Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Casa noastră cea de toate zilele

Opinie | Ion STURZA, ex-prim-ministru

Dacă se poate vorbi de tragedii umane în afaceri, aceasta se referă, în primul rînd, la afacerile imobiliare. În realitate, puţini se uită la imobile ca la afaceri şi, în consecinţă, pierd.

De regulă, în acest domeniu predomină două abordări – ambele nocive. Prima – speculativă. În perioada de creştere, euforie, mulţi devin frenetici în dorinţa de a cumpăra şi revinde terenuri, case, birouri. Al doilea tip – tipul statutar. Dorim neapărat să avem o casă mare, fastuoasă, iar la scara să stea, cel puţin, un Mercedes. Ambele abordări sînt periculoase, daca nu şi inocente. Piaţa imobiliară este cea mai expusă ciclurilor. Scăderile vin inevitabil şi sînt mai profunde decît creşterile ca amplitudine. Aşa este de cînd lumea. Numai că fiinţa umană de fiecare dată încearcă marea cu …

Funcţionează doar dacă eşti la începutul ciclului de creştere, ciclu care durează, cel mult, 5-7 ani. Dacă intri la mijloc sau în partea a doua, la sigur pierzi banii.

Ultimul ciclu imobiliar în regiunea noastră a început în 2002 şi a durat pînă la mijlocul anului 2008. Preţurile au crescut vertiginos de 3-5 ori (!) fără nici o justificare economică. Însă căderea a fost mult mai rapidă şi extrem de dureroasă. Daca este să excludem fanteziile unor vînzători, terenurile se tranzacţionează, astăzi, la nivelul de 20% faţă de anul 2008, metrul pătrat construit – la 50%. Aici încep tragediile umane. Majoritatea investiţiilor au fost făcute din bani împrumutaţi, iar drept garanţie au fost utilizate casele proprii de locuit, alte afaceri etc.

Totul s-a transformat în praf. Zilnic mă întîlnesc cu pătimiţii. Un exemplu: antreprenorii din domeniul X au investit într-un teren din centrul Bucureştiului toţi banii cîştigaţi, $6 mil., plus un împrumut de $2 mil. de la bancă. A venit criza, iar proiectul nu s-a mai realizat. Ar fi vrut să vîndă terenul cu $2 mil. şi să achite creditul. Nu se vinde însă, iar banca le-a sechestrat alte averi şi bunuri.

Şi mai grav este cu casele proprii de locuit. Cultura şi mentalitatea noastră presupun că fiecare trebuie să aibă o locuinţă în proprietate. Aşa este mai sigur. Numai că locuinţa, pentru unii, nu este doar un loc de trai, dar şi un simbol al statutului social. Cu cît este mai mare, cu atît mai mult este satisfăcut egoul personal. Problema este că investiţia într-o casă proprie este cea mai proastă investiţie. De fapt, este o imobilizare de fonduri mai puţin dureroasă atunci cînd piaţa creşte şi dezastruoasă cînd scade. Construind, ne gîndim că este pe veci, pentru noi, copiii noştri, nepoţi. Greşit. De la faza de proiectare trebuie să ne preocupe cît va costa imobilul peste 1, 5, 10 ani. În Chişinău sînt sute de case la construcţia cărora au fost cheltuiţi de la 1 milion pîna la $20 mil. Valoarea lor a scăzut, după darea în exploatare, cel puţin, la jumătate. Vorbeam, recent, cu un astfel de proprietar. Plin de datorii, afacerile merg prost, în schimb are o casă în care a investit $5 mil. Rezultatul – nu are bani să plătească gazul şi locuieşte într-o anexă. Dacă se gîndea la casă ca la investiţie, atunci o facea la Paris, Viena şi avea o creştere a valorii relativ mică de 5-7% pe an, într-o piaţă extrem de lichidă. Omul a vrut sa fie “în rînd cu lumea” la Chişinău.

