Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Coridoarele comerciale ale RM: stadiul actual şi perspectivele de dezvoltare

Margareta MOCREAC | Proiect & Impact

„Timp de 50 de ani, costul livrării bunurilor şi a produselor de lux practic s-a triplat, în timp ce costurile de producţie s-au redus cu o cincime. Ce economisim la capitolul producţie, pierdem la capitolul livrare.” Declaraţia aparţine americanului Ralh Borsodi şi a fost făcută încă în anul 1929. În multe ţări lucrurile nu s-au îmbunătăţit semnificativ de atunci, iar în ţări precum Moldova chiar s-au înrăutăţit.

Care este situaţia la capitolul transport, logistică şi livrare a mărfurilor în şi din Republica Moldova şi cum poate fi aceasta îmbunătăţită a fost unul dintre scopurile  studiului „Evaluarea coridoarelor comerciale ale Moldovei”, realizat timp de opt luni în cadrul Programului pentru Reforme Structurale în Moldova, finanţat de USAID.

Rezultatele studiului au fost prezentate în a doua jumătate a lunii iulie în cadrul unui eveniment organizat la Centrul Tekwill din Chişinău. La eveniment au participat Ambasadorul SUA în RM James Pettit, Secretarul de Stat al Ministerului Economiei Iuliana Drăgălin, directorul adjunct al Serviciului Vamal Iurie Ceban, precum şi reprezentanţi ai companiei americane Nathan Associates care au realizat studiul.Autorii acestuia au identificat 3 probleme legate de coridoarele comerciale ale RM: existenţa unui singur port fluvial din secţiunea maritimă a Dunării, cel de la Giurgiuleşti, regiunea transnistreană a cărui teritoriu nu este controlat de autorităţile constituţionale ale RM şi perioada mare de aşteptare la frontiera cu România.

„Dat fiind faptul că frontiera cu România reprezintă şi frontiera cu UE, cerinţele faţă de traficul care vine din RM sunt foarte stricte, iar în rezultat timpul de aşteptare în vamă este foarte lung,” a declarat în cadrul prezentării Douglas Muir, directorul Programului pentru Reforme Structurale în Moldova.

El a adus exemplul vamei Leuşeni-Albiţa unde,  potrivit statisticilor, durata medie de aşteptare pentru camioane este de 1032 minute sau 17 ore, comparativ cu media de 380 de minute de la 6 posturi vamale de la frontiera României cu statele care nu sunt membre ale UE şi 24 de minute perioada medie de aşteptare la alte 17 posturi vamale de-a lungul întregii frontiere a UE cu statele ne-membre ale Uniunii. Această situaţie este şi mai gravă dacă ţinem cont de faptul că cel mai mare număr de camioane traversează frontiera RM anume prin vama Leuşeni-Albiţa. Astfel, în 2016 acest punct vamal a gestionat 23% din traficul rutier de camioane în Moldova.


Potrivit studiului, această situaţie se datoreză faptului că  exporturile RM către UE s-au majorat semnificativ, de la 35,1% în 2000 la 65% în 2016. În acelaşi timp, în această perioadă nu a avut loc o îmbunătăţire semnificativă a calităţii drumurilor, precum şi o modernizare şi extindere a punctelor vamale, unde volumul de lucru a crescut considerabil.

Situaţa la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina este ceva mai bună, susţin autorii studiului. „Îmbunătăţiri, însă, sunt necesare şi aici, mai ales la capitolul reducerea perioadei de aşteptare,” susţine Douglas Muir.

Studiul, de asemenea, a arătat că RM se află cu mult în urma standardelor internaţionale în ce priveşte colectarea şi publicarea datelor statistice şi accesul la serviciile online. Una dintre concluziile principale se referă la faptul că problemele legate de coridoarele comerciale aduc pierderi semnificative atât Guvernului, cât şi sectorului privat. Soluţionarea acestor probleme necesită investiţii costisitoare şi pe termen lung, în special în reparaţia drumurilor, susţin autorii studiului.


În acelaşi timp, ei remarcă faptul că situaţia ar putea fi îmbunătăţită semnificativ, mai ales la capitolul reducerea timpului de aşteptare la frontieră, cu ajutorul unui şir de măsuri mai puţin costisitoare.  

„Modernizarea punctelor de trecere a frontierei, inclusiv introducerea programării online pentru camioanele care transportă mărfuri, poate reduce preţul transportării produselor cu 50% sau chiar mai mult,” susţine Paul Kent, Vicepreşedinte Senior al companiei Nathan Associates.

