Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Pensii străine?

Evenimentul lunii | Mariana TABUNCIC

La finele lunii februarie, preşedintele interimar al R.Moldova, Mihai Ghimpu, a efectuat o vizită în Portugalia, în cadrul căreia s-a convenit asupra semnării a două acorduri privind securitatea socială şi protecţia muncii migranţilor moldoveni. În cazul semnării acestor documente, migranţii moldoveni care lucrează legal în Portugalia, la revenirea în patrie, vor putea beneficia de pensii oferite de statul portughez.

      Potrivit Serviciului Străini şi Frontiere din Portugalia, la finele anului 2008, în această ţară se aflau 21 147 moldoveni, cu 7 094 mai mult decît în 2007. În acelaşi timp, în perioada anilor 2001-2008, la evidenţa Autorităţii pentru condiţii de muncă din Portugalia s-au aflat circa 50 mii de contracte de muncă ale cetăţenilor moldoveni.
      Mihai Ghimpu susţine că Portugalia are o politică echitabilă faţă de migranţi, pe care îi tratează ca şi pe cetăţenii proprii, inspectoratul portughez al muncii asigurînd cu locuri de muncă, practic, toţi solicitanţii. Preşedintele interimar dă asigurări că acordurile bilaterale care urmează a fi semnate vor oferi cetăţenilor moldoveni care muncesc legal în Portugalia posibilitatea de a primi pensii odată întorşi acasă.
      Cu atît mai mult cu cît precedente în acest sens există. Potrivit Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, pînă în prezent Moldova a semnat un asemenea acord bilateral cu Bulgaria. Deşi acest document a intrat în vigoare la 1 septembrie 2009, deocamdată, nu a fost definitivat mecanismul intern de acordare a pensiilor, motiv pentru care pînă în prezent nici o persoană care a muncit legal în Bulgaria nu a primit la întoarcerea în ţară pensii oferite de statul bulgar. Potrivit acordului moldo-bulgar, în cazul în care persoana care întruneşte toate condiţiile necesare pentru obţinerea dreptului la pensie solicită acest drept, instituţiile competente din Bulgaria şi R.Moldova urmează să calculeze valoarea pensiei, însă doar pentru perioadele de asigurare şi ţinînd cont de venitul asigurat obţinut.
     Problema este cu atît mai importantă, cu cît, potrivit „Studiului emigranţilor moldoveni” realizat de Centrul de Analiză şi Investigaţii Sociologice, Politologice şi Psihologice CIVIS în colaborare cu International Agency for Sourse Country Information, Austria, 70% din migranţii moldoveni plecaţi pe termen lung peste hotare intenţionează să revină în patrie la vîrsta pensionării. Totodată, circa 80% din moldovenii plecaţi la muncă în ţările UE pe termen lung au statut de emigranţi legali, activînd în baza unor contracte de muncă, ceea ce înseamnă că la vîrsta pensionării vor putea cere pensii de la autorităţile statelor în care au lucrat.
     Dat fiind însă faptul că de la adoptarea unor decizii pînă la implementarea lor în practică este cale lungă, majoritatea moldovenilor care au lucrat zeci de ani peste hotare, transferînd zeci şi chiar sute de mii de euro acasă, riscă să rămînă fără o sursă de existenţă odată întorşi acasă la bătrîneţe. Pentru a evita însă un asemenea scenariu trist autorităţile de la Chişinău ar trebui să promoveze mai activ semnarea unor astfel de acorduri, cel puţin, cu ţările în care activează un număr mare de migranţi moldoveni. Aceasta ar constitui un bun stimulent pentru cei plecaţi să se întoarcă acasă, dar şi o recunoaştere de către stat a efortului lor realizat departe de casă.

Comentarii [6]

Comentariu
  • 25.05.2013 03:39:53
  • 30.12.2013 06:03:30
  • 21.08.2014 04:11:58
  • 09.04.2015 07:11:25
  • 05.12.2015 12:53:23
  • 17.08.2018 12:59:30

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
6
Afişări de site:
2520138
Vizitori unici:
5350519

WebArt Pro