Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

acţiunilor şi societăţilor pe acţiuni

Natalia CIUBAROV | Primii paşi ai …

Acţiunile sunt nişte hârtii de valoare care reprezintă părţi din capitalul unei societăţi pe acţiuni şi în baza cărora deţinătorul are dreptul să primească dividende proporţionale cu cota deţinută. La rândul lor, societăţile pe acţiuni sunt societăţi comerciale al căror capital este format din părţi sociale de valori egale, numite acţiuni. Posesorii acţiunilor se numesc acţionari şi răspund de obligaţiile asumate de societate în limita valorilor acţiunilor subscrise. Mulţi visează să aibă acţiuni în companii profitabile sau să joace deştept la bursa de valori pentru a se îmbogăţi peste noapte, însă puţini se aventurează să investească în această piaţă, deoarece pierderile pot fi dureroase şi dezamăgitoare.

Scurt istoric

Istoricii susţin că în timpul Republicii Romane au fost puse bazele unui prim model de societate pe acţiuni chiar la iniţiativa statului. Potrivit istoricului grec, Polybius, Roma permitea unor „companii private” sau întreprinzători să vândă anumite servicii ale statului. Acele companii/acei întreprinzători erau numiţi „societas publicanorum” sau „publicani” şi prezintă similitudini cu societăţile pe acţiuni contemporane pentru faptul că emiteau acţiuni numite „parte” sau „particulae” în funcţie de mărimea firmei. Mai mult, oratorul roman Cicero vorbeşte într-un discurs de al său despre „partes illo tempore carissimae”, în traducere - „acţiuni care aveau un preţ foarte mare la acea vreme”, fapt ce dovedeşte despre fluctuaţia preţurilor pe piaţa romană de valori.

Curiozităţi  

Până la deschiderea burselor de valori, investitorii trebuiau să se întâlnească faţă în faţă cu brokerul pentru a efectua operaţiunea dorită. În Marea Britanie, de exemplu, cel mai popular loc pentru afacerile cu acţiuni erau cafenelele din Londra, iar anunţurile despre vânzarea acţiunilor erau scrise chiar pe uşile acestor localuri. Într-o astfel de cafenea au şi fost puse bazele primei burse de valori din Marea Britanie.

Magnatul american Warren Buffett este considerat cel mai de succes investitor al secolului XX. În 2008 acesta a fost clasat de Forbes drept cel mai bogat om din lume cu o avere estimată la aproximativ 62 miliarde de dolari. Ulterior, Warren Buffett a pierdut întâietatea după ce a donat mai multe miliarde de dolari în scopuri caritabile, averea lui fiind estimată la 37 miliarde de dolari.

Bursa de valori din New York este considerată a fi cea mai mare şi cea mai puternică din lume, chiar dacă bursa electronică NASDAQ din SUA are mai multe companii listate. Aceasta pentru că prima are o capitalizare de piaţă mai mare decât a burselor de la Tokyo, Londra şi NASDAQ combinate.

Potrivit Federaţiei Mondiale a Burselor, în decembrie 2012 valoarea totală a pieţei mondiale de capital a fost de 54,57 miliarde de dolari SUA.

Cuvinte de duh

„Există două tipuri de investitori: cei care nu ştiu cum vor evolua lucrurile pe piaţa de acţiuni şi cei care nu ştiu că ei nu ştiu acest lucru. Apoi mai există un al treilea tip de investitori – profesionişti, care, într-adevăr, ştiu că nu ştiu cum vor evolua lucrurile pe piaţa de acţiuni, dar a căror existenţă depinde de aparenţa de a şti”.

(William Bernstein, teoretician financiar american)

„Dacă nu urmăriţi evoluţiile pe piaţa de valori, pierdeţi un strălucit film dramatic”.

(Mark Cuban, magnat american şi mare investitor)
„Dacă specialiştii de la bursă ar fi, într-adevăr, buni specialişti, atunci ar cumpăra acţiuni pentru ei şi nu ar vinde sfaturi altora”.

(Norman R. Augustin, om de afaceri american)

„Unul dintre lucrurile amuzante despre piaţa de capital este că de fiecare dată când o persoană cumpără acţiuni, alta vinde, ambele însă se cred viclene”.

(William Feather, editor şi scriitor american)

„Niciodată nu încerc să fac bani pe piaţa de valori. Eu cumpăr cu presupunerea că piaţa se va închide mâine şi nu se va redeschide timp de 5 ani”.

(Warren Buffett, magnat american, cel mai bogat om al anului 2008)

„Wall Street este singurul loc în care oamenii pe Rolls Royce cer sfaturi privind investiţiile de la cei care iau metroul”.

(Warren Buffett)

„Acţiunile supraevaluate şi al căror preţ este încă în creştere urcă de fapt pe turn pentru un salt sinucigaş”.

(Jim Cramer, om de televiziune, fost manager al unui fond de investiţii)

 

Comentarii [8]

Comentariu
  • 23.11.2014 09:34:19
  • 24.12.2015 11:51:33
  • 14.07.2016 10:48:24
  • 09.05.2017 05:32:06
  • 18.06.2017 03:02:31
  • 18.06.2017 04:29:37
  • 18.09.2020 11:15:02
  • 28.11.2021 08:58:25

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
15
Afişări de site:
774543
Vizitori unici:
5683918

WebArt Pro