Profit №_12_2023, decembrie 2023
Un dram de optimism la început de an
Ceea ce nu ne doboară ne face mai puternici… Din punctul ăsta de vedere, noi, moldovenii, se pare că suntem printre cei mai puternici din lume. Iar anul 2015, precum şi începutul lui 2016 au demonstrat cu prisosinţă acest fapt. Cuvântul-cheie a fost şi rămâne CRIZA. Criză la tot pasul, practic în toate sectoarele.
Instabilitatea politică a avut un caracter ciclic în anul 2015: am început fără un cabinet de miniştri şi l-am încheiat, la fel, fără cabinet de miniştri, după ce am măturat două cabinete pe drept şi pe nedrept. Guvernul a fost în cele din urmă aprobat la începutul lui 2016, însă procedura de votare şi învestire a ridicat prea multe semne de întrebare, agravând şi mai mult spiritul protestatar din societate.
În 2016 ca şi în 2015, politicul încearcă în zadar să-si dreagă buzele pe scena deschisă, căci jocurile mizerabile din spatele cortinei au devenit mult prea evidente pentru a nu-ţi provoca dezgust.
Caracatiţa hrănită bine şi crescută pe scena politică în ultimii câţiva ani şi-a întins atât de mult tentaculele încât te sufoci la fiecare pas pe care-l faci, nemaivorbind de treptele pe care ar trebui să le urci.
Şi cum politicul este capul care ar trebui să ne conducă, iar peştele de la cap se strică, ştirile „bune” nu mai încetinesc să curgă, venind ca o avalanşă din toate părţile. Acum că instituţiile media s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie, se simte o suprasaturaţie şi o anumită oboseală de ştiri în societate, cu atât mai mult că echidistanţa, imparţialitatea de multe ori, din păcate, nu sunt prietene cu mass-media.
Pentru sectorul bancar, anul care a trecut a fost unul fără precedent. Trei bănci puse sub administrare specială, ca mai apoi să fie lichidate. Altele trei, cele mai mari rămase, s-au trezit peste noapte cu supraveghetori la uşă, care nu au plecat nici până în prezent. Sper ca ciclicitatea vieţii politice din 2015 să nu se răsfrângă şi asupra sectorului bancar în 2016, în sensul transformării supravegherii speciale în administrare specială.
Regulatorul sectorului bancar ne-a făcut cadouri peste cadouri sub forma majorărilor repetate ale ratelor de bază. Creditele au devenit un lux atât pentru consumatori cât şi pentru bănci. Datele furnizate de Banca Naţională arată că în 2015 creditarea s-a diminuat cu peste 50%.
Impactul asupra economiei, care şi aşa avea de suferit din cauza embargourilor şi a scăderii remitenţelor, a fost şi este unul simţitor. Exporturile înregistrează o diminuare dureroasă, inflaţia a ieşit de sub control, şi am ajuns să vedem o rată de două cifre în loc de una. Valoarea reală a salariilor s-a diminuat enorm şi fiecare din noi, sau aproape fiecare, simte acest lucru pe pielea sa.
Reformele anunţate au fost puse pe stop în 2015, iar o parte s-au dus cu totul pe apa Sâmbetei. Noul Guvern, contestat de mulţi, pare să se fi pus pe treabă, mai mult la nivel declarativ deocamdată, ce-i drept, şi prin măsuri populiste şi mai puţin transparente (diminuarea fulger a preţului la gaz şi combustibil, moratoriul asupra controalelor la agenţii economici timp de trei luni etc.).
Ghilotina care atârna deasupra noastră nu a fost înlăturată nici până în prezent. Suntem în pragul unui colaps financiar, în condiţiile în care ziua când guvernul nu va mai fi în stare să-şi onoreze obligaţiile de plată pare să fie la un pas distanţă. La sfârşitul lunii ianuarie, profesorii din Chişinău încă nu primiseră salariile pentru decembrie. În acelaşi timp, finanţarea externă – unica care ar putea să ne mai ţină pe linia de plutire – este în continuare peste mări şi ţări, ca să nu mai spunem că partenerii externi acum nu mai cred lacrimilor şi condiţionează foarte dur acordarea asistenţei de implementarea, şi nu mimarea, reformelor.
Toată această realitate sumbră, putredă şi chiar sinistră nu a trecut fără urme peste sectorul social, bineînţeles. Cei care luptau cu sărăcia s-au afundat şi mai mult în ea, cei care o duceau relativ bine sunt nevoiţi să strângă curelele, iar cei care au reuşit să-şi adune averea cinstit au devenit şi mai calculaţi.
Şi totuşi am supravieţuit în anul 2015… încă mai avem puteri să zâmbim. Şi vreau să cred că, fiind căliţi de evenimentele din anul trecut, am intrat în 2016 mai puternici, mai fermi şi plini de speranţa încăpăţânată că totuşi vom reuşi, prin faptul că deşi am fost îngenuncheaţi, nu ne-a fost frică să ridicăm frunţile, să conştientizam cele întâmplate şi să ne facem auzite vocile.
Indiferent de evoluţiile de pe scena politică, vreau să văd partea plină a paharului – şi anume faptul că se pare că am atins punctul din care nu există decât o singura direcţie – reformare, indiferent dacă motivul este unul populist sau sincer. Reforme dure, dureroase, dar absolut necesare de mult timp deja. Vreau să cred că înţelegem cu toţii necesitatea stringentă a acestora şi nu doar le vom accepta, ci şi vom contribui la implementarea lor. Vreau să cred că partenerii au învăţat şi ei lecţia şi nu vor mai merge doar pe încredere, ci vor monitoriza fiecare bănuţ pe care-l vor da. Vreau să cred că 2016, deşi va fi un an dificil, va fi, totuşi, anul care va pune baza pentru o dezvoltare sănătoasă a societăţii noastre. Prea optimistă? Îmi permit la acest început de an pentru a avea forţe să continui…■
Adauga-ţi comentariu