Profitразделитель ссылочного текста Nr._11_2017 (254), noimebrie 2017

Turbulenţele politice afectează businessul

Mariana TABUNCIC | Interviu economic

Începutul anului 2013 a fost unul foarte tumultuos pentru viaţa politică de la Chişinău. Totul a început cu tentativele de tăinuire a incidentului tragic de la vânătoarea din Pădurea Domnească, a continuat cu replici şi acuzaţii dure între liderii AIE şi a finalizat cu demiterea Guvernului pe 5 martie. Într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Profit, managerul companiei de consultanţă juridică Gladei & Partners, Roger Gladei, vorbeşte despre repercusiunile luptei politice asupra mediului de afaceri, despre relaţia dintre autorităţi şi mediul de afaceri, precum şi despre principalele impedimente care îi determină pe investitori să fie reticenţi faţă de economia Republicii Moldova.

Profit: Dle Gladei, în contextul luptelor politice care se dau la Chişinău, cum credeţi că aceste ”bătălii” influenţează dezvoltarea mediului de afaceri autohton?

Roger Gladei:
Mediul de afaceri are nevoie, în primul rând, de linişte şi, în măsura posibilităţilor, de susţinere din partea statului. Evident, orice turbulenţă în viaţa politică se reflectă negativ asupra economiei, în general, şi asupra mediului de afaceri, în particular. De ce? Pentru că, în primul rând, se schimbă accentele. În loc să se ocupe de activităţile pentru care sunt plătite să se ocupe din impozitele şi plăţile achitate de contribuabili, organele de stat au cu totul alte griji.

În persoana statului, agenţii economici nu trebuie să vadă un adversar, un colector de impozite sau un organ de control şi reprimare, dar un consilier sau chiar un coleg. Aş aduce aici exemplul Croaţiei, care este unul elocvent pentru noi. Am vizitat această ţară împreună cu colegii de la Comisia Naţională a Pieţei Financiare, pentru a face un schimb de experienţă şi a vedea cum lucrează la ei organul de reglementare şi supraveghere a pieţei financiare nebancare. Am fost impresionaţi să aflăm că doar în câţiva ani, în perioada de preaderare la UE, Croaţia a transformat organul de reglementare din unul clasic postsovietic de supraveghere şi control în unul de susţinere a întreprinzătorilor şi operatorilor pieţei.

Pas cu pas, această instituţie a început să fie percepută de către operatorii pieţei ca un prieten, coleg căruia îi poţi spune toate problemele şi care te poate ajuta. Cum au reuşit acest lucru? Foarte simplu. Organizând mese rotunde cu o anumită periodicitate, o dată în trimestru, unde era ascultată vocea pieţei, adică a celor care, de fapt, fac businessul. Prin intermediul acestor organe, create în diverse domenii, statul a încercat să înţeleagă ce se cere de la el. Contactul direct cu mediul de afaceri a fost unul esenţial. Dar cel mai important era faptul că vocea pieţei a fost nu numai ascultată, dar şi auzită, iar propunerile mediului de afaceri s-au transformat în acte normative, reglementări, proceduri sau diferite instrumente de lucru.

Mi s-a părut foarte reprezentativ şi concludent acest exemplu pentru că ar fi unul bun şi pentru organele de supraveghere din RM. În opinia mea, doar aşa trebuie construite relaţiile cu întreprinzătorii.

Profit: Cum aţi caracteriza la moment relaţia dintre autorităţi şi mediul de afaceri?

R.G.:
Destul de dificilă, însă trebuie să recunoaştem că din ce în ce mai bună. Spun asta pentru că mă aflu în acest proces de vreo 15 ani şi în această perioadă de timp lucrurile s-au schimbat spre bine. De exemplu, anterior, după ce se solicita opinia operatorilor pieţei pe marginea proiectelor de lege, propunerile colectate deseori ajungeau direct în coşul de gunoi, iar autoritatea publică finaliza documentele aşa cum considera de cuviinţă.

