Johan MATHISEN,

reprezentantul permanent al FMI în Moldova

În ultima vreme, în Moldova a crescut considerabil oferta de bani, iar oferta de mărfuri şi servicii rămîne,deocamdată, în urmă. Astfel, este pe deplin logic că Banca Naţională, prin acţiunile sale, caută să limiteze masa monetară, astfel ca ea să nu preseze atît de puternic nivelul preţurilor de consum. Noi sperăm că o asemenea situaţie nu va dura mult şi deja în lunile apropiate inflaţia va începe să scadă. În viziunea mea, costul real al banilor este mult mai mic decît ratele de atragere a banilor de la populaţie, care se publică cu scopuri de publicitate. Cu atît mai mult cu cît la bănci există diferite condiţii pentru plasarea avantajoasă a banilor. Astfel, depozitelor cele mai scumpe le revin doar 10% din resursele pe care băncile le atrag pe piaţă. Costul total al banilor pentru bancă este determinat de preţul mediu, pe care ea îl plăteşte pentru toate resursele – capitalul propriu, în care intră beneficiul nerepartizat, banii acţionarilor, resursele atrase de peste hotare în cadrul liniilor de credit, precum şi depozitele persoanelor fizice şi juridice.

Sergiu CHIRCĂ,

managerul companiei de consultanţă  „MS-Capital”

În condiţiile dobînzilor actuale la creditele bancare, vor putea să supravieţuiască producătorii orientaţi spre credite pe termen lung – trei-cinci ani. Pe termen de un an, un producător nu va putea onora un atare credit. Sînt convins că o asemenea situaţie pe piaţă este provizorie şi băncile care atrag depozite la o dobîndă de 21,5% o fac cu o miză pe şase luni, cel mult, un an. Ele pot fi înţelese: pe piaţă există cerere pentru bani scumpi. Şi este pe deplin logic că băncile caută să acopere această cerere, împrumutînd bani de la populaţie în schimbul unor dobînzi atractive. Dar această situaţie se va schimba în curînd. Mai devreme sau mai tîrziu, în ţară vor veni investitori cu bani mulţi. Pentru ei ar fi, pur şi simplu, păcat să nu investească capital în economia moldovenească. Şi atunci cererea pentru bani scumpi va scădea considerabil, ceea ce urmează să aibă un impact benefic şi asupra ratei inflaţiei.

Valeriu Cosarciuc, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru agricultură şi industria alimentară, deputat al Alianţei „Moldova Noastră”    

Faptul că dobînzile la credite au crescut considerabil în ultimul timp nu este ceva straniu. Băncile reacţionează la ceea ce se întîmplă în economie, pentru că, dacă în primul trimestru inflaţia a constituit 5,8%, aceasta înseamnă aproape 2% lunar. Urmînd logica, putem presupune că, dacă situaţia nu se va schimba, vom avea o inflaţie anuală de 24%. Situaţia în economie este foarte proastă. Importurile în primele trei luni de zile ale anului în curs au constituit peste $1 mlrd., iar exporturile - doar $340 mln. Remitenţele de la cetăţenii aflaţi la munci peste hotare, venite oficial prin sistemul bancar, constituie $314 mln. Iar dacă mai adăugăm circa $100 mln. care au venit neoficial, vedem că remitenţele sînt mai mari decît exporturile. Evident, Guvernul actual nu posedă instrumente ce ar putea să influenţeze situaţia, astfel încît să avem creştere în activitatea economică. Din această cauză avem inflaţie. Apropo, dobînzile mari la credite sînt încă un indicator că în Moldova nu există activitate economică normală.

Gheorghe Popa, vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru politică economică, buget şi finanţe, deputat al Partidului Comuniştilor

РCreşterea dobînzilor la credite nu ţine doar de inflaţie şi trebuie abordată din mai multe puncte de vedere. Pe noi, membrii comisiei, ne îngrijorează situaţia legată de mărimea dobînzilor la credite în ultimul timp, dar sperăm că aceasta e o situaţie vremelnică. Cînd facem astfel de afirmaţii, luăm în calcul şi ultimele evoluţii legate de mediul investiţional, şi activitatea economică care se desfăşoară în republică, facem unele comparaţii legate de nivelul PIB, cel al balanţei comerciale externe, care este şi care se aşteaptă să fie etc. Toţi aceşti factori trebuie luaţi în considerare, şi nu doar inflaţia. 

