Profitразделитель ссылочного текста №_11-12_2022 (303), noiembrie-decembrie 2022

Încotro este condusă economia?

Alexandru SANAT | Un leu forte – ştreang pentru exporturi

Apreciindu-şi moneda, Moldova, practic, nu face nimic ca să dezvolte producţia şi să înfiinţeze noi locuri de muncă, ceea ce ar conferi economiei sale mai multă durabilitate şi competitivitate. Apreciind leul nechibzuit, ceea ce oferă avantaje la exporturile de resurse energetice, noi, fără să observăm, intrăm în ştreangul valutar care ar putea să se strîngă mortal pe gîtul multora, dacă cursul se va schimba brusc.

Care ar fi reacţia pieţei dacă două-trei bănci moldoveneşti ar obţine împrumuturi externe de cîte 50 mln. euro fiecare la preţul pieţei din ţările Uniunii Europene? Puteţi să nu puneţi la îndoială faptul că pe piaţa autohtonă, pur şi simplu, nu ar exista depozite atrase la dobînzi de 15-16% în valută liber convertibilă. Este adevărat că, avînd în vedere starea economiei moldoveneşti şi actuala situaţie de pe piaţă, asemenea imaginaţii se aseamănă cu un vis trandafiriu, căruia nu-i este dat să se împlinească.

Acum, economia în ansamblu şi sectorul bancar în particular, ne aduc aminte de o scenă înconjurată de tribune enorme cu publicul spectator. Cu sufletul la gură, spectatorii urmăresc cu speranţă şi fiori acţiunile artistului din scenă, rugîndu-se lui Dumnezeu ca să-i reuşească totul, ca el să nu-şi compromită rolul. În rolul artistului iscusit se produce Banca Naţională a Moldovei (BNM), care interpretează un număr arhicomplicat – „ţintirea” inflaţiei.

Cît priveşte spectatorii, putem spune fără exagerare că aceştia sîntem noi cu toţii, cei care urmăresc acţiunile băncii şi aşteaptă de la ea un fel de minune. Unii cred banca, alţii îi pun la îndoială sincer şansele de reuşită. Principalul e că pentru aceasta nu e nevoie decît de două-trei luni, declară îndrăzneţ reprezentanţii Guvernului Zinaida Greceanîi.

Pesimiştii susţin cu îndoieli că inflaţia nu poate fi suprimată doar cu instrumente monetare, chiar dacă BNM are în mîini un bisturiu ascuţit – rezervele obligatorii ale băncilor. În ţările bine dezvoltate pentru aceasta există un instrument eficient – rata de bază de refinanţare. Spre deosebire de Moldova, acolo ea reprezintă un instrument sensibil şi foarte influent.

Acum, este absolut cert pentru toţi că inflaţia trebuie combătută. Toţi înţeleg că organismul economiei trebuie tratat de creşterea preţurilor, din a cărei cauză acum suferă toţi. Dar organismului, nu se ştie de ce, i s-a propus intervenţia chirurgicală, care în opinia experţilor de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), trebuie să-l ajute să se vindece rapid. Şi ce va fi dacă vindecarea va fi doar aparentă? Poate ar fi mult mai eficient să-l sfătuim pe bolnav să-şi schimbe modul de viaţă.  De exemplu, pentru o activitate mai bună a inimii, omului i se recomandă mai multă mişcare, să se lase de fumat, să nu mai consume carne de porc, dar mai mult fructe şi legume, să nu facă abuz de mîncare, să renunţe la copturi şi la dulciuri, să reducă situaţiile de stres în viaţă. Viaţa cu care ne-am obişnuit pînă acum trebuie schimbată radical. Aceste schimbări în organism trebuie să aibă loc la nivel de sistem.