Astăzi, situaţia este cu totul diferită. În primul rând, există metodologie şi cerinţe legale obligatorii privind procesul de creaţie legislativă, care nu pot fi evitate. Există Metodologia cu privire la analiza impactului de reglementare, Legea cu privire la actele legislative şi Legea cu privire la actele normative ale Guvernului şi altor autorităţi publice, care prevăd nu numai obligaţia consultărilor publice, dar şi modul în care aceasta trebuie realizată. De asemenea, avem un cadru legal obligatoriu şi niciun funcţionar de la oricare autoritate publică nu-şi poate permite să promoveze un proiect, fără ca acesta să nu fie însoţit de Nota informativă şi, mai nou, Analiza impactului de reglementare. Mai mult, proiectele sunt însoţite şi de Tabele de divergenţe, care trebuie să conţină propunerile care au venit din partea mediului de afaceri, menţiunea care au fost acceptate şi care nu, şi de ce nu au fost acceptate anumite propuneri.

Am solicitat în permanenţă ca acest proces să fie respectat. Convingerea mea este că dacă fundamentul este unul corect, atunci şi rezultatul va fi unul pe măsură. În ultimii ani, lucrurile s-au mişcat foarte mult în sens pozitiv şi există un model sănătos de cooperare între organele publice şi cele private. Vocea pieţei este auzită şi nu mai poate fi ignorată. Dacă totuşi ea este desconsiderată la nivel iniţial, al autorităţii care a elaborat un proiect legislativ, atunci la următoarele niveluri are toate şansele să fie ascultată şi auzită.

Trebuie să menţionăm la acest capitol rolul tot mai important pe care îl joacă asociaţiile profesionale ale operatorilor pieţei, inclusiv cele care apără şi promovează interesele de afaceri ale investitorilor. De exemplu, cooperarea noastră cu astfel de asociaţii (Camera de Comerţ Moldo-Americană sau Asociaţia Companiilor Private din domeniul TIC) s-a fructificat cu îmbunătăţirea regulilor de joc în domeniul drepturilor de autor, al reglementării şi supravegherii pieţei financiare nebancare sau chiar în domenii noi, cum sunt creditul de consum şi executarea extrajudiciară a ipotecii.

Profit: Care sunt totuşi principalele impedimente care îi determină pe investitori să fie mai reticenţi faţă de economia noastră?

R.G.:
Aparent, piaţa mică este un impediment, însă există multe alte ţări cu un teritoriu comparabil cu cel al Moldovei, dar cu o economie mult mai dezvoltată. În cazul Moldovei cred că ar fi vorba, în primul rând, de lipsa protecţiei proprietăţii. Investitorii străini nu se simt în siguranţă în Moldova. Ei au temerea, justificată, de altfel, că mâine poate apărea o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti raionale prin care vor fi lipsiţi de acţiuni. Până în prezent în Moldova s-au întâmplat mai multe „miracole” judecătoreşti de la care investitorii serioşi îşi pun mâinile în cap, iar unii pleacă sau nu mai vin. Eu cred că astfel de „miracole” judecătoreşti vor persista, cel puţin, atâta timp cât nu se face o distincţie clară între erorile judecătoreşti şi infracţiunile comise de judecători, iar preţul plătit pentru o astfel de „eroare” este incomparabil cu „fructul” pe care-l poate obţine magistratul corupt.

Totuşi, observ că viciile justiţiei naţionale au fost deja clar identificate şi sunt pe cale de a fi eradicate. De exemplu, dacă cu câţiva ani în urmă era greu să-ţi închipui că un judecător va fi tras la răspundere pentru deciziile adoptate ilegal, atunci astăzi lucrurile stau cu totul altfel. Trebuie să aducem cuvinte de recunoştinţă Ministerului Justiţiei şi actualului ministru, în particular, care mi se pare foarte insistent la acest capitol, chiar cu riscul de a întâmpina dificultăţi personale, dacă va reveni la avocatură, pentru că anumiţi judecători vor avea pică pe el. Admir astfel de prestaţii publice care mi se par rare excepţii de la fenomenul cvasirăspândit al ipocriziei politice. Îmi pare bine că există încă oameni cu valori şi care ştiu să se conducă de ele.

