Pînă în prezent, economia R.Moldova s-a dezvoltat mai mult în baza modelului de consum, cînd importurile, taxele achitate de importatori şi, respectiv, veniturile bugetare erau în creştere. În acelaşi timp, producătorii autohtoni au fost şi continuă să fie neglijaţi şi, fără ajutorul statului, nu pot face faţă volumului masiv de produse importate, preţul cărora este mai mic decît cel al produselor locale. Fără a nega importanţa consumului, totuşi majoritatea experţilor sînt de părere că economia bazată pe consum nu este una de perspectivă şi că aceasta trebuie înlocuită cu modelul investiţional. Pentru a afla opiniile reprezentanţilor actualei şi fostei guvernări, pe cît de necesară şi posibilă este această schimbare, reporterul Profit a adresat actualului ministrul al finanţelor, Veaceslav NEGRUŢĂ, şi fostului ministrul al economiei şi comerţului, Igor DODON, următoarele întrebări:
I. Consideraţi că a venit timpul să schimbăm modelul economic şi să trecem de la consum la investiţii?
II. Este evident faptul că o asemenea tranziţie nu poate fi efectuată într-o zi, iar această perioadă va fi una destul de dificilă. În această situaţie, ce ar putea servi în calitate de „pernă de aer” pentru economia moldovenească?
III. Numiţi trei acţiuni care trebuie întreprinse de Guvern, în primul rînd, pentru a atrage cît mai multe investiţii în economia moldovenească?
IV. Nu va exista tentaţia ca în această perioadă de tranziţie statul să scoată la vînzare obiecte importante din patrimoniul statului, cum ar fi Banca de Economii, Moldtelecom-ul sau Red-Nord? Credeţi că privatizarea acestor companii ar fi binevenită?
V. Cum evaluaţi privatizarea care a avut loc de la declararea independenţei R.Moldova, în general, şi, în special, decizia de a privatiza reţelele de distribuţie a energiei electrice, dar nu companiile producătoare de electricitate, după cum este practica internaţională?

Veaceslav NEGRUŢĂ, ministrul finanţelor în Cabinetul Filat
I. Acest model de consum s-a constituit de-a lungul anilor, iar un imbold în plus în acest sens a fost plecarea cetăţenilor moldoveni peste hotare. În consecinţă, banii veneau în ţară prin remitenţe şi ieşeau prin importuri, stimulînd, astfel, consumul. Recunoaştem că nu este un model tocmai reuşit, iar pentru a-l schimba, este necesar să creăm posibilităţi de producţie în Moldova cu perspective ulterioare de export. Pentru aceasta însă este nevoie de un efort extrem de mare din partea Guvernului, care urmează să creeze condiţii de joc echitabile pentru un mediu de afaceri prietenos. Aici mă refer, inclusiv, la un regim fiscal şi vamal care să poată stimula producţia şi exportul. Totodată, statul joacă un rol deosebit şi în ceea ce priveşte asistenţa acordată agenţilor economici la penetrarea pe pieţele din exterior, inclusiv prin regimuri comerciale facilitare sau preferenţiale. Pentru aceasta însă este nevoie de timp. În condiţiile de criză pe care le avem nu exclud că există o şansă de a realiza această schimbare într-un timp relativ scurt de 2-3 ani.

II. Evident că nu putem să ne dezicem de acest model peste noapte şi nici măcar într-un an. Este nevoie de investiţii, simţ de antreprenoriat, dezvoltarea capacităţilor de producţie, revenirea din străinătate a concetăţenilor cu aptitudini antreprenoriale. De asemenea, este necesar ca o parte din remitenţe să fie investite în afaceri, să fie deschise noi linii de creditare, care ar da un imbold în plus pentru a urgenta această trecere.

III. Unu – justiţia, ceea ce presupune asigurarea drepturilor la proprietate sub formă de investiţii private, judecarea echitabilă a unor cazuri de litigiu care într-o economie apar foarte des. Doi - reguli egale pentru toţi jucătorii de pe piaţă şi trei - rolul statului să fie limitat doar la un arbitru care stabileşte regulile de joc prin legi şi hotărîri.
IV. În situaţia de criză se poate efectua un audit, o analiză a activităţilor acestor companii, dar acestea nici într-un caz nu pot fi privatizate. În perioada de criză este mai bine să estimezi corect afacerea, ca imediat după criză să poţi atrage investitori şi lua un preţ mult mai mare. Să vinzi pe timp de criză, înseamnă să vinzi în pierdere. Dar, în general, cred că privatizarea Băncii de Economii, a Moldtelecom-ului sau Red-Nord ar fi binevenită, pentru că, de exemplu, o bancă, al cărui proprietar este statul se află în competiţie neloială pe piaţă. În general, în domeniile unde există competiţie, pentru Guvern ar prezenta interes vinderea la un preţ bun a activelor statului. În schimb, în domenii unde există monopol, statul trebuie să aibă o strategie exactă şi să ştie ce are de făcut. În cazul domeniilor importante, ca, de exemplu, sectorul energetic, statul trebuie să aleagă între a rămîne un jucător important sau a liberaliza acest segment, dar cu rezervarea dreptului de reglementare a regulilor de joc, inclusiv prin stabilirea limitei la rentabilitate, tarife etc.

