După o carieră de câteva decenii în domeniul administrativ, Valeriu Muravschi, economist de profesie, a revenit în satul de baştină, Sirota, raionul Orhei, pentru a face agricultură. Afacerea de familie pe care o gestionează dispune de o livadă de mere, prune şi vişini cu o suprafaţă totală de 140 ha, dintre care 40 ha sunt dotate cu  sistem de irigare. Îl dor problemele satului moldovenesc, unde, după un sfert de secol de independenţă, devine tot mai greu să angajezi pe cineva la lucru. „Peste câţiva ani, în sate aproape nu va exista forţă de muncă necalificată, nemaivorbind de cea calificată”, spune cu tristeţe Valeriu Muravschi.

Discută despre problemele din agricultură cu durere în suflet, pentru că „pământul este cea mai mare bogăţie a Republicii Moldova, pe care, din păcate, nu ştim s-o preţuim”. În cadrul unui interviu acordat revistei Profit, Valeriu Muravschi vorbeşte despre afacerea pe care o are în agricultură, despre problemele sectorului, dar şi despre perspectivele pe care le vede în acest domeniu.

Profit: Dle Muravschi, toamna se număra bobocii, iar fermierii fac totalurile. Cum a fost anul agricol 2016 pentru afacerea Dvs.?

V.M.: Agricultura este un domeniu în care îţi faci planuri grandioase la început de an, multe dintre care, din păcate, la sfârşit de an nu se materializează, explicaţii fiind mai multe. În ultimii ani, condiţiile climaterice nu au fost prea favorabile agriculturii. De exemplu, anul 2015 a fost unul din cei mai secetoşi. La începutul anului 2016 au fost destul de multe precipitaţii, dar a urmat apoi o perioadă secetoasă, care nu a permis de a menţine echilibrul necesar care să asigure o roadă bogată. Mai mult, ploile din lunile mai şi iunie au coincis cu perioada de înflorire a plantaţiilor anuale de mere, prune, vişine şi cireşe, fapt care a afectat procesul de polenizare şi, respectiv, calitatea şi cantitatea roadei recoltate.

În general, la acest capitol, dacă cu 40-50 de ani în urmă din 5 ani agricoli în medie unul era secetos, atunci în ultimul deceniu, 2 din 4 ani sunt secetoşi cu temperaturi de vară peste media multianuală. Desigur se resimte şi „intervenţia omului” prin lipsa responsabilităţii şi a utilizării iraţionale a tehnologiilor.

De asemenea, condiţiile climaterice neprielnice, în special perioada ploioasă, au necesitat folosirea suplimentară a preparatelor de protecţie. În cazul nostru, costurile acestora au fost în 2016 de 1,5 ori mai mari decât anul trecut. Există obiecţii şi la calitate. Din păcate, statul nu asigură un control riguros la importul preparatelor chimice, lucru care afectează atât costurile, cât şi cantitatea şi calitatea producţiei. De exemplu, în comparaţie cu anul trecut a scăzut calitatea merelor, prin urmare, acestea nu pot fi păstrate pentru a fi ulterior exportate, ci folosite doar la producerea sucului concentrat. Dacă anul trecut un kilogram de mere pentru suc era comercializat cu 3 lei, atunci în acest an preţul este de 1,4 lei, în condiţiile în care preţul de cost este de 2,5 lei/kg. Respectiv, mulţi producători activează în pierdere.

În plus, nu este suficient să cultivi un produs calitativ. O altă mare problemă ţine de păstrarea, sortarea şi ambalarea fructelor pentru comercializare în extrasezon, când preţurile sunt mai mari şi permit producătorilor să-şi recupereze investiţiile. Însă lipsa capacităţilor de păstrare moderne suficiente nu permite acest lucru. Agricultura este o afacere extrem de complicată, cu caracter sezonier, riscuri şi instabilitate de preţuri pe piaţă. Este nevoie de investiţii serioase şi nu te poţi descurca fără a apela la credite bancare. În acelaşi timp, resursele creditare sunt pentru businessul agricol foarte scumpe, iar în ultimii ani, în legătură cu debandada din sistemul bancar, costul acestora a crescut şi mai mult. Au sporit şi riscurile, iar băncile nu mai creditează la fel ca înainte. Prin urmare, astăzi, fermierii nu dispun de mijloace circulante libere ca să investească şi să asigure un proces tehnologic conform cerinţelor, fapt ce se reflectă în calitate, cantitate şi preţul de cost.

