Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Aspecte macroeconomice şi sociale în unele pieţe emergente din Europa

Alexandru M. Tănase şi Mihai Rădoi | Preţuri & Evoluţie

Acum 30 de ani, în decembrie 1991, celebrul actor român de comedie şi profesor universitar, Dem Rădulescu, a jucat într-un monolog, la fel de celebru, intitulat Milogu S.A., despre dificultăţile omului de rând în perioada de tranziţie, care abia începea după evenimentele dramatice din decembrie 1989. Practic sistemul economic şi social românesc se prăbuşise fără a fi înlocuit de un alt sistem care să ofere locuri de muncă şi protecţie socială unor pături largi de români, care nu se mai confruntase cu problemele economiei de piaţă.

Acum 30 de ani, în decembrie 1991, celebrul actor român de comedie şi profesor universitar, Dem Rădulescu, a jucat într-un monolog, la fel de celebru, intitulat Milogu S.A., despre dificultăţile omului de rând în perioada de tranziţie, care abia începea după evenimentele dramatice din decembrie 1989. Practic sistemul economic şi social românesc se prăbuşise fără a fi înlocuit de un alt sistem care să ofere locuri de muncă şi protecţie socială unor pături largi de români, care nu se mai confruntase cu problemele economiei de piaţă.

Această prăbuşire a adus schimbări fundamentale în societate. S-a sperat că trecerea de la o economie super-centralizată la o economie de piaţă se va face într-o perioadă scurtă de timp (vezi în acest sens Programul Guvernului Român publicat în 1990, care a fost criticat la vremea respectivă ca fiind nerealist, în care se estima că trecerea se va face în circa 2 ani), ceea ce a fost complet greşit. Din unele puncte de vedere, multe dintre ţările foste socialiste (denumite în prezent de Fondul Monetar International (FMI) ca fiind pieţe emergente) încă mai sunt în perioada de tranziţie chiar şi în prezent, la mai bine de trei decenii de la începutul acestor transformări macroeconomice şi sociale unice, dar, în acelaşi timp, fundamentale.

În sceneta menţionată (vezi Fig. 1 – autorul textului Dan Mihăiescu), marele actor prezenta (poate fără intenţie) aspecte macroeconomice şi sociale de mare relevanţă până în zilele noastre. O privire atentă şi mai în detaliu merită efortul pentru a înţelege ce a fost greşit în tranziţia către o economie de piaţă şi dacă ceva s-ar fi putut face altfel (e adevărat, cu beneficiul celui care priveşte în urmă sau post-factum). Cazurile României şi al Republicii Moldova (Moldova în acest articol) sunt deosebit de ilustrative pentru întregul proces al acestei tranziţii.

Una dintre primele problemele cu care s-au confruntat ţările în tranziţie a fost inflaţia. În multe cazuri, cum a fost de altfel şi cazul României, în perioadele de început ale tranziţiei, ţările din Europa Centrală şi de Est şi fostele republici ale Uniunii Sovietice, au înregistrat inflaţie galopantă sau chiar hiperinflaţie. De exemplu, indicele preţurilor de consum pentru România a fost de 223% în 1991, 199% în 1992 şi de 296% în 1996 (sfârşit de perioadă). Cerşetorul pe care Dem Rădulescu îl înfăţişează în mod strălucit, voia la finalul unei zile „la serviciu” să cumpere „o litră de salam din ăla mov”. Cu bruma de bani (mărunţiş) adunată, acesta crede la început că îi vor ajunge bani, dar imediat îşi dă seama că creşterea galopantă a preţurilor s-ar putea să devină o mare problemă. Actorul zicea: Să vedem dacă îmi ajung „că de dimineaţă era 460” (per kg, în preţuri vechi, bineînţeles), „la 10 era 530, la 12 – 670, iar acum ştiu eu cât o fi?…”.

