Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Iulia Murea - femeiaagricultor

Tatiana MATEI | Oameni & Succese

Deşi se consideră că agricultura este un domeniu destinat bărbaţilor, în ultimii ani tot mai multe femei încearcă să spargă acest stereotip, lansând afaceri de succes în domeniul agricol. Este şi cazul Iuliei Murea, fondatoarea întreprinderii specializate în producerea strugurilor de masă „Constimax” SRL din comuna Budeşti, Chişinău, care cu şase ani în urmă a ales să schimbe munca de birou pe cea de femeie-agricultor.

La începutul anului 2007, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova a lansat un proiect prin care îşi propunea să atragă cât mai mulţi oameni în sectorul agricol şi anume - în domeniul producerii strugurilor de masă. Iulia Murea a decis atunci că anume acesta este domeniul în care îşi va putea demonstra plenar calităţile de organizator. Pentru că agricultura, în general, şi, producerea strugurilor de masă, în particular, sunt afaceri riscante, a început să se iniţieze în tainele afacerii studiind pentru început piaţa. Ulterior, a participat la câteva seminare de informare organizate de diferite structuri internaţionale, a vizitat mai multe întreprinderi din străinătate specializate în producerea strugurilor de masă şi a studiat literatura de specialitate. Astfel, la sfârşitul anului 2007 a riscat şi a luat un credit în valoare de $100 mii de la o bancă din Chişinău şi a arendat 20 ha de pământ de la ţăranii din Budeşti pe care a plantat soiuri de viţă de vie cu struguri de masă.

Iulia MUREA: Dacă cu 20 de ani în urmă cineva mi-ar fi spus că voi deveni agricultor, aş fi spus că glumeşte. Acum însă mă mândresc cu activitatea pe care o desfăşor, deoarece pe lângă faptul că este "dulce", îmi oferă satisfacţia că pot face ceva în ţara mea. Înainte de lansarea acestei afaceri, familia mea s-a aflat la un moment de cotitură, în care trebuia să decidem: ori plecăm peste hotare, ori riscăm şi întemeiem o afacere. Când am văzut pentru prima dată terenurile arendate, pline de ciulini până la brâu, nu am crezut că voi reuşi să cresc aici o vie de toată frumuseţea. Dar am riscat, am depus mult efort şi la moment nu regret alegerea făcută. Acum, în via de la Budeşti, situată pe un loc pitoresc, lângă un iaz cu peşte, mă simt cel mai bine şi pot afirma cu încredere că în Moldova şi femeile pot face afaceri în agricultură.

La patru ani de la plantarea viei, proprietarii au recoltat prima roadă. De doi ani deja, familia Iuliei Murea comercializează struguri atât pe piaţa internă, cât şi în Rusia, Ucraina şi Belarus. De pe cele 20 de hectare se recoltează anual aproximativ 200 tone de struguri. Investiţia minimă pentru plantarea unui hectar de vie până la intrarea acestuia pe rod se ridică la 160 mii lei. În plus, sume importante de bani au fost investite în construcţia unui drum de acces, a unui apeduct şi sistemului de iluminat pe plantaţiile de vie.

Dacă via este îngrijită corespunzător, atunci poţi avea un profit de câteva ori mai mare, susţine proprietara afacerii, care adaugă că fără sisteme de irigare, protecţie antigrindină şi angajaţi şcolarizaţi, dornici de muncă, nu poate fi obţinut succes în acest domeniu.

Iulia Murea susţine că Moldova, deşi este o ţară agricolă, nu oferă toate condiţiile pentru practicarea unei agriculturi performante. În special, femeia de afaceri s-a referit la mentalitatea învechită a funcţionarilor, dar şi a multor fermieri, declarând că Ministerul Agriculturii ar trebui să acorde mai mult ajutor şi informaţie necesară agricultorilor începători.

Urmând exemplul viticultorilor din străinătate, Iulia Murea a iniţiat deja discuţii cu mai multe reţele de supermarketuri din Rusia, dar şi alte ţări, în vederea livrării strugurilor, iar pentru a-şi putea onora angajamentele intenţionează să achiziţioneze un frigorifer modern cu cameră de răcire forţată, pentru a putea păstra producţia şi a transporta strugurii la distanţe mari. La moment, firma din Budeşti tatonează piaţa ţărilor baltice şi cooperează cu alţi producători din localitate în vederea înregistrării unei asociaţii de producători regionali.

Iulia Murea consideră că de plantaţiile de vii, mai ales de cele cu soiuri de masă, nu poţi avea grijă din birou. Trebuie să fii în câmp zilnic, pentru că doar aşa agricultura performantă din Moldova poate deveni profitabilă.

Datorită procesului mecanizat de efectuare a lucrărilor cele 20 hectare de vii sunt îngrijite de doar 10 angajaţi care, potrivit Iuliei Murea, au salarii destul de bune. Numărul angajaţilor poate ajunge la 20 în sezonul de recoltare.

Judecând după experienţa Iuliei Murea, este evident că pentru a reuşi să facă afaceri în agricultură, atât femeile cât şi bărbaţii, nu trebuie să aibă doar bani şi idei, ci şi dorinţă de muncă, plăcere, spirit de echipă şi convingerea că ceea ce fac este apreciat şi de folos ţării în care s-au născut şi pe care vor s-o vadă prosperă.■

 

Comentarii [9]

Comentariu
  • 27.04.2013 01:42:57
  • 23.12.2013 02:34:34 Barbos
    A-m si eu o plantație de viță de vie 70 de ari, cu sorturi vostorg, prezentabil și lora. Aș vrea să mă asociaz cu cineva pentru realizaria roadei.
  • 20.11.2014 01:05:28
  • 05.01.2015 03:33:56
  • 19.02.2015 04:07:50 Lilia
    Vreau sa stiu cit da la ha strugurii de masa sortul Lora, Arcadia, peste tot este informatie cit atirna un strugur , dar cit da un butuc nui spus nicaiere. Va rog , spunetimi , caci vreau sa infiintez o plantatie cu acete sorturi. Multumesc.
  • 07.08.2015 03:15:00
  • 04.04.2017 05:55:03
  • 27.10.2017 12:05:44
  • 17.12.2018 10:14:20 Narea Lilia
    Doamna Iulia, sunteti bravo ! As dori sa fiu si eu asa plina de puteri si sa cred in fortile proprii, dar nu mi se primeste......am plantat o suprafata de vie sortul Lora cu Arcadia (doua rinduri de lora si doua de arcadia) si anul ista a fost al patrulea an, da roada foarte rea, ma ghindesc ca daca si la anu tot asa am sa o scot, ca parca e o groapa de mincat bani.....de unde procur preparate de stropit ma invata cum sa stropesc corect, da eu vad ca undeva gresesc.....ca roada nui.....puteti sa ma ajutati cu ceva.....ceva pe pasi o tehnologie de ingrijire atit manual chit si cu ce preparate , chimicate, ingrasaminte, si in ce perioade, s.a).......multumesc

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
18
Afişări de site:
2507670
Vizitori unici:
5317729

WebArt Pro