Profit №_12_2023, decembrie 2023
„Politica externă a Moldovei necesită o revigorare de ansamblu”
Interviu acordat de către deputatul Iurie LEANCĂ reporterului „B&F-Profit”, Igor VOLNIŢCHI
B&F-Profit: Fiind de mulţi ani în presă, v-am urmărit evoluţia politică, inclusiv pînă în anul 2001, cînd v-aţi retras din politică şi din viaţa publică. Mi s-a creat impresia că atunci aţi părăsit politica cu dezgust. Acum aţi revenit şi aş vrea să vă întreb: ce v-a determinat să faceţi acest pas?
I.L.: Doar o mică precizare – pînă acum cinci luni, eu nu am fost niciodată în politică. Pînă în 2001, am fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, adică am fost funcţionar public. După alegerile parlamentare din 1998 am fost numit ministru-adjunct, iar în Guvernul Sturza – prim-viceministru al afacerilor externe. Am fost propus în funcţie de partide politice, tinindu-se cont exclusiv de experienţa mea profesională – nu am fost membru de partid şi nu am fost afiliat politic. Am promovat ceea ce au constituit, din punctul meu de vedere, interesele naţionale ale Republicii Moldova şi am contribuit la realizarea lor cu colegii mei din Ministerul de Externe.
Cel mai important proiect pe care am reuşit atunci să-l concepem şi să demaram implementrea lui a fost obiectivul integrării europene, care, de altfel, nu a fost lansat de comunişti sau de altcineva, ci de noi la finele anului 1997 – începutul anului 1998. De altfel, inainte de a fi numit ministru-adjunct, am fost ambasador cu misiuni speciale pentru integrare europeană. În acea perioadă am încercat să schimbăm percepţia asupra Moldovei în capitalele europene. A fost un obiectiv dificil, dat fiind faptul că Moldova era percepută doar ca membru al CSI, aşezată într-o zonă gri, departe de frontierele de atunci ale UE. Totodată, a trebuit să depunem eforturi susţinute pentru a convinge şi colegii de la alte ministere că integrarea europeană este nu doar un obiectiv pe plan extern, ci şi intern.
În 2001, după ce au venit comuniştii la putere, am plecat de la Externe din motive foarte clare. După cinci luni de conlucrare cu ei, mi-am dat seama că nu pot să-i influenţez din interior, nu pot să-i axez pe nişte obiective pe care eu le consideram necesare pentru transformarea Republicii Moldova într-o ţară stabilă şi prosperă. Atunci mi-am dat demisia, si nu am fost concediat, după cum afirma recent domnul Voronin.
În 2009, în ianuarie, am decis să intru în politică pentru prima dată. Decizia respectivă a fost dictată, în primul rînd, de înţelegerea faptului că Republica Moldova degradează, în loc să evolueze, să progreseze, să aibă instituţii ale statului funcţionale, să asigure ceea ce se numeşte separarea şi echilibrul puterilor, să ne apropiem de UE şi de NATO, să avem o politică externă care să ne permită, în primul rînd, existenţa unor relaţii bune cu ţările vecine. Pe toate planurile am sesizat un regres şi atunci am zis că este o laşitate, este absolut incorect pentru cei care au acumulat o anumită experienţă să stea deoparte. Dupa plecarea de la MAE, am activat în cadrul companiei ASCOM, Înaltului Comisariat OSCE pentru minorităţi naţionale etc., ceea ce mi-a permis să-mi extind cunoştinţele şi expertiza, să am o înţelegere mai bună a diverselor fenomene complexe. Consider că şi eu, şi alţii care dispun de cunoştinţe si experienţă, trebuie să se implice, dar nu să stea deoparte şi să se vaiete cît de rău este în Moldova.
Am ales cu multă grijă entitatea politică care trebuia să mă reprezinte plenar şi pe acest motiv am aderat la PLDM. De atunci, fiind pentru prima dată în politică, învăţ ce înseamnă politică şi a fi politician.
B&F-Profit: Este politica un joc atît de murdar, după cum se spune?