Atunci când un judecător comite o nelegiuire sau o fraudă, trebuie să ştie clar că există organe capabile să distingă între eroare şi fraudă. Apropo, în cele mai multe cazuri deosebirea este la suprafaţă, nu neapărat că există ochi s-o vadă. Reacţia trebuie să fie însă în lanţ, iar acoperirea magistraţilor care au comis infracţiuni este, sub aspect penal, nu altceva decât complicitate. Aceste lucruri trebuie spuse tranşant şi atunci judecătorul pus la încercare va avea de ales între a accepta „fructul” interzis sau a rămâne onest şi respectabil.

Profit: Pe de altă parte, situaţia este de aşa natură încât angajaţii sistemului judecătoresc, nefiind susţinuţi suficient de stat, încearcă singuri să-şi caute surse de supravieţuire.

R.G.:
Bineînţeles că abordarea de care vorbeam trebuie combinată sau chiar precedată de stimularea şi susţinerea judecătorilor, în particular, şi a sistemului judiciar, în general. Ceea ce s-a întâmplat în ultimul deceniu în acest sistem a fost o umilire continuă şi deliberată a sistemului judiciar.

Adevărul este că în sistemul judiciar există încă o masă critică de judecători cu integritate, pe baza cărora sistemul poate fi revigorat. Problema este că degradarea sistemului nu a încetat, iar în lipsa unei terapii de şoc, în loc de revigorare va fi nevoie în scurt timp de resuscitare, un lux pe care ţara nu şi-l poate permite în contextul asocierii la UE. Un important investitor moldovean care a fost forţat să-şi mute investiţiile peste Prut îmi mărturisea recent că şi în ţara vecină situaţia în justiţie este departe de a fi ideală, însă posibilitatea să fii devalizat printr-o hotărâre judecătorească este totuşi de neconceput.
 
Profit: Atitudinea statului faţă de investitorii locali şi cei străini ar trebui să fie aceeaşi sau diferită?

R.G.:
Investitorii străini sănătoşi, la fel ca şi investitorii locali sănătoşi, trebuie să aibă parte de aceeaşi atitudine şi toleranţă din partea statului, dar şi de susţinere. Pe de altă parte, cei nesănătoşi, fie locali sau străini, trebuie eliminaţi, în sensul bun al cuvântului.

În sistemul bancar, de exemplu, nu putem pretinde nici pe departe că cele peste 70% de investiţii străine fac parte în întregime de la investitori transparenţi cu reputaţie. Încă în 2005, în primul Raport de evaluare al stabilităţii financiare (FSSA), FMI semnala caracterul opac al proprietăţii în sistemul bancar. Verigile slabe în rândul acţionarilor bancari s-au făcut vizibile cu ocazia recentelor atacuri asupra proprietăţii, notoriile „raiduri”. Or, dacă aceste verigi slabe ar fi fost eliminate la timp, probabil că şi „raidurile” ar fi rămas în continuare doar un termen militar, aşa cum şi se cuvine.

În opinia mea, Moldova nu are nevoie de investitori finanţaţi din activităţi ilicite sau dubioase, indiferent de cât de mulţi bani ar aduce în ţară. Apropo, de-a lungul timpului, au existat diverse încercări de a introduce în economia Moldovei bani murdari. Au existat şi voci care au spus că aceasta nu contează, pentru că banii nu au miros. Ba contează şi banii au miros. Ţările care lucrează cu bani urât mirositori, de regulă, devin şi ele urât mirositoare pentru investitorii serioşi.

Profit: Potrivit regulamentului Guvernului, la privatizare pot participa entităţile din zonele off-shore. În acelaşi timp, în societate s-a creat impresia că tot ce vine din off-shore nu miroase a bine. Cum stau, de fapt, lucrurile la acest capitol?

