Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Alegeri fără învingători

Anatol GOLEA | Bucătărie politică

Alegerile pentru Parlamentul Moldovei, care au avut loc pe 5 aprilie curent şi, mai ales, ceea ce s-a întîmplat după alegeri vor rămîne pentru mult timp în memoria locuitorilor ţării şi a comunităţii internaţionale, a cărei atenţie, timp de cîteva zile, rămînea aţintită spre „o mică ţară din centrul Europei”. În ansamblu, nu încape îndoială că evenimentele din 7-8 aprilie vor deveni pagina cea mai neagră din istoria Moldovei independente contemporane, probabil, numai după conflictul armat din Transnistria. Nu e exclus că o comisie de anchetă internaţională va da o apreciere acestor evenimente, precum şi istoricii care vor mai avea de analizat multilateral materialul bogat din aceste zile. Cît priveşte aprecierile „pe urme fierbinţi”, acestea sînt destul de triste.

Ar fi de amintit că tristele evenimente, care au avut loc în sfînta sărbătoare a Bunei-Vestiri, au fost precedate de o campanie electorală înverşunată. E un lucru ştiut de toţi că campaniile electorale prezidenţiale sînt mereu mai tensionate, mai dure şi abundă mai mult în tehnologii murdare,  decît campaniile pentru alegerile în parlament. De acest argument s-au ghidat şi politicienii moldoveni în anul 2000, cînd au instituit forma de guvernare parlamentară: să nu admită o luptă politică dură care dezbină societatea.

După incandescenţa spiritelor însă, campania electorală recentă a întrecut toate aşteptările: au fost puse în aplicare toate tehnologiile credibile şi incredibile, un PR ieftin şi scump, înşelarea şi cumpărarea alegătorilor. Despre promisiuni imposibile nici nu este cazul să amintim: partidele parcă s-au întrecut la licitaţie – care va promite să plătească pensii şi salarii mai mari dacă cîştigă alegerile. Am putea să nu dăm atenţie spoturilor publicitare sofisticate, structurate doar pe negativ şi pe crearea imaginii negative a oponenţilor, precum şi inducerii în eroare intenţionate a electoratului. De asemenea, putem să nu punem în discuţie comportamentul unor instituţii mass-media, pentru că dezinformarea, detaşarea frazelor din context şi minciuna deschisă pentru mulţi jurnalişti au devenit o normă de conduită în campania electorală trecută.

Cu toate acestea, opoziţia a acuzat autorităţile de toate păcatele, a căutat să discrediteze conştient conducerea ţării, folosind pentru aceasta procedee nu întotdeauna permise. Unul dintre liderii de opoziţie, cu mult timp înainte de campania electorală, s-a autoproclamat viitor Preşedinte de ţară, după principiul „nu văd alţii care să merite”.  Ceilalţi, tot cu mult timp înainte de începutul campaniei, au „împărţit portofoliile” aidoma pielii ursului încă viu. Totodată, opoziţioniştii încasau şi unii de la alţii, de parcă uitaseră că chiar dacă aveau parte de cel mai favorabil pentru ei bilanţ al alegerilor, ar fi trebuit să se înţeleagă în privinţa constituirii coaliţiei. Abia pe ultima sută de metri, trei partide de orientare liberală şi-au potolit uşor elanul, căutînd să facă ordine în creierii alegătorilor lor: ele au declarat oficial că vor colabora în noul legislativ.

Autorităţile, la rîndul lor, îşi frecau palmele de satisfacţie că partidele de opoziţie, inclusiv cele mici, fără şanse de accedere în Parlament, fac munca pentru Partidul Comuniştilor: îi critică cu succes nu numai pe oponenţii lor, dar şi pe eventualii însoţitori. Acest lucru a fost încurajat veninos de mass-media controlată de putere, care în toată perioada aceasta a funcţionat în regimul unei maşini propagandistice bine reglate.

Şi toate acestea – cu acordul tacit al autorităţilor, al Comisiei Electorale Centrale, al Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) şi al altor instanţe. În Moldova există toate instituţiile democratice, dar toate au inactivat. CCA, pur formal, a arătat „cartonaşul galben” tuturor posturilor de televiziune laolaltă. Totodată, autoritatea de reglementare a lăsat să se înţeleagă că se va limita cu aceasta: pe cel „roşu” nu-l va arăta nimănui.

