Profit №_12_2023, decembrie 2023
Creşterea PIB-ului pe bază de consum finanţat din datorie externă. Cazurile României şi Moldovei
O opinie publicată în paginile prestigioasei publicaţii Ziarul Financiar din România în aprilie 2023, conchidea că „Gospodăriile populaţiei continuă să iasă la cumpărături şi fac PIB”*. Corect, dar credem că o privire mai detaliată se impune**. Acest demers făcut în iunie 2023 pentru cazul României a fost găzduit pentru prima data tot de aceeaşi publicaţie. Cercetarea noastră a fost însă ulterior extinsă şi pentru Republica Moldova (Moldova în acest articol). Rezultatul eforturilor noastre este prezentat pe scurt în cele ce urmează. Concluziile sunt izbitor de asemănătoare.
România - creştere, consum şi datorie externă
În ultimii ani, în literatura economică de specialitate din România nu s-a prea vorbit despre modelul de creştere economică pe care această ţară ar dori să îl adopte şi să îl implementeze. De fapt, în prezent, România are doar documente programatice fragmentate, dintre care unele, trebuie să o spunem, au fost solicitate din afară, cum este cazul Planului Naţional de Reconstrucţie şi Rezilienţă (PNRR), elaborat şi negociat sub auspiciile Uniunii Europene (UE). De-a lungul timpului, diverse Guverne au venit cu aşa-zisele Programe de guvernare, care fie nu au fost implementate în întregime, fie au fost abandonate definitiv la schimbarea Executivului care le-a promovat. Mai pe scurt, nu există o strategie de ţară pe termen mediu şi lung care să fie, într-adevăr, baza de acţiune pentru întreaga societate.
Datorită acestei situaţii, România a adoptat, din literatura şi practica occidentală, un indicator cheie pentru a urmări creşterea economică a ţării după evenimentele din decembrie 1989, şi anume Produsul Intern Brut (PIB), care a înlocuit Produsul Social Total şi Venitul Naţional. Acest indicator oferă informaţii valoroase despre stadiul de dezvoltare al unei naţiuni, inclusiv prin derivata sa mai bine cunoscută şi mai des folosită şi anume PIB-ul/cap de locuitor. În acest fel, standardele statistice româneşti au fost aliniate cu cele din ţările dezvoltate. După datele publicate de agenţii de prestigiu, româneşti şi din străinătate, PIB-ul României a evoluat de la $42,1 mld. în 1989 la un nivel estimat de circa $301,2 mld. în 2022 (1.412 mld. Lei (+4,8% faţă de 2021), transformat la cursul Leu/USD mediu anual publicat de Banca Naţională a României (BNR). Evoluţia acestui indicator fundamental în cei 33 de ani de tranziţie şi economie de piaţă este prezentată în Graficul 1. Este evident că aderarea României la NATO în 2004 şi apoi la UE la 1 ianuarie 2007 au avut o influenţă favorabilă în creşterea PIB-ului total, în condiţiile în care exodul românilor (mai ales tineri) în străinătate începuse deja.
Este cunoscut faptul că în practica şi teoria economică românească, PIB-ul reprezintă „rezultatul final al activităţii de producţie” (în sensul larg al noţiunii) al producătorilor rezidenţi. Metodele de calcul sunt bine cunoscute: a) metoda de producţie, b) metoda veniturilor, dar cel mai bine cunoscută este c) metoda cheltuielilor, potrivit căreia PIB = CF + FBCF + VS + (E - I), cu următoarele semnificaţii atribuite de Institutul Naţional de Statistică (INS): CF = Consumul final efectiv; FBCF = Formarea brută de capital fix; VS = Variaţia de stoc; E = Exporturile de bunuri şi servicii; şi I = Importurile de bunuri şi servicii. Şi în anii precedenţi, precum şi în trimestru I al acestui an, cea mai mare contribuţie la formarea PIB-ul românesc a avut-o consumul populaţiei (comerţul, serviciile, transportul, care au fost principalele ramuri contribuitoare – peste două treimi), urmat de consumul administraţiei publice. Formarea capitalului brut (adică investiţiile) a avut o pondere relativ mică, în special dacă comparăm cu ceea ce ar fi nevoie în ţară. Planurile de investiţii au fost abandonate cu mult timp în urmă, fiind considerate de sorginte socialistă. Acest lucru a avut urmări grave. Măsuri de redresare a acestei situaţii sunt necesare ca o urgenţă naţională. O altă trăsătură definitorie a fost că exporturile româneşti de bunuri şi servicii au fost în permanenţă devansate de importuri. Deficitele comerciale înregistrate doar în ultimii trei ani şi jumătate (până la iunie 2023) sunt prezentate în Tabelul 1.
