Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Cum dezvoltăm piaţa de asigurări

Ilona NAVRUC | Sector & Supraveghere

Dezvoltarea intensă a pieţei de asigurări din Republica Moldova este imposibilă fără introducerea unor noi segmente de asigurări obligatorii, promovarea de noi produse atractive pe piaţa de asigurări facultative, dezvoltarea produselor cvasi obligatorii şi, în mod prioritar, achitarea în termen şi volum complet a despăgubirilor şi indemnizaţiilor de asigurare. Directorul direcţiei supraveghere şi asigurări din cadrul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), Svetlana Lupaşcu, consideră că companiile de asigurări trebuie să dea dovadă de mai multă iniţiativă, onestitate şi respect faţă de clienţi, să fie mai active şi mai inventive.

Profit: Dna Lupaşcu, piaţa de asigurări, ca şi orice alt domeniu de activitate, este la moment afectată de situaţia economică mai puţin favorabilă din ţară şi din regiune. Totuşi la moment credeţi că putem vorbi despre stagnarea sau recesiunea pieţei de asigurări din RM?

S.L.:
Judecând  după cifrele şi indicatorii din ultimii ani, aş zice că este vorba mai mult de stagnare decât de recesiune. Recesiunea există dacă facem calculele în valută străină. Astfel, dacă în lei moldoveneşti se înregistrează creşteri de circa 9-10 %, cum a fost de exemplu în primul semestru al anului curent, atunci în valută dinamica indicatorilor indică şi descreşteri. De asemenea, este evident şi declinul numărului companiilor de asigurări. La moment există 15 companii de asigurare licenţiate, or, faţă de anul 2007 cînd se înregistrau 33 asigurători, numărul acestora s-a restrâns cu 18 participanţi. Totodată, aceştia raportează creşteri atât ca număr de contracte, cât şi ca volum de prime de asigurare. Deşi avem drept sarcină şi scop redarea unui aspect mai dur cerinţelor legale de solvabilitate, credem că pe viitor nu vor fi înregistrate pierderi majore şi nu vom avea recesiuni de amploare.

Profit: Care sunt principalele caracteristici ale pieţei de asigurări la moment?

S.L.:
După cum am menţionat, la moment, piaţa de asigurări este una stabilă, în pofida faptului că există creşteri şi descreşteri pe anumite clase de asigurări. Totodată, urmare a intrării în vigoare a amendamentelor legii cu privire la asigurări, autoritatea de supraveghere deţine mai multe instrumente de control şi intervenţie, inclusiv timpurie, ceea ce redă un aspect mai stabil şi credibil al situaţiei sistemului de asigurări. Un alt aspect este îmbogăţirea reţelei serviciilor de bancassurance cu persoanele juridice care practică serviciile de leasing, ceea ce, sperăm, va contribui la sporirea încrederii şi volumului de subscrieri.     

În prezent, există cerinţe faţă de activele companiilor de asigurări care sunt admise la acoperirea fondurilor pe care trebuie să le formeze asigurătorii pentru a-şi onora obligaţiile pe contractele de asigurare. La formarea acestor cerinţe ne-am bazat pe legislaţia preluată din comunitatea europeană. To-todată, cadrul normativ în vigoare nu oferă o specificare foarte clară cât priveşte valoarea la care ar trebui reflectate aceste active, carenţe ce urmează a fi eliminate prin reglementări şi cerinţe pe care să le impunem pentru participanţi, în scopul oferirii unui tablou prudenţial al activelor. Astfel, se urmăreşte minimizarea riscurilor de ciocnire cu situaţii când companiile fiind solvabile şi stabile financiar potrivit datelor raportate, să poată ajunge în situaţii dificile sau, la survenirea mai multe riscuri, să nu poată face faţă obligaţiilor asumate. În acelaşi timp, se va pune accent şi pe modalitatea de formare a rezervelor de asigurare, fiind completate reglementările existente cu concretizări şi eliminări de lacune.

Un alt aspect este calitatea şi spectrul serviciilor de asigurare. La moment, piaţa din Repubica Moldova se axează mai mult pe asigurările auto, dintre care cea mai mare pondere o deţin asigurările obligatorii – asigurările obligatorii de răspundere civilă auto internă RCA şi Cartea Verde, precum şi asigurările auto CASCO.