R.G.:
Este o percepţie eronată şi populistă de a pune semnul egalităţii între off-shore şi banii murdari. Toată lumea occidentală a crescut pe off-shore, până nu demult orice bancă importantă din Occident avea şi o structură încorporată într-o jurisdicţie off-shore. De ce? Atât din considerente fiscale, cât şi ale secretului comercial. Pentru că, de regulă, în aceste jurisdicţii cerinţele faţă de dezvăluirea informaţiei sunt mai reduse, ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Asta pentru că uneori statul, politicul intervin prea mult în domeniul afacerii, în dorinţa de a cunoaşte mai mult decât este cazul şi atunci businessul caută golfuri mai liniştite, în care se pot adăposti de furtuni politice, asociate pe alocuri şi cu fulgere criminale.

Profit: Încă în anul 2005, FMI a pus în faţa Băncii Naţionale a Moldovei sarcina să dezvăluie structura acţionarilor băncilor. Cum explicaţi faptul că nici până în prezent acest obiectiv nu a fost realizat pe deplin?

R.G.:
Într-adevăr, acel prim Raport FSSA menţionează proprietatea opacă a proprietăţii asupra băncilor şi aproape că lipsa investitorilor strategici calificaţi. Cred că răspunsul statului, în general, şi al Băncii Naţionale a Moldovei, în particular, la acel moment nu a fost pe deplin adecvat. În loc să creeze condiţii de concurenţă liberă în sistemul bancar şi să stimuleze fluxul investiţiilor strategice în domeniu, s-a pus accentul pe aspecte formale, cum ar fi reducerea pragului de aprobare de către BNM pentru achiziţia cotelor substanţiale de la 10% la 5%. Ca efect, structura proprietăţii nu s-a limpezit şi nici până în prezent nu sunt cunoscuţi adevăraţii proprietari ai unora dintre bănci, inclusiv de talie mijlocie sau mare.

În ceea ce priveşte dezvăluirea structurii acţionarilor băncilor, întrebarea este dacă, într-adevăr, vrem să-i cunoaştem? Şi da, şi nu, aş spune eu. De exemplu, ca şi cetăţean, eu nu am treabă cine sunt proprietarii unei bănci private, atât timp cât nu am nici cont şi nici participaţie la această bancă. Pe de altă parte, băncile sunt entităţi de interes public şi prestează servicii de interes public, adresate publicului larg. În aceste condiţii, deponentul sau deţinătorul unui cont curent este în drept să cunoască cui, în ultimă instanţă, el i-a încredinţat banii săi. Mai mult, colapsul unei bănci are, în mod iminent, un efect de contaminare, iar depozitele unei bănci falimentare sunt achitate de băncile sănătoase rămase, din Fondul de garantare a depozitelor.

În opinia mea, cel mai bun remediu este reglementarea prin forţele pieţei. Adică, cel mai bun supraveghetor este publicul însuşi sau, mai bine zis, cetăţeanul, care în mod normal nu-şi va duce depozitele într-o bancă cu proprietari obscuri. Astfel, cei care vânează în noapte trebuie să-şi asume riscul că nu numai că pot rămâne fără vânat, dar şi pot deveni ei înşişi pradă.

Profit: În opinia Dvs., prin ce se explică faptul că după Groupe Société Générale, Erste Group sau Gruppo Veneto Banca, alţi investitori strategici străini nu se arată interesaţi să investească în sistemul bancar din Moldova?

R.G.:
În primul rând, nu sunt cele mai bune timpuri, entuziasmul de la mijlocul anilor 2000 a fost substituit treptat prin reticenţa „postLehman Brothers”. Băncile din Occident îşi mai spală încă grajdurile lui Augias.  