Corecţia aplicată creşterii PIB-ului din trimestru I al acestui an pentru dezechilibrul înregistrat la balanţa comercială şi servicii este de fapt minoră (-0,8%), dar problema fundamentală este că populaţia consumă cu prioritate produse fabricate în alte ţări. În prezent România importă cartofi din Egipt, lapte şi făină din Ungaria, tomate roşii din Turcia şi Siria etc., pentru a da numai câteva exemple. Practic agricultura românească a rămas ca o ramură subdezvoltată, sistemele de irigaţii finanţate prin împrumuturi de la Banca Mondială au fost distruse sau lăsate să se degradeze, forţa de muncă rămasă în mediul rural este îmbătrânită – pentru a enumera doar câteva dintre cele mai grave probleme. În multe alte articole, noi am militat pentru schimbarea fundamentală a acestei atitudini greşite şi, se poate spune, chiar periculoasă pentru securitatea naţională.
Finanţarea consumului intern (al gospodăriilor populaţiei şi cel al sectorului public) prin împrumuturi externe, care a fost de fapt o practică a ultimelor trei decenii, ni se pare greşită. România a acumulat o datorie externă substanţială (vezi datele din Tabelul 2) care ar trebui prezentată populaţiei ca atare. Politicienii români se feresc însă să facă acest lucru pentru a nu-şi pierde electoratul, iar populaţia este din ce în ce mai vehementă (greve nesfârşite, proteste în stradă etc.) în a-şi cere drepturile salariale sau drepturile de pensii pe care fiecare categorie le consideră justificate, având în vedere costul vieţii în prezent.
În acest condiţii, prezentarea ritmurilor de creştere ale PIB-ului ca fiind o realizare pur românească trebuie nuanţată. Analiştii români ar trebui să semnaleze mai frecvent şi mai consistent această anomalie. Este din ce în ce mai evident, că există o corelaţie între creşterea PIB-ului şi cea a datoriei externe. Datele prezentate în Graficul 2 pentru ultimii nouă ani sugerează, fără îndoială, această corelaţie pozitivă. Dacă mai era nevoie, simple calcule matematice cu ajutorul a două formule de bază în statistică legate de funcţia de regresie liniară simplă (=CORREL(x1:xn,y1:yn) sau =PEARSON(x1:xn,y1:yn)), unde „n” reprezintă numărul de ani cercetaţi pentru cele doua serii statistice), ne conduc la un coeficient de determinare de +0,92. Acest nivel (care se încadrează în intervalele teoretice ale acestei funcţii de la +1 (corelaţie pozitivă) la zero (nicio corelaţie) şi până la -1 (corelaţie negativă)), demonstrează că o parte importantă a PIB-ului în intervalul cercetat a fost finanţat prin împrumuturi externe.
Moldova - evoluţii asemănătoare într-o situaţie geopolitica complexă
Pe baza datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică, Banca Naţională a Moldovei (BNM) şi firme de analiza specializate în colectarea şi diseminarea de date macroeconomice, putem spune că Moldova are o situaţie ce prezintă asemănări evidente cu cea a României. Datele din Tabelul 3 şi Graficul 3 de mai jos sunt concludente. Mai mult chiar, în cazul Moldovei, corelaţia pozitivă dintre evoluţia PIB-ului şi cea a datoriei externe prezentată în Tabelul 3 este chiar mai puternică.
Ca şi în cazul României, calcule matematice cu ajutorul celor doua formule menţionate mai sus (=CORREL(x1:xn,y1:yn) sau =PEARSON(x1:xn,y1:yn)), unde „n” reprezintă numărul de ani cercetaţi pentru cele două serii statistice), ne conduc la un coeficient de determinare de +0,968, care este foarte aproape de nivelul de +1. În acest caz sunt însă şi unele diferenţe pe care vom încerca să le redăm succint în cele ce urmează:
- în mod deosebit faţă de România, Moldova s-a bazat de-a lungul întregii sale tranziţii către o economie de piaţă pe un flux puternic de remitenţe care a fost generat de trimiterile de valută a celor circa un milion de moldoveni care lucrează în străinătate, dar care şi-au menţinut cetăţenia moldovenească. După datele Băncii Mondiale, contribuţia remitenţelor la crearea PIB-ul moldovenesc a fost mult mare (în unii ani aceasta a atins niveluri de până la 14-15% din PIB) faţă de România unde contribuţia remitenţelor (deşi importantă) a fost totuşi mult mai mică;
- procesul de îndatorare al Moldovei (datoria externă a ţării a ajuns la finele lui martie 2023 la $9,85 mld. care a reprezentat 65,6% din PIB-ul ţării) a fost diferit faţă de cel al României, deşi ambele ţări au pornit în tranziţie cu nivelul datoriei externe la zero. Moldova nu a avut însă acces permanent la pieţele internaţionale de capital de unde România s-a împrumutat puternic (se poate spune chiar că s-a supra-împrumutat, mai ales în condiţiile actuale ale dobânzilor crescute). În această situaţie, ponderea datoriei externe de la FMI, Banca Mondială, BERD şi alte organizaţii financiare internaţionale în totalul datoriei externe a fost cu mult mai mare decât în cazul României;
- în final, cea de-a treia diferenţa majoră a fost impactul negativ al războiului din Ucraina pornit de Federaţia Rusă în februarie 2022. Moldova a avut un influx de refugiaţi ucraineni (care au tranzitat sau chiar au rămas în ţară) mult mai mare decât cel înregistrat în România, în special dacă ţinem cont de potenţialul economic şi de dimensiunea demografică a Moldovei.
