţiuni R.Moldova – UE se îndeplineşte prost din cale afară, nu din vina separatiştilor de la Tiraspol, ci din vina funcţionarilor chişinăuieni.
Apoi apăruse planul politologului rus Stanislav Belkovski, care, în urmă cu cîţiva ani, nu numai că a propus, ci chiar a prezis apropiata unire a Moldovei cu România şi aderarea lor împreună la Uniunea Europeană, fără regiunea transnistreană. Previziunea a fost primită ca o provocare, iar Belkovski a atras critici dure din partea întregii elite politice moldoveneşti (şi române).
De menţionat că Sergiu Mocanu nu a putut răspunde întrebărilor jurnaliştilor despre deosebirea dintre „strategia” sa şi planul lui Belkovski. A scăpat cu gluma că planul lui Belkovski fusese întocmit în limba rusă.
Ar fi de remarcat faptul că nici oferta Preşedintelui României, Traian Băsescu, care, în vara anului 2006, a propus Republicii Moldova să adere la UE împreună cu România, pe 1 ianuarie 2007, şi abia după aceasta să revină la reglementarea transnistreană, nu se deosebea mult de aceste planuri. Iniţiativa lui Băsescu stîrnise o avalanşă de critici din partea Chişinăului oficial, în persoana Preşedintelui Vladimir Voronin. Apropo, anume această declaraţie a lui Băsescu a deteriorat definitive relaţiile dintre Moldova şi România, care rămîn nerefăcute şi acum.
Nu de alta, dar tocmai Sergiu Mocanu era pe atunci consilier prezidenţial responsabil de relaţia cu România. Şi atunci, şeful statului îşi reiterase poziţia potrivit căreia „reintegrarea Moldovei este prioritatea actualei guvernări”. De altfel, Voronin nu a trădat niciodată această poziţie, pe care a proclamat-o după investirea sa în funcţie, pe 7 aprilie 2001. Aceasta îi era poziţia şi în ziua următoare celei de intrare în exerciţiul funcţiunii, pe 8 aprilie, cînd Vladimir Voronin s-a întîlnit cu liderul Transnistriei, Igor Smirnov, şi la sfîrşitul anului 2003, cînd integrarea europeană a fost declarată obiectiv strategic al Republicii Moldova.
Astfel, sînt surprinzătoare afirmaţiile lui Mocanu că el „a încetat să-i mai fie loial şefului statului în momentul în care Voronin a schimbat accentele şi a declarat reintegrarea Moldovei un obiectiv mai prioritar decît integrarea europeană”. Se pare că nu loialitatea e la mijloc, ci faptul că Sergiu Mocanu a stat prea mult pe un loc şi s-a decis, în sfîrşit, să constituie un partid propriu. De altfel, el nu a ascuns mult timp acest scop sub haina proiectului „O strategie pentru Republica Moldova”. Chiar în prima conferinţă de presă, el şi-a anunţat intenţia de aşi transforma proiectul într-un partid politic.
În anul 1992, cunoscutul poet moldovean, Grigore Vieru, formulase oficial ideea renunţării la Transnistria. În anul 1999, a argumentat-o jurnalistul Boris Vieru, apoi Constantin Tănase, iar nu demult - Petru Bogatu. Propunerile jurnaliştilor au fost percepute ca „o invitaţie la discuţii”. Ele au stîrnit anumite reacţii, dar aici dezbaterile s-au sfîrşit.
Se pare că nu loialitatea e la mijloc, ci faptul că Sergiu Mocanu a stat prea mult pe un loc şi s-a decis, în sfîrşit, să constituie un partid propriu. De altfel, el nu a ascuns mult timp acest scop sub haina proiectului „O strategie pentru Republica Moldova”. Chiar în prima conferinţă de presă, el şi-a anunţat intenţia de aşi transforma proiectul într-un partid politic.
“De aceasta este nevoie inclusive pentru o concurenţă politică sănătoasă şi identificarea liderilor în aceste condiţii. Acum, nu există lideri politici care să poată să i se opună lui Vladimir Voronin – o personalitate politică puternică”, a spus Mocanu.
Greu de presupus că fostul consilier l-ar fi studiat pe fostul său şef „din interior” ca să i se poată opune eficient. Cum nu se poate spune că Sergiu Mocanu nu se teme de „concurenţă sănătoasă”. În anul 2002, el a luptat pentru postul de lider al opoziţiei liberale în coalizare, devenite ulterior componentă a Alianţei „Moldova Noastră”. Pierzînd alegerile într-o luptă onestă, Mocanu s-a retras din partidul de opoziţie şi, potrivit propriilor mărturisiri, s-a rugat să fie angajat în calitate de consilier al Preşedintelui Vladimir Voronin. După care l-a ajutat să lupte împotriva opoziţiei, a stabilit relaţiile cu România şi chiar a favorizat profitarea de Preşedintele Traian Băsescu pentru ca Preşedintele Voronin şi Partidul Comuniştilor să obţină succes în alegerile din anul 2005.
