1. Îmi place Chişinăul

Sunt născută la Chişinău. Am trăit toată viaţa aici, cu excepţia celor patru ani de studii liceale la Iaşi, fiind a doua promoţie de basarabeni plecaţi la studii în România. Îmi place acest oraş şi nu aş vrea să discut despre drumuri proaste, gestionare defectuoasă a fondurilor etc. Ceea ce mi-aş dori la Chişinău este un Palat al Justiţiei, care să corespundă tuturor rigorilor şi unde să existe condiţii decente de lucru pentru toţi cei implicaţi în procesul de judecată.

2. Doream să devin procuror

Activez în calitate de avocat din anul 1999, după absolvirea Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, specialitatea drept penal. De fapt, scopul meu a fost să devin procuror, însă întâmplarea a făcut să ajung avocat, lucru pe care nu-l regret. În anul 1998 am făcut stagiul la Procuratură, iar în 1999 am revenit să aplic pentru funcţia de ajutor de procuror. Voiam să activez în secţia de investigare a crimelor grave. Având un copil mic, dl Ion Diacov a fost rezervat în ceea ce priveşte şansele mele de fi acceptată în colectiv. M-am simţit discriminată şi am fost atât de supărată încât am depus actele la avocatură şi am plecat la mare cu familia. La întoarcere, am găsit în cutia poştală un aviz prin care eram anunţată să mă prezint pentru a susţine examenele, lucru pe care l-am şi făcut în septembrie 1999, după care am obţinut licenţa de avocat.

3. Dosarele penale, specialitatea mea

Chiar de la începutul carierei mele profesionale de avocat m-am ocupat de dosare penale. Provocarea cea mai mare a venit însă în anul 2005, începutul celei de-a doua guvernări comuniste, când s-a remarcat un val de dosare la comandă împotriva celora care se împotriveau regimului şi în majoritatea cazurilor erau persoane total nevinovate. Atunci pentru mine a început o nouă etapă în cariera profesională. În primul rând, era foarte dificil din punct de vedere moral să-i explic clientului, care era total nevinovat, ce se întâmpla de fapt. Am avut un caz când o pretinsă parte vătămată, strict la indicaţia ministrului de interne de atunci Gheorghe Papuc, a dat declaraţii, după care am constatat că nici nu putea să-şi citească propriile declaraţii. Evident, toate aceste dosare s-au risipit în instanţă. Numai în perioada 2006-2008 am avut 22 de dosare cu sentinţă de achitare. O altă provocare au constituit-o dosarele legate de 7 aprilie 2009. Am fost unul dintre avocaţii care au instrumentat cele mai de rezonanţă dosare legate de 7 aprilie.

4. Cel mai reuşit dosar

Cu siguranţă, este vorba de dosarul 7 aprilie, unde clienţii mei au fost declaraţi nevinovaţi. Am luptat mult şi m-am simţit mândră de fiecare dată atunci când am reuşit să obţinem decizii prin care s-a confirmat lipsa infracţiunii în acţiunile clienţilor mei, dar în acelaşi timp au fost confirmate ilegalităţile comise de procurori. În general, dosarul 7 aprilie a fost unul foarte interesant şi important pentru mulţi avocaţi. Am demonstrat cu mai mulţi martori că unul dintre clienţii mei în general nu a fost în piaţă în acea zi. Oricum, au survenit arestările. Am reuşit însă să depistăm persoana care a şantajat, a plătit şi a determinat martorii să dea declaraţii false, precum că ar fi văzut clientul meu în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Este vorba de controversatul Adrian Nichifor, care în 2010 l-a omorât pe Iurie Pârlici, unde tot eu am fost avocat al succesorului victimei. Acum Nichifor este judecat şi pentru cumpărare de martori.

5. Calităţile unui avocat  

Un avocat trebuie să aibă multă răbdare şi să posede o asemenea calitate precum tupeul, în sensul bun al cuvântului. Totodată, este extrem de important să aibă capacitatea de a lua foarte repede decizii corecte. De multe ori, ne pomenim în situaţii în care, fără a consulta pe cineva, fără a vedea un act normativ sau fără a da curs presiunilor din exterior, trebuie să luăm decizii, cum ar fi - să atacăm sau nu decizia într-o instanţă superioară, să vorbim sau nu cu presa, să consultăm sau nu clientul. Totodată, în mod sigur, retorica şi metoda de a exprima gândul sunt la fel de importante pentru un avocat. Deşi foarte mulţi ani ne-am confruntat cu situaţii când discursul avocatului nu conta, acum lucrurile s-au schimbat. Încă de la facultate visam să urmez exemplul unor avocaţi celebri, care ţineau pledoarii înflăcărate. Iată că visul meu s-a realizat.

