Obiectivul acestui scurt articol*  este de a explora unele dintre problemele aurului în perioada tranziţiei fostelor ţări socialiste la economia de piaţa începând cu 1990 şi mai ales rolul acestuia în ultimii ani, în care întreaga omenire a fost bântuită de cele mai neaşteptate crize. Acestea au început cu pandemia declarată în martie 2020 (dar neterminată), criza geopolitică declanşată la 24 februarie 2022 de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei (cu un sfârşit incert, de asemenea), criza energetică şi consecinţele sale dezastruoase asupra nivelului de trai, Brexit (una dintre marile crize de sorginte europeană, cu un impact negativ de peste 4% din PIB-ul Marii Britanii), precum şi cu multe alte crize sanitar-veterinare cu implicaţii majore asupra inflaţiei şi echilibrelor macroeconomice. În mod clar, trăim într-o perioadă deosebit de tulbure!


Tranziţia, începută în 1990 după căderile (uneori violente) de regimuri în diverse ţări socialiste şi dizolvarea fostei Uniuni Sovietice în 1991, a fost o perioadă pe care în mod eronat unii politicieni (vezi şi cazul României şi a primului program de tranziţie al Guvernului Petre Roman) şi-au dorit-o pe durată limitată de 2-3 ani. În realitate, în cele mai multe ţări, aceasta a fost pe durata a 2-3 decenii sau a unei întregi generaţii. În unele ţări procesul de tranziţie la o economie de piaţă încă nu a fost încheiat. În unele din acele ţări care s-au considerat „graduate” (vezi cazul Poloniei, Cehiei, Sloveniei, Ungariei şi altele) sau în cazuri diferite cum ar fi cel al Ucrainei, Bulgariei, Macedoniei de Nord, Albaniei, Republicii Moldova (Moldova în acest articol) etc., situaţia actuală a fost grav afectată de războiul Rusiei în Ucraina şi/sau de interese politice regionale. Cazul acestei din urmă ţări este cu totul aparte şi va necesita o analiza distinctă.

În octombrie 2018, într-un articol publicat de prestigioasa revistă Emerging Europe intitulat „Countries in transition should give more priority to gold” am militat pentru un rol sporit al aurului în cadrul rezervelor internaţionale ale ţărilor în tranziţie, bazat pe rolul de activ de rezervă/de refugiu jucat de aur chiar şi după Acordul Smithsonian din august 1971 când aurul a fost „izgonit din cetatea eternă”, ca să folosim expresia plastică a academicianului Costin C. Kiriţescu. De-a lungul istoriei, aurul a fost în permanenţă un mijloc de păstrare a valorii. Credem că acest rol, deşi diminuat şi de multe ori controversat, va fi jucat în continuare. În aceste condiţii, paradigma pe care trebuie să o soluţioneze băncile centrale din ţările în tranziţie sau chiar emergente este legată de întrebarea: cât aur este suficient şi care sunt costurile comparativ cu avantajele menţinerii acestui activ neproductiv în rezervele internaţionale ale statelor respective?

Foto 1: Aurul - Obiect divin sau instrument monetar „neproductiv”?

 

Sursa: Banca Națională a României (BNR)

În zbuciumata sa istorie, preţul aurului, folosit în diferite forme ca mijloc de plată de circa 3 500 de ani, a fost adesea manipulat în perioada contemporană. Chiar în aceşti ultimi ani, analişti de prestigiu ai pieţelor de capital şi a celor de metale preţioase sunt de părere că preţul aurului a fost manipulat pentru a permite marilor debitori internaţionali (cum ar fi SUA) să se împrumute în continuare la costuri scăzute. Crizele internaţionale de care am amintit au făcut ca acţiunile, bonurile de tezaur şi cash-ul să nu mai ofere garanţii ferme pentru investitori/deţinători şi au a împins cotaţiile aurului la niveluri neobişnuit de mari, aşa după cum rezultă din Graficul 1.