I.L.: După cum am spus, nu am fost în politică, dar politica moldovenească, din ceea ce am observat, a fost deseori arenă pentru nişte jocuri murdare. Ceea ce este sigur e faptul că pînă recent politica moldovenească nu a însemnat, în primul rînd, edificarea unei clase politice care ar lucra pentru anumite valori şi principii. Din păcate, o bună parte a politicienilor noştri a dat dovadă de prea multă „flexibilitate”, a ignorat, atunci cînd le-a convenit, principiile pe care pretindeau că le promovează. Pentru mulţi politicieni de la noi politica a fost o şansă de a veni la putere şi a-şi face mendrele. Unul din motivele pentru care am ales PLDM este că partidul respectiv a încercat să aducă un suflu nou în politica moldovenească, demonstrînd că şi la noi se poate instaura un climat bazat pe moralitate, pe principii, pe respect faţă de angajamentele asumate şi promisiunile făcute în raport cu cetăţenii moldoveni. Cred că în Republica Moldova se ajunge acum la o fază importantă (şi acest lucru se vede deja) - pentru prima dată avem politicieni care-şi respectă angajamentele, viziunea şi valorile pe care le declară. Sper că vom reuşi să schimbăm într-o manieră calitativă şi cantitativă situaţia din politica moldovenească.
B&F-Profit: Nu vă este teamă că vă veţi pierde faţa de tehnocrat, fiind în politica activă?
I.L.: Nu mi-e teamă, pentru că şi în politica moldovenească e timpul să apară politicieni care au experienţă bună în domenii concrete, pe de o parte, dar, totodată, au o înţelegere bună şi despre procesul politic în ansamblu. Şi în acest sens PLDM iarăşi este un exemplu pozitiv. În partid avem o echipă extraordinară de oameni care sînt nu doar politicieni, dar, totodată, şi profesionişti în diverse domenii: economişti buni, jurişti buni etc. În ceea ce priveşte experienţa pe care am acumulat-o în domeniul politicii externe, mă avantajează şi pe mine personal, dar şi partidul din care fac parte.
B&F-Profit: Se pare că reformarea spectrului politic are loc pe dreapta şi pe centru, dar nu prea se resimte pe partea stîngă. Credeţi că şi stînga politică ar putea fi reformată?
I.L.: Din păcate, nu tot ce e logic şi raţional se întîmplă în Republica Moldova. Avem mai multe exemple de evoluţii iraţionale, cum ar fi apropierea între extrema stîngă şi cea dreaptă. Oricum, ar fi fost bine să se producă o schimbare şi pe segmentul de stînga şi această reminiscenţă a regimului totalitar sovietic, care este Partidul Comuniştilor, să se reformeze şi ca denumire, dar ceea ce este şi mai important, ca esenţă, ca acţiune. Din păcate, acesta rămîne un partid ortodox, nereformat şi nu prea văd şanse ca el să treacă printr-o metamorfoză de modernizare într-o perioadă previzibilă.
B&F-Profit: Este vreo legătură între reformarea PCRM şi procesul de integrare europeană?
I.L.: Legătura a fost directă, cel puţin, pe parcursul guvernării lor. PCRM s-a aflat la putere opt ani şi felul în care a conceput acest partid să promoveze obiectivele de politică externă, inclusiv procesul de integrare europeană, ne-a afectat pe noi toti. Din start comuniştii au venit cu alte lozinci, dar ulterior au preluat integrarea europeană în scopuri electorale, dîndu-şi seama că s-a schimbat starea de spirit din societate. Era nevoie de această schimbare de atitudine pentru a fi pe val. Din păcate, au preluat doar lozinca, dar nu au făcut nimic în sensul realizării plenare a acestui obiectiv nici pe plan intern, nici pe plan extern. Dacă m-aţi întreba dvs., în ce măsură ne-am apropiat de UE din 2001 şi pînă în prezent, nu aş vrea să exagerez, dar cu mici excepţii pe plan legislativ (deoarece nici aici nu s-a realizat o evaluare de ansamblu a compatibilităţii cadrului legal cu cel comunitar), mişcarea a fost doar într-un singur sens, UE apropiindu-se de noi, şi nu invers.
B&F-Profit: Sînteţi unul din „părinţii” ideii de integrare europeană a Republicii Moldova, iar comuniştii pretind că şi ei sînt autori ai acestei idei. V-aş ruga să faceţi o comparaţie dintre cum aţi văzut atunci, la începuturi, ideea de integrare europeană şi cum a evoluat ea ulterior, inclusiv în timpul guvernării comuniste.