În mod evident, Sergiu Mocanu deja vede noul partid în fruntea căruia va merge în alegerile din anul 2009. Dar aceasta nu înseamnă că a decis să lupte pentru putere în mod independent. Fostul consilier prezidenţial, chiar dacă încearcă să-l critice pe fostul său şef, nu vrea în mod vizibil să se certe cu Vladimir Voronin şi cu PCRM. Astfel, observatorii politici nu exclud că la spatele său ar sta autorităţile actuale, care încearcă să „dezbine” electoratul. Se ştie că, cu cît mai multe partide participă la alegeri şi nu ajung în Parlament, cu atît mai multe voturi vor împărţi liderii, printre care, cu siguranţă, va fi PCRM.
Replica dură, dată de către fostul coleg de serviciu, consilierul prezidenţial Marc Tcaciuc, era menită să dezmintă această ipoteză. El i-a amintit lui Mocanu, cum acesta a venit la lucru la Preşedinţie şi cum a plecat – nu pentru că era „neloial” şefului statului, ci din cauza „unei încălcări de ordin disciplinar-organizatoric”.
De altfel, nu aceasta contează, ci existenţa unei replici din partea Preşedinţiei ca atare. S-ar putea ca declaraţia de răspuns să fi fost sinceră. Dar s-ar putea ca Sergiu Mocanu să fi „trecut de anumite limite” şi şi-a depăşit atribuţiile, atunci cînd l-a numit pe Voronin frînă pe calea integrării europene. Deocamdată, nu se poate afirma definitiv că proiectul politic al lui Sergiu Mocanu nu este decît o verigă din lanţul complicat de cucerire (sau menţinere) a puterii în alegerile din anul 2009. Numai campania electorală şi rezultatele acesteia vor oferi răspunsuri la aceste întrebări. Dar mai trebuie să ajungem cu zile pînă la ea. Partidele de pe eşichierul politic al Moldovei vor putea fi renumărate în toamna anului viitor. Mai aproape de alegeri, socoteala va fi mai exactă.
B&F-Profit: S-a afirmat că scopul amnistiei fiscale a fost de a oferi posibilităţi tuturor agenţilor economici să-şi relanseze activitatea, fără a fi presaţi de povara datoriilor vechi, acumulate de întreprinderi. Adică, tuturor să li se ofere şanse egale. În ce măsură a fost realizat acest obiectiv?
S. P.: În măsura cea mai mare. Legea a prevăzut condiţii egale de amnistiere pentru toţi agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, organizatorico-juridică, de genurile de activitate desfăşurate şi de alte particularităţi.
B&F-Profit: S-a spus şi înainte şi se spune şi acum după ce s-a încheiat amnistia fiscală, că, de fapt, ea a fost făcută pentru unele întreprinderi private, care au trecere la Preşedinţie sau la Guvern...
S.P: Este o afirmaţie incorectă. Desigur, sînt şi întreprinderi de stat, care au beneficiat de amnistie. Dar ele, ca şi alte întreprinderi, au acumulat aceste datorii ca urmare a unor condiţii obiective - criza financiară, crizele energetice (cîteva la rînd), reformele incomplete în agricultură, industrie şi energetică, a căror traiectorie a fost schimbată de mai multe ori. De altfel, noi am făcut o analiză conform căreia suma restanţelor, ce au nimerit sub amnistia fiscală, pentru întreprinderile de stat, municipale şi societăţile pe acţiuni, unde cota majoritară aparţine statului este de 258 mln. lei, mai puţin de 10 la sută din totalul restanţelor amnistiate.
B&F- Profit: Dar companiile mari, care sponsorizează ctitoria unor demnitari asupra mănăstirilor şi care fac acte de binefacere, să-i spunem aşa, ghidate de aceşti demnitari?
S.P.: Majoritatea companiilor care fac acte de binefacere lucrează profitabil şi nu au datorii faţă de buget. Ele nici nu au beneficiat direct de amnistia fiscală. Indirect, cred, că totuşi au beneficiat, datorită acelui fundal pozitiv, suflu de prospeţime adus în mediul de afaceri de amnistie.
B&F-Profit: Experţii independenţi susţin că amnistia s-a mai făcut şi de aceea că statul nu are capacităţi pentru colectarea datoriilor şi că în loc de amnistie trebuia aplicată Legea insolvabilităţii şi de soluţionat problema agenţilor economici înregistraţi care au datorii şi nu desfăşoară nici o activitate.