 

În acea perioadă, şi evoluţia dobânzilor a rămas cu mult în urma inflaţiei, iar deprecierea leului pe pieţele internaţionale nu a fost reflectată în salariul mediu, a cărui creştere a fost, de asemenea, mai înceată. De exemplu, în 1990 salariul mediu pe economie era de 4.010 lei. În 1991, acesta a crescut, dar în realitate nu ţinea pasul cu inflaţia şi cu deprecierea galopantă a leului. Acest fapt a avut efecte dezastruoase asupra economiilor populaţiei. Practic cine a avut economii în acele perioade nu a făcut decât sa sărăcească în termeni absoluţi şi/sau relativi. Acelaşi lucru se întâmplă şi în prezent, deoarece rata anuală a inflaţiei este mai mare decât nivelul dobânzilor acordate de băncile comerciale la depozitele populaţiei în lei sau în valută (volumul total al depozitelor a constituit în echivalent 472,8 mlrd. lei e la finale lunii septembrie 2021, faţă de 440 mlrd. lei la finele anului trecut şi +14% faţă de septembrie 2020). La începuturile tranziţiei, banii încă nu îşi pierduseră întru-totul puterea de cumpărarea, dar acest lucru s-a întâmplat până la urmă. Rezultatul a fost marea redenominare a leului românesc de la 1 iulie 2005, când 10.000 de lei vechi au fost preschimbaţi pe un leu nou (vezi Fig. 2).

 



Bineînţeles că sceneta sus-menţionată are un efect teatral intenţionat, dar problema inflaţiei este redată în modul ce mai sugestiv cu putinţă. În termenii anului 2021, România nu mai are hiperinflaţie, dar creşterea preţurilor este semnalată de Banca Naţională a României (BNR) ca fiind omniprezentă şi determinată de mai mulţi factori economici fundamentali, printre care, în primul rând, marile deficite bugetare înregistrate în 2020 - 2021 (este adevărat într-un context pandemic nemaiîntâlnit în istoria sanitară recentă a ţării). După datele publicate de BNR, rata anuală a inflaţiei a crescut în luna septembrie 2021 la 6,29%, cu mult peste nivelul prognozat. Acest lucru a fost determinat, între altele, şi de creşterea preţurilor pe plan internaţional la gazele naturale şi de creşterea pe plan intern a preţului benzinei şi motorinei. Previziunile pentru întregul an sunt şi mai sumbre, având în vedere creşterea cererii pentru produsele energetice din timpul iernii care urmează, lipsa manifestă a unor produse alimentare pe fondul încetinirii activităţii economice din cauza pandemiei şi, nu în ultimul rând, creşterea dramatică a deficitului comercial şi de cont curent ale ţării şi implicit majorarea datoriei externe. Acest din urma indicator cheie al echilibrelor macroeconomice a atins nivelul de 133,6 mlrd. euro la sfârşitul lunii septembrie 2021 (nivel estimat la peste 50% din PIB).

În acest context, majorarea ratei dobânzii de politică monetară de la 1,50% la 1,75% pe an începând cu 10 noiembrie 2021 şi majorarea corespunzătoare a celorlalte rate de dobânzi a reprezentat un pas corect în efortul de a reduce consumul şi implicit inflaţia. Cu toate aceste, trebuie spus în mod clar că inflaţia nu poate fi stăvilită doar cu instrumente monetare. Măsuri de ordin fiscal sunt imperios necesare. Criza politică din ţara din ultimele 2-3 luni nu a ajutat în această privinţă. Interferenţa Guvernului demis de Parlament în octombrie 2021 în distribuirea pe criterii politice a resurselor financiare ale bugetului de stat şi a fondurilor primite din partea Uniunii Europene (UE) a condus la un adevărat haos financiar. Perspectivele nu sunt deloc încurajatoare, iar iarna 2021-2022 va fi un sezon dificil pentru români din multe puncte de vedere!

