Profit №_12_2023, decembrie 2023
Preţul european al experimentului din Kosovo şi posibilitatea aplicării lui în Moldova
Acum un an, fosta periferie a Iugoslaviei, Kosovo, s-a autoproclamat „republică independentă”. Cu regret, Europa Unită, care şi-a asumat tutela asupra acestei regiuni, în zece ani de investiţii politice, militare şi economice, tot nu a reuşit să asigure statalitatea ţinutului, iar la independenţă acolo doar se visează.
Un grup din douăzeci de jurnalişti care scriu pe teme internaţionale, din Ucraina, Rusia, Belarus şi Moldova, sub patronatul şi cu finanţarea Fundaţiei Tomson din Marea Britanie, a studiat timp de o săptămînă „problema Kosovo”. Şi autorul acestor rînduri a avut prilejul să participe la activitatea grupului. Fiind adeptul ideii că orice conflict militar şi politic are la bază interese economice, pe noi ne-a interesat, în primul rînd, acest aspect al implementării proiectului american pe teritoriul Europei.
Pentru început, o mică excursie în trecut.
APARIŢIA CONFLICTULUI
În anii optzeci ai secolului trecut, Europa a fost cuprinsă de ideea creării monedei europene, în opoziţie cu dolarul. Din motive lesne de înţeles, aceste planuri nu conveneau SUA. Echipa Preşedintelui Reagan a elaborat un plan de destrămare a uniunii financiare a Europei, al cărei început a fost prăbuşirea lirei sterline britanice, care a amînat cu şapte ani instituirea monedei unice. Şi totuşi procesul de integrare europeană nu mai putea fi oprit. La sfîrşitul anilor nouăzeci, SUA a întreprins, prin intermediul influenţei NATO, ultima tentativă de prevenire a punerii în aplicare a lui euro – declanşarea războiului în Balcani. A fost uşor să convingă Europa de nevoia acestui pas: adică trebuie stins conflictul interetnic care ar putea să se extindă pe întregul continent. Şi al doilea argument: nu putea fi ratată şansa de a profita de slăbiciunea Rusiei şi a pune în genunchi Belgradul, iar apoi să fie anexat teritoriul Kosovo, bogat în resurse naturale. Mai departe, au urmat provocările, care s-au dovedit a fi doar o chestiune tehnică. Iniţiatorii aveau destulă experienţă în acest sens. Europa civilizată, care are o experienţă multiseculară de rezolvare a conflictelor prin metode paşnice, s-a lăsat influenţată de peste ocean, fapt pentru care va mai plăti încă mult timp un preţ moral şi material mare.
CU ZECE ANI MAI TÎRZIU
58 de state au recunoscut Kosovo, deocamdată. În ţară există, formal, parlament, preşedinte şi guvern, dar în realitate ea este guvernată de europeni prin intermediul organizaţiilor internaţionale şi constituite special. Una dintre acestea este Oficiul Civil Internaţional (EUSR), care stabileşte legislaţia şi, dacă ar dori, este capabilă să schimbe chiar şi componenţa guvernului. Organizaţia a fost formată şi este finanţată de 25 de ţări din Uniunea Europeană. Doar pentru elaborarea a 150 de proiecte de lege din Kosovo, aceasta a cheltuit deja 400 mil. euro. Potrivit spuselor conducătorului EUSR, Pieter Feith, organizaţia are ca scop principal „crearea bazelor noului stat şi pregătirea acestuia de aderarea la UE”. Şi imediat precizează – „pentru acceptarea în UE e nevoie de consensul tuturor membrilor acesteia, iar în această chestiune nu există, deocamdată, unanimitate. România, Slovacia, Grecia, Ciprul şi Spania nu au recunoscut Kosovo”. Intervenţia EUSR în proces nu ajută, ci împiedică crearea statalităţii Kosovo, pentru că această organizaţie nu a fost recunoscută de comunitatea mondială, iar Belgradul şi aliaţii săi refuză să colaboreze cu ea.