Graficul 1: Prețul aurului în perioada de tranziție (USD/uncie, 1/1/70 -16/02/23, LME)

Sursa: FastMarkets, ICE Benchmark Administration, Thomson Reuters, World Gold Council

Creşterea efectivă a cotaţiilor de la principalele burse de metale preţioase (cum ar fi London Metal Exchange – LME) a ultimilor cinci ani a fost însă şi în beneficiul ţărilor în tranziţie care au avut deţineri rezonabile de aur în structura rezervelor internaţionale (cum a fost şi cazul României) sau care au condus politici monetare declarate public după 2018 de creştere a rezervelor de aur cum a fost cazul Ungariei sau al Serbiei. În condiţiile în care, aşa după cum se ştie, aurul este un activ de rezervă neproductiv se poate pune însă întrebarea, justificată de altfel, cât de mult aur este suficient să fie deţinut de ţările în tranziţie? Datele din Graficul 2 ne vor ajuta să răspundem la această întrebare.

Grafic 2: Ponderea aurului în rezervele totale (%) la 30 septembrie 2022

Sursa: Întocmit pe baza datelor Băncilor Centrale, FMI-IFS, Banca Mondială și World Gold Council

Din aceste date se observă o largă paletă de cazuri, începând cu Kazahstan şi Uzbekistan care au deţineri de peste 50-60% din rezervele totale până la cazurile unor ţări cum ar fi Croaţia (ţară admisă de la 1 ianuarie 2023 în Zona Euro), Azerbaidjan, Armenia, Moldova etc. în care deţinerile de aur sunt foarte modeste sau din punct de vedere monetar aproape inexistente.

Pe baza datelor statistice publicate de World Gold Council, băncile centrale şi organismele financiare internaţionale (FMI şi Banca Mondială) se poate calcula o medie simplă a ponderilor deţinerilor de aur în totalul rezervelor internaţionale. La finale lunii septembrie 2022, această pondere calculată pe un eşantion de 123 de ţări (inclusiv SUA) a fost de 12,21%. Cazul SUA este însă unul atipic şi ca atare credem că denaturează media eşantionului. Dacă se calculează aceeaşi medie fără a se include SUA în eşantion, media a fost numai de 9,50%, nivel pe care îl considerăm mai ilustrativ pentru cele 122 de ţări luate în calcul. Mai expresiv este însă cazul ţărilor în tranziţie unde media unui eşantion de 27 de ţări (inclusiv Federaţia Rusă) a fost, la aceeaşi dată, de numai 6,92%. Dar şi în acest caz prezenţa Federaţiei Ruse, într-adevăr mare producătoare şi deţinătoare de aur (alături de China, Australia şi Africa de Sud), care istoric a avut probleme majore cu aurul altor ţări (vezi cazul celor 93,4 tone de aur şi monede de aur ale României, transportate la Moscova în 1916-1917 spre păstrare, dar care nu au mai fost returnate), în calculul mediei, de asemenea, distorsionează realitatea comună celor mai multor ţări în tranziţie. Excluderea Federaţiei Ruse din eşantion conduce la o medie de 4,80%, nivel pe care l-am considera mai reprezentativ şi aproape de optim.

Grafic 3: Aur/rezerve totale (%) 2008 - sept 2022

Sursa: Calculat pe baza datelor World Gold Council

Din perspectiva datelor din Graficele 2-3 se poate desprinde uşor concluzia că România are o politică adecvată în ceea ce priveşte nivelul rezervelor sale de aur (11,5% din totalul rezervelor internaţionale**, respectiv 103,6 tone aur sau 3,33 mil. uncii aur fin cu o valoare de €5,9 mld. la 31 ianuarie 2023), deţinute în ţară sau depozitate în străinătate (din care 60 de tone la Banca Angliei). Aceste rezerve, mai ales cele din străinătate, au o influenţă pozitivă majoră în determinarea bonităţii de ţară, pe baza căreia România, ca şi alte state, se împrumută de pe pieţele internaţionale. În cazul României, acest aspect este poate chiar mai important decât în cazul altor state întrucât nivelul de îndatorare externă a trecut deja de 50% din PIB. La o datorie externă de €142,7 mld. (la sfârşitul anului 2022), România are nevoie de garanţii, independent cuantificate, că va putea să achite plăţile scadente ale datoriei sale externe. Din acest punct de vedere, aurul românesc joacă rolul de pilon de bază în arhitectura ratingului de ţară. Mai mult, contextul deosebit de tulbure de la graniţa de nord-est a României este încă un argument în ceea ce priveşte nivelul şi locurile de depozitare ale rezervei de aur. Lecţia aurului românesc trimis la Moscova acum mai bine de 100 de ani şi nerestituit nu trebuie uitată.