Revenind la sceneta lui Dem Rădulescu, un alt aspect fundamental bine ilustrat este folosirea forţei de muncă în perioada anilor de la începutul tranziţiei. Personajul principal al scenetei este un fost profesor universitar, care cunoaşte câteva limbi străine şi în tranziţie este nevoit să cerşească pentru a a-şi cumpăra „o litră de salam”. Alături de el alţi colegi devin acum cerşetori la Biserica Sfântă Vineri sau la Biserica Luterană (în cazul cunoscătorilor de limbă germană). Unii dintre studenţii acestor profesori devin, după absolvirea facultăţilor, „lucrători cu lasoul” la serviciile de ecarisaj. Mai mult, sceneta are meritul de a aduce în prim plan problema doctoratului în ştiinţe la care accesul în vremea comunismului era în România deosebit de restrâns, din cauza înţelegerii greşite a autorităţilor acelor ani. În perioada de tranziţie, studiile doctorale s-au liberalizat, dar doctoratul ca atare nu mai foloseşte nimănui. Ce răsturnare dramatică de valori într-o societate în chinurile tranziţiei! Mai grav a fost şi încă este faptul că economia românească nu a oferit suficient de multe oportunităţi de locuri de muncă. Multe companii româneşti au fost pur şi simplu distruse sau vândute la fier vechi. Un exemplu concludent este cel din Fig. 3.

Se poate afirma, fără dubii, ca în cei peste 30 de ani de tranziţie, societatea românească şi-a pierdut o parte din fibra naţională din cauza unor greşeli grave de conducere politică în perioada de după decembrie 1989 şi până în prezent. Oamenii, în general, sunt preocupaţi de grija zilei de mâine. Politeţea şi bunul simţ au trecut pe un plan secund din cauza lipsurilor materiale majore cu care se confruntă pături largi ale populaţiei. Pe de altă parte, biserica (una dintre instituţiile fundamentale ale oricărei societăţi) a avut o atitudine neclară în ultimii doi ani ai pandemiei determinată de virusul COVID-19. Având în vedere încrederea de care se bucură în rândul populaţiei, Biserica Ortodoxă Română a trebuit să îşi clarifice poziţia referitoare la vaccinarea populaţiei, dar acest lucru s-a întâmplat abia în toamna anului 2021 în timpul celui de-al patrulea val al pandemiei.

Aceste greşeli de politică macroeconomică, combinate cu cele din sfera politicului şi a socialului, au avut ca efect emigrarea în masa a românilor, în special a tinerilor. Populaţia rezidentă a ţării a scăzut de la peste 23 mil. de locuitori la finele anului 1989 la circa 19,1 mil. în prezent (după datele publicate de INS), iar trendul pentru perioada următoare nu este încurajator. Acest mare dezechilibru social a condus la incapacitatea statului de a-şi onora angajamentele în ceea ce priveşte plata pensiilor celor peste 5 mil. de pensionari. Contractul social a fost rupt, iar efectele acestei situaţii încă nu s-au materializat în totalitate. Practic, forţa de muncă activă este în prezent mai mică decât numărul pensionarilor şi al celor asistaţi social. Aceasta situaţie extrem de gravă a fost „reparată” sau susţinută printr-o îndatorare externă masivă. Exemplul Greciei de acum câţiva ani este cel mai concludent în acest caz. Aceasta ţară a folosit împrumuturile externe ca sursa de plata a salariilor şi pensiilor din sectorul public, ceea ce a dus la consecinţe catastrofale pentru economie şi pentru omul de rând şi micile sale economii.

La fel şi în România, banii împrumutaţi de pe pieţele externe au fost folosiţi cu precădere pentru consum, inclusiv pentru plata pensiilor. Această situaţie, care reprezintă un mare dezechilibru macroeconomic, nu e sustenabilă pe termen mediu şi lung. Măsuri de corecţie în această privinţă, inclusiv prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) aprobat de UE la finele lunii septembrie 2021, sunt mai mult decât necesare.