Din păcate, rămân subdezvoltate asigurările benevole de proprietăţi, construcţii, terenuri, precum şi categoria asigurărilor de viaţă. Ponderea acestora din urmă este foarte nesemnificativă comparativ cu alte ţări din vecinătate, unde asigurările de viaţă reprezintă peste jumătate din serviciile de asigurări prestate. În Moldova, promovarea la scară largă a acestui tip de asigurare este încă latentă. Avem actualmente două companii de asigurări care prestează această categorie de activitate: SIGUR –ASIGUR şi Grawe Carat.

Considerăm că serviciile de asigurare benevole trebuie promovate prin diferite campanii de informare şi facilităţi fiscale care ar motiva persoanele fizice şi cele juridice să se decidă la contractarea acestei protecţii pentru diverse riscuri.

De asemenea, cred că este necesar de creat noi produse atractive, inclusiv servicii de asigurare obligatorii în medicină sau construcţii. Elaborarea acestora este discutată de mai mult timp, dar din păcate încă nu s-a ajuns la un  numitor comun.

Şi nu în ultimul rând este necesar de majorat încrederea consumatorului în serviciile de asigurare, prin tratarea asiguraţilor/beneficiarilor în procedura de regularizare a daunelor şi achitare a despăgubirilor cu aceeaşi atenţie şi indulgenţă care este oferită la încheierea contractelor de asigurare şi încasare a primelor. Sunt cazuri de rezonanţă când nu sunt achitate despăgubiri sau cererile de despăgubire sunt examinate o perioadă mult prea lungă, or, în aceste cazuri, mulţi clienţi rămân dezamăgiţi de calitatea serviciilor şi încheie doar contracte de asigurare obligatorie numai pentru că sunt impuşi de lege.

Profit: Consideraţi că profitul înregistrat de cei 15 operatori ai pieţei de asigurări în primul semestru al anului 2016 – peste 50 mil. lei - este mare sau mic?

S.L.:
CNPF nu pune accent prioritar pe profitul înregistrat de jucătorii pieţei. Profitul este un indicator relativ care depinde de mai mulţi factori, inclusiv politica internă a companiei, abilitatea de a-şi gestiona activitatea, administra şi optimiza cheltuielile. Amintesc că la calculul primelor de asigurare, asigurătorii includ în structura tarifului cota profitului aşteptat, dar pe care uneori sunt gata să îl ofere parţial/total clientului său pentru a-şi mări portofoliul de asigurare şi primele subscrise.    

Înregistrarea profitului oferă un vot de încredere companiilor de asigurare, în special când profitul este îndreptat spre dezvoltarea societăţii.

Dar pentru CNPF, cei mai importanţi indicatori sunt cei de solvabilitate şi lichiditate, coraportul dintre obligaţiile din asigurare şi obligaţiile cedate în reasigurare, eficienţa politicii investiţionale, care reflectă capacitatea certă a asigurătorului de a-şi onora în totalitate obligaţiile de plată.

Profit: Companiile de asigurări fac faţă acestor indicatori?

S.L.:
Da, fac faţă. Conform legislaţiei în vigoare, companiile care nu corespund cerinţelor sunt sancţionate, inclusiv, prin declanşarea procedurii de însănătoşire financiară, cum sunt redresarea financiară, remedierea financiară, instituirea administrării speciale, ce include în sine un şir de măsuri obligatorii, inclusiv, limitarea vânzărilor, în special, cele care ţin de asigurările obligatorii, capitalizare. Din această cauză, companiile încearcă să gestioneze situaţia şi riscurile în aşa mod încât să nu admită ca aceşti indicatori să cadă sub limita stabilită de reglementările interne.

Profit: Cum credeţi, de ce statul, inclusiv CNPF, nu ia în considerare propunerile asigurătorilor privind extinderea asigurărilor obligatorii în agricultură?

S.L.:
Nu sunt de acord că statul sau CNPF nu ar opta pentru introducera asigurărilor obligatorii pentru alte clase de asigurări, cum ar fi asigurările în construcţii sau agricultură.

În anii precedenţi chiar au fost formate grupuri de lucru care au pus în discuţie crearea acestui mecanism, dar totuşi mai există un şir de întrebări pe care trebuie să le punem la punct.