S.P.: Eficienţa se măsoară prin efectul obţinut. Procedura de insolvabilitate durează un an jumătate - trei. Dacă noi aplicam procedura de insolvabilitate, trebuiau redirecţionate eforturile instanţelor de judecată în administrarea unor întreprinderi care nu mai au active, nu au activităţi ce pot genera plusvaloare pentru ele şi pentru stat. În afară de acesta, procedura de insolvabilitate e costisitoare. Cea mai simplă variantă costă 6 mii lei - aceste cheltuieli ţin de publicarea avizului, salarizarea administratorului procedurii de insolvabilitate, alte plăţi. Nu era cazul ca să fie irosite resursele acestea băneşti şi umane pentru a aplica procedura de insolvabilitate, care nu va avea efecte financiare pentru buget. Noi am calculat că din cele 2 mlrd. lei, plăţi de bază care au fost anulate, suma restanţelor recuperabile nu poate să depăşească 15 la sută. Aceste 15% în bani ar constitui 300 mln. lei. Nu este o sumă semnificativă pentru buget în condiţiile în care ea ar fi fost încasată pe parcursul unui an, doi şi chiar trei. Şi cred că toată lumea cunoaşte că la aplicarea procedurii de insolvabilitate din penalităţi şi amenzi nu se încasează nimic – ele pur şi simplu sînt iertate.
B&F- Profit: Un şir de întreprinderi care aveau încheiate acorduri cu fostul Consiliu al creditorilor s-au trezit că, totuşi, au mai rămas datornice şi după amnistie...
S.P.: Am spus că Legea prevede condiţii egale de amnistiere pentru toţi agenţii economici. Inclusiv cei care aveau acorduri cu Consiliul creditorilor sau se aflau în procedură de insolvabilitate. Statul, în calitate de creditor, şi-a retras creanţele în mărimea sumelor căzute sub amnistia fiscală, respectiv şi-a micşorat rolul de creditor la aceste întreprinderi sau şi le-a pierdut definitiv în funcţie de mărimea datoriei întreprinderii.
De ce subliniez lucrul acesta? Pentru că sub amnistia fiscală au căzut doar datoriile faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi faţă de fondurile de asigurări obligatorii în medicină. Nu şi datoriile faţă de bugetele locale. Guvernul a recomandat autorităţilor publice locale să aprobe decizii similare. Şi din cele 845 autorităţi ale administraţiei publice locale (consilii raionale, primării de oraşe, sate) aproape jumătate au adoptat asemenea decizii. Suma datoriilor amnistiate în urma aplicării deciziilor este de 170 mln. lei din 360 mln. lei cît datorau la 1 ianuarie 2007 agenţii economici bugetelor locale de diferite nivele. Procesul continuă, dar nu putem spera că toate autorităţile locale vor aproba asemenea decizii. Puterea locală are autonomie şi decide cum crede ea că-i mai bine pentru teritoriul dat. IFPS e disponibil doar de a acorda consultaţiile de care au nevoie consiliile locale. Şi încă un moment - s-au anulat restanţele la impozitele şi plăţile faţă de bugetul de stat acumulate pînă la 1 ianuarie 2007 şi amenzile şi penalităţile aplicate pentru neachitarea la timp a acestora. E vorba de o listă de 50 de denumiri. Nu este vorba şi de restanţele la creditele acordate agenţilor economici de Ministerul Finanţelor, de exemplu. Lucrurile sînt diferite şi e necesar de a face un discernămînt. În afară de aceasta întreprinderile au şi alţi creditori, nu doar bugetul.
B&F-Profit: Una din temerile expuse de experţii independenţi, dar şi de agenţii economici a fost că amnistia fiscală va avea un impact negativ asupra disciplinei financiare a agenţilor economici. În special susţineau aceasta conducătorii întreprinderilor care au lucrat onest şi şi-au onorat toate obligaţiile fiscale.
S.P: Eu nu aş vorbi despre o destabilizare masivă a disciplinei financiare. În mai, cînd a fost anunţată amnistia fiscală, s-a simţit o încordare în acumularea veniturilor la buget, dar în iunieiulie situaţia a revenit la normal, în august - septembrie acumulările sînt mai mari decît aşteptările.. Pe luna august avem o depăşire cu 27 mln. Lei (mă refer la plăţile administrate de Serviciul Fiscal) în septembrie - cu 88 mln lei. La 1 octombrie erau încasate venituri cu 254 mln. lei mai mult decît indicatorii preconizaţi. Şi mă refer aici la indicatorii preconizaţi după rectificarea bugetului, deci mai mari decît cifra stabilită iniţial în Legea bugetului de stat pe anul 2007.
B&F-Profit. Şi întrebarea sacramentală. S-a spus că sancţiunile aplicate de organele fiscale şi alte organe pentru neplata la timp a impozitelor, cît şi pentru alte încălcări ale disciplinei fiscale, după amnistie vor fi mult cu mult mai dure.