În Moldova evoluţia principalilor indicatori macroeconomici a fost oarecum asemănătoare cu cea din România, deşi aspectele din sfera politicului sau cele geopolitice din regiune sunt diferite în cele două ţări. Ca şi România, Moldova şi-a început tranziţia acum 30 de ani cu o datorie externă zero. În procesul de disoluţie al fostei Uniuni Sovietice, Moldova a optat pentru soluţia zero (zero active externe, inclusiv rezerve valutare, zero datorie externă). Datoria externă a Moldovei a crescut însă într-un ritm destul de rapid, ajungând până la $8.504,9 mil. la 30 iunie 2021, conform datelor publicate de Banca Naţională a Moldovei (BNM). Deşi la această dată raportul dintre datoria externă şi PIB era într-o uşoară scădere de la 70,2% la finele anului 2020 la 66,1% la sfârşitul lunii iunie 2021, trebuie menţionat că nivelul de îndatorare externă este destul de mare. Mai mult, Moldova discută în prezent un nou aranjament/program cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) care cel mai probabil va avea o valoare de 400 mil. Drepturi Speciale de Tragere (DST) (echivalentul a $564 mil.) şi care se aşteaptă să fie discutat de Consiliul Directorilor Executivi al FMI în luna decembrie 2021. Având în vedere şi creşterea fluctuantă a preţurilor la produsele de energie care îi sunt necesare Moldovei din import pentru iarna 2021-2022, datoria externă a ţării va fi probabil pe o pantă ascendentă.

Inflaţia a fost, de asemenea, o problemă persistentă de-a lungul perioadei de tranziţie. Perioadele de hiperinflaţie de la începuturile tranziţiei (1.283% în 1993 şi 587% în 1994) sunt încă amintiri vii în memoria cetăţenilor. În prezent, după datele publicate de BNM, ţinta inflaţiei de 5% pentru 2021 va fi cel mai probabil depăşită. Inflaţia anuală ajunsese deja la 8,81% la finele lunii octombrie 2021, iar impactul creşterii preţurilor externe la importurile de energie (Fig. 4) va afecta în mod negativ eforturile făcute de BNM pentru a stăvili acel flagel.

Aspectele sociale prezentate în sceneta menţionată la început sunt asemănătoare celor din România sau chiar mai dramatice. Despre reducerea populaţie Moldovei, am mai semnalat şi cu alte ocazii că acesta este un trend destul de grav*. Practic populaţia acestei ţări s-a redus de la 4,3 mil. în 1996 la 3,55 mil. în 2016 şi la 2,6 mil. populaţie rezidentă în prezent, după datele publicate de Biroul Naţional de Statistică al Moldovei. Deşi nu există cifre precise în legătură cu acest aspect, se estimează că mai mult de un milion de moldoveni trăiesc în afara graniţelor Moldovei, în principal în ţările din Uniunea Europeană, Marea Britanie, SUA şi Federaţia Rusă. Acest grup de forţă de muncă activă trimite în Moldova sume importante de bani pentru întreţinerea familiilor rămase acasă sau (mai puţin) pentru investiţii. De exemplu, în primele şase luni ale anului 2021, nivelul cumulat al remitenţelor a fost de $569,3 mil., ceea ce reprezintă un factor major de stabilitate macroeconomică.

În prezent, Moldova are nevoie de susţinere atât din Vest, cât şi din Est. Abilitatea autorităţilor moldoveneşti de a-şi asigura suportul concomitent al Federaţiei Ruse, al Uniunii Europene, al SUA şi al organismelor financiare internaţionale va fi crucială pe termen scurt. O strategie coerentă pe termen mediu şi lung este, de asemenea, o cerinţă fundamentală în contextul geopolitic actual.■



Alexandru M. TĂNASE, PhD, este autor independent şi fost Associate Director, Senior Banker la BERD şi Consilier la FMI.

Mihai RĂDOI este Director al unui Fond de Investiţii specializat în Europa de Est şi fost Director Executiv al Anglo-Romanian Bank, Londra şi anterior al BFR Bank, Paris.

Acestea reprezintă părerile personale ale autorilor şi nu cele ale vreunei instituţii citate (inclusiv, dar nu limitat la, ale FMI, BERD, BNR şi BNM). Analiza şi datele sunt bazate pe informaţiile existente la mijlocul lunii noiembrie 2021.


* Vezi în acest sens Alexandru M. Tănase - Two currencies - Two Destinies: The Romanian Leu - The Moldovan Leu (în limba engleză) în Central Bank Journal of Law and Finance, Anul IV, no. 1/2017, publicat de BNR.