În al doilea rând, structura opacă a proprietăţii generează problema concurenţei neloiale. Băncile transparente nu ştiu cine le sunt concurenţii. Fiind la Zagreb, am fost surprins să aflu că ponderea investiţiilor din zonele off-shore în sistemul bancar al Croaţiei este zero. Incredibil. Am accesat pagina web a Băncii lor Centrale şi am văzut structura acţionarilor tuturor băncilor. Nu am văzut rezidenţi ai jurisdicţiilor exotice de tipul celor pe care le întâlnim în sistemul bancar moldovenesc sau în alte întreprinderi, în care nu există cerinţe faţă de dezvăluirea structurii acţionarilor.

Da, şi la noi există cerinţe de dezvăluire a acţionarilor băncilor, decât că modul de dezvăluire diferă substanţial de la o bancă la alta. În timp ce băncile care nu au ce ascunde fac publică structura propriu-zisă a acţionariatului, altele, mai puţin arătoase, recurg la tot felul de manipulări, gen ”persoane juridice – x%, persoane fizice – y%”. Dumneavoastră veţi duce banii la o astfel de bancă, în care habar nu aveţi cine se află în spatele acestor persoane juridice?

Profit: Cum apreciaţi situaţia de la Banca de Economii, care a raportat pierderi de peste 300 mil. de lei în anul 2012, iar volumul creditelor neperformante a atins cifra de 1,3 mlrd. lei?

R.G.:
Trebuie să recunosc faptul că sunt îngrijorat când văd metodele de „teroare roşie” aplicate în domeniul economic, în general, şi în cazul Băncii de Economii, în particular. Ceea ce se întâmplă în prezent lasă impresia că scopul autorităţilor este de a-i pune la dubă pe toţi. Dar oare asta dorim? De exemplu, dacă aş fi deponent la această bancă, aş da în judecată atât Parlamentul, cât şi Guvernul, dar şi pe toţi ceilalţi care astăzi spală rufele murdare în public. Am spus-o şi cu alte ocazii – orice bancă are dificultăţi financiare şi acest lucru este normal în perioada de criză economică locală şi internaţională. Băncile care afirmă contrariul, cu siguranţă, trişează.

Existenţa unui portofoliu mare de credite neperformante a fost anunţată şi de alte bănci, care au recunoscut franc problema şi au identificat soluţii. Cu alte cuvinte, acţionarii au pus bani suplimentari şi au rezolvat problema, iar băncile respective şi-au redresat situaţia. Deci toate problemele din sistemul bancar trebuie rezolvate tranşant şi deschis, nu prin „teroare roşie” sau prin punerea la dubă a conducătorilor băncii. Cine va răsufla mai uşor dacă, de exemplu, fostul conducător al BEM va fi condamnat? Cei care nu-şi întorc creditele, deponenţii? Nu cred.

Într-adevăr, orice fraudă sau infracţiune trebuie pedepsită, dar acum accentul trebuie pus alt-fel - cum să ajutăm Banca de Economii şi orice alt investitor care are anumite dificultăţi în relaţiile cu statul sau în activitatea sa de zi cu zi să iasă din impas.


Compania noastră colaborează cu mai multe bănci în domeniul recuperării datoriilor şi pot confirma cu certitudine că un efort susţinut şi permanent în acest scop, cu utilizarea tuturor căilor legale de încasare a datoriilor, dă un efect vizibil. De altfel, anume această cale, de recuperare plenară a creditelor acordate, a fost sugerată şi de FMI în cazul BEM, încă în noiembrie 2012, însă în loc să ajute, autorităţile statului doar toarnă gaz pe foc.■

 

Comentarii [9]

Comentariu
  • 26.10.2013 12:33:55
  • 19.11.2014 05:38:56
  • 22.03.2017 11:41:21
  • 01.04.2017 12:10:13
  • 06.04.2017 09:10:27
  • 12.05.2017 05:46:04
  • 21.05.2017 04:08:02
  • 08.06.2017 06:43:55
  • 19.06.2017 05:05:23

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

Ştiri
În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
13
Afişări de site:
1527710
Vizitori unici:
2338644

WebArt Pro