Profit №_12_2023, decembrie 2023
Motive pentru îngrijorare nu sînt sau Totul e bine, frumoasă marchiză
Cum să minimalizăm impactul crizei financiare mondiale asupra economiei moldoveneşti, astfel încît cei ocupaţi în sectorul real să nu-i resimtă efectele negative? Această problemă îi preocupă azi, în egală măsură, şi pe optimişti, şi pe pesimişti. Nici cei aflaţi la putere, nici cei cu povara răspunderii pentru afacerea lor, pentru starea şi dinamica de dezvoltare a businessului nu sînt indiferenţi faţă de ea.
Rămînînd fidel sie însuşi, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Leonid Talmaci, a păstrat cu înţelepciune pauza şi nu s-a apucat să-i liniştească primul pe reprezentanţii mediilor de afaceri şi populaţia, convingîndu-i că urmările crizei globale pentru Moldova vor fi minime şi nesemnificative. El a făcut acest lucru doar după declaraţiile Preşedintelui Vladimir Voronin, ale Prim-ministrului Zinaida Greceanîi, ale vicepremierului, ministrului economiei şi comerţului, Igor Dodon, ale ministrului finanţelor, Mariana Durleşteanu. Spre deosebire de comentariile lor scurte despre stabilitatea situaţiei de pe piaţa financiară a ţării, Talmaci a făcut acest lucru concret şi amănunţit, prezentînd calcule analitice şi cifre. El a susţinut o conferinţă de presă oferindu-le reprezentanţilor mass-media posibilitatea să obţină răspunsuri exhaustive de la prima sursă. Guvernatorul Băncii Naţionale părea sigur, vorbea convingător şi argumentat, permiţîndu-şi obiecţii la adresa supravegherii bancare din alte ţări în care instituţiile financiare au probleme de lichiditate.
Talmaci a lăsat să se înţeleagă fără echivoc că pentru economia Moldovei efectele crizei financiare mondiale pot avea o importanţă minimă. În acest context, guvernatorul BNM nu vede motive pentru îngrijorare, ştiind că sistemul bancar are active calitative şi o lichiditate mare. Şi aceasta se referă la toate băncile, inclusiv instituţiile financiare cu capital integral străin, care, indirect, ar fi putut să întîmpine anumite dificultăţi în caz de apariţie a unor probleme cu lichiditatea acţionarilor lor de peste hotare. Dar, din fericire, conform asigurărilor date de Talmaci, capitalul matern al acestor bănci este în regulă.
Leonid TALMACI: Noi sîntem pregătiţi destul de bine, avînd în urmă experienţa utilă a două crize – cea regională, din 1998, şi cea internă, cînd ne-am confruntat cu interdicţia exporturilor de vinuri în Rusia, în 2006. Atunci, 10 bănci au fost implicate direct în criza vinificatorilor, dar aceasta nu a avut repercusiuni asupra funcţionării întregului sistem bancar. Noi nu am fost martori la neplăţi sau la reţineri în rambursarea banilor de către bănci, şi asta datorită faptului că am întreprins măsuri de prudenţă corecte, la timp şi eficiente. La etapa actuală, criza financiară nu are nici o influenţă asupra Moldovei, dovadă fiind cifrele. Băncile au o lichiditate de 31,4% faţă de normativul de lichiditate de 20%.
Referindu-se la problema lichidităţii, principalul bancher al Moldovei a atras atenţia asupra faptului că băncile moldoveneşti nu au împrumuturi mari din exterior, care să fi cerut recreditarea lor urgentă. El a spus: „Calitatea activelor la băncile autohtone este bună, iar indicatorul creditelor „nefavorabile” pe sistem este de numai 4,5%”.
Calitatea de lider este plăcută
Guvernatorul Leonid Talmaci nu s-a putut abţine să nu menţioneze rezultatul pozitiv al eforturilor BNM şi al Guvernului pentru reducerea ratei inflaţiei. Şi este adevărat că acum acest indicator în Moldova este cel mai mic între ţările regiunii. În nouă luni ale anului 2008, rata inflaţiei a fost de 6,7% şi există toate temeiurile să se creadă că în anul curent ar putea să se împlinească visul de demult al guvernatorului BNM despre o inflaţie exprimată printr-o cifră.