Cu ajutorul experţilor externi a fost elaborat un proiect de lege cu privire la asigurarea obligatorie în construcţii. Acest concept a fost expediat tuturor instituţiilor interesate, inclusiv ministerelor, care s-au expus în acest sens. La moment există încă multe subiecte legate de acest mecanism, de exemplu, care va fi limita despăgubirilor de asigurare. În cazul asigurărilor agricole, având în vedere că Moldova este o ţară agrară, ar trebui delimitate foarte clar răspunderea asigurătorului şi cea a statului, stabilit mecanismul de apreciere a primei de asigurare, etc.

De asemenea, este necesar de creat un mecanism de reasigurare, deoarece dacă vorbim de asigurările medicale sau de cele în construcţii sau agricultură, atunci daunele din aceste domenii pot fi destul de mari.

Profit: Ce schimbări sunt preconizate pe piaţa de asigurări în anul curent, precum şi în anii 2017-2018?

S.L.:
Au intrat în vigoare un şir de amendamente la Legea cu privire la asigurări şi la Legea asigurărilor obligatorii de răspunndere civilă auto. Conform acestora, începând cu anul 2018, tarifele RCA vor fi stabilite de asigurători şi nu de CNPF cum se întâmplă la moment. Totuşi, acestea vor fi coordonate cu CNPF.

Un alt aspect este transparenţa acţionarilor. Astfel,  persoanele juridice înregistrate în zone offshore (lista a fost elaborată de CNPF) nu vor putea fi acţionari sau deţine cote direct sau indirect în capitalul social al companiilor de asigurare. Amendamentele ce ţin de cerintele faţă de acţionari şi transparenta acestora deja sunt în vigoare (art.29 si art. 291 din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 cu privire la asigurări), iar potrivit aceloraşi amendamente, persoanele juridice care deţin participaţie calificată în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului) se vor conforma cerinţelor pentru menţinerea capitalului propriu (activele nete) cel puţin în limitele participaţiei calificate, stabilite la art.29 alin.(21) lit.a) din Legea nr.407-XVI din 21 decembrie 2006 cu privire la asigurări, în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a modificărilor.

Totodată, persoanele care sunt rezidente în una din jurisdicţiile ce nu implementează standardele internaţionale de transparenţă şi/sau în una din ţările sau jurisdicţiile cu un grad sporit de risc şi care deţin, direct sau indirect, cotă de participare în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului) sunt obligate să  înstrăineze această cotă în decurs de un an de la data la care această jurisdicţie sau ţară a fost inclusă în lista jurisdicţiilor aprobată de autoritatea de supraveghere.

Lista a fost aprobată prin Hotărirea CNPF, înregistrată la Ministerul Justiţiei, urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
În proces de lucru se află reglementările cu privire la certificarea persoanelor cu funcţie de distribuţie în asigurări. Aceasta este o normă legală mai de demult care prevede ca fiecare persoană care deţine atribuţie de distribuţie asigurări să dispună de certificat eliberat de către autoritatea de supraveghere şi să beneficieze de instruire în domeniul asigurărilor. Noi încercăm să promovăm acest act normativ, să-l aprobăm în varianta finală şi să iniţiem procedura de certificare pentru persoanele cu funcţii de distribuţie în asigurări. De asemenea, suntem în proces de actualizare a cerinţelor faţă de conducătorii companiilor de asigurări, a brokerilor, agenţilor de asigurare.

CNPF are drept scop implementarea supravegherii bazate pe risc. La moment, legislaţia prevede supraveghere bazată pe conformitate, ceea ce înseamnă că compania este verificată ex-post. Totuşi, organul de supraveghere tinde spre supravegherea bazată pe riscuri, care ar fi mult mai eficientă şi ar evita multe probleme ce pot afecta atât acţionarii, cât şi clienţii companiilor de asigurări.

Profit: Potrivit unor informaţii, la următoarea şedinţă a Adunării Generale a membrilor Consiliului Birourilor va fi examinată problema privind achitarea despăgubirilor pe certificatele de asigurare Carte Verde emise de către ASITO. În ce măsură această informaţie corespunde adevărului?

S.L.:
Din câte cunosc, Consiliul Birourilor a expediat Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA) o scrisoare în care îşi arată îngrijorarea în legătură cu onorarea obligaţiilor asumate în baza poliţelor Cartea Verde de către ASITO. Consiliul Birourilor a fost informat că compania ASITO nu are dreptul să emită poliţe Carte Verde până când nu vor fi îmbunătăţiţi o serie de indicatori.