Poliţia, organele de urmărire şi judecata sînt înlocuite de EULEX în colaborare cu OSCE. Dar cea din urmă, ca şi ONU, nu mai este agreată de Priştina, pentru că din aceste organizaţii fac parte Serbia şi Rusia. Cei din Kosovo tolerează EULEX mai degrabă ca pe o putere care frînează violenţa internă şi externă. Criminalitatea în ţară este extrem de mare. Nici nu e de mirare: aici 70% din populaţia social activă (cu vîrste de sub 35 de ani) primesc în medie 2 euro pe zi. Şomajul oficial este la rata de 40%, iar salariul mediu al celor angajaţi nu depăşeşte 250 euro. “La ce bun să lucreze, cînd numeroasele rude de peste hotare transferă mai mulţi (la scara lor) bani, mărfuri şi alimente”, gîndesc mulţi locuitori ai Kosovo. “Chiar şi frunzele de salată se aduc în ţară din Grecia, deşi e destul să arunci seminţele în pămînt şi ele vor creşte singure”, a spus unul dintre interlocutorii localnici..
FINANŢELE ŞI ECONOMIA
Republica constituită artificial nu are o monedă naţională a ei – în circulaţie se foloseşte euro. Nu există bancă naţională, nici bănci proprii. Acestea au fost vîndute demult. Circuitul monetar este controlat în proporţie de 70% de două bănci europene - ProCredit Bank şi Raiffeisen Bank. Acestea au împărţit nu numai piaţa financiară, dar chiar şi străzile din Priştina. Iar suprasaturaţia oraşului cu reclamele lor este evidentă. Există o explicaţie simplă aici: băncile creditează activ businessul mic. Dobînzile, la scara moldovenească, sînt pe deplin acceptabile – pînă la 14%. Dar cei de acolo spun că asemenea cerinţe ale băncilor sînt exagerate, oamenii de afaceri vor 5% vest-europene, dar riscul de ţară le face imposibile, deşi rata creditelor compromise este pe deplin acceptabilă şi nu depăşeşte 2%.
Industrie, practic, nu există, fostele uzine stagnează sau au fost distruse, dintre produsele locale am putut găsi în magazine doar bere şi bomboane. Mai înainte în ţinut se extrăgea şi se exporta nichel, cupru şi cositor, pe cînd acum fierul vechi este principalul obiect de export.
Potrivit spuselor viceprim-ministrului Hajredin Kuci, bugetul regiunii constituie 600 mil. euro şi se completează, în principal, datorită impozitelor indirecte, dintre care o treime se alocă plăţilor sociale, în principal, a pensiilor - 50-90 euro la un pensionar. Sistemul de pensii pentru cei care lucrează este organizat după principiul fondurilor de pensii, cu defalcări directe din cele cîştigate.
Bugetul alocă comunităţilor sîrbe 18% din banii colectaţi. Banii se cheltuiesc parţial pentru achitarea costului agenţilor energetici, pentru că locuitorii regiunii de zece ani nu plătesc energia electrică care se prelevă din fluxul de tranzit al Sloveniei. Nu e de mirare că în asemenea condiţii populaţia refuză gazul şi încălzirea centralizată.
În acelaşi timp, pe tot teritoriul acestui ţinut a fost desfăşurată o construcţie grandioasă de obiective sociale, locuinţe, drumuri şi poduri. Judecînd după toate, Europa pregăteşte infrastructura pentru anexiunea ulterioară, deja economică, căci cheltuielile militare vor trebui justificate. Deocamdată, o piedică în acest sens este incertitudinea în problema proprietăţii pe teritoriul Kosovo, care juridic mai aparţine Serbiei, deşi de facto este gestionată demult de europeni şi americani.
Nici chiar locuitorii Kosovo nu cred că aceasta va fi lăsată să intre în UE, cu drepturi egale, „mai degrabă chiar UE se va destrăma”, deşi sînt convinşi că dacă aceasta se va întîmpla, mult mai devreme decît acolo vor fi acceptate Ucraina sau Moldova.
În opinia Preşedintelui Consiliului Naţional al Serbiei, Rada Traicovic, toată Kosovo s-a transformat într-o enclavă din care populaţia sîrbă de baştină a fost izgonită deja. Cei rămaşi, circa 150 mii de persoane, sînt concentraţi în partea de nord a regiunii şi oraşul Mitroviţa.