I.L.: Nu cred că e cazul să discutăm prea mult despre cine este „părintele” ideii – e suficient să urmărim evenimentele cronologic, să vedem cînd au fost formulate primele mesaje în acest sens de la Chişinău către Bruxelles prin care ne-am expus clar voinţa noastră de a demara procesul de integrare europeană. Primele mesaje au fost transmise la finele anului 1997. Funcţia pe care am deţinut-o eu a fost primul semnal, materializat şi la nivel instituţional că noi vrem să mergem pe calea integrării europene. Cert este însă faptul că pentru noi a fost mult mai dificil. Comuniştii au beneficiat de schimbări de anvergură pe continentul european. În 1998, România nu era membru al UE şi avea mari dificultăţi în acest sens şi pentru Moldova era mult mai greu să atragă atenţia Bruxelles-ului. Cînd comuniştii au început să fie preocupaţi, după cum spuneau ei, de integrarea europeană, frontiera vestică a Moldovei devenise deja frontiera estică a UE. Şi UE a început să gîndească altfel despre starea actuală şi perspectivele în relaţia cu Moldova şi alte ţări vecine. Din păcate, această şansă unică pentru Moldova nu a fost folosită cu eficienţă. Dacă ne gîndim la calitatea conlucrării din punct de vedere politic, pe plan comercial, al asistenţei de care beneficiem din partea UE – vedem că loc pentru mai bine este foarte şi foarte mult. UE este o organizaţie în dezvoltare, care doreşte să joace un rol important atît pe continentul european, cît şi pe plan mondial şi să nu înţelegi ce înseamnă asta, să nu poţi trage maximum de beneficii de pe urma acestui fapt este un mare deserviciu adus ţării. Din păcate, autorităţile moldoveneşti s-au limitat la mimarea unor acţiuni şi declaratii triumfaliste despre integrarea europeană, în realitate însă îndepărtîndu-ne tot mai mult de ceea ce înseamnă valori şi standarde europene. Ne promiteau că deja în 2007 vom obţine statutul de ţară candidat pentru aderare la UE, dar iată că sîntem în 2009 şi constatăm că perspectiva de apropiere de UE rămîne a fi un orizont la fel de îndepărtat pentru cetăţenii moldoveni. Noi am dat permanent pretexte UE să nu ne apropie, prin faptul că nu ne-am onorat angajamentele, nu ne-am făcut temele de acasă. E necesar să te racordezi la standardele UE, la valorile lor şi doar în acest moment eşti privit cu totul şi cu totul altfel. UE e preocupată mereu de o multitudine de probleme – de reformare internă, bugetare, externe (ba e conflict în Ucraina, ba relaţia cu Rusia necesită atenţie sporită) etc. Şi, folosindu-se de aceste preocupări, dar şi de pretextele oferite de noi, UE mereu ne-a ţinut în faza în care sîntem acum. Dar interesul este, în primul rînd, de partea noastră. Astăzi sîntem în acelaşi proces de cooperare, căci integrarea reală va începe doar în momentul în care tu eşti recunoscut ca fiind eligibil pentru aderare. Atunci vine alt sprijin politic, alte fonduri, esti ajutat să ajungi cît mai repede la nivelul lor de viaţă. Pe noi această dedublare pe plan intern şi extern ne caracterizează peste tot. De ce am reacţionat în numele partidului la acest nou concept precum că UE nu este un proiect geopolitic? Pentru că iarăşi este o distorsionare a ceea ce înseamnă integrare europeană, a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană. UE nu e doar un club economic, UE e o organizaţie politică distinctă, care este în plin proces de edificare a dimensiunii sale de politică externă şi securitate. Este o miopie politică să nu înţelegi că apropierea de UE înseamnă construirea unei relaţii mult mai strînse decît ceea ce ar fi parteneriat strategic. Aderarea la UE înseamnă şi cedarea benevolă a unei părţi importante a suveranităţii. Nu poţi merge pe ideea că integrarea europeană înseamnă doar mai mulţi bani de la UE, iar partener strategic ne rămîne altcineva. Poate cineva din Partidul Comuniştilor să definească ce înseamnă pentru ei parteneriat strategic, ce înseamnă, de fapt, această noţiune? Îmi pun această întrebare fiindcă nu există o definiţie clară în acest sens şi am vorbit despre acest lucru cu mulţi diplomaţi străini. Iar în lipsa unei definiţii clare, general acceptate, noţiunea este interpretabilă şi, de regulă, în folosul celui mai puternic.
B&F-Profit: În opinia unor analişti politici, anume această dependenţă excesivă faţă de Rusia îi determină pe comunişti să aibă un comportament dublu. Cum credeţi, cît de mult poate influenţa factorul rusesc procesul de integrare europeană a Republicii Moldova?