Concomitent, asigurătorilor de autovehicule din străinătate le-a fost expediată solicitarea de a actualiza informaţia privind datoriile ASITO pentru daunele pe poliţele de asigurare Carte Verde, astfel încât atât BNAA, cât şi Consiliul Birourilor să fie la curent cu situaţia reală legată de obligaţiile certe ale ASITO. În plus, Consiliul Birourilor cere să fie informat despre toate acţiunile care se întreprind în raport cu compania ASITO.

Profit: Credeţi că RM ar putea fi lipsită de dreptul de a emite poliţe de asigurare Carte Verde?

S.L.:
Nu cred că vor fi asemenea situaţii deoarece se depune un efort considerabil pentru a ne conforma tuturor cerinţelor Consiliului Birourilor. Moldova se află sub monitorizarea strictă a Consiliului Birourilor, deci avem un şir de cerinţe pe care trebuie să le îndeplinim, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ. Prin eforturi comune vom face faţă. Monitorizăm ca toate companiile membre ale BNAA, care emit de certificate de asigurare Carte Verde să fie capabile să-şi onoreze obligaţiile asumate, să formeze rezervele necesare şi în volum complet, astfel încât să nu fie periclitată încrederea pe care este bazat acest sistem.

Profit: Managerii unor companii de asigurări suţin că CNPF ar trebui să adopte o poziţie mai strictă faţă de companiile care recurg la dumping sau care stabilesc premii mult prea mari pentru brokeri şi intermediari, lucru care poate duce la situaţia când operatorii nu vor putea face faţă obligaţiilor asumate. Care este părerea Dvs. la acest capitol?

S.L.:
Înţeleg insatisfacţia companiilor de asigurări la acest capitol, deoarece o parte din responsabilitate trece pe umerii companiilor de asigurări. Însăşi companiile de asigurări au obligaţia de a elabora reglementări interne prin care să stabilească anual cheltuielile de achiziţie, implicit comisioanele achitate intermediarilor în asigurări. CNPF urmează să verifice reglementările elaborate, dar organul de supraveghere la moment, nu deţine competenţa de a stabili un plafon maxim pentru comisioanele acordate intermediarilor în asigurări. Acest lucru ţine nemijlocit de politica companiilor, în special la asigurările obligatorii pe RCA şi Carte Verde. La licenţiere sunt prezentate informaţiile privind costul intermedierii serviciilor de intermediere, iar acest preţ este inclus în tarif. Asigurătorii sunt conştienţi că odată ce oferă un preţ mai mare intermediarilor, aceştia nu au de unde să-şi formeze rezerve pentru a achita despăgubirile de asigurare. În goană după clienţi şi prime de asigurare, companiile uneori cedează o bună parte din primă numai pentru ca intermediarii să lucreze pentru ei.

Este o problemă esenţială care, în opinia noastră, poate fi combătută cu concursul atât a companiilor cât şi a CNPF. Asigurătorii sunt cei care oferă brokerilor comisioane exagerate, nu indică acest lucru în rapoarte, le oferă diferite facilităţi, etc. Este o problemă complexă care nu poate fi soluţionată doar de CNPF.

Profit: Reprezentanţii unor companii de asigurări consideră că în această situaţie este necesar de majorat capitalul social al brokerilor. Dvs. ce credeţi?

S.L.:
Conform noilor modificări la lege, capitalul social al brokerilor a fost majorat de la 25 la 100 mii lei. Totuşi, practica arată că aceste reglementări nu sunt suficiente şi nu pot soluţiona problema neachitării în termenele stabilite în contractele de mandat a primelor colectate faţă de asigurător. Intermediarii acumulează primele având împuterniciri de la asigurător, dar unii dintre ei nu transferă mijloacele financiare la asigurător în termenele negociate.

Conform legii, prima achitată la intermediar se consideră a fi achitată la asigurător. Respectiv, la producerea cazurilor asigurate, despăgubirea trebuie achitată indiferent de faptul dacă asigurătorul a primit sau nu de la intermediar prima.

Există, de asemenea, situaţii când brokerii acumulează datorii mari şi este declanşată procedura de insolvabilitate. Brokerul nu are mijloace financiare pe conturile sale, iar asigurătorul nu poate să-şi recupereze banii. Recent, prin amendamentele legale, a fost prevăzut un nou temei de suspendare a licenţei de activitate a brokerului de asigurare, în cazul în care nu achită în termen primele acumulate faţă de asigurători. Din 2012, asigurătorii pot cere în instanţă intentarea procedurii de insolvabilitate a intermediarilor care nu achită în termen primele de asigurare.
 