S.P: Este o practică bine verificată şi în alte ţări. După amnistie e necesară eficientizarea administrării fiscale în raport cu restanţele admise de agenţii economici. Şi chiar partenerii de la FMI ne-au atenţionat: faţă de restanţele curente e necesar să se aplice toate pîrghiile de încasare forţată, poziţia statului trebuie să fie foarte principială şi corectă. Actualmente, în interiorul Serviciului fiscal de stat se fac nişte reforme de evaluare a riscurilor de restanţe, de divizare a restanţelor pe tipuri de riscuri şi informatizarea tuturor procedurilor de încasare forţată pentru a exclude factorul uman în încasarea lor. Totul se va face în regim automat. În afară de acesta, pînă la amnistie, pentru evaziuni fiscale se aplicau 35 tipuri de amenzi. Codul fiscal a fost modificat, amenzile au fost comasate, ele au devenit mai clare atît pentru contribuabil, cît şi pentru inspectorii fiscali. Dar aici trebuie să reamintim că şi cuantumul acestora s-a dublat şi chiar s-a triplat .
B&F-Profit: Se vorbeşte că unii dintre colaboratorii D-voastră fac exces de zel - stau peste agenţii economici şi nu le dau voie nici să respire, dar nu să comită evaziuni fiscale. La IFPS nu parvin asemenea semnale?
S.P.: Avem asemenea semnale, dar nu cred că între fisc şi agenţii economici trebuie să fie relaţii de dragoste. Există un conflict de interese. Poziţia noastră e să avem un comportament corect şi egal cu toţi agenţii economici.
B&F-Profit: De la 1 ianuarie va fi introdusă cota 0 la impozitul pe profitul companiilor. Ce pregătiri se desfăşoară în acest sens?
S.P.: Mediatizăm desigur această reformă importantă. Dar dacă aveţi în vedere că se elaborează regulamente conform cărora companiile vor fi controlate unde şi cum folosesc profitul - aşa ceva nu e necesar. Pentru că această cotă 0, conform legii, va fi aplicată la profitul nedistribuit al companiilor (nu reinvestit), care rămîne în companii inclusiv pentru completarea mijloacelor circulante, pentru alte scopuri şi nu este orientat la plata dividendelor .
B&F-Profit: Ce se mai aude cu legalizarea capitalului? Întrun studiu prezentat recent se afirmă că Moldova ar putea conta în urma legalizării pe o majorare a veniturilor bugetului cu doar 100 mln. lei pe parcursul a doi ani.
S.P.: Cred că suma va fi mult mai mare. Avem mai multe cazuri şi de legalizare a mijloacelor băneşti, sume mari şi a activelor.
Rolul BNM în apreciere
Principala bancă a ţării, alegînd pentru sine, în anul 2007, rolul de pompier pe teren străin, în ultima perioadă cam întîrzie cu deciziile sale. Sensul acestei fraze este acela că frînarea inflaţiei este o activitate mult mai dificilă decît simpla reglementare a cursului valutar şi include componente macroeconomice pe care Banca Naţională a Moldovei (BNM) nu este în măsură să le influenţeze. În special, potrivit declaraţiilor oficialităţilor, în anul 2007, principalul impuls pentru inflaţie a fost deficitul de produse agricole pe fundalul unei secete fără precedent. Intrările de la muncitorii moldoveni de peste hotare operează o corectare apreciabilă. Dar nu se ştie de ce, acolo nimeni nu a remarcat că în aspiraţia Guvernului şi a partidului de guvernămînt de a cîştiga noi dividende, în ţară s-a majorat activ salariul funcţionarilor publici, s-a făcut indexarea ordinară anuală a pensiilor, şi, în sfîrşit, chiar BNM a cumpărat active valută străină (sporind rezervele pînă la 1 mlrd. lei), situaţie din care a rezultat, în ansamblu, un excedent de masă în lei pe piaţă.
Nu putem spune că extinderea bruscă a masei monetare a fost surprinzătoare. În politica sa valutară pentru anul 2007, BNM preconizase un spor al ei de 30%(!). Încă la începutul anului, noi am întrebat administraţia băncii “cum principala autoritate de reglementare va putea frîna inflaţia, în această situaţie?”. Dar comentariile cu acest prilej tot nu au urmat, 2007 a devenit primul an din istoria nouă în care banca nu şi-a comentat public poziţiile referitoare la noua politică valutară.
După cîteva luni de scădere a dolarului pe piaţa internaţională şi apreciere a leului pe piaţa internă, cu 11%, şi a euro, cu 5%, BNM, în luna septembrie, a luat nu singura decizie posibilă, dar una corectă – a majorat rata de rezervare obligatorie pentru băncile comerciale şi rata de bază. Altfel vorbind, ea a încercat să retragă din circulaţie excedentul de valută şi totodată să crească rata dobînzilor la credite (aceasta se întîmplă aproape automat).