Ca să confirme nu doar în vorbe, dar şi în fapt situaţia stabilă a băncilor, Talmaci a invocat datele privind atragerea depozitelor, pe nouă luni. Depozitele au crescut cu 22% sau cu peste 4 mlrd. lei. Sporul depozitelor în lei moldoveneşti s-a apropiat de 25%, iar al celor în valută liber convertibilă (VLC) s-a ridicat la 1,6%.
L.T.: În anul 2008, am cumpărat pe piaţă $356 mil., iar am vîndut ceva mai mult de $80 mil. Rezervele valutare ale statului au atins nivelul de $1,8 mlrd., pe cînd acum 10 ani, în 1998, constituiau $202 mil.
Luînd în calcul factorul inflaţiei descrescînde, era interesant să aflăm poziţia guvernatorului BNM vizavi de o problemă stringentă pentru bănci – norma rezervelor obligatorii (RO). Leonid Talmaci a spus că BNM este gata să reducă RO cu condiţia că trendul descendent al inflaţiei se va menţine. El consideră că diminuarea acestui indicator „nu numai că este posibilă, dar şi dorită, şi dacă trendul va coborî, noi vom reduce şi rata de bază, şi rezervele obligatorii ale băncilor” (acum, acestea constituie 17% şi 20,5 – „Profit”).
Întrebat de „Profit” dacă BNM primeşte de la investitori oferte de cumpărare a unor cote considerabile în bănci, guvernatorul a spus că se menţine un interes destul de mare şi constant faţă de sectorul bancar.
L.T.: Acesta este un proces în care unii investitori se adresează, iar apoi dispar, în schimb apar alţii. Eu cred că acum, în legătură cu criza financiară mondială, va fi o anumită acalmie la acest capitol. Investitorii trebuie, în primul rînd, să facă ordine la ei acasă, abia apoi să se gîndească la investiţii în alte ţări.
Guvernatorul BNM şi-a exprimat ferm şi fără echivoc poziţia şi în privinţa oportunităţii majorării sumei de garantare a depozitelor bancare ale populaţiei, care se plăteşte dintr-un fond special. Talmaci a declarat categoric că această sumă trebuie să rămînă la nivelul anterior, de 4,5 mii lei. Totodată, el a atras atenţia asupra faptului că dacă băncile vor majora sumele defalcărilor la fondul de garantare a depozitelor, costul serviciilor bancare va creşte, o situaţie nedorită ca atare în condiţiile în care Guvernul şi BNM luptă contra inflaţiei.
Abordînd problema capitalului speculativ în sectorul bancar, discutată aprins de experţi, guvernatorul BNM a invocat date potrivit cărora cota nerezidenţilor constituie 8%. Cît priveşte cota investitorilor străini în PIB, aceasta este egală cu 1,3%, iar cu zece ani în urmă, în 1998, indicatorul ei depăşea 33%.
Talmaci a enunţat cifra raportului dintre datoria internă şi PIB - 5,6%, în timp ce încă acum 10 ani acest indicator era de 17%. El a amintit că în anul 2008 Guvernul va restitui băncii 180 mil. lei, ceea ce nu a fost cu patru ani în urmă.
Notiţe
Dincolo de cadrul reportajelor de la conferinţa de presă a lui Leonid Talmaci au rămas lucruri despre care el a vorbit succint, dar arătînd modul în care le tratează Banca Naţională. Bunăoară, aprecierea de vară şi „excesivă”, în opinia multora, a cursului leului în raport cu dolarul SUA şi cu euro. Aici, guvernatorul a menţionat că dacă nu ar fi fost acţiunile gîndite şi politica echilibrată a băncii, cursul ar fi putut atinge nivelul de 7MDL:$1. Aici, banca a ales acel mijloc de aur cu ajutorul căruia a căutat să nu “preseze” tare nici populaţia, nici agenţii economici. Din cuvintele lui Talmaci era clar că Moldova nu poate susţine artificial valuta pe care o cîştigă şi o trimit în ţară cetăţenii ei, oricît de ofensator ar fi pentru cei care o primesc, pierzînd deja cîte mai mulţi lei la fiecare euro. Cauza acestei situaţii trebuie căutată nu în politica monetară a BNM, ci în raportul real dintre dolar şi euro.
Leonid Talmaci a atras atenţia presei asupra faptului că, criza financiară are un anumit caracter ciclic şi anumite cauze. Cît priveşte cauzele, criza a fost provocată, în mare parte, de preţurile egoiste şi speculative la petrol, care s-a scumpit de la $20 pînă la $150 pe un baril.
