Istoria a început în anul 2000, cînd baroul „Partner-A” a participat la licitaţia de privatizare a 199,975 de acţiuni emise de Cariera de pietriş şi granit de la Soroca, care aparţineau statului (65,86%) şi a fost desemnat cîştigător al licitaţiei. Investitorul a plătit pentru acţiuni 2,498 mil. lei.  

Primii trei ani au decurs relativ normal. Însă, în 2003, Curtea de Conturi a efectuat un control al privatizării carierei. În hotărîrea acesteia din 3 ianuarie 2004, ea a constatat că cariera a primit de la o companie de stat terţă 27 de vagoane fără acte şi fără a fi incluse în documentele contabile. În 2004, Departamentul Privatizării a iniţiat o acţiune civilă privind îmbogăţirea fără justă cauză. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 noiembrie 2004, cariera a fost obligată să plătească statului 972 mii lei, suma reprezentînd costul celor 27 vagoane. Această hotărîre a fost executată în anul 2005.

Istoria însă nu se încheie aici. După cum avea să se dovedească ulterior, acesta a fost doar începutul. Astfel, în iulie 2006, CCCEC a iniţiat proceduri penale pe faptul privatizării carierei. Activitatea carierei a fost blocată ca urmare a sechestrării documentelor contabile, a refuzului de a-i prelungi licenţa şi a altor acţiuni întreprinse împotriva ei de către stat.

La 15 decembrie 2006, Procuratura Generală a iniţiat proceduri judiciare împotriva Departamentului de Privatizare şi a companiei reclamante, solicitînd anularea contractului de vînzare a acţiunilor care aparţineau statului, pe motiv că vagoanele nu au fost incluse în patrimoniul privatizat, fiind diminuat, astfel, costul fiecărei acţiuni de la 13,88 la 12,5 lei. În acţiunea sa procurorul nu a făcut referire la hotărîrea din 11 noiembrie 2004. În susţinerile orale procurorul a menţionat că acţiunea nu este prescrisă, deoarece prescripţia nu se extinde asupra acţiunilor intentate de procuror. La 12 aprilie 2007, Curtea de Apel Economică a admis acţiunea Procuraturii Generale şi a anulat vînzarea acţiunilor statului. Instanţa a respins obiecţia privind tardivitatea acţiunii, constatînd totuşi că prescripţia extinctivă este aplicabilă acţiunilor intentate de procuror, deoarece în această cauză termenul a început să curgă din ziua adoptării hotărîrii Curţii de Conturi (3 ianuarie 2004). Cererea de recurs a companiei reclamante a fost respinsă ca nefondată de către Curtea Supremă de Justiţie la 12 iulie 2007.

În cadrul procedurii de executare Guvernul a constatat că, în pofida soluţiei judecătoreşti favorabile, el nu a redobîndit controlul asupra carierei, deoarece în 2002 cariera a mai emis 349,738 acţiuni, mărind, astfel, capitalul social din contul echipamentului livrat carierei. Această emisiune a fost înregistrată la CNVM la 20 mai 2002. Ca urmare a acestei emisiuni, acţiunile obţinute de Guvern în urma procedurilor care au culminat cu decizia din 12 iulie 2007 reprezentau doar 30,59% din totalul acţiunilor.

La 21 august 2007, Procuratura Generală, în numele Guvernului, a solicitat Curţii de Apel Economice să emită o hotărîre suplimentară prin care să anuleze şi emisiunea din anul 2002. În susţinerea poziţiei sale, Procuratura a susţinut că, prin decizia din 12 iulie 2007, s-a avut în vedere repunerea părţilor în situaţia existentă pînă în februarie 2000, cînd statul deţinea 65,86% din acţiunile carierei. Reclamantul a obiectat împotriva acestei cereri, susţinînd că această chestiune nu a constituit obiectul procedurii iniţiale. În orice caz, cerinţa era prescrisă, deoarece emisiunea a fost înregistrată în anul 2002, iar pretenţia a fost formulată în anul 2007.

La 6 septembrie 2007, Curtea de Apel Economică a admis cererea Procuraturii şi a emis o hotărîre suplimentară prin care a anulat emisiunea din 2002. Instanţa a conchis că cerinţa de anulare a emisiunii reieşea implicit din cerinţa iniţială de repunere a statului în situaţia în care el deţinea 65,86% din acţiunile carierei. Instanţa nu s-a pronunţat asupra obiecţiei privind tardivitatea cerinţei. La 18 octombrie 2008, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului pe motiv că soluţia primei instanţe este corectă, deoarece vînzarea din anul 2000 a fost declarată nulă.