6. Instruirea continuă

În anul 2005 am fost selectată pentru participare la un curs de instruire continuă, pentru avocaţi, organizat de Asociaţia Barourilor Americane, cu scopul de a  promova justiţia în Europa de Est şi Centrală. Ulterior, am urmat un curs de instruire la Istanbul, unde mi s-a conferit calitatea de antrenor. Revenind acasă, am început să organizez propriile seminare, în cadrul cărora am predat practicile de reprezentare a clientului în faţa instanţei. A fost o experienţă extrem de utilă pentru că procesul americanilor diferă de al nostru. În SUA procesele se ţin în faţa juraţilor, iar rolul avocatului este mult mai accentuat. Totodată, am învăţat tehnici de captare a atenţiei, precum întreruperea pledoariei pentru a accentua următorul gând. În practica mea de avocat, s-a întâmplat să fiu nevoită să dau jos de pe masă un Cod de procedură pentru a face zgomot şi a-l determina pe judecător să fie atent la proces. Totodată, am învăţat să atac tot ce poate fi atacat într-un proces penal. Sunt foarte perseverentă din acest punct de vedere. Acolo unde pot utiliza drepturile mele o fac fără nicio rezervă.

7.  Femeia avocat

În general, femeile şi bărbaţii avocaţi sunt trataţi la fel de judecători şi procurori. Întotdeauna am fost apreciată, la fel ca şi colegii bărbaţi, şi nu am simţit niciun fel de discriminare la acest capitol. Dimpotrivă, am avut cazuri, când, cred că m-am afirmat mult mai curajos decât un bărbat. Alta este însă situaţia în privinţa clienţilor arestaţi şi, în general, colaborarea cu sistemul penitenciar, unde condiţiile de activitate sunt foarte grele. Am simţit acest lucru în anul 2004, când a fost declarată o amnistie în Moldova. Atunci am fost unul dintre avocaţii voluntari care am plecat în închisorile de la Rezina, Soroca şi Brăneşti, unde am ajutat deţinuţii să fie amnistiaţi. Am petrecut acolo luni de zile pe timp de iarnă şi am simţit mai multe incomodităţi. Probabil, pentru un bărbat ar fi fost mai uşor să suporte drumul lung şi frigul.

8. Calitatea sistemului judecătoresc

Îmi pare rău să constat, dar în prezent există foarte multă presiune din exterior asupra judecătorilor. Un număr mare de judecători cad pradă acestor influenţe şi sunt ulterior manipulaţi. De asemenea, am întâlnit multe cazuri când un judecător a fost clar poziţionat pe interese politice, deservind interesele unui sau altui partid. De când a venit la putere Alianţa pentru Integrare Europeană, în sistemul judecătoresc s-a văzut influenţa celor trei partide constituente. Evident, lucrurile nu pot continua în aşa mod. Orice încălcare gravă din partea judecătorului trebuie să echivaleze cu incompatibilitatea în funcţie, ceea ce, din păcate, la noi nu se întâmplă.

9.  Ameninţări

Nu am fost ameninţată niciodată, dar am asistat la situaţii grave, când colegii mei au fost ameninţaţi, inclusiv familiile lor. Am avut atunci mari emoţii pentru ei. M-am gândit cum aş proceda eu dacă aş fi în locul lor. Nu ştiu ce aş face, dar, cu siguranţă, aceasta nu m-ar determina să renunţ la caz.

10. Fiul – cel mai sever critic

Am un băiat, Costel, elev în clasa a IX-a, care apreciază foarte mult ceea ce fac şi se mândreşte cu mine. Este foarte entuziasmat să mă vadă la televizor. De fapt, el este cel mai sever critic al meu, pentru că urmăreşte evoluţia mea, apariţiile mele publice şi atrage atenţia la cele mai mici detalii, inclusiv cum am fost coafată. Nu ezită să mă critice, dacă este cazul, dar întotdeauna critica este una constructivă.■