Profit: Care sunt tendinţele pieţei de asigurări în 2016?

S.L.:
În primul semestru al anului 2016 au crescut semnificativ primele de asigurare, comparativ cu primul semestru al anului 2015. Asigurările generale au crescut cu 9,5%, dar asigurările de viaţă, din păcate, au scăzut cu 0,26%. În acelaşi timp, asigurările de sănătate au crescut cu 23,5%, asigurările de incendiu şi alte calamităţi naturale cu 22%, asigurările de răspundere civilă auto cu 16,6%, asigurările interne şi externe pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă cu 28,2%, iar asigurările Carte Verde cu 5,8%.

Dacă vorbim despre numărul de contracte pentru asigurările RCA, acesta s-a micşorat în 2016, ceea ce denotă că creşterea s-a făcut pe baza cuantumului creşterii preţului. În rest dinamica nu a suferit mari schimbări.

În acelaşi timp, despăgubirile au crescut semnificativ, cu 42,5%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în special pentru asigurările generale despăgubirile s-au majorat cu 43,3%, iar pentru asigurările de viaţă cu 11%. Avem creşteri semnificative şi la achitarea despăgubirilor pentru asigurările de accidente cu 70,6%, pentru asigurările de sănătate cu 59,5%, în special pentru cele cu valabilitate în Republica Moldova. De asemenea, avem creşteri mari pentru asigurările de bunuri de incendiu şi alte calamităţi naturale şi respectiv creşteri la achitările de despăgubiri pentru asigurările RCA.

În primul semestru al anului curent pentru asigurările interne s-au achitat despăgubiri cu 44% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar pentru asigurările Cartea Verde cu 60%.

Pentru Cartea Verde, ţin să menţionez, că se înregistrează disciplinarea asigurătorilor,  lucru care s-a datorat în mare parte pericolului excluderii RM  din acest sistem internaţional.

Profit: Consideraţi justificată propunerea privind majorarea capitalului companiilor de asigurări de la 15 la 25-30 mil. lei?


S.L.:
Şi da şi nu. Legea care este la moment în vigoare şi care stabileşte capitalul statutar al companiilor de asigurări la nivelul de 15 mil. lei a fost adoptată în 2006. Atunci această sumă echivala cu 1 mil. euro, astăzi 1mil. euro înseamnă 22 mil. lei.

Problema a fost discutată în 2015 şi s-a decis să se ceară majorarea capitalului social doar pentru emitenţii de Carte Verde până la 22,5 mil.lei. Pentru alţi asigurători această sumă a rămas nemodificată.

În acelaşi timp, aş vrea să menţionez că cerinţa unui cuantum minimal de capital social este una învechită. Astăzi ar fi relevant ca acest indicator să fie stabilit în dependenţă de capacitatea asigurătorului, riscurile pe care acesta şi le asumă, disponibilităţile pe care le are şi modul de evaluare a fiecărui risc.

Sunt de acord cu necesitatea de majorare a capitalului social, dar aş opta pentru un mecanism de calcul şi nu pentru o sumă fixă stabilită pentru toţi asigurătorii, deoarece nu toţi asigurătorii au aceleaşi riscuri asumate.■

 

Comentarii [6]

Comentariu
  • 28.09.2016 09:01:11 David
    Fara cresterea economiei nationala nu poate sa fie cresterea in sectorul asigurari! Asta trebue sa fie clar pentru toti, inclusiv si CNPF.
  • 29.09.2016 09:08:15 Petrica
    Nu aveti sanse pentru dezvoltare...
  • 30.09.2016 09:04:31 Виктория
    Выдавайте побыстрее лицензии новым компаниям, пусть они оживляют и тормошят этот рынко, в котором все сейчас как в тухлом и дурно пахнущем застоявшемся болоте.
  • 10.10.2016 09:04:42 Fima
    Este clar pentru toti ca cu miscarea trebeurile merg prost!
  • 17.10.2016 09:01:14 Anghelina
    Este clar ca acuma ea nu sa dezvolta...
  • 01.12.2021 10:46:18

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
5
Afişări de site:
2518406
Vizitori unici:
5346076

WebArt Pro