Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Vinurile moldoveneşti uimesc din nou

Alina MARCU | Industrie & Distincţii

La expoziţia specializată de vinuri „Daejeon International Wine Festival”, desfăşurată în Coreea de Sud la sfârşitul lunii august, 18 companii vinicole, concurente acasă, şi-au unit eforturile în exterior pentru a se promova sub brandul unic de ţară „Wine of Moldova”. Efortul nu a trecut neobservat, jurnaliştii sud-coreeni descriind Moldova drept „un gigant mic al lumii vinului”.

În cadrul concursului internaţional Asia Wine Trophy, desfăşurat în cadrul expoziţiei specializate „Daejeon International Wine Festival”, vinurile din R. Moldova au fost distinse cu 56 de medalii, cel mai bun rezultat înregistrat de până acum. Cei 18 producători din R. Moldova, participanţi la expoziţie şi la concursul de degustare, au demonstrat că Vinul Moldovei este foarte competitiv şi are multe de oferit.

Concursul s-a desfăşurat sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), fiind înscrise peste 4 mii de probe din întreaga lume, iar aprecierea calităţii vinurilor a fost efectuată de experţi din 26 de ţări, inclusiv şase degustători din R. Moldova. Conform regulamentului OIV, doar 30% din mostrele înscrise în concurs pot obţine medalii.

Directorul Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), Gheorghe Arpentin, a menţionat că expoziţia se află la cea de-a 7-a ediţie şi oferă o platformă pentru noi contacte de afaceri şi de expansiune a culturii vinului printre consumatori.

Gheorghe ARPENTIN: Suntem extrem de încântaţi să promovăm cel mai competitiv produs din ţara noastră - Vinul Moldovei – la această competiţie şi să atestăm un nou record de medalii. Vinul „Traminer Late Harvest” al vinăriei Fautor din regiunea Valul lui Traian a fost premiat cu Marea Medalie de Aur, alte 34 de vinuri fiind medaliate cu aur, iar 21 cu medalii de argint. Vedem o deschidere a pieţei asiatice pentru vinurile moldoveneşti şi ne bucurăm să oferim susţinere în promovarea ţintită şi strategică pe pieţe de valoare înaltă.

Potrivit lui, participarea R. Moldova la acest concurs sub brandul „Wine of Moldova” este foarte importantă, dat fiind faptul că piaţa asiatică a vinurilor este în creştere continuă. Această piaţă este, de asemenea, unul dintre liderii mondiali în ceea ce priveşte consumul de vinuri.

„Jurnaliştii sud-coreeni au denumit Moldova „un gigant mic al lumii vinului”, a menţionat Gheorghe Arpentin.

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Coreea de Sud cu reşedinţa la Tokyo, Vasile Bumacov, a menţionat că rezultatele remarcabile ale vinurilor moldoveneşti se datorează participării active şi responsabile a producătorilor din R. Moldova la asemenea evenimente de anvergură în Asia.

Vasile BUMACOV: Ambasada susţine promovarea produselor moldoveneşti pe piaţa sud-coreeană pentru impulsionarea exporturilor de vin moldovenesc şi a fost alături de producători la inaugurarea standului naţional. Salutăm implicarea plenară a organizatorilor în expoziţie şi a membrilor comunităţii moldovenilor stabiliţi în Republica Coreea.

Vinificatorul Carpe Diem, membru al juriului concursului Asia Wine Trophy şi participant la Daejeon Wine Festival, Ion Luca, a spus că consumatorul coreean este tentat să experimenteze şi să cunoască gusturi noi, manifestând un interes sporit pentru vinul produs în R. Moldova.

Ion LUCA: Consumatorul coreean apreciază vinurile noastre. Astfel de evenimente de promovare sunt extrem de importante pentru cramele din R. Moldova, care îşi pot valorifica cele mai calitative produse pe continentul asiatic. Vinurile mele deja demonstrează succes în vânzări, ceea ce oferă o mai mare certitudine afacerii în acest domeniu.■

 

Comentarii [4]

Comentariu
  • 19.09.2019 02:44:08 David
    Parca totul este normal chind vezi asa ceva, da de ce vindem atot de slab vinurile noastra de peste hotarile Moldovei?
  • 20.09.2019 08:47:54
  • 20.09.2019 12:08:12 Mulatca
    Multii stiu despre calitatea innalte vinuri din Moldova. Intrabarea este de ce ei cumpar atiut de putin vinuri moldovenesc?
  • 21.02.2022 04:09:49

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
7
Afişări de site:
2518354
Vizitori unici:
5345932

WebArt Pro