Dacă continuăm să mergem pe analogia cu organismul viu al economiei, este absolut cert că BNM nu va fi capabilă să înfăptuiască schimbările de sistem de una singură. Pentru economie, ea nu este decît un fel de medic care, luînd decizii, îi propune succesiv antibiotice bolnavului sau recurge la măsuri extreme – prescrie intervenţia chirurgicală. BNM a optat, la indicaţia FMI, pentru intervenţia chirurgicală. Tăind cu bisturiul, ea le-a majorat băncilor rezervele obligatorii de la 16% pînă la 22%, ceea ce a fost dureros şi sensibil în egală măsură pentru toate băncile – mari, mijlocii şi mici, care s-au confruntat cu problema de lichiditate. Doar una nu s-a comportat conform situaţiei curente de pe piaţă, cînd băncile au ridicat brusc dobînzile la resursele atrase, mai ales, în dolari SUA şi euro. Această bancă nu a făcut-o pe motivul că are acces la resursele din exterior, pe care le obţine uşor de la capitalul mamă. Banca respectivă este doar un mic model care presupune posibilitatea ca instituţia financiară să aleagă resursele după preţurile la bani, care există la resurse pe piaţa locală şi cea mondială. În această situaţie, nu ne rămîne decît să regretăm faptul că majoritatea covîrşitoare a băncilor de la noi sînt lipsite de o asemenea posibilitate.
 
Puterea e în rating

Pe parcursul ultimilor 10 ani, managerii băncilor moldoveneşti se întîlnesc cu reprezentanţii băncilor de peste hotare şi în majoritatea cazurilor discută acelaşi subiect: resursele de împrumut pe termene lungi. Şi în tot acest răstimp, aud ca răspuns aceeaşi frază: „Băieţi, problema Dvs. este ratingul financiar al ţării”.

Băncile occidentale nu pot acorda bani pentru că în ratingul statului sînt prezente evaluările (В-).  Riscul de ţară este mare, aşa că, chiar dacă se oferă bani, conform regulamentelor în fondul de risc trebuie detaşate aproape 100% de resurse din suma creditului, de aceea acolo nimeni nu fuge, bunăoară, după 14%, pe care le oferă băncile autohtone. Mai ales că Moldova are o capacitate minimă de a asimila resurse mari. De exemplu, 20 mlrd. euro cu 14% ar putea fi interesant. Dar ei înţeleg foarte bine că aceasta ar fi ca 100 kg pentru un copil de 5 ani. Or, e nevoie de numai două luni cu cîte 50 mln. euro, ca să acoperim nevoile de resurse ale băncilor, rezolvînd problemele de lichiditate ale acestora.

Trebuie să apreciem meritele bancherilor. Confruntîndu-se cu dificultăţi de lichiditate, în condiţiile rezervării obligatorii a  22% din mijloacele atrase şi gîndindu-se, totodată, la acţiunile ulterioare, în caz dacă va urma o nouă majorare a normei pînă la 24%-26%, top-managerii băncilor înţeleg că actualul risc de înrăutăţire a situaţiei în economie pentru stat este mult mai mic decît consecinţele pe care ţara ar putea să le suporte în caz de inflaţie mare. Astfel, abia de trebuie contestate acţiunile BNM care urmăresc suprimarea inflaţiei. Singura problemă este pe cît de eficiente sînt  aceste acţiuni, odată ce banca combate inflaţia doar prun majorarea rezervelor obligatorii ale băncilor?

Aici, este important să luăm în calcul faptul că inflaţia în Moldova are un caracter nemonetar. Principalele poveri asupra ei sînt preţurile crescînde la petrol şi la importuri, în particular, de produse alimentare. În ultimii doi ani, petrolul s-a scumpit de la $50 pînă la $146 pe un baril. De aici, se poate trage o concluzie matematică simplă: dacă leul va costa mai scump, respectiv, preţul benzinei la staţiile de alimentare se va menţine la un nivel cît mai mult. Deci, nu se vor înregistra nici procese inflaţioniste. Aşa cum petrolul, gazele şi produsele alimentare în coşul după care se calculează indicele preţurilor de consum,  constituie aproximativ 50-60%, rezultă că doar prin aprecierea leului putem obţine ca preţul la două componente din coş, petrolul şi gazele, să nu crească deloc, iar dacă va creşte – foarte lent.

