Ambasadorii menţionează că deocamdată reformele au loc doar la nivel legislativ, la nivel de angajamente şi, după cum susţin ei, la nivelul Serviciului Vamal, în cadrul căruia ei văd „îmbunătăţiri majore”.

Pornind de la tematicile abordate de diplomaţii occidentali în discursurile lor, poţi să deduci domeniile în care lucrurile merg prost - acestea reprezintă subiecte constante, evidenţiate mereu de ambasadori, şi cele în care sunt îmbunătăţiri – acestea treptat dispar din intervenţiile publice ale domniilor lor.

Astfel, nu pot să nu remarc că de ceva timp stabilitatea şi transparenţa sectorului financiar-bancar nu mai este pe agenda lor. Anterior, subiectul era printre primele abordate de ambasadori, acum acesta uneori lipseşte completamente, iar alteori, autorităţile sunt chiar lăudate pentru eforturile întreprinse pentru a asigura un sector financiar-bancar transparent şi stabil.
În cazul băncilor, presiunile dure şi constante din partea occidentalilor, au obligat autorităţile să adopte un şir de măsuri, care au pus capăt mai multor temeri existente în societate, iar acţiunile întreprinse chiar ne fac să credem că lucrurile pot fi remediate.

Unica tematică care pare a fi deja una constantă în discursurile ambasadorilor este cea a corupţiei. Despre corupţie se vorbeşte de atâţia ani deja că le-am şi pierdut numărul. Şi se pare că nicio presiune, oricât de dură, nu poate dezrădăcina acest flagel. Corupţia a inundat fiecare colţişor al vieţii noastre.

De ce? Pentru că suntem săraci? Pentru că avem salarii mici? Pentru că altfel nu reuşim să ne atingem obiectivul? Pentru că toţi funcţionarii doar asta şi aşteaptă?

Nu cred. Toate astea îmi sună doar a scuze, nu şi a motive adevărate. Nu suntem atât de săraci, cât suntem lipsiţi de demnitate. Nu avem salariile atât de mici (deşi ştiu că sunt insuficiente de multe ori), cât nu ne respectăm pe noi înşine. Nu e că nu reuşim altfel în atingerea obiectivului, cât suntem mai degrabă comozi şi ne este mai convenabil să dăm mită decât să depunem eforturi. Nu atât de mult aşteaptă funcţionarii, cât ne-am obişnuit noi deja că trebuie să le punem ceva în buzunar.

Corupţia este absolut la toate nivelele de societate şi în toate domeniile de activitate, atât publice cât şi private. Mi-a trecut prin minte, într-un mod ironic, că într-o buna zi, am putea deveni obiect de studiu al cauzelor şi modalităţilor de dezrădăcinare a corupţiei. De fapt, ceea ce într-adevăr am „reuşit” în toţi cei 25 de ani de independenţă este că am lăsat lucrurile să degradeze atât de mult încât am creat o cultură a corupţiei. Incompatibilitatea acestor doi termeni este atât de evidentă, încât ajung la concluzia că am dat naştere unui adevărat oximoron, ca să nu zic monstru, la nivel de ţară. Am ajuns să fim ostaticii acestui monstru.

Da, Republica Moldova este ostatica corupţiei şi nu e nimic nou aici. Republica Moldova este propria sa ostatică, este ostatica propriei sale mentalităţi. Oamenii care au mai rămas în această ţară s-au închis pe sine înşişi într-un cerc vicios şi se pare că nicio forţă sau presiune exterioară nu va fi în stare să rupă acest cerc.

Se consideră că progresul sau regresul se datorează în parte modelelor pe care le urmează o societate. Or, în cazul nostru, mă îndoiesc că un model bun de urmat ar fi suficient. La fel, nu cred că sunt productive discuţiile privind direcţia din care trebuie începută lupta cu corupţia – de la nivelul guvernului sau de la nivelul oamenilor de rând.

Lupta cu corupţia trebuie începută de la fiecare din noi – lupta noastră contra noi înşine, contra molimei căreia i-am permis să ne inunde. Fiecare din noi trebuie să înţeleagă că are o problemă de mentalitate, cu rădăcini atât de adânci şi atât de puternic ramificate încât reuşesc să ne ţină într-un trecut găunos şi împiedică orice progres real…

Ce-mi doresc la acest sfârşit de an? Un dram de magie.

Vreau să mă trezesc într-o bună dimineaţa şi să văd oameni zâmbind discret, plini de mulţumire pentru decizia personală şi angajamentul asumat faţă de sine însuşi să nu mai tolereze corupţia din partea altora şi să nu-şi mai permită să acţioneze în vreun fel care ar încuraja corupţia.

Oameni care au înţeles că respectul faţă de reguli este mai întâi şi întâi respectul faţă de tine însuţi, faţă de copiii tăi, faţă de casa ta, faţă de ţara ta.

Oameni care refuză să-şi mai scuipe în suflet şi să distrugă ei înşişi orice speranţă pentru viitorul lor şi pentru viitorul copiilor lor.

Oameni care au mintea deschisă şi înţeleg că nepăsarea ţine de trecut, iar luarea de atitudine e ceea ce ne asigură viitorul începând de astăzi.

Oameni care înţeleg că doar astfel pot susţine cu adevărat şi pot pune umărul la eforturile diplomaţilor occidentali de a asigura reforme reale. Oameni care înţeleg că ei sunt statul şi nu doi sau douăzeci de indivizi pe care de fapt tot ei i-au ales ca să le servească interesele, şi că aceştia sunt cei care trebuie să răspundă în faţa lor, ci nu ei să trăiască măcinaţi de frica lor. De aici, vreau să văd în sfârşit un guvern cu grijă pentru oameni şi nu pentru propriile lor buzunare, un guvern cu viziune, nu unul cu mintea îngustă.  

Vreau să văd tineri încrezători, bine educaţi, mândri de ţara lor, recunoscători pentru oportunităţile create pentru ei acasă şi ferm hotărâţi să susţină prin toate mijloacele posibile eforturile anti-corupţie, până când aceasta va fi dezrădăcinată.
Vreau să văd oameni care sunt conştienţi că o astfel de schimbare este dureroasă, dar e o durere necesară pentru a ajunge la normalitate.

Vreau să văd că lacrimile, durerea, mâhnirea şi teama au fost înlocuite de zâmbete de mulţumire şi împăcare pe feţele înţelepte ale persoanelor în vârsta, bucuroşi că au ajuns să vadă ziua când DEMNITATTEA a revenit la ea acasă.

Vreau o altă Moldovă, o Moldovă a mea, în care să nu mă mai bântuie gândul obsedant de a pleca…

E prima dată când scriu şi nu-mi pot stăvili lacrimile. Se zice că dorinţele care-ţi ajung la suflet atât de mult încât dor se îndeplinesc în ajun de sărbători. Vreau să cred!!!■