Îndoielile în privinţa aderării curînde a Kosovo la UE sînt pe deplin întemeiate, mai ales, pe fundalul presupunerilor serioase că europenii vor inventa, cu timpul, pentru această regiune un statut special, asemănător cu rezervaţiile aborigenilor în SUA. La ce bun UE să deschidă graniţele societăţii criminalizate a întreţinuţilor, dacă capitalul european, dacă va fi necesar, şi aşa va intra în ţară, mai ales că EUSR a pregătit deja legile, inclusiv fiscale, pentru o asemenea invazie. Peste încă cîţiva ani, pămîntul şi producţiile rămase se vor deprecia complet, iar populaţia aptă de muncă, ca să supravieţuiască, va fi gata de orice condiţii propuse de Occident. După exemplul Moldovei, pentru ca UE să aibă suficiente argumente împotriva acceptării Kosovo, la Mitroviţa va fi mereu menţinută tensiunea – „cu un conflict nerezolvat nu acceptăm”.
Indirect, aceste cuvinte le-a confirmat un locuitor în etate din Mitroviţa, care, aflînd de unde sîntem, ne-a povestit expresiv şi amănunţit despre viaţa sîrbilor în Kosovo. El crede că forţele internaţionale nu vor pleca niciodată din regiune – „de ce dacă ele sînt necontrolate, iar salariile lor sînt de cîte 10 mii de euro”. Despre faptul că „pacificatorii” însişi sînt cei care seamănă corupţia în regiune noi am auzit şi de la sîbri, şi de la albanezi. Iar oficial, reprezentantul Comisiei Europene, Renzo Davidi, sub presiunea jurnaliştilor, a recunoscut faptul că din 2,5 mlrd. euro pe care Comisia Europeană i-a alocat restabilirii Kosovo, 70% au fost valorificaţi pentru asistenţa organizatorico-tehnică.
RECUPERABILITATEA PROIECTULUI
Abia de ştiu europenii obişnuiţi ce preţ au de plătit pentru capacitatea lor excesivă de a fi convinşi. În pofida insistenţei noastre în această problemă, nu am reuşit să aflăm prea multe, iar viceprmierul Kosovo, fără să fie jenat de camerele de filmat, în genere a refuzat să enunţe, cel puţin, unele cifre privind investiţiile din exterior. A trebuit să calculăm noi singuri. Dacă adunăm cele menţionate, ies deja 2,8 mlrd. euro. La aceştia putem adăuga şi bugetul anual al EULEX de 200 mil. euro, care se cheltuieşte pentru întreţinerea personalului de 2,5 mii, şi 500 mil. euro de la Comisia Europeană pentru dezvoltarea energeticii şi a infrastructurii, o sumă similară vine în regiune de la diaspora europeană de 200 mii de albanezi.
În afară de Europa, în Kosovo trimit asistenţă financiară Arabia Saudită şi alte ţări ale lumii arabe, iar SUA finanţează prezenţa militară. Nici Belgradul oficial nu uită de conaţionalii săi, transferînd anual în regiunea în care locuiesc sîrbi circa 500 mil. care se cheltuiesc, în principal, pentru majorarea salariilor specialiştilor calificaţi, rămaşi pe teritoriul ostil.
Conform calculelor cele mai modeste, în zece ani, în Kosovo au intrat circa 10 mlrd. euro şi aceasta fără costurile militare. Împărţindu-i la 1,8-2,3 mil. de cetăţeni care locuiesc aici (cifra exactă nu există, pentru că ultimul recensămînt al populaţiei a fost efectuat acum 15 ani), iese că la fiecare locuitor al Kosovo au revenit deja cîte 0,5 mil. euro. De ce atunci 50% din populaţie sînt considerate sărace? Răspunsul este simplu: o parte din bani se întorc, iar cei rămaşi se folosesc pentru crearea infrastructurii, deocamdată, încă puţin eficiente.