Paradoxurile exporturilor

Moldova are extrem de puţine exporturi de mărfuri şi servicii. Aprecierea monedei naţionale are loc datorită exporturilor, dar nu de mărfuri şi servicii, ci de braţe de muncă. Dar acest factor nu va dura la infinit. S-a dovedit demult că cu cît o ţară este mai prosperă, cu atît are mai puţine exporturi de braţe de muncă. Astfel, aprecierea leului datorită acestei componente de export este comparabilă cu procesul de comprimare a arcului metalic, care are un fel de limită de comprimare. Trecînd de hotarul de rezistenţă, energetica va face ca arcul să tragă astfel încît dolarul va costa nu actualii nouă lei, ci, eventual, 15-18-20 de lei? Este un lucru greu de prezis şi abia de este cazul.

Este cert că exporturile de braţe de muncă într-un număr atît de mare reprezintă o situaţie anormală. Deci, ea, mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să se normalizeze. O parte dintre oamenii care muncesc acum peste hotare vor acumula bani şi se vor întoarce acasă ca să pornească afaceri proprii în patrie.  O altă parte, vor lua copiii cu ei şi vor stabili acolo, hotărînd să-şi părăsească ţara pentru totdeauna. Ambele variante conduc la secarea fluxului de bani spre Moldova, cel care în tot acest răstimp a format exporturile de braţe de muncă. Dar, deocamdată, fluxul nu seacă ci, dimpotrivă, creşte,  avînd, apropo, un impact benefic asupra aprecierii cursului leului.


Ce va urma?

Chiar pînă la sfîrşitul lunii iulie – începutul lunii august, imaginea care caracterizează situaţia în sectorul bancar se va limpezi. Toate băncile au făcut faţă regulamentului BNM, dar au redus considerabil indicatorul de creditare. Apropo, tocmai aceasta a fost una dintre sarcinile BNM. Căci, prin majorarea rezervelor obligatorii, ea a urmărit scumpirea banilor şi, ca urmare, reducerea volumului de creditare. Băncile au făcut faţă dificultăţilor apărute, menţinînd lichiditatea. Dar cu ce preţ! Şi ce va urma dacă, bunăoară, scopurile BNM nu vor fi atinse şi FMI va aprecia că acţiunile băncii au fost incomplete, şi va cere o majorare continuă a rezervelor? Probabil, băncile, sub diferite pretexte pentru clienţi, vor reduce şi chiar vor sista creditarea. Agenţii economici nu vor putea obţine credite, iar cu timpul ar putea să se confrunte cu probleme la deservirea creditelor obţinute anterior. Totodată, curba veniturilor băncilor şi, mai ales, marja bancară va coborî catastrofal, plasînd băncile într-o situaţie şi mai complicată.

Aici vine o întrebare pe deplin rezonabilă: cine cîştigă de pe urma acestei situaţii? Răspunsurile pot consta din diferite ipoteze corecte, inclusiv cea că aceasta oferă beneficii mari celor care au pus ochiul pe bănci autohtone şi ar dori să le cumpere cît mai ieftin, iar dacă va fi posibil – cu ridicata. O situaţie grea îi va determina să procedeze la negocieri privind vînzarea băncilor chiar şi pe acţionarii cel mai greu de convins, care, neavînd posibilităţi reale de capitalizare a instituţiilor pe care le-au creat, vor trebui să vîndă o parte din active către investitorii occidentali.