Pornind de la toate aceste premise, nu pot afirma că anul agricol 2016 a fost unul bun pentru afacerea noastră. Am reuşit să recoltăm în jur de 800 tone de mere faţă de 1400-1500 tone în anii precedenţi.

Profit: Trebuie în acelaşi timp să recunoaştem că în ultimii ani au fost făcute anumite investiţii în agricultură, cel puţin prin intermediul Fondului de subvenţionare, fapt care a permis demararea procesului de modernizare a sectorului.

V.M.: Într-adevăr, în ultimii 4-5 ani prin regulamentele de subvenţionare a producţiei agricole s-a încercat direcţionarea resurselor în stimularea noilor tehnologii, crearea infrastructurii post-recoltare – frigidere, camere de ambalare, linii de sortare. Totuşi, tot ce s-a făcut este insuficient pentru o schimbare serioasă în sectorul agricol. Este nevoie de mult mai multe linii de sortare şi frigidere. Nu putem spera la performanţe în agricultură în lipsa acestora, precum şi a forţei de muncă relativ calificate. Astăzi nu mai găseşti în sate agronomi, mecanizatori sau ingineri.

În acest context, este „inexplicabilă” tergiversarea şi „bâlbâiala” guvernanţilor în accesarea „creditului polonez” de 100 mil. euro, a creditului de la Banca Europeană de Investiţii pentru proiectul „Livada Moldovei”, în valoare de 120 mil. euro etc. De fapt, explicaţii există: lipsa profesionalismului şi a responsabilităţii, cât şi lupta guvernanţilor pentru controlul asupra acestor fluxuri de bani şi obţinerea aşa-numitelor „otcaturi”.

Profit: Totuşi, de unde se trag problemele agriculturii noastre?

V.M.: În general, agricultura moldovenească are probleme încă din anii ’90, când s-a mers pe o cale greşită în reforma sectorului agricol. Până în 1990 exista un anumit potenţial în domeniu, deşi era evident că sectorul necesita un amplu proces de modernizare şi retehnologizare. Din păcate, privatizarea în sectorul agricol a urmat o cale social-populistă – repartizarea egală a pământului şi a bunurilor infrastructurii ţăranilor. Desigur, procesul de privatizare era inevitabil, însă el trebuia condiţionat cu cooperarea şi asocierea agricultorilor. Acest lucru nu s-a făcut, iar de acolo au început toate problemele. Privatizarea în agricultură a reprezentat un proces haotic şi de tip bolşevic – „la toţi câte puţin”, fără retrocedare şi fără a lua în considerare istoria şi tradiţiile satelor, motiv pentru care am pierdut ani de zile în procesul de dezvoltare. Dar cel mai grav este că am pierdut oameni, care dacă ar fi fost susţinuţi de către stat în procesul de reformare a agriculturii, nu ar fi plecat în masă peste hotare.

La fel s-a întâmplat în industrie şi în alte ramuri. Proprietatea de stat a fost împărţită între cetăţeni prin intermediul „bonurilor”. Au fost repartizate bonuri pe acţiuni, făra a conştientiza faptul că la acea etapă majoritatea populaţiei pur şi simplu nu era pregătită să administreze proprietatea într-un mod sau altul. Dar în orice societate şi la fiecare etapă, există, cum se spune la Bucureşti, „băieţi şmecheri” care se orientează rapid şi profită de situaţie. În rezultat, am pierdut potenţialul economic pe care l-am avut şi de care nu am ştiut să beneficiem. Consecinţele au fost dezastruoase, a apărut o diferenţiere catastrofală în rândul populaţiei - majoritatea a rămas pauperizată, iar o mică parte a pus mâna pe proprietăţile statului. Au apărut oligarhi care au preluat puterea economică, apoi politică, iar într-un final au corupt instituţiile de bază şi au capturat statul.

Anume acele evoluţii au stat la baza dezvoltării oligarhiei, care iniţial şi-a rezolvat problemele în economie, iar ulterior s-a infiltrat şi în politică, deţinând control nu doar asupra sistemului financiar-bancar al ţării, dar şi asupra tuturor instituţiilor statului, inclusiv asupra celor de drept.

Profit: În opinia Dvs., care rămâne a fi problema cea mai importantă a agriculturii noastre?

