Profit №_12_2023, decembrie 2023
Pilonul investiţional al Moldovei
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), după ce a investit peste 2 miliarde de euro prin intermediul a peste 150 de proiecte în Republica Moldova, îndeamnă autorităţile ţării să acorde mai multă atenţie energiei verzi şi economiei ecologice. Investitorul instituţional este gata să susţină prin investiţii solide ambiţiile ţării în această direcţie. Interviu acordat revistei Profit de către vicepreşedintele BERD pentru Politici şi Parteneriate, Mark Bowman.
Profit: Dl Bowman, ne acordaţi acest interviu în ultima zi a vizitei Dvs. în R.Moldova, care a avut loc la scurt timp după vizita directorului general al BERD pentru Europa de Est şi Caucaz, Matteo Patrone. Despre ce vorbesc aceste vizite la nivel înalt?
M. B.: În primul rând, aş dori să spun că sunt încântat că am avut ocazia să vizitez Moldova. BERD este la curent cu problemele dificile cu care s-a confruntat Moldova anului trecut, dat fiind războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei şi criza energetică pe care acesta a generat-o.
Suntem foarte bucuroşi că am reuşit să oferim sprijin şi să jucăm un rol important în a ajuta Republica Moldova să treacă prin aceste vremuri dificile. După cum ştiţi, în 2022 BERD a oferit Republicii Moldova un spijin record – peste 500 mil. euro, inclusiv un împrumut de 300 mil. euro pentru achiziţionarea de gaze naturale de pe pieţele europene. Această asistenţă a fost foarte importantă pentru a ajuta Moldova să se pregătească şi să treacă cu bine de perioada rece a anului.
Cred că acest lucru vorbeşte despre importanţa Republicii Moldova pentru BERD în acest moment.
Profit: Puteţi să ne daţi mai multe detalii despre scopul acestei vizite şi despre întâlnirile pe care le-aţi avut cu reprezentanţii autorităţilor?
M. B.: Unul dintre scopurile vizitei a fost să apreciez situaţia de pe teren, să văd şi să înţeleg provocările cu care se confruntă Guvernul Republicii Moldova. După cum am spus deja, BERD este gata să sprijine Guvernul în implementarea reformelor, să treacă de la perioada de urgenţă, în care am oferit sprijin de urgenţă, la sprijinirea economiei pentru ca aceasta să devină mai rezistentă. Cu reprezentanţii Guvernului, am avut discuţii foarte detaliate despre suportul pe care îl putem acorda în continuare Republicii Moldova pentru a deveni mai rezistenţi din punct de vedere energetic, ceea ce reprezintă o prioritate pentru ţara Dvs.. De asemenea, am discutat cu autorităţile despre strategia de ţară pentru 2023-2028, pe care Consiliul BERD a aprobat-o recent.
Profit: Care sunt priorităţile cheie ale acestei strategii?
M. B.: Printre priorităţile strategiei se numără consolidarea rezilienţei şi securităţii energetice şi promovarea unei economii mai ecologice, sprijinirea dezvoltării sectorului privat competitiv şi favorabil incluziunii, a unei infrastructuri financiare mai rezistente şi a unei guvernanţe îmbunătăţite, îmbunătăţirea infrastructurii incluzive pentru a sprijini creşterea economică şi a spori conectivitatea şi comerţul.
Acum că perioada rece a anului a rămas în urmă iar multiplele crize cu care ţara s-a confruntat în 2022 îşi reduc din intensitate, Guvernul are şansa de a trece de la gestionarea crizelor la o abordare mai ponderată a dezvoltării pe termen lung. Strategia noastră de ţară este planul nostru pentru a arăta cele mai importante domenii în care putem oferi R.Moldova sprijin pe termen lung.
Am primit un feedback pozitiv din partea reprezentanţilor Guvernului cu privire la utilitatea strategiei şi credem că aceasta va fi eficientă în sprijinirea economiei în perioada actuală de turbulenţă.
Profit: De ce sprijin ar putea Republica Moldova beneficia din partea BERD în ceea ce priveşte rezilienţa energetică?
M. B.: În ceea ce priveşte rezilienţa energetică, sunt două lucruri de menţionat.
În primul rând, este vorba de împrumutul de 300 mil. de euro pe care l-am acordat anul trecut pentru a sprijini Moldova în procesul de achiziţionare a gazelor naturale. Acest împrumut a ajutat ţara să facă faţă crizei energetice şi să treacă printr-o iarnă dificilă. Acum este important ca Guvernul să aibă o strategie şi să înceapă pregătirile pentru iarna următoare din timp. Ar fi bine ca autorităţile să profite de preţurile care sunt de obicei mai mici în perioada de vară şi să cumpere volume mai mari de gaze naturale şi le stocheze. În perioada rece a anului situaţia pe piaţa gazelor ar putea fi mai dificilă.
