Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Înţelepciune şi neîncredere

Opinie

Stabilizare economică şi financiară, optimizarea cheltuielilor, curăţirea sistemului de schemele de corupţie, ordine şi disciplină – sunt sintagmele care revin ca un refren obsesiv in discursurile guvernanţilor. De cele mai multe ori ai senzaţia de deja-vu: de mai bine de douăzeci de ani, lucrurile nu evoluează mai departe de vorbe.

Şi ţi se face amar deja de atâtea vorbe spuse de la tribune înalte de oameni la patru ace, care, deşi sunt plătiţi de tine, cumva se face că au uitat de problemele tale. Experienţa unei vieţi trăite în Moldova te învaţă să fii sceptic, să pui la îndoială tot şi toate, să faci abstracţie de televiziunile cumpărate cu tot cu acareturi şi să fii atent doar la fapte. Iar faptele spun contrariul. Surprinsă la o întrevedere cu Prim-ministrul Pavel Filip, această doamnă ajunsă la o vârstă onorabilă are o privire care spune totul cu vârf şi îndesat: înţelepciune, deznădejde şi neîncredere. Şi de unde să mai ai încredere când faptele arată că jaful continuă, corupţia cum a fost aşa şi este la ea acasă, iar schemele puse în practică indică clar că lumina nu se va vedea degrabă la capătul tunelului?■

 

Comentarii [4]

Comentariu
  • 28.04.2016 06:59:18 Eraclie
    O poza superba, bravo sunteti, se vede viata reala fara caramel si zahar de PUBLIKA-TV.
  • 30.04.2016 05:52:28 SZvetlana
    Eu sunt de acord am acelas pararea despre asta...
  • 17.11.2016 08:05:28
  • 31.12.2023 09:59:47

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
14
Afişări de site:
774543
Vizitori unici:
5685637

WebArt Pro