Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Performanţa unei industrii

Mariana TABUNCIC | Produs autohton

Timp de 10 ani industria textilă din Republica Moldova a fost învăţată, susţinută şi încurajată să progreseze, trecând, astfel, de la prestarea serviciilor de croit-cusut la producerea mărfurilor cu valoare adăugată înaltă. După un deceniu, întreprinderile din sector şi-au dezvoltat un şir de abilităţi, care le permit astăzi să-şi „construiască” deja singure viitorul şi să obţină performanţe la care anterior puteau doar visa.

Proiectul „Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor” (CEED şi CEED II), finanţat de Agenţia SUA pentru Dezvoltarea Internaţională (USAID), şi-a început activitatea în anul 2005, având drept scop susţinerea industriei textile din Republica Moldova pentru crearea unui produs autohton cu valoare adăugată înaltă. Astăzi, la finalul acestui proiect ambiţios, care va fi marcat în luna mai curent, putem trage nu doar linia, dar şi concluziile de rigoare. Pe parcursul a 10 ani, din totalul celor peste 400 de întreprinderi de confecţii din Moldova, prin şcoala proiectului au trecut în jur de 170 de întreprinderi, în mare parte cu 100% capital autohton, care au primit atât cunoştinţe practice cât şi teoretice pentru dezvoltarea unui brand de succes. Dar cel mai important însă este că toate aceste întreprinderi au obţinut încredere în forţele proprii pentru a putea ţine piept concurenţei şi a schimba faţa industriei textile moldoveneşti.

Maria GHEORGHIŢĂ, manager Industria Textilă în cadrul USAID CEED II: La începutul proiectului, în 2005, cunoscând experienţa României, Turciei şi Rusiei, ne-am propus drept scop să susţinem industria de confecţii din Moldova, astfel încât aceasta să treacă de la prestarea serviciilor croit-cusut, care au cea mai redusă valoare adăugată, la crearea unui produs propriu care are cea mai înaltă valoare adăugată.


Ne-am consolidat eforturile şi pe parcursul celor 10 ani de activitate am acordat sprijinul necesar pentru ca întreprinderile autohtone de confecţii să treacă la un nou nivel de dezvoltare. Astfel, companiile care prestau servicii croit-cusut, acum au şi marcă proprie, iar cele care pe atunci aveau marcă proprie, acum au în Moldova o cotă de piaţa semnificativă.

Într-o perioadă dominată, practic, în totalitate de import, a dezvolta un brand de succes nu este deloc simplu. Trebuie să ştii de unde să cumperi stofe, accesorii, să ai specialişti pentru aprovizionare sau care să se ocupe de politica de finanţare. De asemenea, trebuie să participi la expoziţii internaţionale, să urmăreşti tendinţele în modă şi să ţii pasul cu ele. Trebuie să creezi conceptul de produs, să ţii cont de tendiţele coloristicii şi stilisticii, să formezi colecţia din timp. Toate acestea presupun cunoştinţe şi abilităţi suplimentare pe care întreprinderile de confectii autohtone le-au deprins cu suportul celor două proiecte CEED.

Drept urmare a suportului acordat în domeniul designului, vizitelor la faimoasele expoziţii de stofe Premier Vision şi Texworld, la stocurile de stofe ale marilor producători de stofe şi accesorii din Italia, datorită instruirilor în domeniul vânzărilor şi merchandising-ului, promovării sub brandul comun ,,Din inimă branduri de Moldova”, precum şi organizării magazinelor comune, vânzările brandurilor autohtone pe piaţa locală pe parcursul ultimilor trei ani au sporit cu circa 35%. Fiecare leu investit în promovarea comună a asigurat o creştere a vânzărilor de peste trei lei.

De-a lungul acestei perioade, unele dintre aceste întreprinderi au testat şi exportul produselor finite sub marcă proprie. Astfel, s-a reuşit creşterea treptată a volumului producţiei proprii, ceea ce a condus la schimbarea structurii shemelor de lucru ale întreprinderilor de confecţii. De exemplu, în prezent, structura producţiei fabricate de către fabrica de confecţii ,,Ionel” este de 20% la 80%, adică deja 20% din volumul producţiei se comercializeară sub marcă proprie şi numai 80% rămâne pentru servicii croit-cusut, pe când anterior producţia fabricată pentru branduri străine constituiea peste 90%. La fel este şi în cazul altor întreprinderi. ,,Atunci când creşte valoarea adăugată, întreprinderea are surse financiare proprii pentru a se dezvolta mult mai rapid. Prin urmare, scopul nostru de bază este să majorăm cota de export a brandului propriu. Când vom reuşi acest lucru, vom putea spune că eforturile noastre au dat roade, iar industria s-a reformat. Dar acest lucru va mai dura ceva timp”, afirmă Maria Gheorghiţă, convinsă că întreprinderile de confecţii vor continua să mai ofere servicii clienţilor străini. Dar pentru a-i menţine, ele trebuie să fie gata treptat să treacă de la schema croit-cusut la scheme de colaborare care ar include valoare adaugată mai înaltă, cum ar fi procurarea de stofe şi accesorii, elaborarea tiparelor, schemelor care sunt din ce în ce mai solicitate. Toate acestea vor contribui la creşterea exporturilor acestei ramuri şi mai semnificativ, domeniul textile, fiind, potrivit Biroului Naţional de Statistică, singurul care are balanţă comercială pozitivă.

În aceşti ani, toate întreprinderile din sector şi-au dezvoltat potenţialul de export al brandului propriu, însă, spune managerul Industriei Textile, nu toate sunt capabile să facă export. ,,Export înseamnă să beneficiezi de o piaţa mare, prin urmare trebuie să ai capacitatea de a produce cantităţi mari. Deocamdată, doar unele întreprinderi fac paşi în acest domeniu, printre care Mobile, Infinitextil şi Steaua-Reds, spune Maria Gheorghiţă.