În al doilea rând, este foarte important ca Moldova să-şi reducă dependenţa de gazele naturale şi să înceapă să exploreze surse alternative de energie.
Știm că există un potenţial semnificativ pentru dezvoltarea energiei regenerabile în R.Moldova şi că există interes din partea investitorilor. Prin urmare, suntem dispuşi să încurajăm Guvernul şi să lucrăm, împreună cu acesta, la dezvoltarea cadrului de reglementare şi a tuturor componentelor care trebuie puse în aplicare pentru a creşte producţia de surse alternative de energie.
Este, de asemenea, foarte important pentru Moldova să creeze condiţii pentru o creştere economică puternică şi durabilă, iar BERD este gata să sprijine Guvernul în reducerea barierelor, în îmbunătăţirea climatului investiţional şi rezolvarea unor probleme de lungă durată, cum ar fi reforma sistemului judiciar. Acest lucru va crea condiţii pentru ca sectorul privat să se dezvolte şi să atragă mai multe investiţii străine.
Profit: Graţie împrumutului de 300 mil. de euro acordat de BERD, Republica Moldova, pentru prima dată în istorie, nu a consumat gaz rusesc timp pe peste patru luni, cumpărând gaz de pe piaţa europeană. Dat fiind actuala situaţie regională, care ar trebui să fie relaţiile R. Moldova cu concernul rus Gazprom, care a fost unicul furnizor de gaze al ţării noastre până în 2022?
M. B.: Este extrem de important pentru R.Moldova să reducă dependenţa de un singur furnizor de gaze naturale, să diversifice sursele şi să procure gaze de pe pieţele europene. Un lucru pe care Moldova şi multe alte ţări l-au învăţat pe parcursul ultimelor 12 luni este că dependenţa de o singură sursă de combustibil fosil nu duce la nimic bun. Combustibilul fosil nu este doar o sursă de energie murdară, dar şi nesigură şi scumpă. Aşadar, diversificarea resurselor energetice este extrem de importantă şi un punct critic în acest moment din istoria R.Moldovei.
Profit: În martie, BERD a împrumutat $30 mil. companiei Premier Energy Distribution pentru a moderniza şi digitaliza reţelele electrice din centrul şi sudul ţării, inclusiv din Chişinău. Unii experţi susţin că acest lucru ar putea duce la o nouă majorare a tarifului la energia electrică. Pe cât de justificate sunt aceste îngrijorări?
M. B.: Cred că investiţiile în sectorul energetic sunt extrem de importante. Dacă R.Moldova doreşte că înregistreze succes în diversificarea surselor energetice, creşterea securităţii energetice şi introducerea surselor regenerabile în reţele, atunci investiţiile în reţele electrice sunt absolut necesare şi reprezintă o parte esenţială a oricărei strategii de diversificare şi asigurare a securităţii energetice. În cele din urmă, investiţiile în reţele electrice vor contribui la reducerea tarifului la energia electrică.
Profit: Vorbind despre energia regenerabilă, nu este niciun secret că sunt necesare investiţii enorme pentru dezvoltarea infrastructuri necesare, inclusiv procurarea şi instalarea turbinelor, a panourilor solare etc. Este R.Moldova capabilă să facă aceste investiţii şi când energia regenerabilă ar putea atinge în R.Moldova cel puţin 20% sau 30% din totalul de energie consumat?
M. B.: Nu aş dori să dau cifre, dar aş încuraja R.Moldova să fie foarte ambiţioasă în ceea ce priveşte producerea energiei regenerabile. Cred că ţara Dvs. are un potenţial enorm la acest capitol.
Aveţi dreptate când spuneţi că pentru a produce energie regenerabilă sunt necesare investiţii semnificative, dar, odată aceste investiţii realizate, energia regenerabilă devine o sursă de energie foarte ieftină, mai sigură şi mai curată.
Anume aceşti factori stimulează producţia de energie regenerabilă în orice ţară.
În plus, este necesar un cadru de reglementare care să asigure investitorii că ei vor putea obţine venituri pe parcursul mai multor ani. Aşadar, investitorii au nevoie de certitudine. Pentru a avea succes, este necesară o abordare complexă – condiţii care să stimuleze investitorii să investească, un cadru de reglementare care să ofere siguranţă şi reţele capabile să echilibreze energia regenerabilă, deoarece vântul nu bate 24 de ore pe zi.
Consider că autorităţile trebuie încurajate să fie ambiţioase în ceea ce priveşte strategia privind energia regenerabilă.
