Profitразделитель ссылочного текста №_12_2021 (294), decembrie 2021

Politici adecvate - riscuri minime

Emma Tăbîrţă | Bănci & Stabilitate

În condiţiile economiei de piaţă, băncilor le revine în continuare rolul esenţial de intermediere financiară. În acest rol băncile, prin managementul strategic practicat, integrează capitalurile temporar libere în economie. Existenţa băncilor sănătoase într-o economie determină satisfacerea unui segment important al necesităţilor economiei naţionale şi ale persoanelor fizice.

Riscurile generate de bancă în cadrul activităţii desfăşurate sînt inevitabile şi pot să rezulte atît din schimbările nefavorabile ale mediului economic, cît şi în urma deciziilor şi acţiunilor conducerii băncii. Este necesar să accentuăm că, expunerea la risc este inerentă oricărei activităţi bancare, iar pe termen lung conducerea băncilor tinde să accepte riscuri mai mari sub presiunea acţionarilor de maximalizare a profiturilor sau de atingere a altor scopuri, cum ar fi cota de piaţă.

În general, prin risc se înţelege producerea unui eveniment, anticipat sau neprevăzut, ce poate afecta negativ activele, capitalul sau profitul băncii. În acest caz, pentru evitarea implicării băncii în riscuri excesive, apare necesitatea administrării eficiente a riscurilor. O astfel de administrare, de regulă, se efectuează prin intermediul politicilor elaborate de bancă, conform specificului activităţii sale. Politicile privind administrarea riscurilor cuprind totalitatea instrumentelor şi procedeelor necesare pentru implementarea în bănci a unui management performant întru realizarea strategiilor stabilite. Obiectivul acestor politici reprezintă corelarea capitalului băncii cu profilul de risc asumat de aceasta.

Politicile referitoare la gestionarea riscurilor constituie latura principală a strategiilor bancare şi sursa unei superiorităţi concurenţiale, prin menţinerea stabilităţii financiare a băncilor. Politicile eficiente de gestionare a riscurilor presupun o arie largă de aplicare a acestora, astfel încît să fie cuprinse toate segmentele activităţii bancare, să se asigure o dezvoltare coordonată a activităţii pentru optimizarea raportului dintre risc şi profit şi să atribuie un caracter realist strategiei băncii.

Aplicarea unor politici adecvate privind gestionarea riscurilor este indispensabilă unei bănci, deoarece costurile administrării defectuoase a riscurilor bancare sînt mult mai mari (sau extreme în cazul falimentului) comparativ cu cele proprii entităţilor din alte sectoare. Aceasta se explică prin faptul că băncile operează cu un volum semnificativ de resurse atrase şi, în cazul falimentului, sînt afectate nu numai interesele acţionarilor, ci şi cele ale deponenţilor. Concomitent, există pericolul că printr-un efect de contaminare, cauzat de pierderea încrederii subiecţilor pieţei faţă de integritatea băncii, dificultăţile unei bănci să se transforme într-o criză de sistem. Impactul unor defecţiuni în sistemul bancar asupra sectorului financiar poate fi mult mai mare comparativ cu cazul producerii acestora în cadrul unei alte componente a sectorului.

Este bine ştiut că stabilitatea financiară prezintă o importanţă deosebită pentru orice economie. De fapt, stabilitatea financiară este un bun public, de care se bucură întreaga societate. Din acest motiv, asigurarea acesteia se pune şi în sarcina autorităţilor de supraveghere şi reglementare a activităţii participanţilor pieţelor financiare. În fiecare ţară există autorităţi cu rolul de a licenţia accesul la pieţe, de a emite reglementările aferente activităţii financiare, de a supraveghea respectarea acestora şi, în ultimă instanţă, de a scoate în afara pieţei societăţile care, prin acţiuni riscante, pun în pericol interesele clienţilor, ale altor participanţi la piaţă sau ale sistemului în întregime. Obiectivul final este de a crea un cadru de prevenţie împotriva dorinţei inerente a conducerii şi acţionarilor băncii de a se expune la riscuri mai mari.

În această ordine de idei, se evidenţiază aspectul prudenţial al rolului autorităţii de supraveghere bancară. Astfel, pentru limitarea riscurilor în activitatea bancară, Banca Naţională stimulează acţiunile îndreptate spre consolidarea atît a sistemului bancar, cît şi a fiecărei bănci în parte. Procesul de consolidare se susţine prin cerinţe de prudenţă privind dispunerea de politici adecvate generale, specifice şi sectoriale de gestionare a riscurilor rezultate din activitatea bancară.
Totuşi stabilitatea financiară a băncilor în măsura cea mai mare depinde de politicile interne, în baza cărora acestea îşi desfăşoară activitatea şi îşi gestionează riscurile. Printre principalele tehnici de gestiune a riscurilor pot fi enumerate cele referitoare la: evitarea riscului prin renunţarea la anumite operaţiuni, limitarea riscului prin fixarea unor limite a căror depăşire este interzisă şi transferarea totală sau parţială a riscului asupra terţelor părţi, prin utilizarea operaţiunilor de hedging.