Or, aceste măsuri ar putea fi insuficiente, pentru că au fost întreprinse cu întîrziere şi, în plus, sînt prea extinse în timp. Nu- mai în august băncile şi-au majorat portofoliul total de depozite în valută cu aproape 224 mln. lei. Aceasta s-a produs datorită majorării treptate a dobînzilor la resursele atrase, care din ianuarie au crescut cu 0,54 puncte procentuale, pînă la 6,16%. Ratele la credite, practice, nu s-au schimbat – în august, ca şi în iulie, acestea au constituit 10,8%. Dar valoarea creditelor acordate a fost mai mare cu 488 mln. decît a banilor depozitaţi în această perioadă. Privind această dinamică, se putea afirma că toată diferenţa a ajuns pe piaţa internă, impulsionînd suplimentar inflaţia. Or, de dragul justeţii, vom menţiona că 147 mln. din aceste mijloace au revenit creditelor în valută străină, care, cel mai probabil, au fost cheltuite peste hotare.
Cît priveşte injectările de valută suplimentare de peste hotare, este adevărat că acestea rămîn o problemă mare pentru corectarea cursului leului. Se ştie că, în luna iulie, cetăţenii Moldovei au trimis în patrie de peste hotare $123,94 mln., o sumă dublă comparativ cu ianuarie 2007. În total, în perioada ianuarie-iulie, personae fizice au trimis în Moldova valută echivalentă cu $598,79 mln. (în trimestrul I - $209,53 mln., în al doilea - $265,29 mln.).
Unii înclină să creadă că şi tranzacţiile mari de cumpărare a acţiunilor unor companii şi bănci erau în măsură să sporească volumul de valută străină pe piaţa internă, dar istoria ne sugerează că în asemenea cazuri banii din străinătate, practic, nu se transferă în republică. Ei fie că apar de pe conturi din surse interne sau se convertesc datoriile, în cel mai bun caz, achitările mari cu participarea investitorilor străini se fac peste hotarele ţării. Stabilitatea leului, mai curînd, putea fi influenţată de asistenţa de donator a guvernelor, altor ţări, dar din sutele de mii de dolari promişi deocamdată a venit doar a suta parte, dar şi ea încălzeşte piaţa valutară, şi aşa supraîncălzită.
Guvernul e pe faza lui
Abia de va obiecta cineva la afirmaţia că preţul leului este influenţat de factori ca volumul produselor fabricate şi politica accizelor, care stimulează sau, dimpotrivă, încetineşte creşterea importurilor şi exporturilor. Restabilirea producţiei în condiţii de piaţă limitată este o problemă foarte complicată, a cărei rezolvare va ţine mai multe decenii, dacă, fireşte, este o problemă rezolvabilă ca principiu. Cel mai probabil, în continuare, noul Guvern va pune miza pe exporturile de servicii, inclusiv financiare. Dar acesta este un subiect separat.
Rolul Guvernului în dezvoltarea nui nou salt al inflaţiei pe fundalul aprecierii leului este acela că el nu a reuşit să asigure la timp cererea de consum, inclusiv pentru produsele alimentare. Mulţi vor crede – despre ce fel de asigurare din partea Guvernului poate fi vorba în condiţiile relaţiilor de piaţă? Dar Guvernul are tocmai menirea să prognozeze, ca şi BNM, să facă uz la timp de instrumentele care le-au fost încredinţate – impozitele, accizele, dotaţiile etc. Încă la începutul verii era cert că agricultura nu va livra pe piaţă cantitatea de produse suficientă. Dar toate au fost lăsate să meargă de la sine. Truditorilor de la sate nu le rămînea decît să majoreze preţurile, în condiţiile unui deficit general de produse agricole. Energia electrică, gazele şi motorina care tocmai se scumpiseră au stimulat şi ele creşterea preţurilor. Ministerele de resort nu au avut grijă nici să realizeze planurile de desfiinţare promisă a instituţiei mediatorilor „negri” în agricultură, cu reanimarea în parallel a punctelor de colectare. Ministerele au fost obsedate de smulgerea banelor de la donatori. În această situaţie, ele erau preocupate mai mult de declaraţiile răsunătoare despre bani grei şi încrederea altor state. Adică doreau foarte mult să cîştige dividende politice.
Dacă ne orientăm după luna august, cînd diferenţa dintre aprecierea leului şi inflaţie s-a manifestat deosebit de accentuat, putem menţiona că, potrivit statisticilor oficiale, cel mai mult s-au scumpit serviciile, cu 5,2%. Produsele alimentare s-au scumpit în această lună cu 2,2%, cele nealimentare – cu 0,9%. Cifrele vorbesc, totuşi, că principala forţă motrice a inflaţiei nu a fost seceta, ci excedentul de bani la populaţie.
Ce aşteaptă piaţa locală?