Băncile care oferă asemenea dobînzi la depozite acţionează în mod adecvat cu situaţia care se creează pe piaţă. Bancherii simt cererea pentru resurse de credit, luînd în calcul costul acestora, care a crescut brusc. Băncile trebuie să facă tot posibilul ca să răspundă solicitărilor clienţilor. În caz de refuz, va exista o singură soluţie – pierderea clientului, care va profita neapărat de ofertele din alte bănci.

Încă nu demult, în mediile de afaceri din Moldova, proprietarii de business mari şi mici se plîngeau că în ţară nu se face simţită deloc intrarea capitalului străin în sectorul bancar. Aluzia viza în mod evident doi investitori – „Veneto Banca” (Italia) şi „Societe Generale” (Franţa). Dar în anul 2008, în condiţiile creşterii tradiţionale de primăvară a cererii pentru credite, aceşti investitori se manifestă fără declaraţii răsunătoare, oferind împrumuturi de valori mari clienţilor structurilor financiare ale acestora din Moldova.

Un fapt caracteristic este că şi băncile lor din republică participă activ la campania de atragere a banilor pe piaţă, oferind, de exemplu, persoanelor fizice condiţii foarte atractive de plasare a depozitelor. Involuntar, ai impresia că aceste bănci dictează într-un fel tonul, propunînd celorlalte instituţii de credit autohtone să se înscrie în această campanie-goană. Dar aceasta nu este cu totul inofensiv, dacă atragem atenţia la un astfel de factor ca valoarea resurselor – mamă. Instituţiile financiare din Moldova, care aparţin unor bănci occidentale, au posibilitatea să dizolve banii scumpi, atraşi pe piaţa internă, cu resurse mult mai ieftine de capital matern. Din amestecarea lor rezultă bani mult mai ieftini, care oferă acestor bănci un mare avantaj pe piaţă.

Cît priveşte ultimele tendinţe privind mărimea dobînzilor la depozite, acestea atestă vădit o cerere în creştere pentru resurse, pe de o parte, şi reducerea lichidităţii băncilor şi inflaţia crescîndă, pe de altă parte. Dobînda de 21,5%, avînd în vedere rezervarea obligatorie de 16% la BNM, arată că costul real al acestor resurse pentru bancă este de aproximativ 25%. Luînd în calcul marja medie pe sistemul bancar, de 5%, dobînda la creditele din aceste resurse poate constitui 29-30%.

Plasîndu-ne în locul beneficiarului de credit la acest preţ, trebuie să luăm în considerare rata inflaţiei. Aceasta înseamnă că la rambursarea creditului peste şase luni sau un an, la valoarea lui va trebui adăugat obligatoriu şi indicele preţurilor de consum. Dacă ne imaginăm o inflaţie anuală de 15%, rentabilitatea afacerii beneficiarului de credit trebuie să fie la nivelul de 45%, ca să se obţină aşa-zisa variantă zero fără pierderi. Iar dacă vorbim fie şi de o rentabilitate minimă, de 5 la sută, a afacerii pe care o face beneficiarul de resurse, resursele de împrumut la bancă trebuie să-i ofere, cel puţin 50%.

Ne întrebăm, care business în Moldova, cu excepţia comerţului, este în măsură să încaseze venituri atît de mari? Şi chiar dacă ne imaginăm că în sfera de producţie un atare împrumut va fi justificat, aceasta doar în cazul în care costul resurselor de împrumut va fi inclus în preţul mărfii sau al serviciului, pe care beneficiarul de împrumut îl produce sau îl prestează.

Aşadar, am revenit la ceea cu ce am început – inflaţia. Resursele financiare scumpe conduc la credite scumpe, a căror cost este inclus de beneficiarii lor în preţul mărfurilor şi serviciilor proprii. Dar aceasta nu înseamnă în nici un caz că pentru lupta împotriva inflaţiei nu trebuie aplicat un instrument ca banii scumpi. Anume cu ajutorul acestui instrument Polonia a reuşit să înfrunte inflaţia mare în anii 2001-2002. Se pare că în Moldova, acum, mulţi speră că datorită acţiunilor BNM, iar unele dintre acestea conduc tocmai la scumpirea resurselor pe piaţă (rata de bază care a crescut pînă la 17% şi rezervarea obligatorie – pînă la 16%), în ţară va surveni curînd reducerea indicelui preţurilor de consum. Un lucru uşor de crezut. Căci Banca Naţională, în istoria Moldovei contemporane, a demonstrat deja aceasta în practică, dar aşa cum au lipsit măsurile eficiente şi practice din partea Guvernului, inflaţia mică nu a putut să dureze mult. Şi acum, avem ceea ce avem, încercînd iarăşi să rezolvăm sarcina veche – inflaţia exprimată printr-o cifră.