Pe plan internaţional nu există o clasificare omogenă a riscurilor bancare. Acordul Basel II identifică trei riscuri principale – de credit, de piaţă şi operaţional. Celelalte riscuri inerente activităţii bancare se consideră a fi părţi componente ale riscului operaţional. Pentru o mai mare claritate, Banca Naţională a Moldovei a inclus în normele sale un număr de 10 riscuri. Printre riscurile definitorii ale activităţii bancare se numără riscul de imagine – riscul pierderilor la care este supusă o bancă din cauza neîncrederii deponenţilor, creditorilor şi a pieţei faţă de integritatea băncii şi riscul de credit – riscul înregistrării de pierderi ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligaţiilor sale aferente creditului. Aceste două riscuri s-au aflat la baza multor falimente pe plan internaţional.

O practică pozitivă a politicilor bancare actuale constă în faptul că, în urma crizelor, au fost introduse aspecte noi ale acestora, cum ar fi: imaginea şi reputaţia băncii, relaţiile cu publicul, cu mediul politic, cu mass-media şi cu organismele financiare internaţionale. Astfel, pot fi create premise favorabile pentru atragerea deponenţilor, investitorilor sau a altor clienţi. Rolul managementului, în cazul declanşării unei crize, şi cultura de gestiune a crizei sînt vizate pentru prima dată în abordarea politicii bancare.

Existenţa în bancă a politicilor adecvate de gestionare a riscurilor este direct condiţionată de existenţa unui management bancar cu un nivel ridicat de profesionalism. Prin urmare, managementul bancar vizează un ansamblu al politicilor şi procedurilor implementate, ţinînd cont atît de specificul activităţii bancare, de riscurile la care se expune banca, cît şi de scopul final al băncii în calitate de societate comercială. Astfel, putem trage concluzia că elementul de bază în cadrul procesului de gestionare a riscurilor constituie managementul băncii. Acest fapt obligă managementul fiecărei bănci să posede aptitudini şi experienţă pentru a conduce banca într-o manieră sănătoasă şi prudentă, prin instituirea unei guvernări corporative consecvente strategiilor de afaceri. În caz contrar, banca poate să se implice în riscuri excesive, ceea ce creează premise pentru apariţia fenomenelor de criză, unele dintre acestea purtînd caracter sistemic.

Pentru minimalizarea impactului menţionat, Banca Naţională întreprinde acţiuni de remediere faţă de băncile care se implică în riscuri excesive. În asemenea situaţii, managementul băncilor este convocat la discuţii, în cadrul cărora autoritatea de supraveghere îşi comunică diferendul faţă de politica de afaceri a băncilor respective, mizînd pe conştiinţa conducătorilor băncilor în cauză. De asemenea, pot fi impuse anumite măsuri, cum ar fi limitarea sau interzicerea desfăşurării anumitor activităţi financiare, supravegherea sporită de către Banca Naţională a activităţii băncii ce a deviat etc.

Avînd în vedere rolul deosebit al sistemului bancar pentru oricare economie de piaţă, toate eforturile managementului acestora trebuie să fie direcţionate întru asigurarea bunei funcţionări a băncilor. Acest obiectiv urmează să fie realizat prin elaborarea de politici care să contribuie la dezvoltarea produselor şi serviciilor bancare noi şi diminuarea riscului, în special, a riscului de credit, întrucît creditul are o pondere majoră în totalul produselor şi serviciilor băncilor.

În concluzie, Banca Naţională are un rol semnificativ în procesul de asigurare a stabilităţii sistemului bancar şi a fiecărei bănci în parte, dar responsabilitatea finală pentru evitarea expunerii la riscuri excesive şi respectarea tuturor reglementărilor BNM o poartă conducerea şi acţionarii băncilor.■

 

Comentarii [5]

Comentariu
  • 06.01.2015 04:54:00
  • 21.08.2015 06:06:55
  • 09.10.2016 10:43:39
  • 04.04.2017 05:25:13
  • 22.09.2020 06:12:39

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

Ştiri
În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
26
Afişări de site:
2117199
Vizitori unici:
4238297

WebArt Pro