Dacă nimic nu se va schimba, pînă la sfîrşitul anului leul îşi va continua aprecierea lentă, dar nesemnificativă. În octombrie-noiembrie, el se va corecta uşor în jos, dar către luna decembrie îşi va relua aprecierea. BNM nu mai are dorinţă şi stimulente să cumpere valută străină, iar creşterea excesivă a ratelor de rezervare s-ar putea solda cu reducerea activismului băncilor – în final, diminuarea PIBului. Chiar acum este cert că profitabilitatea afacerilor bancare se va reduce, datorită descreşterii marjei dintre dobînzile plătite la depozitele atrase şi credite, care, în aceste condiţii, se vor scumpi neapărat. Or, surplusul de bani de pe piaţă va trebui retras ca şi mai înainte şi foarte activ, intrările de la muncitorii de peste hotare vor mai creşte, cel puţin, un an, nu este exclus că o parte din banii donatorilor va începe să intre, totuşi, în ţară.
Stabilizarea monetară şi creşterea concomitentă a economiei poate fi favorizată de înfiinţarea fondurilor nestatale de pensii şi reanimarea fondurilor de investiţii, intensificarea evidenţei circulaţiei banilor în asigurări şi construcţii, a remitenţelor. La retragerea excedentului de bani de pe piaţă va ajuta rezolvarea vechilor probleme ale sectorului bancar – înfiinţarea centrului de procesare (operaţiunile cu carduri se vor ieftini, făcînd mai atractive plăţile prin virament) şi majorarea plăţilor la fondul de garantare a depozitelor. Aceste măsuri vor transparentiza piaţa financiară şi îi vor fortifica stabilitatea.
Şi, în final, ar fi bine ca BNM şi Guvernul să-şi realizeze pe deplin acordul de activităţi conjugate, şi să nu se limiteze doar la audierile de rapoarte în şedinţe comune. Eventual, şi ştiinţa academică ar putea să-i ajute aici, prin sfaturile ei. Este timpul să ne reaşezăm de pe bicicleta pe care am inventat-o pe un scuter performant şi, totodată, să nu uităm să visăm la limuzină.
Anticipînd lucrurile, vom menţiona că structurile financiare şi de audit internaţionale sugerează Moldovei să desfăşoare concursurile şi privatizările cu maximă transparenţă. Dar atunci cînd vine vorba chiar de aceste structuri sau de interesele unor companii apropiate lor, rezultatele oricăror acţiuni se pot afla cu mare dificultate. Aşa a fost şi cu concursul pentru desemnarea companiei care va evalua Banca de Economii. Abia peste un timp s-a putut afla că învingătoarea concursului este “Deloitte & Touche”.
Prin logica lucrurilor, compania cîştigătoare urma să se pună pe treabă şi să evalueze activele băncii. Cel puţin, majoritatea presupunea anume aceasta, sperînd să obţină, în septembrie-octombrie, informaţia că evaluarea a fost încheiată. Dar mare ne-a fost mirarea cînd ministrul Finanţelor, Mihai Pop, a anunţat că evaluarea băncii nici nu începuse.
Potrivit spuselor sale, Ministerul Finanţelor nu a semnat vreun contract cu compania pentru că aceasta intenţiona, după evaluare, să participe într-un anumit mod la privatizarea băncii. Fireşte, partea moldavă a bănuit că aici există un conflict de interese. Chiar şi personae îndepărtate de acest domeniu înţeleg că ar fi incorect ca evaluatorul care estimează valoarea activelor uneia dintre cele mai mari bănci din Moldova să participe la cumpărarea acestora.
Şi tot pentru că orice informaţie în acest sens este inexistentă, este greu să medităm asupra argumentelor pe care le invocă „Deloitte & Touche”, atunci cînd insistă asupra dreptului său de participare la cumpărarea activelor băncii, în mărime de circa 57%.
Poziţia Ministerului Finanţelor, dacă este aceea pe care a expus-o Mihai Pop, pare corectă şi avantajoasă, numai dacă în condiţiile concursului pentru dreptul de evaluare nu fusese vorba că, compania cîştigătoare va putea participa ulterior, într-un anumit mod, la comercializarea cotei statului la Banca de Economii.
În prezenţa noului şef de misiune al FMI pentru Moldova, Graeme Justice, ministrul Finanţelor, Mihai Pop, a lăsat să se înţeleagă destul de convingător că decizia finală în această chestiune va fi luată în luna octombrie. Aceasta ar putea însemna următoarele:
- „Deloitte & Touche” evaluează banca, dar fără dreptul de participare la cumpărarea acesteia ;
- Guvernul va anula rezultatele tenderului de primăvară, anunţînd un nou concurs internaţional în care va alege compania de audit care să evalueze activele BC Banca de Economii S.A.
Evoluţiile după unul dintre aceste scenarii înseamnă că procedura de comercializare a cotei statului la bancă se lungeşte. Un fapt characteristic este că aceasta are loc pe fundalul declaraţiilor despre „inoportunitatea comercializării Băncii de Economii de către stat”, banca, în opinia analiştilor, urmînd să rămînă în mîinile statului, ca să indexeze economiile pierdute de la Sberbank, al cărui succesor în drepturi a devenit ВЕМ.
