Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Corporate Banking - locomotiva BCR Chişinău

Mariana TABUNCIC | Bănci & Clienţi

Departamentul Corporate Banking este strategic în structura unei bănci, deoarece acesta deserveşte cei mai importanţi clienţi şi contribuie semnificativ la formarea activelor. Astfel, de activitatea acestui departament, de calificarea, abilităţile şi profesionalismul angajaţilor şi, în primul rând, ale managerului, depinde în mare parte dezvoltarea cu succes a băncii. Este şi cazul BCR Chişinău, unde echipa Departamentului Corporate Banking, condus de Natalia Codreanu, deţine o cotă de circa 70% din portofoliul de credite al băncii, fiind, astfel, pe drept considerat locomotiva dezvoltării acestei instituţii financiare.

Profit: Dnă Codreanu, Departamentul pe care îl conduceţi este unul foarte important în structura oricărei bănci. În cazul BCR Chişinău, care este contribuţia acestui Departament la totalul activelor băncii?

Natalia Codreanu:
Departamentul Corporate Banking deserveşte un număr de peste 250 de clienţi corporate cu cifra de afaceri mai mare de 1 mil. euro, care sunt adiţional segmentaţi în IMM, companii mari şi clienţi internaţionali. Clienţii noştri beneficiază de tot spectrul de servicii bancare de tip credit şi noncredit. Fiecare client are un manager de relaţii dedicat, care este prima persoană de contact şi care este responsabil de deservirea clientului, începând cu deschiderea contului şi încheind cu structurarea tranzacţiilor de finanţare.

În cadrul Departamentului tindem să oferim clienţilor soluţii şi servicii complexe, care pornesc de la nevoile acestora. Scopul principal al activităţii noastre este să stabilim relaţii de parteneriat de lungă durată cu clienţii corporate şi să ajutăm clienţii în dezvoltarea afacerii.

La ora actuală, peste 2000 de companii care activează în R.Moldova sunt clienţi BCR. Astfel, cei 250 de clienţi corporate deţin o cotă de 70% din portofoliul de credite, de aceea noi înţelegem pe deplin responsabilitatea care ne revine în cadrul băncii.
Pe lângă serviciile de corporate banking, venim şi cu soluţii de retail banking pentru angajaţii companiilor. În această direcţie colaborăm cu colegii din Linia Funcţională Retail, care au o experienţă vastă în domeniul serviciilor acordate persoanelor fizice.

Profit: Spuneaţi că în portofoliul Departamentului intră şi clienţi internaţionali. Există vreo diferenţă în modul de abordare a BCR Chişinău faţă de clienţii străini în comparaţie cu cei locali?

N.C.:
Noi clasificăm clienţii ca fiind un client internaţional reieşind din criteriul acţionariatului şi genului de activitate. În categoria dată intră clienţi care au peste 51% acţionariat străin şi care practică activităţi de cross border (import-export, proiecte internaţionale, contracte de proporţii încheiate cu partenerii din străinătate). Spectrul de produse şi servicii oferite unui client local şi cel internaţional este  acelaşi,  dar, într-adevăr, există o diferenţă din punctul de vedere al abordării. În persoana instituţiilor bancare, clienţii internaţionali caută în Moldova un partener solid, preferabil membru al unui grup financiar internaţional, care să-i ofere atât siguranţa operaţiunilor, cât şi confort şi consultanţă profesionistă în domeniul operaţiunilor financiare. Această categorie de clienţi solicită produse calitative de cash management (deservirea conturilor şi plăţilor) şi deservire la distanţă (Internet Banking). Pentru a facilita colaborarea cu clienţii internaţionali este obligatoriu ca angajaţii să cunoască limbile străine.