Către septembrie-octombrie, cînd următoarea misiune a FMI va sosi la Chişinău, trebuie să dea rezultat acţiunile  BNM pentru reducerea inflaţiei. Şi dacă rezultatul va fi inexistent, fireşte, şuruburile vor trebui strînse în continuare. Situaţia la bănci este de aşa natură încît afluxul de bani nu a crescut, chiar dacă condiţiile de atragere a resurselor sînt bune, de 20-23% şi mai mult. Cît priveşte depunerile în dolari, în bănci se atestă un reflux semnificativ al acestora, fapt care are şi explicaţie: cursul în scădere al valutei americane şi leul care se apreciază.

În macroeconomie nu există soluţii simple şi univoce. Dacă rezolvăm eficient problemele stringente ale economiei şi reducem inflaţia, e nevoie de măsuri de sistem şi pe termen lung. Din păcate, nici unele, nici altele nu se întrevăd, deocamdată.  Ca şi mai înainte, creditorii sînt preocupaţi de problema gajurilor, care trebuie recuperate vreme îndelungată în judecătorii, despre a căror activitate se ştie chiar şi în Uniunea Europeană.  Din păcate, în ţară există anumite forţe care amînă chestiunea privind soluţionarea momentană a problemelor între creditor şi debitor în judecată. De aceea, psihologia şi atitudinea beneficiarului de credite faţă de datoriile expirate rămîn neschimbate, ceea ce îi descurajează pe investitorii străini.

Acum, toţi sînt preocupaţi cum să normalizeze situaţia, readucînd-o la momentul în care dobînzile la depozitele în lei în ţară erau la un nivel de 13-15%, la credite - de 17-18%, iar în valută liber convertibilă - de 7-8% şi 10-11%, respectiv. Dar pentru  o atare revenire, cu condiţia că va fi aplicat unicul instrument al BNM – rezervele obligatorii ale băncilor – va fi nevoie de 1,5-2 ani. Dar şi aceasta cu o condiţie obligatorie: injectări de bani de peste hotare în bănci, care trebuie să se producă în timpul apropiat.

 

 

Grigore FURTUNĂ, economist

 

Deflaţia din iunie, în mărime de 1,1%, este o reflectare directă a ceea ce doreşte să vadă guvernarea, dar în nici un caz imaginea reală a lucrurilor, care au loc în economie. Am dori foarte mult să credem că suprimarea inflaţiei cu acţiuni administrative va ţine cel mult două – trei luni, precum afirmă acum Prim-ministrul Zinaida Greceanîi. Dar în ce măsură Guvernul a calculat impactul negativ pe care îl vor avea asupra sectorului real al economiei creşterea PIB-ului, majorarea veniturilor populaţiei, măsurile administrative, aplicate pentru suprimarea inflaţiei.  Este puţin probabil ca prin bani scumpi să fie obţinută majorarea acestor indicatori, cu impact direct şi asupra businessului, şi asupra fiecărui cetăţean în parte. Nu se ştie de ce, în Ţările Baltice guvernele sînt preocupate mai mult de apariţia noilor locuri de muncă, de creşterea producţiei, care conduc în ansamblu la creşterea PIB-ului. Ele, de exemplu, nu se sperie mult de inflaţia de 16%-18% şi nu recurg la majorarea normelor rezervelor obligatorii ale băncilor lăsînd acest indicator la nivelul de 6%, pe cînd la noi acesta este de 22%.  

 

 

 

Visarion CEŞUIEV, economist

 