Şi după aceasta au venit şi mai multe- chiar pe ultima sută de metri. S-a ajuns pînă acolo încît unele canale de televiziune le-au oferit conştient „preferaţilor” lor mai mult de două minute de publicitate pe zi (lucru interzis categoric de legislaţie), iar postul de televiziune EU TV  în aşa-zisa „zi a tăcerii”, chiar din ajunul alegerilor, timp de cîteva ore a făcut propagandă electorală. În orice ţară civilizată, pentru asemenea încălcări postul respectiv de televiziune ar fi fost sancţionat în modul cel mai dur, iar concurentul electoral cu care simpatiza postul – exclus din buletinul de vot. Numai nu în Moldova. Şi ceea ce s-a întîmplat după alegeri a demonstrat în mod relevant că Republica Moldova nu se numără printre ţările civilizate, iar valorile europene şi democraţia nu sînt decît un paravan pentru reglările de conturi interne.

Procesul de votare ca atare din 5 aprilie a trecut, precum şi era de aşteptat, paşnic şi calm. Opoziţia a început să dea primele semnale de alarmă imediat după închiderea secţiilor de votare, atunci cînd au fost anunţate rezultatele exit-pool-ului. Reprezentanţii majorităţii partidelor au considerat că rezultatele Partidului Comuniştilor (circa 45%) sînt majorate, ca şi rezultatele „sondajului opiniei publice”, realizat anterior (circa 36 %). Dar rezultatele preliminare, anunţate spre dimineaţă, au uluit şi opoziţia, şi pe analişti.

Şi asta pentru că, potrivit tuturor prognozelor şi estimărilor, Partidul Comuniştilor urma să obţină între 30 şi 40 la sută dintre voturi. Pe parcursul numărării, rezultatul comuniştilor a oscilat în jurul cifrei de 50%. Aproape de această cifră rezultatul s-a oprit şi luni, după ce au fost numărate 98% din buletinele de vot. Rezultatul scrutinului era nedefinitiv, bilanţul era clar. Seara, cîteva mii de personae, majoritatea tineri cu vîrste cuprinse între 16 şi 22 de ani, au ieşit în piaţa din centrul Chişinăului.  Unii dintre ei încă nu votaseră, ceilalţi au votat pentru prima dată în viaţă. Şi s-au simţit înşelaţi, înţelegînd că votul lor nu a fost decisiv. Dar au protestat paşnic, i-au ascultat pe liderii partidelor de opoziţie şi pe foştii candidaţi la funcţia de deputat, care erau foarte mulţi în centrul Chişinăului.    Tot aici se plimbau diplomaţi străini, oameni de afaceri, jurnalişti. 

În ziua următoare, tinerii intenţionau să-şi continue acţiunile de protest. A fost constituit chiar comitetul de iniţiativă „Eu sînt anticomunist”, ai cărui membri plănuiau să coordoneze acţiunile de protest. Dar ceea ce s-a întîmplat întrece orice limite. După-amiază, tinerii au început să devasteze edificiile Preşedinţiei şi Parlamentului, acţiunea a ieşit de sub control, comitetul de iniţiativă a fost dizolvat, iar liderii de opoziţie şi-au declinat răspunderea pentru dezordini.

 


Rezultatele dezordinilor sînt regretabile. Doar potrivit unor date oficiale, peste 200 de persoane au solicitat asistenţă medicală, 43 de poliţişti şi aproximativ tot atîţi manifestanţi au fost spitalizaţi, edificiilor le-a fost cauzat un prejudiciu material considerabil. Totodată, lupta politică n-a încetat, opoziţia şi autorităţile au continuat politica acuzaţiilor reciproce, începută încă în campania electorală – numai că într-o tonalitate şi mai dură, folosind termeni ca „pucişti”, „lovitură de stat” şi „provocatori”.

În acelaşi timp, poliţia a demarat represaliile împotriva tinerilor. În cîteva zile, contrar normelor juridice elementare, au fost arestate peste 300 (numărul exact nu se cunoaşte şi este puţin probabil să fie cunoscut vreodată) persoane. Mulţi dintre ei au fost bătuţi, ei toţi  şi colegii lor – intimidaţi. Nu întîmplător, deja duminică, la acţiunile de protest ale opoziţiei tineri nu erau deloc.