V.   Privatizarea a dat stimulente anumitor anteprenori şi a scos o povară de pe umerii statului. O bună parte din întreprinderi erau generatoare de pierderi, povara acestora urmînd a fi suportată de stat. Însă din moment ce au fost privatizate,  antreprenorii au preluat riscurile, multe întreprindei devenind profitabile. Cît priveşte privatizarea cu bonuri, mi se pare că această schemă nu a fost tocmai reuşită. Rezultatul ar fi fost mult mai bun în cazul în care privatizarea se făcea contra bani. Oamenii de jure au devenit proprietari, dar de facto nimeni nu şi-a văzut proprietatea. În aceste condiţii, evident, o bună parte dintre cetăţeni au rămas dezamăgiţi, aceste situaţii lăsîndu-şi amprenta asupra a tot ceea ce se numeşte reforme.

Igor DODON, ex-ministrul economiei şi comerţului, viceprim-ministru în Cabinetul Greceanîi.
I. Creşterea consumului este un lucru bun pentru fiecare economie, deoarece conduce, inevitabil, la creştere economică. Principala problemă de la sfîrşitul anilor 90 ai sec. XX şi pînă acum este faptul că pe fundalul creşterii consumului, iar acesta a sporit considerabil, R.Moldova nu a putut să-şi dezvolte oferta internă de producţie. Avem producători autohtoni, care însă nu pot face faţă concurenţilor din străinătate. Totodată, piaţa R.Moldova este foarte mică, iar aceasta face ca din start preţul de cost al produselor moldoveneşti să fie mai mare în comparaţie cu costul produselor ucrainene şi româneşti. Moldova are circa 3,5 mil. de consumatori, în timp ce Ucraina are 40 mil., iar România - 20 mil. Dacă vom merge pe principiul investirii doar pentru piaţa internă, nu vom fi competitivi niciodată. De aceea este extrem de important atunci cînd vorbim de atragerea investiţiilor, să vorbim şi de promovarea produselor, adică de exportul lor pe piaţa externă.          

II. Evident că R.Moldova trebuie să treacă de la o economie de consum la una de producţie. Însă pentru aceasta este nevoie de investiţii substanţiale în dezvoltarea capacităţilor locale de producţie. Să spunem că vom trece mîine de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiţii, nu va fi corect din punct de vedere profesional. R.Moldova are nevoie, în primul rînd, de investiţii majore în infrastructura drumurilor, care este uzată atît moral, cît şi fizic, precum şi de investiţii în diferite sectoare de producţie sau de acordare a serviciilor.

III. Prima ar fi dezvoltarea infrastructurii drumurilor. Doi - continuarea programelor „Ghilotina”, care reglementează activitatea de întreprinzător, şi trei - revizuirea politicii fiscale. În politica fiscală există unele lacune în ceea ce priveşte restituirea TVA şi administrarea impozitului pe venit persoanelor fizice.

IV. Orice privatizare nu trebuie privită, în primul rînd, doar ca atragerea mijloacelor în bugetul de stat, ci ca atragerea unor investitori strategici în anumite sectoare importante ale economiei. Banca de Economii, Moldtelecom-ul sau Red-Nord sînt întreprinderi strategice. Însă atît timp, cît, de exemplu, în telecomunicaţii, statul va deţine monopolul, este foarte dificil să vorbim de o concurenţă loială între toţi jucătorii de pe piaţă. Important este cînd şi cum să privatizăm aceste întreprinderi strategice. Cum? La sigur, transparent, cu atragerea unor consultanţi investiţionali internaţionali. Cînd? Depinde de conjunctură. În opinia mea, în prezent conjunctura nu este tocmai potrivită pentru a vinde astfel de obiective strategice. Preţul de vînzare va fi foarte mic.

V. În general, procesul de privatizare a fost unul pozitiv. Dacă vorbim de reţelele de distribuţie, în opinia mea, privatizarea acestora a fost un pas corect. Şi cred că şi efectul acestor privatizări este unul benefic pentru consumatori. În ceea ce priveşte privatizarea întreprinderilor producătoare de electricitate, cred că acestea pot fi obiecte investiţionale atractive numai în cazul în care va fi claritate în politica tarifară. Tarifele sînt aprobate de consiliile locale pe principii politice şi nu după principiul cost-beneficiu. Într-o bună parte din localităţi, tarifele sînt sub nivelul costurilor. Atît timp, cît va fi o astfel de situaţie, nu vom avea investitori strategici în producerea şi generarea energiei electrice.