V.M.: Lipsa investiţiilor, cât şi mentalitatea „individualistă” în detrimentul asocierii şi cooperării. Încă prin 2010, fostul Comisar European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, actualul Prim-Ministru al României, Dacian Cioloş, recomanda şi insista pe includerea agriculturii şi dezvoltării rurale în calitate de prioritate în Strategia Naţională de Dezvoltare. Din păcate, guvernanţii noştri au fost preocupaţi de controlul fluxurilor de bani din interior şi exterior, ceea ce a dus la un conflict între Ministerul Economiei şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. În rezultat, am ratat un suport financiar din partea UE de cel puţin 15-20 mil. euro pe an. Aceşti bani ar fi fost suficienţi pentru a construi suplimentar 100 mii tone de capacităţi de păstrare moderne, a procura vreo 40-50 de linii performante de sortare şi ambalare, care costă în jur de 150-200 mii euro fiecare, cheltuieli pe care prea puţini fermieri şi le pot permite.

În acest context, vreau să accentuez că în condiţiile în care nu dispui de toată infrastructura necesară de păstrare, ambalare şi sortare, problemele mari sunt inevitabile la comercializarea producţiei. De unii singuri, agricultorii nu au posibilitatea să procure asemenea linii de sortare. Investiţia poate fi recuperată timp de 4-5 ani, doar cu condiţia ca să sortezi în jur de 4-5 mii de tone de mere anual. Agricultorii mici însă nu au asemenea volume. Respectiv, unica soluţie este asocierea şi cooperarea fermierilor pentru achiziţionarea liniilor de sortare şi a camerelor frigorifice. Aceste probleme pot fi rezolvate doar împreună.
Aici însă apare un alt aspect – în mentalitatea fermierilor predomină individualismul, adică fiecare îşi doreşte să aibă tractorul şi combina sa. Este un cerc vicios din care ne va fi foarte greu să ieşim, dar nu şi imposibil.

Profit: Cum decurge procesul de realizare a roadei în anul curent, în comparaţie cu 2015?

V.M.: Deocamdată, cel puţin în cazul nostru, procesul este unul complicat. Comparativ cu anul trecut, cererea este mult mai mică, agricultorii având permanent deficit de resurse financiare, pornind de la caracterul sezonier al sectorului agricol. Investeşti în primăvară şi vară, dar aştepţi vânzări şi intrări de capital în toamnă. Am spus deja că în Moldova creditarea în sistemul bancar este foarte complicată, în special în acest an. De aici, în lanţ apar toate celelalte probleme – întârzieri la achitarea impozitelor şi salariilor, la procurarea motorinei, îngrăşămintelor, care duc la costuri suplimentare. De asemenea, procesul de realizare a roadei este influenţat negativ de monopolizarea exporturilor de către firme afiliate partidelor politice.

Profit: În contextul liberalizării comerţului cu UE, aţi încercat să cuceriţi şi consumatorul european?

V.M.: Producerea este o parte a businessului, iar comercializarea este cealaltă parte, care necesită alte cunoştinţe. Din acest punct de vedere, noi am încredinţat procesul de comercializare unor companii cu experienţă şi relaţii, care cunosc toate problemele pe care le presupune exportul. Fructele pe care le cultivăm pleacă în Rusia, pentru că cerinţele pe piaţa UE sunt mult mai dure, deşi şi cumpărătorul de pe piaţa din est devine din ce în ce mai exigent.

Pentru a exporta pe piaţa UE este necesară infrastructură post-recoltare modernă, care poate fi achiziţionată prin cooperarea şi asocierea fermierilor. Consider că statul, dacă mai poate fi numit stat şi dacă înţelege corect aceste lucruri, ar trebui să stimuleze procesul de cooperare în agricultură. Fiecare în parte nu poate să exporte nici măcar în România. Eforturile care se depun la moment sunt prea lente şi insuficiente. Se pare că Ministerul Agriculturii şi instituţiile sale nu conştientizează pe deplin faptul că trebuie să facă politică economică, să stimuleze asocierea, cooperarea şi şcolarizarea fermierilor care îşi propun să exporte în UE şi nu doar.

Profit: Ce înseamnă astăzi să faci afaceri în agricultură în Republica Moldova?

V.M.: Cu regret, este foarte complicat să faci afaceri în ţara noastră şi în primul rând în agricultură. Afacerile în Moldova înseamnă nervi, bătăi de cap şi multă birocraţie, corupţie, iar cauzele acestei situaţii sunt multiple. În primul rând, este vorba de lipsa instruirii suficiente – cei care doresc să lanseze afaceri nu au suficiente cunoştinţe în domeniu, iar misiunea statului de a-i sprijini, şcolariza şi încuraja prin diverse mijloace, inclusiv fiscale, este una formală.