Guvernatorul BNM a apreciat pozitiv extinderea exporturilor din Moldova. În anul 1998, cea mai mare parte din exporturi (66%) revenea ţărilor CSI, iar deja în 2008 exporturile şi-au diversificat geografia, astfel că CSI abia de îi revin 40%.
Vorbind despre intrările de investiţii în Moldova, Leonid Talmaci şi-a expus propria viziune conform căreia aceste fluxuri nu se vor reduce, dar ar putea să se încetinească.
Şeful BNM şi-a exprimat atitudinea faţă de băncile de investiţii, a căror politică, în opinia sa, a contribuit la criza pieţei ipotecare din SUA. Ar fi o eroare ca ele să fie considerate bănci. Mai degrabă, sînt nişte companii financiare, aşa că activitatea lor ar fi trebuit controlată de către autorităţile financiae, şi nu organele de supraveghere bancară.
„În perspectiva apropiată, dolarul SUA va rămîne puternic şi pentru că de aceasta sînt interesaţi foarte mulţi, inclusiv oamenii simpli, care îşi păstrează economiile cîştigate prin muncă în valuta americană. Cît priveşte preţul la petrol, care determină în mare măsură preţul dolarului pe pieţele mondiale, acesta se va menţine în limitele de $70 pentru un baril”. Din prognoza economistului Visarion Ceşuiev.
CRIZA ŞI MOLDOVA: CONCLUZII PRELIMINARE
Visarion CEŞUIEV,
economist
Criza financiară globală are la bază eroarea a cărei denumire este reaganomia. Anume ea a dat naştree, iniţial în America, iar apoi şi în alte ţări, dar într-o măsură nu atît de mare, unui boom de consum. Multora li se părea că visul secular despre viaţa frumoasă este realizabil!
Era suficient să cumperi o casă cu bani din împrumut, să o vinzi peste cinci-şase luni şi să obţii un beneficiu bun. Şi asta datorită preţurilor care creşteau mereu la imobile. Băncile ipotecare emiteau derivate la resursele de împrumut pentru ipotecă, distribuindu-le sutelor de mii de consumatori. Azi, proporţiile emiterii unor asemenea angajamente sînt greu de calculat. Putem doar presupune şi judeca asupra acestor sume după volumele de bani ($2,3 trilioane) pe care statele le alocă menţinerii lichidităţii băncilor şi a companiilor de investiţii.
Trebuie să înţelegem că sute de bănci din SUA şi-au plasat obligaţiunile şi peste hotare. Şi atît timp cît piaţa imobiliară creştea, iar odată cu ea creştea şi profitabilitatea valorilor mobiliare, aceasta le convenea tuturor, într-o măsură mai mare sau mai mică. Dar atunci cînd balonul de săpun a încetat să crească, derivatele s-au lipsit de sursele de deservire a lor, deşi pînă atunci toată lumea avea impresia că povestea va fi veşnică.
Ţin să menţionez că lumea a devenit, o dată în plus, martor la situaţia în care lăcomia a învins precauţia şi prudenţa umană. După băncile SUA, băncile europene au început să se confrunte cu probleme. Şi chiar dacă guvernele răscumpără de la ele activele cu probleme, încrederea populaţiei în bănci nu creşte. Oamenii îşi retrag banii, uneori chiar fără să ştie ce să facă cu ei ? Şi deşi sună paradoxal, dar banii se investesc din nou în SUA. Pentru economia americană fenomenul balonului de săpun a dat un fel de efect pozitiv: cererea de consum s-a redus brusc, iar odată cu ea – şi preţul la petrol. În această situaţie, dolarul a început să-şi recucerească poziţiile în raport cu alte valute, aşa că banii au prins să curgă iarăşi în America, pentru că mulţi, conştient sau nu, investesc în dolarul care se întăreşte.
Fireşte, o asemenea tendinţă pe pieţele mondiale este extrem de dezavantajoasă pentru Rusia, în ale cărei oraşe muncesc 150 mii de concetăţeni de-ai noştri. În bugetul rus pentru anul 2009, este prevăzut un preţ al petrolului de $95 pentru baril. Am dori ca Rusia să facă faţă recesiunii şi să nu admită reduceri ale muncitorilor, mai ales în sectorul construcţiilor, ceea ce nu va fi de dorit pentru moldoveni. De exemplu, acum, în Rusia 60% dintre realtori au suspendat activitatea din cauza pieţei moarte a vînzărilor. Supraproducţia de locuinţe îşi are efectul. În această situaţie, statul încearcă să sprijine marile companii de construcţii datorită achiziţiilor.