În Memorandumul cu FMI, Guvernul s-a obligat să privatizeze B.C. Banca de Economii S.A. Pînă la sfîrşitul anului 2007, Guvernul intenţiona să evalueze activele băncii, ca ulterior să anunţe tenderul internaţional de comercializare a circa 57% din acţiuni.
Agitaţie pe piaţa oficiilor?
Acum, potrivit estimărilor specialiştilor în domeniu, pe piaţa moldovenească operează între 7 şi 10 companii cu activităţi de închiriere profesionistă de spaţii pentru oficii. Se oferă în arendă centre de business şi parcuri de business, centre de oficii şi de comerţ. Ele au administraţiile lor, care oferă chirie direct, fără ajutorul intermediarilor.
„Avem puţine companii care lucrează prin intermediul realtorilor”, spune Svetlana Taraban, directorul companiei de realtori „AnnaCom”.
Potrivit spuselor sale, chiar şi proprietarii spaţiilor – cămăruţelor mici preferă să plaseze reclamele exterioare chiar pe obiectiv şi nu apelează la intermediari.
„Timpurile subsolurilor şi ale vechilor numere de hotel, reamenajate „pentru oficiu” au trecut”, afirmă Oleg Varzari, directorul direcţiei imobile de la Bursa Imobiliară „LARA”.
„Acum, piaţa devine mai civilizată. Există realtori profesionişti, administratori de companie profesionişti, care, împreună, creează produsul solicitat pe piaţă. Iar piaţa spaţiilor pentru oficiu la noi parcurge o perioadă de agitaţie”, spune el.
Bineînţeles, şi hotelurile vechi, şi cele moderne, pe lîngă serviciile principale, continuă să ofere cu chirie şi spaţii pentru oficii. Dar, precum afirmă Oleg Varzari, în prezent pe piaţa imobilelor de oficiu se bucură de cerere spaţiile mari şi calitative. Companiile care s-au afirmat şi cele care intenţionează pornirea unor afaceri proprii în Moldova, studiază posibilitatea de închiriere pe temen lung în cadrul centrelor de business calitative, cu infrastructură şi reţele inginereşti necesare business-ului formate, şi nu doar în privinţa energiei electrice, a apei, a sistemului de canalizare, dar şi a legăturii telefonice, supraveghere video etc.
Pe acest segment al pieţei există concurenţă, dar în prezent aceasta devine loială şi onestă, spun experţii. Acum, pe piaţă nu sînt multe oferte calitative, pe cînd cererea pentru ele este mare. Spaţiile care se oferă cu chirie au suprafeţe variind de la 70 la 500 de metri pătraţi, dar există un deficit serios de spaţii pentru oficii mici. Pe piaţă sînt, practic, inexistente spaţiile de 200 de metri pătraţi, cu ieşire separată.
„Acum, companiile închiriază spaţii mari, de 200 - 500 metri pătraţi, ceea ce mai înainte era o raritate”, spune Ghenadie Gurdiş, responsabil de administrarea imobilelor comerciale la Bursa Imobiliară „LARA”.
Potrivit lui, circa 60% din arendaşii oficiilor sînt companii locale. Alte 40% - companii mixte sau întreprinderi cu capital străin, de regulă, italiene, româneşti, ucrainene.
O vilă sau un centru de business?
Vorbind despre avantajele pe care le oferă închirierea unei casevilă separate sau a unui spaţiu în centru de business, specialiştii pledează în favoarea celui din urmă. Deşi centrul de business este un băţ cu două capete, afirmă directorul direcţiei imobile de la Bursa Imobiliară „LARA”, Oleg Varzari.
„Nu toţi îşi doresc căminul care se observă uneori în centre: aici pot să apară dificultăţi de inginerie, parcare, acces, ecologie. Unora le place mai mult o vilă frumoasă în zona verde din Buiucani decît un oficiu dintre cele mai prestigioase pe Ştefan cel Mare”, meditează el.
Nu putem spune cu certitudine care ar fi mai bun. O companie de expediţie alege un mic oficiu aranjat cu căi de acces perfecte, necesare unor camioane de mare tonaj. O reprezentanţă care primeşte vizitatori străini nu are nevoie de căi de acces, ci de parcare şi un teren bun în parcul de business. Fiecare îşi face opţiunea în funcţie de activitate.
De altfel, cuvintele „centru de business” şi „parc de business” nu sînt sinonime. Parcul de business, potrivit specialiştilor, este un termen mai amplu decît centrul de business. Centrul reprezintă un edificiu care prestează servicii de arendare a spaţiilor calitative. Parcul este un edificiu cu o infrastructură foarte bine dezvoltată. El include obiective de menire socială, curăţătorie chimică, un restaurant şi chiar o casă de locuit, clasa „business”, situată în apropiere.