I.L.: Relaţia cu Rusia este, din punctul meu de vedere, una esenţială pentru ţara noastră. Rusia rămîne a fi un factor important, în primul rînd, pe plan regional, dar cu ambiţii şi cu anumite capacităţi de a influenţa evoluţiile şi pe plan mondial. Nu la o scară comparabilă cu perioada sovietică, dar, oricum, dispune şi acum de anumite pîrghii. A ignora în totalitate interesele Rusiei este o inepţie. Rusia este pentru noi şi fosta metropolă, iar relaţia dintre fosta metropolă şi fostele colonii (nu este doar cazul Rusiei, e o situaţie caracteristică fazei postcoloniale), de regulă, este cu o încărcătură complexă, inclusiv de ordin psihologic. E nevoie de timp pentru a depăşi această perioadă. Ştim bine, de exemplu, că la originea conflictului transnistrean au fost tocmai aceste reflexe postimperiale. În acest sens este firesc ca această relaţie să fie nu tot timpul una constantă, ci cu anumite fluxuri şi refluxuri. Totodată, importanţa Rusiei pentru noi rezultă şi din faptul că ea nu e o piaţă de desfacere de neglijat, şi pentru că este o sursă energetică, şi pentru că avem în Moldova o importantă minoritate rusă, dar şi pentru motivul că mulţi moldoveni lucrează în Rusia.
Pe de altă parte, faptul că nu trebuie să ignorăm interesele Rusiei nu înseamnă că trebuie să ne conducem în totalitate de viziunea Moscovei. Relaţiile trebuie să se bazeze, în primul rînd, pe respect reciproc, dar aceasta va fi posibil doar atunci cînd noi vom fi o ţară cu o economie şi instituţii funcţionale, o ţară puternică şi previzibilă.
Relaţia cu Federaţia Rusă trebuie să fie o mişcare în ambele sensuri. Orice înţelegere urmează să fie rezultatul unui compromis de ambele părţi. În acelaşi timp, inainte de a-ţi exprima acordul, o ţară mică, cum este Republica Moldova, urmează să cîntărească extrem de minuţios toate consecinţele posibile pe termen mediu şi de perspectivă.
Apropo, de problema dependenţei. Ar fi foarte bine să se facă azi un studiu amplu pentru a examina în ce măsură sîntem dependenţi de Rusia în raport cu anii 90 ai secolului trecut. La o primă analiză, din punctul meu de vedere, această dependenţă s-a diminuat foarte şi foarte mult. Dacă în anii 90 noi plăteam un preţ la gaze mai mare decît alte ţări din spatiul postsovietic, dar sub nivelul mediu european, astăzi, în linii mari, noi plătim preţuri comparabile cu cele achitate de statele europene. Iar dacă adăugăm aici şi politica tarifară a „Moldova-Gaz” faţă de consumator, care, de fapt, este mai mult o filială a „Gazprom”-ului, preţul plătit de noi este chiar mai mare decît cel achitat de unele state europene.
Şi piaţa de desfacere nu mai este cea de altă dată – exportatorii noştri au pierdut o cotă importantă ca urmare a sancţiunilor impuse nouă de Moscova în 2006 şi acum e foarte greu de revenit în condiţiile unei concurenţe acerbe.
Ca urmare, dependenţa Moldovei de Rusia s-a diminuat considerabil. Se menţine dependenţa mare doar la capitolul reglementare a conflictului transnistrean. Dar şi aici trebuie să analizăm la rece esenţa lucrurilor. Da, interesul nostru major este revenirea Transnistriei la matca ţării, dar contează şi cu ce preţ revine aceasta, cînd trebuie să revină, în ce formulă. Am convingerea că soluţionarea conflictului transnistrean este un obiectiv pe termen, cel puţin, mediu şi de aici trebuie să pornim. Declaraţiile că reglementarea conflictului poate fi realizată în curînd sînt nu doar contraproductive, dar şi periculoase. Responsabilitatea oricărei guvernări de la Chişinău constă, în primul rînd, în realizarea celui mai important deziderat, care depinde doar de noi: transformarea teritoriului dintre Prut şi Nistru, controlat de autorităţile constituţionale ale ţării, într-o entitate funcţională, prosperă, stabilă şi atractivă. Doar astfel vom reuşi să creăm premise pentru o reunificare a ţării pe o bază durabilă, în interesul tuturor cetăţenilor moldoveni. Să nu uităm şi de alt element – după o perioadă de cîteva sute de ani de „vecinătate” între noi şi Rusia se află o altă ţară. Această transformare geostrategică este esenţială pentru noi, cu conotaţii şi consecinţe multiple. Lipsa unei frontiere comune înseamnă lipsa unor probleme potenţiale. Ucraina este un factor, care, din păcate, de această guvernare a fost neglijat. Uitaţi-vă la acţiunea Ucrainei în conflictul georgian şi comparaţi-o cu poziţia Kiev-ului vizavi de conflictul transnistrean, unde Ucraina are interese mult mai mari! Din punctul meu de vedere, rolul şi capacitatea Ucrainei de a influenţa soluţionarea conflictului transnistrean nu este mai mic decît rolul Rusiei.