 

Comentarii [3]

Comentariu
  • 27.11.2021 02:51:15 GRigore
    Criza energetica inca nu s-a tarminat...
  • 09.01.2022 07:07:07 Furtună Grigore
    Am citit cu interes articolul D-lor Alexandru M. Tănase și Mihai Rădoi, intitulat „Aspecte macroeconomice și sociale în unele piețe emergente din Europa”. Textul/conținutul acestui articol mi-a provocat amintiri triste și de disperare. M-am gândit la situațiile supra-dramatice de atunci. În același timp, articolul m-a făcut sa meditez în legătură cu circumstanțele care generaseră acea situație. Mă refer atât la cele inevitabile, cât și la cele provenite din lipsă fenomenală de cea mai elementară pricepere în chestiunea prețurilor a celor în mâniile cărora era instrumentul și procedura liberalizării prețurilor. Nu pot judeca despre România, dar în ce privește situația post-URSS, cazul poate fi rezumat pe scurt astfel: a fost o răsplată pentru alegerea greșită, dar păstrată cu încăpățânare timp de șapte decenii, referitor la relațiile de proprietate. Mai profund însă a fost vorba de împotrivirea constantă timp de decenii la rând în a introduce reformele necesare. Aceasta împotrivire a avut ca rezultat existența și creșterea dramatică a disproporțiilor în economia sovietică, mai precis vorbind a fost vorba de crize economice adânci. Dar pronunțarea cuvântului criză în contextul problemelor economiei sovietice era atunci sub riscul pedepsei penale. Aceasta tăcere era total diferită față de Occident, unde nu se închideau ochii la apariția disproporțiilor care se soldau cu crize și despre care se vorbea/discuta deschis. Al doilea factor al erupției inflației a fost modalitatea liberalizării prețurilor în Rusia la începutul anului 1992. Oamenii, care au apăsat "butonul" liberalizării au fost ori niște analfabeți în macro-economie, ori niște rău intenționați, în primul rând, fată de economia și problemele sociale ale Rusiei, iar în al doilea rând, incompetenți, iresponsabili față de tinerele economii a statelor independente (mă refer la celelalte foste republici unionale sovietice). Nu se lua în considerație necesitatea menținerii și/sau încurajării în continuare a relațiilor între acestea cu Rusia și între ele, vital necesare pentru TOATE. Nu se lua în considerație că acestea erau atunci foarte inter-dependente. Acei pretinși reformatori n-au fost capabili să estimeze uriașul exces de venituri în ramurile de prelucrare a materiilor prime din industria minereurilor, a gazului natural și petrolului, a produselor rezultate din prelucrarea acestora, precum și din comercializarea lor. Asta, pe deoparte. Pe de altă, veniturile mizerabile a consumatorilor acelor resurse nu erau luate în considerare. Normal ar fi fost o oarecare perioadă de trecere, în cursul căreia excesul de venituri „nebune” în ramurile menționate urma să se redistribuie pentru susținerea și încurajarea dezvoltării ramurilor „sărăcite” de reforma liberalizării prețurilor. Dar a fost cum a fost, a urmat polarizarea ramurilor economice în supra-bogate și supra-sărace, colapsul plăților, barterul distrugător, sărăcirea nemaipomenită a populației, atât în fostele republici sovietice, dar, nu mai puțin, și în Rusia. Mai presus de toate așa au apărut miliardarii, care au fost aproape de acel buton „fermecător” doar pentru propriul lor folos.
  • 09.01.2022 07:07:35 Autorii
    Mulțumim D-lui G.C. Furtună pentru comentariile sale deosebit de pertinente. Liberalizarea prețurilor în tranziția către economia de piață a avut într-adevăr consecințe sociale nemaiîntâlnite. Trecerea de la prețurile administrate, rigide și planificate din perioada socialista s-a făcut fără niciun fel de protecție socială pentru grupuri largi ale populației care erau pur și simplu vulnerabile. Exemplu dat de profesorul universitar din acest articol care devine cerșetor în tranziție este mai mult decât concludent.

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
18
Afişări de site:
774543
Vizitori unici:
5688646

WebArt Pro