Pentru prima dată în ultimii şase ani, sindicatelor nu le-au fost remise spre avizare proiectele bugetului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi cel al asigurărilor sociale de stat. Odată cu această constatare, liderul sindicatului general anunţa că va face public dezacordul sindicatelor faţă de mai multe prevederi ale documentelor respective în şedinţa Guvernului. Dar în respectiva şedinţă sindicatele au  avut o intervenţie scurtă de tot, aproape meteorică. Sindicatele s-au lăsat eclipsate de reprezentantul patronatului care, de asemenea, a fost exclus din procesul de dezbatere a respectivelor documente, dar care şi-au sonorizat cu insistenţă punctele de vedere  asupra politicii bugetare, dar mai cu seamă a modificărilor care dau atingere condiţiilor în care activează agenţii economici.
Comportamentul  de astăzi al sindicatelor poate exprima o împăcare generală cu politicile economice promovate de guvernare sau, mai grav şi doar cu titlu de presupunere, o abordare formală a preocupărilor directe care derivă din statutul şi din conceptul clasic al acestei organizaţii.

Cu riscul de a provoca reacţii zgomotoase, constatăm totuşi lipsa unor precedente în care sindicatele ar fi silit până la urmă guvernarea să-şi revadă politicile, să opereze creşteri de salarii sau să reducă mărimea taxelor puse pe umerii cetăţeanului. Singurii care au reuşit să se facă auziţi sunt pedagogii întruniţi de câteva ori în acţiuni de protest după care - la masa unor negocieri liniştite - s-a reuşit stabilirea unor termene de creştere eşalonată a remunerărilor. Toleranţa şi anemia cu care îşi exercită calitatea de negociator transformă sindicatele în componentă de guvernare.

Cetăţeanul - de foarte multe ori membru al unuia dintre sindicate - află de unde doreşti despre creşterea costurilor poliţei de asigurare medicală, despre creşterea taxelor de drum, despre creşterea TVA la gazele naturale pentru consumul casnic, despre creşterea preţurilor la medicamente, despre creşterea taxelor poştale etc. - dar mai rar sau aproape deloc de la sindicatul unde îşi varsă cotizaţiile.

Legea bugetului pentru anul curent presupune o creştere a salariului mediu prognozat pe economie până la 4500 lei şi asta ar însemna un spor nesemnificativ de doar 250 de lei. Ei bine, creşterea este absorbită în totalitate de majorarea preţului la poliţa medicală, lăsând neacoperite financiar alte multe măriri de preţuri sau plăţi care se vor prăbuşi peste el după ce saltă accizul la carburanţi, taxa de drumuri, alte schimbări.  

Înainte de adoptarea bugetului, sindicatele au cerut Guvernului ,,convocarea de urgenţă a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective şi solicită începerea negocierilor pe marginea revendicărilor înaintate pe marginea bugetului public naţional”.

Nu a urmat niciun răspuns din partea Executivului, chiar dacă declaraţia sindicatelor purta, în final, tradiţionalul ,,în cazul nerespectării...” Din câte am înţeles, Guvernul a încetat de mult să mai reacţioneze la avertizări. Cu atât mai mult cu cât acestea sunt de fiecare dată ,,în conformitate cu prevederile cadrului legal”. 
Suntem în situaţia de a constata că istoria nu are de unde lua exemple de mari presiuni exercitate de sindicate asupra Executivului sau asupra Legislativului. Nu există precedente în care prevederile bugetului – cu efecte economice şi sociale directe asupra cetăţeanului – să fie cele scoase din mapele sindicatelor. Bugetul a fost şi continuă să fie un document prezentat în fiecare an în lectura Guvernului, iar sindicaliştii au ascultat întotdeauna, având grijă să-şi perpetueze cu succes calitatea de instituţie a îngăduinţei şi păcii.■