Astfel, concluzia preliminară privind criza financiară mondială este următoarea: viaţa evoluează după scenariul cel mai rău care putea fi presupus. Moldova ar putea şi să cîştige, şi să piardă de pe urma crizei. Noi vom pierde incontestabil dacă nu vom întreprinde nimic, ci ne vom culca pe lauri, alinîndu-ne cu gîndul că băncile noastre sînt lichide şi nu dispun de resurse de împrumut de peste hotare. Dar Moldova nu înseamnă doar bănci, ci, în primul rînd, 4 mil. de oameni. Ţara are nevoie de realizarea unor proiecte ample cum ar fi, de exemplu, automagistrala Giurgiuleşti – Chişinău – Criva, întreprinderi mobile de congelare rapidă a fructelor, fabrici de ardere a gunoiului. Ar fi de dorit ca ele să fie finanţate nu cu bani de la buget, ci din capitalul acţionar. E de dorit ca cotele statului în aceste proiecte să nu depăşească 20%, ceea ce îi va permite ţării să rezolve rapid problema multiplicatorului de capital.
Iar în caz de inactivitate, Moldova va fi afectată de aşa-zisele efecte secundare şi terţiare ale crizei financiare globale. Iată doar unul dintre exemplele posibile: cetăţenii care se întorc de peste hotare, după ce îşi vor consuma economiile acasă, vor fi nevoiţi să facă coadă după indemnizaţii de şomaj, un fenomen extrem de nedorit pentru stat, mai ales, dacă va căpăta un caracter masiv.
Statul trebuie să deblocheze de urgenţă activitatea pieţei valorilor mobiliare (PVM), care în Moldova este reglementată prea dur. De exemplu, acum, pe piaţă toate trebuie rezolvate prin oferta tender de vînzare sau cumpărare a valorilor mobiliare, care le cere cheltuieli mari vînzătorilor şi cumpărătorilor. Sau iată o altă problemă cu barbă – afilierea acţionarilor. Noi ne temem nejustificat de formarea la companiile pe acţiuni a pachetelor de acţiuni majoritare ale structurilor înrudite. Toate acestea, în ultima instanţă, frînează circulaţia capitalului pe piaţa corporativă a Moldovei.
STABILITATEA SISTEMULUI BANCAR
Victor ŢURCAN,
bancher
De cînd mă ţin minte în cei 17 ani de lucru în sfera bancară, în ţară au existat businessmeni, politicieni, deputaţi care au criticat politica Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), făcînd lobby pentru interesele personale prin diferite metode. Mi-amintesc bine cum, în rezultatul lobby-ului, ca din cornul abundenţei veneau reclamaţii la adresa guvernatorului băncii, Leonid Talmaci, pentru politica sa de reglementare „dură” şi „negîndită”, inclusiv în domeniul cursului leului. În condiţiile crizei financiare mondiale, tuturor le-a devenit clar că, de fapt, şeful BNM în toţi aceşti ani a promovat o politică de dezvoltare stabilă a sistemului bancar al ţării.
Referitor la băncile care au plecat de pe piaţă, acestea sufereau de boli infecţioase care nu le-au permis să reziste şi să supravieţuiască. Ele au ieşit din cursă încă de la etapa iniţială, scutind sistemul de probleme mari. Iar acele bănci care activează în ţară pînă în prezent, diferite după mărimea activelor şi a capitalului, subliniez, îşi au nişele solide şi o structură de clientelă stabilă. Toate sînt de încredere şi destul de profitabile, chiar dacă rentabilitatea capitalului băncilor este semnificativ de diferită, dar aceasta este deja problema acţionarilor lor.
Referitor la consecinţele crizei financiare, nu văd un pericol mare pentru piaţa de capital a Moldovei. Mai întîi de toate, pentru că sistemul bancar activează reieşind din resursele financiare interne. Este un caz fericit pentru noi toţi în această situaţie.