Azi, relaţia noastră cu Rusia, ţările vecine, UE are la bază alte forţe motrice decît cele care au existat la începutul anilor 90.
B&F-Profit: Aţi fost desemnat de PLDM drept candidatul formaţiunii la funcţia de ministru al afacerilor externe. PLDM este creditat cu şanse reale de a ajunge în viitorul apropiat la guvernare. Dacă veţi ajunge ministru, ce veţi schimba în politica externă a ţării? Care vor fi reperele de bază în activitatea Ministerului Afacerilor Externe, condus de dvs.?
I.L.: Într-adevăr, în cabinetul din umbră al PLDM am fost candidatul pentru acest fotoliu. Deşi întrebarea dvs. este, deocamdată, una ipotetică, sper că într-un viitor nu chiar îndepărtat acest lucru se va întîmpla. Politica externă a Moldovei necesită o reaşezare de ansamblu atît la nivel de formulare a obiectivelor, intereselor naţionale, cît şi la nivel de restructurare a mecanismelor de promovare a acestor interese. Ministerul de Externe al Republicii Moldova a fost clădit cu multă dificultate şi investiţii mari din momentul declarării independenţei Republicii Moldova. Mi-am petrecut cincisprezece ani frumoşi la MAE, am fost printre primii angajaţi ai acestui Minister, am contribuit cu umilele mele capacităţi la dezvoltarea lui. A fost un proces dificil, costisitor. A durat mult pînă au fost şcoliţi viitorii diplomaţi. Vreau să vă zic că în 1999-2000 Ministerul de Externe era o unitate funcţională, cu experţi extrem de profesionişti şi experimentaţi şi dacă compari ce s-a ales din acest Minister în opt ani de guvernare comunistă, constatăm o stare absolut regretabilă: de fapt, putem vorbi fără exagerare despre un soi de epurare profesională aplicată de conducerea MAE în această perioadă. Cei mai buni au plecat ca şi mine, din motive de principii, sau au fost forţaţi să plece pentru că acolo oamenii care au alte principii nu sînt toleraţi. În anii 90 MAE a lansat nu doar ideea de integrare europeană, ci şi alte obiective, care cu timpul s-au transformat în obiective naţionale. Pregătirea obţinută de noi peste hotare era transmisă altora, dar, din păcate, din 2001 încoace, Ministerul s-a transformat într-un simplu executor al deciziilor luate în altă parte. MAE este o structură total lipsită de transparenţă, nu se ştie care este procesul de elaborare a deciziilor, cum se adoptă acestea, care sînt pîrghiile şi motivele.
Altă chestiune este că orice minister de externe are un purtător de cuvînt, care săptămînal ţine briefinguri pentru a transmite mesaje în interior şi exterior. Contribuabilul trebuie să ştie pentru ce se cheltuiesc banii lui de către acest Minister. În 1999, cu greu, am instituit acest mecanism de comunicare, dar în 2001 el a dispărut. Cine ştie azi cu ce se ocupă aşa-numitul MAEIE? Din puţinele comunicate de presă nu poţi să-ţi creezi o impresie în acest sens. Din punctul meu de vedere, indiferent unde m-aş afla – acolo sau în opoziţie, Ministerul Afacerilor Externe necesită o revigorare în interesul Republicii Moldova, o reaşezare pe alte temelii a ceea ce înseamnă un departament funcţional de externe. Această revigorare trebuie făcută nu doar pentru politica externă, ci şi pentru evoluţia armonioasă de ansamblu a Republicii Moldova.
B&F-Profit: Vă mulţumim pentru interviu.
Adauga-ţi comentariu