Consumatorul local a apreciat evoluţia brandurilor autohtone, dovadă fiind şi numărul mare de magazine ale companiilor locale de textile care nu ar fi apărut în ultimii ani dacă industria moldovenească de textile nu ar fi fost susţinută de consumator. Nu ar fi corect să spunem că acesta şi-a schimbat atitudinea în proporţie de 100%, dar este îmbucurător faptul că persoanele tinere percep deja altfel brandurile noastre, în special în urma campaniei de promovare „Din inimă branduri de Moldova”, organizată de două ori pe an şi în cadrul căreia sunt puse în valoare noile colecţii vestimentare ale designerilor autohtoni.

Designul, care corespunde tendinţelor recente ale modei, de comun cu calitatea europeană a stofelor au contribuit la formarea unor clienţi loiali pentru astfel de branduri ca Ionel, Tricon, My Revival, Georgette, Secana, Brio, Vistline, Iuvas, Vasconi, Maicom, Bombonici etc. Într-un timp foarte scurt de la lansare, brandurile pentru copii Lia Fia, Creme Brulee şi Maxikids şi-au găsit şi ele consumatorul fidel, datorită calităţii naturale ale stofelor şi designului atractiv.

Iniţiatorii proiectului nu şi-au propus să ofere doar asistenţă întreprinderilor din domeniu pentru o anumită perioadă de timp. Eforturile au fost canalizate pentru a asigura consecutivitatea şi durabilitatea acestor întreprinderi, astfel încât ele să fie capabile să se dezvolte mai departe cu forţe proprii.
,,Sunt convinsă că vor reuşi, chiar dacă ritmul va fi puţin mai lent. Am certitiudinea că, practic, toate întreprinderile pe care le-am asistat vor continua acest drum, care nu este unul uşor, dar, în schimb, este singurul ce ne poate ajuta să trecem la un alt nivel de dezvoltare, să fim apreciaţi şi să ne simţim mândri de potenţialul pe care-l avem”, afirmă Maria Gheorghiţă.

Opinia sectorului


Inspirată să aleg o linie modernă


Nadejda NOVIŢCHI, fondatoarea brandului ,,Sandi”


Cu ajutorul Proiectelor USAID CEED şi CEED II, am reuşit să trecem întreprinderea la un nou nivel de dezvoltare, mult mai performant şi apreciat. Am fost inspirată să urmez o linie modernă, inclusiv în rezultatul vizitării diverselor expoziţii internaţionale de stofe. Drept urmare, am lansat noi modele în pas cu cerinţele vremii, reuşind, astfel, să ajungem mai uşor la inima consumatorului. Am stabilit legături cu alţi designeri străini pentru a face schimb de experienţă şi a aduce pe piaţa din Republica Moldova cele mai noi tendinţe în domeniu. Datorită calităţii şi diversităţii modelelor, am reuşit să majorăm vânzările, iar aprecierile consumatorilor sunt cea mai bună dovadă a faptului că ceea ce facem nu este în zadar. Sunt foarte mulţumită de cunoştinţele şi abilităţile pe care le-am obţinut cu susţinerea proiectului USAID CEED II. Cel mai important este că nu ni s-a dictat nimic, doar ni s-a arătat direcţia spre care trebuie să ne îndreptăm.

 

 

 

 

Promovare eficientă


Oxana LUNGU, fondatoarea brandului pentru copii ,,Lia Fia”


Cea mai mare susţinere în cadrul acestui proiect am primit-o la capitolul promovare, care a fost una foarte activă şi eficientă. Am participat la expoziţii internaţionale de talie mondială, la care eu, în calitate de producător cu posibilităţi modeste, nu mi-aş fi putut permite să particip cu forţele proprii. Trebuie să ai un rulaj foarte mare ca să te poţi prezenta la astfel de expoziţii care îţi deschid noi perspective şi orizonturi. Promovarea pe piaţa locală a condus la faptul că am devenit mai cunoscuţi în rândul consumatorilor autohtoni. Deocamdată, lucrăm doar pentru piaţa locală, dar datorită vizitelor la expoziţiile din Moscova, din această lună vom demara exportul în Rusia. A treia vizită la expoziţii începe să dea roade. Experienţa acumulată în aceşti ani este una foarte utilă care îmi permite să merg mai departe. Dar totul depinde de cât de tare doreşti să-ţi desfaci aripile. De exemplu, noi ca o întreprindere nu prea mare, dacă vom dori să ajungem tot mai sus şi mai sus, cu siguranţă am mai avea nevoie de susţinerea unor astfel de proiecte.■

 

Comentarii [11]

Comentariu
  • 26.03.2015 08:01:45
  • 27.03.2015 11:21:59 Alena
    Nu pot sa spu ca ei sunt reusiti!!!
  • 27.03.2015 01:56:02 Nicolae
    Oxana este reusite...
  • 02.04.2015 10:05:03 Serghei
    Eu am o idee grandioasa cum pot sa vorbesc cu autorul d-na Tabincic?
  • 07.04.2015 07:32:23 Tamara
    Daca ei nu a plecat de peste hotare asta inseamna ca si in Moldova se pote ceva facut... macar pina chin este sustinere de la USAID si CEED-II.
  • 29.04.2016 07:52:30
  • 14.11.2016 04:54:40
  • 26.03.2017 11:45:12
  • 01.04.2017 12:58:27
  • 04.06.2017 09:40:39
  • 21.02.2022 08:54:01

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
30
Afişări de site:
774543
Vizitori unici:
5683898

WebArt Pro