De ce nu avem o dependenţă faţă de băncile occidentale şi capitalul extern? Pentru că sistemul nostru bancar nu a fost atît de atrăgător. Căci o bancă occidentală, cînd caută un partener, se orientează nu spre volumul de investiţii de $5-6 mil., ci spre cel de $150-200 mil. De aceea sistemul bancar moldovenesc nu putea să prezinte un mare interes pentru acestea. În marea majoritate, băncile locale s-au dezvoltat de sine stătător. Da, avem linii separate de credit de la Banca Mondială (BM), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), dar acestea sînt nişte împrumuturi mărunte – dacă e să le comparăm cu activele băncilor, ele nu ajung la 10%.
Subliniez că respectivii creditori au un pronunţat caracter internaţional, ei sînt creaţi pentru finanţarea statelor. Ei nu sînt nişte bănci operaţionale care, în cazul în care apar dificultăţi, să ceară întoarcerea imediată a împrumutului înainte de termen. Altceva e că aceste resurse sînt şi ele împrumutate. Însă eu nu cred că $30-40 mil. împrumutate de băncile noastre reprezintă sume considerabile pentru BM sau BERD.
Piaţa noastră nu este într-atît de dezvoltată, încît să fie expusă pericolului crizei financiare mondiale. Sistemul bancar din Moldova după volumul întregului său capital nu corespunde nici chiar nivelului unei bănci medii din Europa.
La momentul de faţă lucrul cel mai îngrozitor pentru piaţa moldovenească este panica populaţiei. Mi-amintesc de anul 1998, cînd oamenii stăteau în rînd pentru depozite. Noi explicam că activele băncii sînt atît de mari, încît ele acoperă cu mult depozitele. Dar oamenii în astfel de situaţii nu vor să ştie că nu există motive pentru retragerea banilor din depozite înainte de termen. De aceea pentru bancă acum este foarte important să angajeze operatori care să deservească populaţia, stăruindu-se să lucreze foarte eficient şi cordial cu fiecare deponent în parte. În astfel de perioade trebuie să fii foarte atent cu deponenţii, explicîndu-le cum să procedeze mai bine cu economiile.
Cred că BNM, majorînd rezervele obligatorii ale băncilor, a creat, astfel, un obstacol în calea dezvoltării naturale a situaţiei, a cărei apariţie pe piaţă în nici un fel nu trebuie permisă. Actualmente, unele bănci atrag resursele populaţiei în condiţii destul de profitabile – 23-24%, fapt care alarmează pe unii deponenţi. Dar aceasta este o măsură necesară şi justificată, care ţine de resursele interne limitate ale pieţei. Economia ţării se dezvoltă, iar sectorul real necesită noi resurse de credit.
În ziua de azi multe bănci au o politică destul de flexibilă, limitîndu-şi participarea în noi proiecte. În general, ele susţin doar acele proiecte de business care deja se află pe ultima sută de metri şi care au fost creditate înainte de aceasta. Banca, pur şi simplu, nu poate să finanţeze jumătate din proiect şi să oprească creditarea - în acest caz ea va trebui să „moară” odată cu clientul său.
În ceea ce priveşte sectorul real al economiei, presupun că se va înregistra şi un anumit trend negativ în lipsa finanţării. Piaţa arată că resursele interne sînt, practic, epuizate, iar împrumuturile financiare din exterior, în situaţia în care se află băncile occidentale, nu prea sînt posibile.
Nu trebuie să uităm nici de fluxul de bani de peste hotare în volum de $2 mlrd., care poate scădea. Aici văd o anumită carenţă a băncilor şi companiilor de construcţii, pentru că acestea nu propun pe piaţă noi instrumente cu ajutorul cărora s-ar putea atrage banii, direcţionîndu-i în sectorul real al economiei. Astfel, marea majoritate a banilor merg spre consum. Constructorii însă ar fi putut să emită acţiuni şi, din contul plasării lor, să atragă mijloace pentru dezvoltarea ramurii, construcţiei de locuinţe. Participarea statului în astfel de proiecte ar fi putut să servească drept o garanţie sigură pentru populaţie, care ar demonstra că lichiditatea hîrtiilor de valoare va fi susţinută şi de guvern.
Cred că astfel de proiecte nu au existat şi pentru că totul a fost bine şi de aceea nimeni nu a vrut să-şi bată capul degeaba pentru introducerea noilor instrumente de finanţare. Se pare că acum vine timpul pentru apariţia noilor instrumente, fapt confirmat de situaţia capitalului pe piaţa moldovenească.
Adauga-ţi comentariu