Profit: În cadrul vizitei, v-aţi întâlnit şi cu reprezentanţi ai băncilor, organizaţiilor societăţii civile şi cu parteneri de investiţii de la Chişinău. Ce probleme aţi discutat cu aceştia şi ce recomandări au fost înaintate?
M. B.: Am avut discuţii foarte bune cu organizaţiile societăţii civile, care s-au implicat foarte activ în pregătirea strategiei de ţară pentru următorii cinci ani. Apreciem foarte mult relaţia noastră cu societatea civilă din Republica Moldova.
În ceea ce priveşte mesajele şi problemele pe care le-am discutat, cred că societatea civilă sprijină foarte mult direcţia de reforme adoptată de către Guvern.
O problemă care a fost menţionată este importanţa predictibilităţii la nivel de legislaţie şi a predictibilităţii schimbărilor.
Aşadar, deşi există sprijin enorm pentru reforme şi pentru progresele pe care le face Guvernul în ceea ce priveşte alinierea legislaţiei la standardele UE, este important să se facă acest lucru într-un mod sistematic şi previzibil, să fie organizate consultări cu societatea civilă şi cu sectorul privat.
Reprezentanţii societăţii civile au vorbit şi despre importanţa de a avea un sistem juridic stabil, transparent şi previzibil şi un climat investiţional care să dea încredere investitorilor să investească în această ţară.
Profit: Din mai 2021, BERD este unicul proprietar al Danube Logistics SRL, operatorul Portului Internaţional Giurgiuleşti. Cum apreciaţi activitatea Portului a cărui importanţă a crescut semnificativ de la începutul războiului? Anterior a existat un conflict de interese în cadrul companiei Danube Logistics. A fost acesta rezolvat?
M. B.: Acest port are o istorie lungă şi complexă. Obiectivul BERD este de a se asigura că R.Moldova obţine beneficii de la acest activ strategic. De asemenea, în calitate de investitor, banca îşi protejează interesele financiare.
Considerăm că anul trecut s-au înregistrat evoluţii pozitive. Am colaborat cu Guvernul, care a înfiinţat un grup de lucru pentru a discuta posibilităţile de a atrage un investitor strategic şi suntem foarte interesaţi să încurajăm acest lucru. Credem că acesta este un activ important, care are un potenţial semnificativ şi, după cum aţi menţionat, joacă un rol semnificativ pentru economia şi comerţul R.Moldova. Portul Giurgiuleşti este, de asemenea, important în calitate de rută care facilitează comerţul între Ucraina şi restul lumii.
În prezent, portul funcţionează la o capacitate mai mare decât în anii precedenţi şi aceasta este o veste bună. Acest lucru nu înseamnă că nu există potenţial de creştere. Dar pentru aceasta ar fi nevoie de un investitor strategic care să dezvolte portul la capacitate maximă.
Profit: Cum evaluaţi dezvoltarea băncilor moldoveneşti în care BERD este acţionar?
M. B.: Suntem mulţumiţi de rolul pe care am reuşit să-l jucăm în ultimii ani, ajutând la curăţarea sistemului bancar moldovenesc de moştenirea acţionarilor netransparenţi şi la îmbunătăţirea structurii de guvernanţă. Asta nu înseamnă că nu mai avem de lucru. Există încă probleme în cazul Victoriabank pe care dorim să le vedem rezolvate. Dar s-au înregistrat progrese bune până acum şi este important că băncile au reuşit să înregistreze performanţe relativ înalte în ciuda situaţiei economice dificile.
Profit: Recent, Aeroportul Internaţional Chişinău a revenit în proprietatea statului. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, statul nu s-a bucurat de reputaţia celui mai buna manager. În opinia Dvs., care ar fi cea mai bună opţiune pentru aeroport acum – să rămână în proprietatea statului sau poate ar fi mai bine ca Guvernul să atragă un investitor străin cu renume pentru a-l administra?
M. B.: Voi da un răspuns general la această întrebare. Am vorbit mai devreme despre importanţa creării unui mediu care să asigure o creştere puternică a sectorului privat şi a economiei. Cred că reducerea rolului Guvernului în economie şi în întreprinderi este importantă. Nu există niciun motiv evident pentru care Guvernul ar trebuie să fie implicat în atât de multe domenii ale economiei. Ar fi mai bine să lăsăm sectorul privat să preia aceste domenii.
Cred că este important ca Guvernul să aibă o strategie clară cu privire la modul în care doreşte să avanseze şi să reformeze întreprinderile de stat. BERD dispune de experienţa necesară în ceea ce priveşte sprijinirea ţărilor în reformarea întreprinderilor de stat, îmbunătăţirea guvernanţei acestora şi, în cele din urmă, sprijinirea privatizării, dacă aceasta este decizia pe care o ia Guvernul ţării respective.■
Adauga-ţi comentariu