Dacă este să revenim la nişte reguli generale, atunci costul terenurilor în preţul total al construcţiei nu poate să depăşească 15-20% şi doar în zona ultracentrală - 25%. Preţul unui metru pătrat de locuinţă categoria econom nu poate depăşi salariul mediu pe economie, costul creditului ipotecar – mai mult de 3% şi o perioadă de 25-30 ani. Anume aşa, altfel nu funcţionează.

Un loc aparte ocupă terenurile agricole din Moldova. Logic ar fi ca preţurile să crească odată cu preţul la alimente. Numai că piaţa, din anumite considerente, va rămîne încă mult timp amorfă, cu o dublare de valoare în, cel puţin, 10-15 ani. Aşa că sfatul meu pentru cei ce vor să investească în terenurile agricole este să aibă un orizont de aşteptare de 25-30 de ani.


P.S.! Exact cînd terminam să scriu articolul, m-a sunat cineva de la Chişinău să-mi propună un teren, în zona centrală, la preţul de 2 mii euro/m2. Pentru comparaţie: la Bucureşti preţul este de 400 euro/m2, la Viena – 800-1000 euro/m2. Chişinăul continuă să viseze...

 

Comentarii [14]

Comentariu
  • 26.04.2011 11:57:56 Lilian T.
    Sunt absolut de acord cu acest articol. Sunt o multime de oameni care ghindesc pe termen scurt si mediu in acest domeniu care li se intoarce ca un bumerang. Iar la pretul metrului patrat chiar este un nouhau pentru Moldova, IACA daca va fi o legislatie si institutiile statului vor functiona cum trebuie nu va fi nici o data asa preturi exagerate in comparatie cu marile Metropole din Europa.
  • 26.04.2011 02:07:19 ilie
    Ceea ce Dvs ati scris in post scriptum, vroiam sa va intreb de la lecturarea primelor rinduri a articolului Dvs. Chisinaul si Moldova in totalitate nu intra in o zona de economie reala competitiva. Personal, ceea ce scriti Dvs am patit-o in Romania, unde am cumparat un lot in anul 2007, ca sa ajung in 2011 si valoarea lui sa scada de citeva ori. Nu l-am cumparat pentru a face afaceri, ci pentru familie, dar, asta este. Pe cind, in Chisinau, nu am observat ceva miscari. Moldovenii tin la pret ca in zilele bune. Ce puteti spune despre acest fenomen?
  • 26.04.2011 04:59:35 Izium si Plastilina
    eu sunt socata de sumele de care vorbiti, o casa la Chisinau e 5 mil $?? ba chiar mai mult... de unde au luat oamenii simpli asa bani, de aici porneste intriga... haosul asta de care vorbiti este rezultatul nedpreptatii, ne-respectului si ne-indestularii egoului prin care a trecut si trece Moldova. Sunt socata de impertinenta celui care va sunat sa va propuna asa pret!!! Chisinaul nu viseaza, caci a visa e frumos, Chisinaul se kalbaseste :) ian te uita ca tare-s veseli si tare-s distrati politicienii nostri!
  • 26.04.2011 05:34:11 Izium si Plastilina
    a da si am uitat sa scriu ca sunt intru totul de acord cu dl Sturza, cum sa schimbam aceasta perceptie casa castige in primul rand RM? iziumsiplastilina.blogspot.com are o idee :) daca vom fi mai multi, putem contribui la acea schimbare veritabila pe care multi doar o jongleaza intr-o favoare de moment!
  • 27.04.2011 12:58:27 Tolea
    Aveti dreptate Dle Sturza. Dar toate acestea se intimpla pentru ca nu prea avem specialisti buni in economie de ce? Deoarece oameni ca Dvs lucreaza pentru institutii europene dar pe noi la universitate ne pregatesc tineri profesori care abia au finisat studiile si habar nau de fenomenele si procesele economice. De aia spuneam ca la Chisinau ar trbui organizate conferinte si dezbateri unde sa fie invitati oameni de afaceri si specialisti bun in cercetarea potentialului Moldovei. Iar dumneavoastra ar trebui sa fiti motiovat in aceasta deoarece e o nevoie de asa ceva aici, findca nare cine altcineva, fiindca nu ati avut poate in timpul studiilor expertii care sa va indrume ect.