În jurul dezordinilor s-au ridicat foarte multe întrebări. Este de neînţeles de ce liderii de opoziţie nu i-au putut stăpîni pe manifestanţii care în ajun erau destul de uşor de condus; de ce poliţia a lăsat autobuzele cu manifestanţi să intre în Chişinău dacă un asemenea acces nu a existat nici pînă, nici după dezordini; cum putea fi admisă arborarea de drapele pe edificiu (explicaţiile şi mărturiile „eroilor”, apărute peste cîteva zile, nu rezistă criticilor); de ce Moldova a acuzat de toate România, dacă iniţial a fost arborat drapelul Uniunii Europene; cum s-a întîmplat că  spaţiile cele mai importante din edificiul Preşedinţiei au rămas neatinse de vandali; de ce pompierii, timp de aproximativ două ore, nu au procedat la stingerea incendiului de la sediul Parlamentului; de unde s-au luat provocatorii şi cine sînt ei (de asemenea, nu încape îndoială că ei au fost acolo). Şi încă multe, multe alte aspecte incerte.

Indiferent de finalul acestei confruntări, este cert că politicienii moldoveni nu vor putea stabili cauzele şi vinovaţii de această situaţie. Fiecare dintre ei are părerea lui, fiecare s-a produs deja în rolul de procuror. Poate cu ajutorul comisiei de anchetă internaţională, dacă aceasta va fi formată, lucrurile vor putea fi limpezite.

Este puţin probabil că enunţarea şi pedepsirea celor vinovaţi va permite stabilizarea situaţiei din Moldova. Obişnuim a spune că, pentru a lămuri ceva, trebuie să găseşti răspunsul la întrebarea:  „În avantajul cui este aceasta?” Este adevărat, dar în cazul de faţă – insuficient. Este clar că şi comuniştii, şi opoziţia vor căuta să tragă foloase din aceasta. De aceasta va căuta să „profite” şi Transnistria (putem să nu mai punem încă mulţi-mulţi ani problema reglementării), Rusia şi Europa.

Dar există şi o întrebare nu mai puţin importantă: „În dezavantajul cui este aceasta?” Şi aici răspunsul pentru mine este şi mai evident: extrem de dezavantajos pentru Republica Moldova. După alegeri şi tot ce a urmat ţara s-a dezbinat şi mai mult, societatea este dezmembrată, politicienii au împărţit oamenii în „ai săi” şi „ai lor”, în roşii şi albi. Şi dacă admitem că tot acest scenariu a devenit cu adevărat creatura minţii bolnave a cuiva, aceşti oameni trebuie să meargă la biserică, să pună lumînări şi să nu se mai apropie de politică.

Pentru că toate evenimentele din aprilie 2009 pot avea consecinţele cele mai nefavorabile pentru imaginea Republicii Moldova, pentru integritatea, suveranitatea şi independenţa ei.

Atunci cînd în alte state postsovietice au avut loc „revoluţii color”, în Moldova se zicea că „mămăliga nu explodează”. Ca să vezi – explodează. Şi această deflagraţie, însoţită de spargerea geamurilor şi aprinderea mobilei poate avea urmările cele mai nefaste. Cineva a vrut cu ajutorul acestei explozii „să stea la cîrma” statului.  Dar s-ar putea să constate că nu are ce conduce.

Istoricii vor avea ce să scrie după bilanţul celor întîmplate în Moldova. Am vrea să sperăm că în manualele de istorie toate aceste evenimente vor avea o apreciere adecvată  - indiferent de angajarea politică a istoricilor înşişi, precum a fost pînă acum. 

Comentarii [7]

Comentariu
  • 24.04.2009 07:54:20 Victor Chirila
    Este un comentariu foarte bun: corect si impartial
  • 12.04.2013 03:25:43
  • 01.03.2014 11:17:09
  • 02.04.2014 05:50:41
  • 28.09.2014 03:25:19
  • 27.01.2017 01:47:29
  • 03.01.2019 06:10:39

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
17
Afişări de site:
774543
Vizitori unici:
5688625

WebArt Pro