Profitразделитель ссылочного текста №_9_2022 (301), septembrie 2022

Dorin Chirtoacă

10 lucruri despre… | Tatiana CIOBANU

Deşi se spune că tinerii au puţine şanse de a se afirma în politică, există şi exemple care demonstrează contrariul. La numai 32 de ani, Dorin Chirtoacă este vicepreşedinte al Partidului Liberal şi Primar general al municipiului Chişinău deja de aproape trei ani. Chirtoacă este, de asemenea, unul dintre cei mai influenţi politicieni din R.Moldova, precum şi unul dintre cei mai rîvniţi burlaci din capitală. Revista Profit vă propune să aflaţi ce îi place lui Dorin Chirtoacă cel mai mult în funcţia de edil al capitalei, ce personalităţi istorice l-au motivat să înceapă o carieră de politician, care este maxima pe care o consideră demnă de urmat şi ce calităţi apreciază la femei.

1Partea bună în a fi Primar constă în faptul că poţi să te implici în rezolvarea problemelor comunităţii, poţi să vezi cum se schimbă lucrurile la modul concret şi cum va arăta Chişinăul în viitor. Dezavantajul este că oraşul are multe probleme, acumulate pe parcursul a 20 sau chiar 40 de ani, a căror soluţionare este destul de complicată. Structura administraţiei este rudimentară, iar mulţi locuitori ai capitalei încearcă să-şi rezolve problemele la nivel de primar, neavînd încredere în direcţiile Primăriei. Acest lucru îmi dă multă bătaie de cap, iar din cauza programului foarte încărcat îmi rămîne prea puţin timp pentru alte activităţi. M-aş bucura ca într-o zi să pot spune că municipiul trece de la starea de rezistenţă în faţa obstacolelor la o situaţie în care vom respira din plin. Însă pentru aceasta sînt necesare o serie de reforme şi un buget mai mare pentru modernizare. O zi memorabilă va fi şi ziua cînd Chişinăul va scăpa de datorii şi va putea activa pe cont propriu.

2Referitor la potenţialele funcţii politice în Parlament sau la Preşedinţie, cred că ar fi cazul să revenim la acest subiect în momentul în care vom fi mai aproape de următoarele alegeri. Pînă atunci muncesc acolo unde am fost delegat de alegători, în Primărie. Nu mi-am pus niciodată scopul să identific cel mai simpatic oponent politic. Nu cred că oponenţii politici se tratează reciproc cu abordări subiective de genul „a plăcea” sau „a displăcea”. Cred că între aceştia trebuie să existe respect şi corectitudine, căci doar astfel va fi linişte în ţară.

3Nimeni şi nimic nu mă poate impune să plec din R.Moldova. Familia mea are o experienţă aparte în acest sens, fiind persecutată de regimul comunist în perioada sovietică. Deşi au avut propuneri de a emigra, membrii familiei mele au ales să rămînă în ţară şi să se implice în rezolvarea problemelor cu care aceasta se confruntă.

4Toate genurile de muzică îmi sînt aproape, mai puţin rockul dur, heavy metal sau trash. Ascult muzică populară, uşoară, pop şi dans. Îmi sînt dragi interpreţii autohtoni Ion şi Doina Aldea Teodorovici, Anastasia Lazariuc, Nicolae Sulac, orchestra de muzică populară Lăutarii, Ion Suruceanu. Îmi face o plăcere deosebită să ascult piese ale generaţiei de aur a muzicii autohtone: Eugen Doga, Tudor Gheorghe, Gheorghe Zamfir. Dintre interpreţii mai tineri, îmi place Natalia Barbu, Dan Bălan, Catharsis şi Akord. La capitolul filme sînt pasionat de peliculele istorice precum „Gladiatorul” şi „O minte strălucită” cu Russell Crowe în rolul principal, „D'Artagnan şi cei trei muşchetari” sau „Contele de Monte Cristo”. Îmi place la nebunie şi „Parfum de femeie” cu Al Pacino, precum şi clasicul miniserial „Caracatiţa” despre inspectorul de poliţie Corrado Cattani, care şi-a dedicat viaţa luptei împotriva mafiei. Cînd eram adolescent, îl citeam cu plăcere pe Jules Verne. Valoros pentru mine este şi romanul „Ion” de Liviu Rebreanu.

5Nu am încercat niciodată să fac idoli din politicieni. Printre personalităţile istorice cred că Martin Luther King este un exemplu demn de urmat în ceea ce priveşte capacitatea şi voinţa de a promova un anumit ideal. Însă pentru Moldova şi România reprezentativi sînt Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, precum şi liderii Mişcării pentru Renaşterea Naţională din anii 90. Am şi o maximă în cartea „Doi căpitani” de Veniamin Kaverin pe care o consider corectă şi demnă de urmat:  „Luptă şi caută, găseşte şi nu ceda”.

6 Îmi place să călătoresc şi să fotografiez, însă nu pot spune că am dezvoltat din această ocupaţie o pasiune adevărată. Elev fiind, colecţionam timbre şi calendare. Ţin foarte mult la ceea ce are o valoare de simbol şi reprezintă o legătură sufletească cu cineva. La şcoală aveam o pasiune specială pentru desenul liniar. Îmi plăceau, de asemenea, lecţiile de limbă franceză şi rusă, fizica, matematica şi orele de sport.

7Nu pot spune, cum ar trebui să fie o femeie ideală. La viitoarea mea soţie, precum şi la toate femeile apreciez feminitatea, inteligenţa, simplitatea, fineţea, răbdarea, înţelegerea, precum şi capacitatea de a se afirma. Consider că soţia ideală este cea cu care te potriveşti. Dragostea reciprocă este un alt element indispensabil.

8Întîlnirea perfectă este atunci cînd doi îndrăgostiţi se simt cu adevărat bine şi confortabil unul alături de celălalt, indiferent de locul unde s-ar afla. Important este să te relaxezi şi să te încarci cu energie pozitivă, restul nu contează.

9Nu am avut niciodată prilejul de a gusta bucate neobişnuite sau exotice. Prefer bucatele tradiţionale şi chiar nu înţeleg cum trăiesc străinii fără murături, zeamă, borş, mămăligă cu brînză sau sarmale.

10
Prietenii adevăraţi sînt puţini şi ei nu pot apărea peste noapte. Acestea sînt persoanele cu care poţi împărţi binele şi răul, bucuria şi tristeţea. Vorba ceea: „Prietenul la nevoie se cunoaşte”. Am cîţiva prieteni buni cu care mă înţeleg bine încă de pe băncile şcolii sau din perioada de studenţie. Am cunoscut destui oameni buni şi de cînd sînt în funcţia de Primar general, dar, cu siguranţă, prieten pe viaţă voi rămîne doar cu cei care privesc lucrurile la fel ca mine.

Comentarii [1]

Comentariu
  • 24.05.2017 12:38:53

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

Ştiri
În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
11
Afişări de site:
2249340
Vizitori unici:
4629279

WebArt Pro