S-ar părea că totul depinde de analiza financiară a obiectului de investiţii, tehnologiile utilizate, modelul financiar, aspectele legale, implicarea în managementul operaţional şi, bineînţeles, formula de valorificare a investiţiei (exit-ul). În realitate, este un exerciţiu de psihologie. Dacă vom lăsă la o parte antreprenorii cu idei de start up, majoritatea ne contactează în condiţii de maximă disperare. Afacerile merg prost, este nevoie de capital proaspăt sau vânzare (scăpare) de business (probleme).
Se spune că toţi suntem fericiţi la fel şi nefericiţi - fiecare în felul său. Căile spre faliment sunt diferite - idei neinspirate de afaceri, management prost, lipsă de experienţă, schimbarea condiţiilor de piaţă etc. Mai nou, - concurenţa neloială şi intervenţia birocraţiei corupte.

Ca de obicei, de afaceri se apucă persoanele cu un ego dezvoltat şi pasibile de a-şi asuma riscul. Pentru ei, insuccesul, în general, şi în afaceri, în special, este o tragedie greu de acceptat şi gestionat. Stres, disperare, decizii şi mai proaste. Şi totuşi, dacă este să ne uităm treaz la o situaţie de insolvenţă şi chiar faliment, nu se întâmplă nimic ieşit din comun. Zilnic, în lume, falimentează zeci de companii, de la Lehman Brothers până la un mic magazin de cartier. Aşa este natura afacerilor de când lumea. Tot de atunci sunt bine cunoscute şi căile de soluţionare a problemelor. Legislaţia ţărilor cu economie de piaţă prevede procedurile de declanşare a insolvenţei, restructurării şi revenirii sau declarării falimentului. Şi cutuma businessului prevede anumite reacţii din partea creditorilor, ca de obicei probusiness.

Un element important este “haircut”-ul (tunsura), reducerea benevolă a datoriilor de către creditori. Vezi exemplul Greciei. Atunci când ajungi la o asemenea situaţie, nu mai poţi acţiona în regim de rutină şi aştepta că lucrurile se vor soluţiona de la sine. Este nevoie de acţiuni rapide şi profesionale. Practica arată că managementul nu este capabil să se ocupe de restructurarea companiei. O combinaţie între avocaţi şi specialişti în restructurare (management de criză) este soluţia optimă. Este important să nu te ţii “cu dinţii” de afaceri. Pregăteşte-ţi din timp linii de retragere. Unica linie de marcare pe care nu o poţi abandona este securitatea minimă economică a familiei.

Multe tragedii au loc din inconştienţa unor antreprenori care pun în gaj, ca la casino, casele şi alte bunuri personale. O situaţie mai nouă este cu garanţiile personale. Unii, cu o nonşalanţă uimitoare, împart garanţii care se răspândesc şi pe bunurile membrilor familiei. În caz de faliment, auditorii sunt pasibili să te urmărească pe tine şi pe membrii familiei până în “pânzele albe”. În rest, nu contează nimic din elementele de răsfăţ, prestigiu şi glamour. Vindeţi avioanele personale, iahturile, maşinile de lux, tablourile, bijuteriile, casele de vacanţă pe insulele exotice. Dacă le aveţi, desigur. Valorificarea doar a unuia dintre aceste obiecte vă va permite să aveţi un trai decent pe mulţi ani înainte.

Şi încă un lucru, insuccesul în afaceri nu este un stigmat. Rata de rateu în SUA, de exemplu, este de aproximativ patru. Adică din patru afaceri iniţiate de un antreprenor doar una este de succes.

Este bine să găseşti un punct de sprijin ca să poţi schimba lumea. Rar, din prima.■