  • 28.04.2011 01:00:53 Andrei
    Domnule Sturza articolul dat nu face altceva decat inca odata sa demonstreze incapacitatea businessmanilor moldoveni de a gandi economic si a reactiona la evolutiile pietii. Sunt in totalmente deacord de cele expuse in articol, insa, daca este o oferta la asa preturi inalte, aceasta inseamna ca este si o cerere pe care aceasta oferta o satisface. Faptul ca marea majoritate a moldovenilor emigrati au ajuns sa-si inveasca economiile lor doar in acest domeniu, a dus la un bum a pietii imobiliare, in consecinta sau gasiti multi care au incercat sa speculeze incapacitatea bietilor nostri concetateni de a gandi, planifica si analiza investitiile lor deseori efectuate la sfatul "cumatrului din Moldova". Astfel s-a ajuns ca acesti afaceristi sa inveasteasca toate resursele financiare, personale sau straine, in acest segment al economiei. Nimeni nu stie ce s-ar fi intamplat daca criza din 2009 nu ar fi avut loc, probabil ca inca ar fi continuat aceasta euforie nebunatica, dar nu mult timp, caci incetul cu incetul la cererea existenta in 2009 piata incepea sa se sature, lucru care a fost accelerat de criza. Eu as putea adauga faptul ca aceste resurse financiare care s-au transformat in praf au dus la stagnarea economie RM, caci daca ele erau sa fie investite in diferite domenii ale economie, atunci PIB-ul RM nu era sa fie afectat atat de grav. Si intr-un sfarsit as dori sa adaug faptul ca era si normal ca acesti intreprinzatori sa incerce sa mentina preturile la m2 la un nivel cat mai inalt pentru a-si recupera o parte cat mai mare din bani, insa ei mentin aceste preturi prea mult si piata invata in acest timp a investi in alte domenii, fapt care v-a duce la o scadere si mai evidenta a cererii si prin urmare, peste un timp va ajunge la preturile medii europene. Este greu de facut o prognoza in acest domeniu insa cel mai important pentru tara noastra e ca sa trecem de la o economie de consum pe una de productie, despre acest fenomen Ministrul Economiei RM D-l Lazar vorbeste de ceva timp, insa nu se fac pasi concreti pentru a realiza aceasta trecere.
  • 03.01.2013 01:40:54 Cataraga Petru
    Sunt de acord cu acest articol privind cum trebuie sa investim in imobil si cind, si foarte important "fara emotii", insa sa nu uitam ca investitiile in imobil sunt cele mai sigure mai ales daca le planificam pe termen lung si asta minim pt 5 ani(nu vreau sa iau in calcul investitii de genul "casa mai mare si mai luxoasa ca la vecinul meu"). Investitiile trebuie facute inteligent ca de exemplu: cumperi un spatiu comercial si il dai in arenda sub restaurant sau ... peste 5 ani vindem acest spatiu ca restaurant+imobil, rezultatul este: plata pt arenda lunara timp de 5 ani si valoare adaugata la vinzare, si sunt mai multe avantaje. Referitor la "P.S.! Exact cînd terminam să scriu articolul, m-a sunat cineva de la Chişinău să-mi propună un teren, în zona centrală, la preţul de 2 mii euro/m2. Pentru comparaţie: la Bucureşti preţul este de 400 euro/m2, la Viena – 800-1000 euro/m2. Chişinăul continuă să viseze..." cred ca incercati sa influentati preturile, mie personal mii interesant asa oferta(dar nu cred sa fie reala). Merci!
  • 27.04.2013 07:32:26
  • 28.11.2013 05:41:36
  • 08.03.2014 01:52:54
  • 18.04.2015 08:06:20
  • 17.11.2016 01:45:38
  • 17.03.2018 05:06:10
  • 26.05.2021 10:04:57

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
8
Afişări de site:
2520451
Vizitori unici:
5351701

WebArt Pro