La 24 decembrie 2007, reclamantul a solicitat Curţii de Apel Economice să explice cum urmează a fi executate prevederile hotărîrii din 6 septembrie 2007 privind repunerea părţilor în situaţia iniţială în ceea ce priveşte anularea emisiunii din 2002. La 3 martie 2008, Curtea de Apel Economică a emis o hotărîre prin care a explicat că Guvernul trebuie să plătească reclamantului 3,147 mil. lei, reprezentînd valoarea acţiunilor emise în anul 2002. La 3 aprilie 2008, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul Guvernului, a casat hotărîrea din 3 martie 2008 şi a trimis cererea la rejudecare. La 7 iulie 2008, Curtea de Apel Economică a rejudecat cererea şi a dispus restituirea către reclamant a echipamentului de extragere livrat şi nu a costului acestuia din anul 2002. Recursul reclamantului, prin care acesta pretindea că soluţia dată contravine legii, a fost respins de către Curtea Supremă de Justiţie la 4 septembrie 2008. Deoarece echipamentul era folosit, el nu putea fi de vreun folos pentru reclamant şi nu a fost ridicat de la carieră.

Investitorul nu a avut altă soluţie decît să apeleze la CEDO. În cererea, depusă la Curte la 30 august 2007, el a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil), pe motiv că acţiunea Procuraturii Generale a fost admisă cu încălcarea termenului general de prescripţie, precum şi violarea art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii). CEDO a considerat întemeiate argumentele investitorului şi i-a oferit cîştig de cauză.

De notat că, investitorul a solicitat cu titlu de prejudiciu material 4,952 mil. euro plus 43,24 euro pentru fiecare zi pînă la executarea finală a hotărîrii; cu titlu de prejudiciu moral – 50 mii euro, iar cu titlu de costuri şi cheltuieli – 8,940 mii euro. Cît va obţine acesta, va fi clar minimum peste 3 luni.

Alexandru Griţunic, ex-directorul Carierei de nisip şi pietriş din Soroca:
„Privatizarea a fost perfect legală”

Privatizarea a avut loc în cadrul unei licitaţii transparente, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare. Ea a început să lucreze bine, s-au dat salariile la timp. Dar din 2006 a început să se discute despre banii care, posibil, ar veni din Europa pentru restabilirea drumurilor în Moldova. Atunci, guvernarea a pus ochiul pe carieră, deoarece drumurile europene se fac din pietriş de granit. Acum trei ani, acolo a venit şeful statului, s-a uitat 20 de minute şi a doua zi au venit colaboratorii CCCEC şi s-a început totul. S-a implicat procuratura, judecăţile şi au naţionalizat obiectul.

Regretabil este că în această perioadă întreprinderea a fost dusă de rîpă, băgată în credite, a fost micşorat numărul locurilor de muncă şi salariile etc.

Pe lîngă interesul personal al unor persoane din anturajul guvernării, a fost şi cel politic – or, eu sînt şi vicepreşedintele Partidului Popular Republican. Se ştie că relaţiile dintre liderul formaţiunii, Nicolae Andronic, şi preşedintele Vladimir Voronin nu-s dintre cele mai bune.

Este regretabil că acţiunile guvernării vor face o gaură în buget de milioane de euro. Vor trebui să plătească aceşti bani toţi cetăţenii republicii. Sper că Guvernul va găsi o soluţie amiabilă pentru a nu afecta cetăţenii. 

Apropo, pe rol la CEDO sînt încă vreo 10 procese derivate din acesta. E vorba de contracte cu anumiţi agenţi economici, declarate nule după naţionalizare. Acolo, iarăşi sînt sume impunătoare.

Cariera este acum în stare de colaps şi pentru a o readuce la starea iniţială, nu ştiu dacă ajung milioanele obţinute în urma procesului de la CEDO. Chiar dacă aş prelua acum cariera din milă faţă de oameni, nu ştiu ce s-ar putea de făcut. Cu atît mai mult, cu cît în urma acţiunilor guvernării, prundişul se aduce din Ucraina. În rezultat, şi condiţiile de activitate pe această piaţă nu mai sînt atît de favorabile, dar şi consumatorii au avut de pierdut. Or, preţul la un metru cub de beton a crescut considerabil.