Pentru îmbunătăţirea deservirii clienţilor internaţionali, în cadrul Grupului Erste a fost creat un birou specializat International Desk – responsabil pentru creşterea volumului de operaţiuni al clienţilor internaţionali în cadrul Grupului. Prin International Desk se face legătura între managerul de relaţii din banca locală şi managerul de relaţii din banca în care clientul doreşte să deschidă cont sau să acceseze alte produse bancare. Prin International Desk are loc un schimb permanent de informaţii, se deschid conturi în regim cross-border, se transmit documente, se creează contacte între posibili parteneri etc. În procesul deservirii unui client internaţional, care este clientul Erste, noi contactăm colegii noştri ca să înţelegem mai bine solicitările clientului şi nivelul de deservire deja oferit în cadrul Grupului. Cu alte cuvinte, companiilor internaţionale care vin în Moldova le oferim pachete de servicii de care au nevoie şi cu care s-au obişnuit în ţara lor de origine.

Clienţilor locali care vor să penetreze pieţele internaţionale le oferim tot suportul în ceea ce înseamnă scrisori de bonitate, garanţii şi contra-garanţii bancare. Aici avem un avantaj competitiv, fiind membrul Grupului Erste – clienţii noştri pot beneficia de scrisori de garanţie emise de BCR SA sau Erste Grup Bank, care sunt acceptate la nivel internaţional.

Profit: Ce întreprinde BCR Chişinău pentru a majora numărul clienţilor mari ai băncii?

N.C.:
Noi avem o strategie clară de abordare a clienţilor mari pe care o implementăm consecvent. Abordăm clienţii structurat în funcţie de tipul de activitate şi creăm oferte individuale, reieşind din solicitările clienţilor. De exemplu, noi nu practicăm un marketing extensiv, ci mergem pe o abordare individuală şi o relaţie de încredere cu clienţii noştri. În acest proces, foarte mult contează profesionalismul angajaţilor. Prin urmare, pentru a spori nivelul lor de profesionalism, ei participă permanent la traininguri, seminare, forumuri sau mese rotunde organizate atât în Moldova, cât şi în străinătate – România, Cehia, Austria. Are loc o dezvoltare profesională continuă a angajaţilor, fapt care contribuie esenţial la îmbunătăţirea indicatorilor băncii.

Profit: În anul 2011 Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a oferit BCR Chişinău în cadrul Programului de Finanţare pentru Eficienţa Energetică în Moldova (MoSEFF), un credit în valoare de 7 mil. euro pentru creditarea ulterioară a companiilor moldoveneşti care investesc în proiecte care conduc la economisirea energiei. BCR Chişinău, a fost una dintre cele trei bănci locale selectate de BERD pentru implementarea acestui proiect. Câte companii au fost creditate în cadrul acestui program de BCR Chişinău?

N.C.:
Programul MoSEFF este unul foarte important pentru noi, cu atât mai mult cu cât aceasta este prima noastră colaborare cu o organizaţie financiară internaţională. Faptul că am ajuns în lista celor trei bănci, care au intrat în acest parteneriat cu BERD-ul, reprezintă un avantaj pentru noi, care ne obligă, în acelaşi timp, la o responsabilitate enormă.

Până acum, în cadrul acestui program, BCR Chişinău a creditat mai multe companii din diferite industrii, printre care şi întreprinderea mixtă ”Magt-Vest” din Donduşeni, care a câştigat premiul MoSEFF pentru cel mai bun proiect în agricultură. În prezent, analizăm proiecte interesante care ţin de biomasă şi pe care sperăm să le finalizăm cu succes.

În cadrul acestui program condiţiile de creditare sunt condiţiile generale de piaţă, însă avantajul constă în faptul că aceste companii pot avea până la 20% grant din valoarea creditului acordat, plus toată asistenţa gratuită oferită de experţi străini privind estimarea efectului de economisire în cazul realizării proiectului, precum şi consultanţa necesară referitor la alegerea producătorilor echipamentului.

Profit: Ce lecţie a învăţat BCR Chişinău din această cooperare cu BERD? Intenţionează banca să participe şi la a doua etapă a acestui proiect care urmează să demareze în viitorul apropiat?