„În prezent, cozile la frontieră sunt pur şi simplu enorme. Dar situaţia s-ar putea schimba radical în momentul în care transportatorii vor avea posibilitatea să-şi facă programare şi să se prezinte la punctul de trecere a frontierei cu camionul la ora stabilită, aşa cum la moment se prezintă la aeroport pentru a zbura cu avionul. În cadrul unui proiect pilot, acest lucru ar putea fi realizat timp de 9 luni din momentul încheierii contractului pentru procurarea echipamentului necesar,” a declarat pentru Profit Paul Kent.

În acelaşi timp, el a îndemnat autorităţile RM să îmbunătăţească mediul de afaceri pentru a atrage în acest domeniu investiţii din partea sectorului privat. „Proiectele bune sunt la mare căutare în toată lumea”, susţine Paul Kent.■

OPINII:

 

 

Iuliana Drăgălin, Secretar de Stat la Ministerul Economiei: Această radiografie atât a coridoarelor comerciale, cât şi a nivelului de facilitare a comerţului ne oferă pârghiile necesare pentru elaborarea şi implementarea unor politici şi acţiuni eficiente care vor îmbunătăţi situaţia din domeniul infrastructurii, serviciilor de transport şi logisticii. Scopul nostru este să dezvoltăm în Moldova un sistem de transport şi logistică modern, care să atragă mai multe investiţii în domeniu şi să contribuie la crearea mai multor locuri de muncă pentru cetăţeni.


Iurie Ceban, Director adjunct al Serviciului Vamal: Suntem recunoscători USAID pentru recomandările făcute. În special pentru cele ce ţin de îmbunătăţirea infrastructurii şi a sistemelor informaţionale ale Serviciului Vamal. Suntem încrezuţi că odată cu implementarea şi dezvoltarea coridoarelor comerciale se va reduce timpul de aşteptare, iar frontiera RM va deveni mai atractivă, lucru care va duce la creşterea fluxurilor comerciale şi la crearea unui mediu confortabil pentru agenţii economici.


Kristen Hartpence, specialist logistică, Nathan Associates: Sperăm că analizele şi recomandările noastre vor fi de mare ajutor pentru Guvernul RM, pentru partenerii de dezvoltare şi pentru alte proiecte. În cazul comerţului, cea mai mare perioadă de aşteptare este la frontieră şi sperăm că autorităţile RM vor lua măsuri pentru a reduce această perioadă şi astfel a facilita comerţul.


Aurelia Ieşeanu, director adjunct de program, Programul pentru Reforme Structurale în Moldova: Republica Moldova ar trebui să ia în considerare elaborarea unui plan general de logistică a transportului de marfă, care să cuprindă o serie de studii de fezabilitate şi opţiuni de finanţare, care să sprijine Guvernul, instituţiile internaţionale de finanţare şi potenţialii investitori privaţi în procesul de prioritizare a proiectelor. Studiul denotă că Republica Moldova trebuie să depună eforturi pentru a spori utilizarea fondurilor din sectorul privat şi a parteneriatului public privat, inclusiv asigurarea caracterului deschis şi complet al procedurilor de achiziţie şi a supravegherii adecvate a achiziţiilor publice.

James Pettit, ambasadorul SUA în RM: Este un studiu inedit care oferă mai multe soluţii practice pentru a îmbunătăţi performanţele coridoarelor comerciale, a reduce costurile şi, cel mai important, pentru a creşte competitivitatea produselor moldoveneşti pe pieţe internaţionale.


Paul Kent, Vicepreşedinte Senior, Nathan Associates: Cea mai importantă concluzie este că în RM există oportunităţi pentru a îmbunătăţi situaţia prin intermediul colaborării între sectorul privat şi structurile instituţionale existente. Situaţia poate fi îmbunătăţită considerabil timp de 1-3 ani în cazul în care există voinţă, dorinţă şi implicare.

 

Comentarii [5]

Comentariu
  • 30.07.2018 05:35:00 Svetlana
    Ce da asta, nu este clar...
  • 01.08.2018 04:31:50 Nicoleta
    Noi speram ca asa proect sa na ajuta in dezvoltarea noastra.
  • 02.08.2018 11:12:27 Zinaida
    Eto uzkoe mesto s pomoschiu amerikantev nado rasshiti i kak mojno bistree.
  • 01.09.2019 09:31:20
  • 24.11.2019 10:11:58

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
16
Afişări de site:
774543
Vizitori unici:
5683948

WebArt Pro