Cazul Moldovei este foarte diferit faţă de cel al României, din câteva puncte de vedere. Tânărul stat şi-a declarat independenţa pe 27 august 1991, în urma dizolvării fostei Uniuni Sovietice. Din punct de vedere monetar, momentul istoric a fost cel din 29 noiembrie 1993, când a fost pus în circulaţie leul moldovenesc cu ajutorul Fondului Monetar Internaţional (FMI). În acei ani, Moldova nu avea niciun fel de datorie externă, dar în acelaşi timp trebuie spus că nu avea nici deţineri de rezerve internaţionale şi/sau de aur. Se ştie că în procesul de dizolvare al fostei Uniuni Sovietice, Moldova a optat pentru varianta: „nici o parte din datoria externă, nici o parte din activele internaţionale”, ceea ce explică, din punct de vedere istoric, lipsa deţinerilor de aur. Punctul de pornire în tranziţie „fără datorie externă” a fost un factor pozitiv major, dar lipsa oricăror deţineri de aur a bântuit moneda până în zile noastre. Deţinerile de aur ale acestei ţări au început să fie consolidate treptat, dar nivelul actual este încă redus ($4,5 mil. la 10 februarie 2023, după datele Băncii Naţionale a Moldovei (BNM)) faţă de alte state cu potenţial economic similar celui al Moldovei.

Avantajul extraordinar al începerii tranziţiei fără datorie externă a fost însă pierdut repede în anii de trecere la economia de piaţă. În prezent, datoria externă acumulată în cele peste trei decenii de tranziţie a ajuns la un nivel ridicat ($8,9 mld. la 30 septembrie 2022, ceea ce reprezintă 62,1% din PIB, conform BNM), iar contextul geopolitic actual nu mai este ca cel care a prevalat imediat după declararea independenţei. Mai mult, ca oricare din ţările din regiune, Moldova a suferit un puternic impact economic, financiar şi umanitar în urma războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei acum un an de zile (24 februarie 2022). În plus, Moldova trebuie să îşi asigure resursele energetice din surse alternative, altele decât cele tradiţionale. În toate aceste eforturi făcute, Moldova a fost sprijinită pe deplin şi constant de Uniunea Europeană (în prezent ţara are statul de candidat din anul 2022), de organismele financiare internaţionale (în special de FMI, Banca Mondială, BERD, BEI şi altele), precum şi de comunitatea europeană şi internaţională (în special SUA). Din 16 februarie 2023, Moldova are un nou Guvern, cu un nou Program care va solicita eforturi deosebite şi suport internaţional continuu, constant şi consistent, într-un context geopolitic extrem de dificil.

Și în articolul din 2018, precum şi prin acest articol, am militat pentru ideea că ţările în tranziţie trebuie să-şi consolideze rezervele de aur. În afara impactului monetar ca atare, prezenţa aurului în rezervele internaţionale ale unei ţări are un puternic impact psihologic. Acest fapt este şi mai valabil în condiţiile actuale în care navigăm prin „ape tulburi”.■

 _________________________________________________________________________________

Alexandru M. TĂNASE, PhD, este un Autor Independent şi fost Associate Director, Senior Banker la BERD şi fost IMF Advisor.

Mihai RĂDOI este Director al unui Fond de Investiţii specializat în Europa de Est şi fost Director Executiv al Anglo-Romanian Bank, Londra şi al BFR Bank, Paris.

Acestea reprezintă părerile personale ale autorilor. Analizele şi părerile exprimate nu sunt cele ale BERD şi/sau FMI şi/sau într-adevăr ale oricăror altor instituţii citate. Analiza şi datele sunt bazate pe informaţii existente la sfârşitul lunii februarie 2023.

 _________________________________________________________________________________

* O versiune mai scurtă a acestui articol în limba română, semnat de aceiaşi autori, a fost publicată în Ziarul Financiar, România pe 13 februarie 2023.

** Tehnic vorbind, creşterea ponderii aurului în rezervele internaţionale ale României se datorează în mare măsură creşterii preţului aurului pe pieţele externe. Cantitatea fizică de aur deţinută a rămas relativ constantă.