N.C.:
BCR Chişinău a parcurs un proces de selectare foarte riguros, în rezultatul căruia înţelegem deja ce înseamnă o colaborare cu o instituţie financiară internaţională şi la ce nivel trebuie să fim pentru a fi eligibili pentru iniţierea relaţiilor cu alte instituţii de această talie. Faptul că am fost eligibili pentru BERD reprezintă un avantaj enorm pentru noi şi experienţa obţinută în cadrul acestui proces de selectare, evident, va fi utilă pentru discuţiile cu alţi eventuali parteneri internaţionali.

În ceea ce priveşte posibilitatea participării la cea de-a doua etapă a proiectului, intitulat MoREFF şi destinat creditării persoanelor fizice, noi am iniţiat deja discuţii cu BERD la acest capitol. Programul MoREFF are drept scop reducerea consumului de energie în zonele rezidenţiale. BCR Chişinău este una dintre cele mai active bănci pe piaţa creditelor imobiliare, fiind şi prima instituţie care a aderat la programul municipal „Prima Casă”. Noi credem în viabilitatea acestui tip de programe care vin să ofere un acces sporit populaţiei la credite pentru locuinţe. Participăm şi la discuţii privind lansarea unui al doilea program MoSEFF pentru companiile care investesc în eficienţa energetică.

Profit: BCR Chişinău prestează şi servicii de factoring?

N.C.:
În general, pentru piaţa bancară din Moldova serviciile de factoring reprezintă un produs mai puţin dezvoltat. Pe scurt, factoringul este o tranzacţie financiară, unde o companie îşi vinde creanţele sale unei terţe părţi (numit factor) cu un discount în scopul obţinerii încasării imediate a facturii. Finanţarea creanţelor (altă denumire a factoringului) este un produs simplu care va permite să reduceţi termenul de încasare a creanţelor şi să obţineţi lichidităţi necesare pentru acoperirea plăţilor curente. Anume acum, când criza financiară a afectat, practic, orice sector de activitate, problema încasărilor este foarte actuală. De aceea considerăm că factoringul este un produs care va fi binevenit pe piaţă. În ianuarie curent, BCR Chişinău a devenit membru al Organizaţiei Internaţionale de Factorinng “Factors Chain International” (FCI), fapt care ne oferă posibilitatea de a fi un important factor pentru clienţii internaţionali, dar şi a oferi factoringul extern pentru clienţii noştri. Suntem în proces de testare a serviciului de factoring intern şi extern, iar în cel mai scurt timp acesta va fi lansat pe piaţă.

Profit: Cât de des sunt solicitate serviciile de consulting în cadrul BCR Chişinău?

N.C.:
De fapt, consulting-ul este un serviciu solicitat tot timpul şi de aceea nu privim consulting-ul ca un produs separat. Scopul nostru nu este, pur şi simplu, de a vinde un produs, dar de a ajuta clientul să identifice soluţiile optime pentru dezvoltarea afacerii. Aici venim cu experienţa echipei alese, formate din profesionişti cu practică vastă în domeniul bancar. De asemenea, utilizăm şi know how al Grupului BCR şi Erste, ultima fiind o instituţie financiară cu o istorie de activitate cu succes de peste 190 de ani.■

 

Comentarii [8]

Comentariu
  • 19.03.2012 05:07:11 crina
    BCR Chisinau isi face loc printre bancile din Moldova, dar evident ca mai are foarte mult de lucru. Pare o banca serioasa, dar trebuie sa tina cont de faptul ca concurentii sai de pe piata locala sunt foarte seriosi. Succes.
  • 19.03.2012 05:12:49 cora
    Programul Moseff este unul foarte bun. Eficienta energetica este o chestiune extrem de importanta. Ar fi bine daca acest lucru s-ar aplica pentru blocurile de locuit. S-ar economisi sume importante de bani, cu atot mai mult acum cind suntem atit de saraci.
  • 04.05.2013 07:32:34
  • 25.06.2013 03:33:11
  • 28.12.2014 01:05:19
  • 13.10.2016 11:24:03
  • 23.05.2017 05:06:35
  • 08.04.2022 06:54:20

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
22
Afişări de site:
774543
Vizitori unici:
5683874

WebArt Pro