Criza financiară mondială durabilă, care loveşte în economiile ţărilor  dezvoltate, descoperă tot mai mult problema „investiţiilor nedorite”. În Moldova acest fenomen se manifestă mai mult ca aşa-numiţii „bani nedoriţi”, care vin din străinătate, de la cetăţenii Moldovei care muncesc acolo. Acest flux de bani în ţară „împiedică” mereu promovarea unor politici monetar-creditare şi valutare „corecte”.

Pe de o parte, $1-1,5 mlrd. care cad din cer ca o ploaie de aur, ajută la rezolvarea problemelor sociale stringente ale populaţiei. Aceasta se vede bine mai ales după indicatorul de consum în creştere, precum şi în sfera construcţiilor, unde cu ajutorul „banilor nedoriţi” se alimentează preţul unui metru pătrat de locuinţă, care s-a apropiat de nivelul de 1 mie euro pe un metru.

Există însă şi o altă problemă tot atît de evidentă: banii care vin impun operarea de corectări la politica monetară a statului. Şi chiar dacă în Moldova vin tot mai mulţi bani, problemele nu devin mai puţine. Şi cel mai mult îngrijorează faptul că aceşti bani nu ajung în sectorul real al economiei. Astfel, nu se poate vorbi serios şi la concret despre producţia de mărfuri şi servicii pe piaţa moldovenească, ale căror indicatori, practic, nu cresc.

Este un fapt paradoxal, dar în Moldova nimeni nu face legătura reciprocă între creşterea salariului şi productivitatea muncii. Se creează impresia că termenul „productivitatea muncii” a rămas în general în trecutul sovietic, în schimb, contrar vremurilor de odinioară, toţi sînt preocupaţi de salariu. Şi aceasta se vede după ultimele date care arată că doar în anul 2008 salariile pe economie au crescut în medie cu 26%. Dar alături de aceste statistici, nu se spune nimic despre ritmul de creştere sau de descreştere a productivităţii muncii în principalele sectoare ale economiei.

Cunoaştem că PIB-ul a crescut cu 4-5% în semestrul I al anului 2008, că salariul s-a majorat impresionant şi, totodată, practic, nu cunoaştem nimic despre productivitatea muncii. Discrepanţa dintre aceşti indicatori are o anumită mărime, dincolo de limitele căreia survine momentul cînd este cazul să vorbim despre supraîncălzirea economiei. Aşadar, nu se poate admite ca salariul să crească mai rapid decît productivitatea muncii.

«Banilor nedoriţi» în economia moldovenească li s-a adăugat şi problema «investiţiilor nedorite». Opoziţia moldovenească califică astfel banii pe care investitorii îi introduc special ca să-i folosească în calitate de depozite bancare.

Şi asta pentru că situaţia de pe piaţa moldovenească favorizează introducerea a $10 mln. şi convertirea acestora în lei. La schimbarea acestei investiţii pe lei, volumul acesteia constituia la începutul anului 2008 11,5 mln. lei. Plasîndu-i într-un depozit bancar cu o dobîndă de  15-17%, luînd în calcul leul care s-a apreciat deja în raport cu moneda americană cu 12%, venitul final al unei atare investiţii promite să fie de 27-29%, fiind unul foarte atractiv la scara occidentală.

Trebuie să recunoaştem că în timp ce în Moldova «banii nedoriţi» împiedică promovarea unor politici monetare şi valutare echilibrate în interesele exportatorilor şi ale importatorilor, în economiile ţărilor  dezvoltate  ei generează probleme de altă natură. De exemplu, Europa este preocupată serios de faptul că cu ajutorul «investiţiilor nedorite» şeihii şi chinezii vor acapara puterea financiară în ţările din Uniunea Europeană.

Această frică, trebuie să recunoaştem, este pe deplin îndreptăţită. Doar în perioada din martie 2007 pînă în iulie 2008, fondurile petroliere ale ţărilor din Golful Persic  au investit în ţările occidentale $28 mlrd. În Uniunea Europeană se discută serios despre problema limitării «investiţiilor nedorite» din fondurile străine din Rusia, China şi Arabia Saudită. Acolo există chiar şi un proiect de «privilegii naţionale», menit să limiteze afluxul de «bani nedoriţi».

Dar fenomenele de criză în economie înving, determinînd ţările să rişte. Astfel, economia japoneză intenţionează să ia $1 mlrd. de la fondurile de investiţii din Orientul Apropiat. Economiştii acestei ţări au ajuns la concluzia că injectările investiţionale din exterior ar putea impulsiona economia.

Cu regret, economiştii nu au o părere unanimă referitor la ceea ce ar fi în măsură să impulsioneze economia moldovenească. Toţi – şi puterea, şi opoziţia - susţin într-un glas acelaşi lucru: lipsa acută de investiţii.   Dar investiţiile curg ca un rîuşor, în primul rînd, acolo unde este avantajos şi, mai ales, mai puţin riscant. Şi nu este cazul să ne supărăm pe investitori, poreclindu-le banii drept   «investiţii nedorite» doar pentru faptul că îi îndreaptă în sectorul bancar. Investitorii acţionează în funcţie de profitul lor şi de situaţia care le promite cel mai mare profit sub formă de depozite bancare şi cursul de schimb. Soluţia trebuie căutată în altceva – crearea unor profituri şi mai atractive şi mai puţin riscante în alte sectoare ale economiei, legate de producerea mărfurilor şi exporturile de servicii.

Economie parazitară

Visarion CEŞUIEV,
economist

Creşterea salariului şi a PIB-ului fără creşterea productivităţii muncii conduc la inflaţie, pe care noi tocmai o observăm în economia moldovenească. Ne este groază să recunoaştem, dar în structura    PIB-ului moldovenesc consumul a atins hotarul periculos de  75%. Încă în anul 2006, economistul Serghei Ilarionov, consilierul Preşedintelui Rusiei, a spus că economia rusă este una parazitară, avînd în vedere cele 45% care reveneau consumului în PIB-ul ei. La noi atunci acest indicator era de circa  60%. Şi de atunci el a crescut continuu, generînd o ameninţare şi mai mare pentru ţară în perspectivă: dacă banii din exterior vor înceta să mai vină, oamenii ar putea să plece din republică. Atunci nu vom avea cu ce să întreţinem instituţiile de stat, poliţia, judecătoriile, şcolile.

Creşterea economică poate fi apreciată în mod diferit. Creşterea pe care o înregistrează economia moldovenească nu conduce la îmbunătăţirea vieţii populaţiei ei, ci doar a unor categorii de oameni întreprinzători, care se îmbogăţesc şi mai mult. Dar aceştia reprezintă la noi doar 3-5%, care au o importanţă decisivă pe fundalul majorităţii populaţiei sărace.

În macroeconomie există o regulă de aur care spune că masa monetară creşte proporţional cu creşterea  PIB-lui. La noi, din păcate, structura PIB-ului constă în proporţie de 75% din consum, ceea ce ne permite să clasificăm economia nu altfel decît una «parazitară».