De asemenea, avem un aparat birocratic care întotdeauna are tendinţa de a menţine totul sub control, de a dirija şi de a se implica în afaceri. De aici apare şi fenomenul corupţiei. Mai mult, în mentalitatea funcţionarilor noştri persistă practica păguboasă de a-i destitui pe toţi, atunci când ajung la guvernare şi de a-şi aduce oamenii săi, fără a se gândi la efectul administrării treburilor în stat. A fi un funcţionar public înseamnă să-ţi asumi o mare responsabilitate, să ai experienţă şi cunoştinţe pentru a putea administra eficient problemele statului. Însă în momentul în care funcţionarii se schimbă practic în fiecare an, este imposibil să contezi pe rezultate pozitive.

Dar cel mai grav este că prin instituţiile şi funcţionarii săi, continuă să persiste atitudinea răuvoitoare a statului faţă de oamenii ingenioşi şi cu iniţiativă. În loc să-i susţină pentru faptul că îşi asumă riscuri şi investesc, dimpotrivă, li se pun piedici, iar de aici şi nivelul sporit de descurajare al oamenilor de afaceri. Nu mai vorbesc de invidia bolnăvicioasă unii faţă de alţii.

Climatul investiţional în Republica Moldova este unul foarte prost, deşi se vorbeşte mult, nu se face mai nimic. Nu mai vorbim de faptul că în majoritatea sectoarelor s-au format grupuri de companii care, direct sau indirect, au anumite legături cu reprezentanţii guvernării şi deţin monopolul. Prin urmare, atunci când un tânăr iniţiază o afacere, acesta din start are prea puţine şanse de a lupta cu ei. Iată marea noastră problemă – atitudinea faţă de oamenii care încearcă să facă ceva. În mare parte problemele noastre sunt generate de clasa politică, în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău caz - dezastruoasă, care împiedică dezvoltarea unui trend economic relativ normal.

Profit: Spuneaţi anterior că problema creditării este una serioasă. Potrivit unor fermieri care au dorit să-şi păstreze anonimatul, pentru a obţine subvenţii, acces la anumite credite este necesar ca fermierii să întoarcă înapoi până la 20% din suma primită. Aţi auzit/întâlnit asemenea cazuri?

V.M.: Îmi este greu să mă pronunţ pozitiv sau negativ la acest subiect. Pot afirma cu toată responsabilitatea că din anul 2000, de când avem micul nostru business în domeniul agriculturii, nu ne-am confruntat masiv cu asemenea situaţii. Evident, am apelat permanent la credite, subvenţii, pentru că altfel nu te poţi dezvolta.

Profit: Rămâne agricultura a fi o afacere profitabilă pentru Moldova?

V.M.: În principiu, poate fi o afacere profitabilă în condiţiile în care atitudinea statului faţă de agricultură va fi una corespunzătoare, prin politicile sale şi prin mecanismele de subvenţionare şi impozitare. Consider că impozitul pe venit trebuie să fie unul diferenţiat. Asfel, în raioane acesta ar trebui să fie de două ori mai mic decât la Chişinău, unde fluxurile şi veniturile sunt mai mari şi unde există toată infrastructura şi condiţiile necesare. În sate, în general, impozitul respectiv ar putea fi unul simbolic pe parcursul a 3-5 ani. În acest mod, capitalul din Chişinău ar fi stimulat să plece în teritoriu. Este un mecanism viabil, folosit în alte state şi care poate fi preluat şi la noi. Cum altfel putem stimula dezvoltarea economică?

Profit: Care este opinia Dvs. faţă de propunerea de a permite nerezidenţilor să achiziţioneze pământ în Moldova?

V.M.: În general, iniţiativa în cauză este una din posibilităţile reale de atragere a investiţiilor străine în ţara noastră. În principiu, susţin această propunere, dar cu condiţia stabilirii unor reguli foarte clare care nu ar permite să se facă speculaţii pe seama pământului. Statul trebuie să spună clar – ai procurat pământ, fii bun şi ai grijă de el. Astfel, dacă în primul an terenul agricol nu a fost prelucrat eficient, atunci proprietarul este obligat să achite un anumit impozit, a cărui valoare devine tot mai mare cu fiecare an, iar în cele din urmă se ajunge până la confiscare. Sunt mecanisme cunoscute care ar stimula şi susţine consolidarea terenurilor şi atragerea investiţiilor în agricultură, cooperarea şi asocierea fermierilor.■