Specialiştii recomandă ca atunci cînd căutaţi un oficiu să daţi atenţie, în primul rînd, ecologiei: în centrul oraşului este prestigios, dar nu prea curat. Pe locurile doi şi trei sînt parcarea şi transparenţa relaţiilor financiare.
Cu 15% mai scump, an de an?
An de an, oficiile de clasa «A» se bucură de o popularitate tot mai mare, respectiv, sînt cele mai solicitate. Dar anume obiectivele de asemenea clasă nu se ajung acum pe piaţă. Preţul unui metru pătrat variază aici de la 25 la 30 euro. Acesta este indicatorul mediu al preţurilor de chirie, care nu include costurile de exploatare (pentru utilităţi, cheltuielile companiei de gestionare care deserveşte locurile de uz comun: ascensoarele, coridoarele, paza, amenajarea, parcarea şi multe altele).
O soluţie de îmbunătăţire a situaţiei ar fi darea în exploatare a unor centre de business de categoriile «A» şi «B»: SKYTOWER, ACCЕNT şi a turnurilor din regiunea Ministerului Agriculturii, fiecare cu cîte şapte etaje (ele deocamdată nu au denumire), a centrului de business din strada A.Mateevici şi a CC „Malldova”. Potrivit datelor Bursei Imobiliare „LARA”, volumele de construcţie a oficiilor de categoria «A» pe anii 2007-2010 constituie 100 mii de metri pătraţi.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2006, preţurile la imobilele de comerţ şi pentru oficii au crescut în medie cu 20-30%, în funcţie de categorie. Potrivit prognozelor experţilor, ele vor creşte anual cu 12-15% şi tendinţa de majorare se va menţine, cel puţin, pînă în primăvara anului 2008. Se aşteaptă doar majorarea planificată a preţurilor, ca urmare a inflaţiei şi a scumpirii imobilelor. Din cauza slăbirii poziţiilor dolarului, în semestrul I, aproape toţi au trecut la calculele în euro, şi aceasta de asemenea a influenţat preţul.
Svetana Taraban, director de companie de realtori, este de părere că un factor important de creştere a preţurilor este instabilitatea de la primăria capitalei, din cauza căreia autorizaţia pentru construcţia unui obiectiv nou este foarte greu de obţinut.
În plus, proprietarii nu se grăbesc să vîndă spaţiile pentru oficii, pentru că acestea le oferă un venit constant şi sigur. Astfel, acum nici nu se discută posibilităţi de închiriere pe termene de 12-24 de luni. Mijlocul de aur în Moldova sînt termene încadrate în 36-48 de luni. dacă comparăm cu Moscova, perioada minimă de colaborare în cadrul arendei constituie 84 de luni - 7 ani. O perioadă mai mică nici nu a fost abordată.
Analizînd piaţa arendei spaţiilor pentru oficii trebuie să luăm în calcul şi preţurile încăperilor din case individuale şi vile în care se oferă în chirie spaţii separate, iar de obicei şi etaje întregi. Preţurile în asemenea edificii variază de la 12 la 15 euro pe metru pătrat. Este adevărat că la asemenea variante de arendă există cazuri în care arendaşii nu plătesc pentru locurile de folosinţă comună (bucătărie, coridoare, toaletă, cămări, vestiar), dar în unele cazuri trebuie să plătească şi pentru asemenea spaţii, şi aceasta majorează tariful la arendă cu 30-40%. Experţii spun că analiza acestui tip de arendă arată că aceasta costă în medie 15- 20 euro pe metru pătrat. Deşi, de exemplu, în cel mai modern edificiu pentru oficiu din Chişinău, SKYTOWER, arendaşii plătesc doar suprafaţa oficiilor lor, fără locurile de folosinţă comună.
Ca să diferenţieze cumva spaţiile pentru oficii, Ghilda Moscovită a Realtorilor a întocmit un clasament al oficiilor, compus din 25 de puncte. Obiectivului care întruneşte 14-15 puncte i se atribuie categoria «C» sau «B» (hoteluri vechi refăcute în stil european, cu aer condiţionat, system de încălzire autonomă şi ventilare). Obiectivului care întruneşte 18 puncte i se atribuie categoria «A». Aceasta înseamnă că edificiul este amplasat fie că în centrul oraşului, fie că într-o zonă verde şi, pe lîngă căi de acces, mai are parcare pentru automobile, sisteme autonome de aer condiţionat, încălzire, alimentare cu energie electrică, ventilare, precum şi săli de conferinţe, restaurant. Or, pe piaţa Moldovei au apărut obiective care se poziţionează ca fiind de categoria «A+». Aceasta nu se încadrează în sistemul de clasificare internaţional – avantajelor categoriei «А» li se adaugă plăci de marmoră din India, lemn roşu din Africa. «A+» - reprezintă o excepţie arbitrară de la clasament, în scopul sporirii prestigiului obiectivului.