Economia moldovenească este departe de economia clasică, care, de exemplu, funcţionează în Lituania, Letonia, Estonia. Acolo este înţeleasă semnificaţia curbei lui Filips, care a dedus raportul dintre inflaţie şi şomaj. În economia clasică există o regulă care spune: cu cît inflaţia este mai mare, cu atît şomajul este mai mic. Astfel, Ţările Baltice nu se grăbesc să suprime inflaţia, ca în Moldova, ştiind că aceasta va avea un impact negativ asupra numărului de locuri de muncă în sectorul real al economiei. În Moldova, creşterea inflaţiei nu este însoţită de o creştere semnificativă a economiei, cînd indicatorul de saturaţie a economiei cu bani atinge 100%. La noi inflaţia se produce pe fundalul declinului economiei, şi aceasta pentru că pe piaţă există doar trei direcţii de aplicare a banilor – depozitele, consumul şi imobilele. În economiile în curs de dezvoltare există şapte-opt direcţii de acest fel. Apare impresia că noi facem o inflaţie mică de dragul unui indicator care de unul singur nu va da nimic economiei. Noi lipsim de bani businessul real. Iar o economie fără finanţe este un organism al cărui sistem sangvin se confruntă cu o insuficienţă constantă de sînge.

 

 

Vladimir GOLOVATIUC, directorul Biroului Naţional de Statistică

 

Fenomenul deflaţiei în lunile verii a fost pe deplin aşteptat. Încă în luna mai, eu spuneam că vom fi martori cu toţii la scăderea preţurilor la o serie întreagă de mărfuri şi, în primul rînd, la legume şi fructe. Este pe deplin explicabil, căci anul 2007 a fost unul secetos. Astfel, în vara anului 2007, legumele s-au scumpit cu 4%, iar în iunie 2008 preţul lor s-a diminuat cu 26%. La fructe, tendinţa preţurilor este aceeaşi: 2007 – creştere de 4%, 2008  – scădere de 7%. Dacă în iulie şi în august se va înregistra o deflaţie în limitele de 0,5% şi 0,4%, indicatorul de inflaţie anual nu va depăşi 12,7% (în 2007, inflaţia a fost de 13,1%). Trebuie să ţinem cont cu toţii de un aspect important şi interesant, care spunea mereu că informaţia despre inflaţie este un factor major al inflaţiei propriu-zise, legat de aşteptările inflaţioniste ale populaţiei. Deocamdată, constatăm o tendinţă de reducere a indicelui preţurilor de consum. În mai 2007 faţă de mai 2008, inflaţia a fost de  16,9%, pe cînd în iunie 2007 faţă de iunie 2008, indicatorul ei s-a redus pînă la  15,8%. Tendinţa a putut fi inversată, în mare parte, datorită reducerii preţurilor la zahăr, carne, lactate. Şi acum este important să obţinem o evoluţie descendentă constantă a curbei inflaţiei.

 

 

Sergiu CHIRCĂ, compania „MS-Capital”

 

Actuala situaţie de pe piaţă este foarte interesantă pentru investitori, care pot cumpăra valori mobiliare la dobînzi foarte atractive. Este adevărat că ea este proastă pentru beneficiarii de împrumuturi, dar credem că vremurile rele nu vor ţine mult. Desigur, nu toţi, de exemplu, simt efectul deflaţiei înregistrate în iunie. Luna august va fi una relevantă şi, mai ales, de cotitură, în acest sens. Eu cred că indicatorii depozitelor, creditelor, precum şi ai hîrtiilor de valoare ale statului vor fi în declin. Şi dacă aşteptările pieţei se vor îndreptăţi, scopul Băncii Naţionale va fi atins. Cu ajutorul pîrghiei administrative – rata de bază, care în Moldova nu este atît de relevantă şi eficientă ca, de exemplu, în SUA sau în ţările din Uniunea Europeană, şi al rezervelor obligatorii sensibile pentru bănci, de  22%, - curba dobînzilor va putea fi întoarsă în jos. Evoluţia ei constantă în această direcţie va face mai atractive resursele de pe piaţă, resurse din care partea leului în Moldova este deţinută, deocamdată, doar de bănci.

Comentarii [4]

Comentariu
  • 04.05.2013 06:41:19
  • 29.05.2016 06:57:41
  • 23.01.2017 04:17:23
  • 13.05.2019 01:47:36

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

Ştiri
În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
18
Afişări de site:
2274708
Vizitori unici:
4709641

WebArt Pro