Din planurile de perspectivă se ştie că pentru anii 2009-2010, consorţiul din 25 de ţări europene intenţionează să trimită în Kosovo, prin intermediul EUSR, 1,5 mlrd. euro, iar Comisia Europeană va aloca încă 190 mil. euro, din care 25 mil. vor fi cheltuiţi pentru construcţia caselor de justiţie, 20 mil. – în sectorul energetic şi 7 mil. euro – pentru construcţia de poduri.
Din punct de vedere emoţional se simte că populaţia a obosit de confruntare şi este gata de compromis cu foştii săi duşmani. Albanezii pot să-şi permită acest lucru, sprijinindu-se pe tutela din partea SUA, pe europeni şi pe pachetul de cerinţe privind aderarea la UE, ceea ce nu se poate spune despre sîrbi, a căror majoritate a fost izgonită din Kosovo. Ultimii îşi pun toată speranţa în Rusia şi ei pînă şi în pancartele din străzile Mitroviţei de Nord o îndeamnă la acţiuni active. Este interesant că sîrbii au o atitudine opusă faţă de Ucraina. Motivul e că administraţia Mitroviţei o reprezintă forţele pacificatoare ucrainene UNMIK, în frunte cu ex-viceprimarul de Lvov, care, în opinia sîrbilor, „fac tot posibilul ca să-i izgonească din locurile natale”. Şi, într-adevăr, şeful Mitroviţei, Iaroslav Kozak, un om extraordinar, dar dependent, se temea vizibil de vizitarea părţii de nord a oraşului.
Atitudinea faţă de Belarus şi Moldova este neutră din ambele părţi. Priştina speră la recunoaştere oficială, iar sîrbii – la asistenţă politică şi economică.
REPLICARE CU IMPLEMENTARE
Fiind la Kosovo, mă întrebam mereu: este oare posibilă transpunerea experienţei din Kosovo pe teritoriul Moldovei? Concluzia nu este calmantă: mai degrabă da, decît nu. De altfel, această operaţiune o poate efectua oricare dintre părţile interesate în destabilizarea republicii. Transnistria nu are nimic aici, cu ea şi aşa totul e destul de clar. Rusia abia de va dori vreodată să-şi slăbească influenţa asupra acestei regiuni, iar dacă şi va merge la acest pas – pentru un preţ foarte scump: renunţarea Moldovei la integrarea europeană. Iar „binevoitorii” pot zdruncina situaţia din sudul republicii, unde locuiesc compact turci etnici, care au reuşit deja să-şi constituie autonomia - Gagauz Yeri. Este cert că oricîtă libertate ar oferi Chişinăul acestui teritoriu, ea (libertatea) va fi mereu puţină. Nu va ajuta nici asemănarea religiilor – găgăuzii sînt ortodocşi. Primele semne ale intervenţiei din exterior, ca şi primele semne de nemulţumire a autorităţilor de radicaliştii găgăuzi, pot fi văzute chiar azi. Dar atît timp cît Chişinăul respectă neutralitatea în atitudinile faţă de cunoscutele două supraputeri şi promovează o politică loială faţă de regiune, situaţia va rămîne la limita stabilităţii. Studiul experienţei Kosovo de către noul parlament, incontestabil, va ajuta la fortificarea statalităţii moldoveneşti.
Р.S. Albanezii şi sîrbii din Kosovo rămîn prietenoşi faţă de Moldova şi cetăţenii săi, între două ţări există un regim fără vize şi, precum ne-a asigurat conducerea EULEX, cei de acolo nu plănuiesc să-l anuleze, deşi autorităţile moldovene sînt prudente faţă de vizitele cetăţenilor noştri în Kosovo criminogenă. În ansamblu, poziţia Moldovei oficiale a fost enunţată încă în februarie 2008. Laitmotivul ei este: „Atitudinea Moldovei faţă de acest teritoriu va fi determinată exclusiv pe baza luării în considerare a poziţiei statului recunoscut internaţional Republica Serbia, a prevederilor Actului Final de la Helsinki, a Statutului ONU şi a totalităţii principiilor în vigoare ale dreptului internaţional”.
Adauga-ţi comentariu