Au mai fost şi alte particularităţi economice, monetare, bancare sau legate de structura economiei (Moldova are o pondere mare a agriculturii în totalul PIB) şi altele, care au evoluat în mod distinct, dar în cazul Moldovei cuantificarea celor trei descrise mai sus ne oferă explicaţii pertinente (chiar dacă şi numai parţiale) în ceea ce priveşte corelaţia puternică dintre PIB, consum şi finanţarea sa externă. Impactul remitenţelor şi al datoriei externe asupra consumului şi al PIB-ului este evident.
O scurtă concluzie
Pentru o prezentare echilibrată a acestei chestiuni spinoase, trebuie să notăm că şi alte ţări, în special marile puteri începând cu SUA, UE, Marea Britanie, Japonia şi altele, practică sisteme asemănătoare de finanţare a creşterii economice, însă o fac prin emisiuni monetare, iar monedele sunt ţinute ca rezerve internaţionale de celelalte ţări.
România are nevoie în prezent să se concentreze pe investiţii prin care să se creeze locuri de muncă, în special pentru tineri, care sunt din ce în ce mai mult tentaţi să plece în străinătate. De asemenea, crearea de PIB prin consumul sectorului public nu este sustenabilă. Deficitele fiscale trebuie controlate.
Dimensiunile statului, ale instituţiilor guvernamentale şi ale sutelor de agenţii de stat create în ultimele decenii (eforturile de a le reduce ale actualului Guvern nu au produs decât rezultate modeste) sunt cu totul anormale pentru capacitatea economică a ţării, care a pierdut din 1990 încoace peste 4 milioane de români, în special tineri şi forţă de muncă activă. Mai mult, acordarea de pensii speciale unor categorii de salariaţi din sistemul public este imorală în situaţia în care milioane de bătrâni trăiesc din pensia minimă pe economie.
Cazul Moldovei (în prezent în proces de aderare la UE) este asemănător cu cel al României în ceea ce priveşte crearea de PIB prin consum finanţat în cea mai mare parte prin datorie externă şi prin remitenţe, dar situaţie sa geopolitică este mult mai complexă decât cea a României, ţară membră a NATO şi UE.
Crearea unei false impresii că PIB-urile celor două ţări cresc sănătos şi, implicit, îmbunătăţesc nivelul de trai al populaţiei nu mai poate fi acceptată în continuare fără riscuri majore pentru naţiunile respective. Adevărul în întregime trebuie spus şi asumat de autorităţi.■
__________________________________________________________________________________
* Vezi Adrian Vasilescu, BNR: Populaţia iese la cumpărături şi face PIB - în Ziarul Financiar din 28 aprilie 2023.
** Vezi Alexandru M. Tănase şi Mihai Rădoi - Evoluţia PIB-ului şi evoluţia datoriei externe. Crearea unei false impresii că PIB-ul românesc creste sănătos, şi implicit nivelul de trai, fără a spune adevărul în întregime, nu mai poate fi acceptat în continuare fără riscuri majore pentru întreaga naţiune - în Ziarul Financiar din 25 iunie 2023.
__________________________________________________________________________________
Alexandru M. Tănase, PhD, este un Autor Independent şi fost Associate Director, Senior Banker la BERD şi fost IMF Advisor.
Mihai Rădoi este Director al unui Fond de Investiţii specializat în Europa de Est şi fost Director Executiv al Anglo-Romanian Bank, Londra şi al BFR Bank, Paris.
Acestea reprezintă părerile personale ale autorilor. Analizele şi părerile exprimate nu sunt cele ale BERD şi/sau FMI şi/sau într-adevăr ale oricăror altor instituţii citate. Analiza şi datele sunt bazate pe informaţii existente la finele lunii august 2023.
__________________________________________________________________________________
Adauga-ţi comentariu