Profit: Dle Pâslaru, embargoul impus de Rusia la importul de vinuri din Moldova în 2006 şi apoi în septembrie 2013 a fost o lovitură grea pentru vinificatori. Cum se descurcă industria la un an de la interzicerea exporturilor pe cea mai mare piaţă de desfacere? Care sunt la moment principalele direcţii de export?

E.P.: În prezent, există trei direcţii principale: piaţa UE, cea a Chinei şi cea a SUA. Am fost, suntem şi vom fi pe pieţele tradiţionale din C.S.I. În acest context, aş vrea să aduc mulţumiri Republicii Belarus care ne-a susţinut foarte mult după introducerea embargoului din partea Rusiei şi unde la moment exportăm o mare cantitate de vin în vrac. De asemenea, exportăm cantităţi destul de mari de vin în Ucraina, Kazahstan şi Kârgâzstan.

Sunt optimist şi cred că problema reluării exporturilor de vin în Rusia va fi soluţionată în viitorul apropiat. Suntem de acord să achităm taxa de export în valoare de 15%, fiind conştienţi de faptul că dacă dorim să ne integrăm în comunitatea europeană, atunci va trebui să achităm taxa vamală în C.S.I. În schimb, nu ne vom mai confrunta cu situaţii când vinul nostru poate deveni peste noapte o armă politică sau când acesta este declarat bun doar pentru a vopsi gardurile. Vom avea o piaţă stabilă unde vom livra volume mai mici, dar de calitate mai bună şi vom beneficia de sprijinul O.M.C.

Profit: Ce acţiuni concrete din partea statului ar ajuta vinificatorii să iasă din criza care, odată începută în 2006, pare să nu mai aibă sfârşit?

E.P.: În primul rând, este absolut necesar ca toţi producătorii să înţeleagă că dacă dorim să ne vindem produsele pe piaţa externă, atunci trebuie să producem un vin sec de calitate. Nu mai este loc pentru vinurile demidulci, dulci sau cele produse în condiţii de garaj. Doi, este necesar să se investească în marketing. Şi trei, este necesar ca statul să susţină financiar vinificatorii. Înţeleg că la moment Guvernul este limitat în resurse financiare, dar consider că ar fi bine să preluăm exemplul Ucrainei unde există un fond al viticulturii şi vinificaţiei format în baza taxelor achitate de producătorii şi consumatorii de bere şi votcă. Datorită acestui fond, timp de cinci ani în Crimeea şi în regiunea Odesa au fost plantate zeci de hectare de viţă de vie, iar calitatea vinului s-a îmbunătăţit considerabil, nu în ultimul rând, datorită echipamentului nou şi tehnologiilor moderne procurate din aceste resurse. O situaţie similară se observă în România, unde în ultimii 3-4 ani a fost înregistrată o majorare a consumului de vin, a cărui calitate, de asemenea, s-a îmbunătăţit semnificativ. În plus, în ţara vecină în ultimii ani s-au creat zeci de vinării noi care promovează vinul de calitate.

Autorităţile trebuie să înţeleagă că, fără finanţare de lungă durată şi susţinere din partea statului, sectorul vitivinicol nu se poate dezvolta. Uitaţi-vă la exemplul României unde subvenţiile de stat pentru plantarea unui 1 ha de viţă de vie se ridică la 15 mii de euro, iar în Ucraina la $10 mii. În plus, în România 50% din costul utilajului este acordat în formă de grant. Sperăm foarte mult că vectorul european al ţării va fi continuat, iar vinificatorii noştri vor avea acces la fonduri europene nerambursabile pentru procurarea utilajului de calitate. Astăzi, este imposibil să produci vinuri de calitate fără reutilarea vinăriilor.

Profit: Aflându-te în UE, unde rafturile supermarketurilor sunt pline de sticle de vin din toată lumea, te gândeşti cu tristeţe că, în pofida retoricii optimiste a autorităţilor şi vinificatorilor, şansele ca vinul moldovenesc să „cucerească” această piaţă sunt destul de mici. Dvs. sunteţi mai optimist la acest capitol?

E.P.: La afirmaţiile despre suprasaturarea pieţei europene, eu aduc exemplul pieţei de automobile care, de asemenea, este suprasaturată, dar unde există loc atât pentru automobile foarte scumpe ca Porsche, Mercedes sau BMW, cât şi pentru Dacia sau automobilele produse în China. La fel este şi cu piaţa vinurilor.

Consider însă că pe lângă piaţa externă trebuie să ne preocupăm şi de cea internă. Nu poate un domeniu al economiei din orice ţară a lumii să fie stabil în condiţiile în care piaţa locală reprezintă doar 5%. De exemplu, în România circa 60% din vinul produs este comercializat pe piaţa internă. Pentru noi ar fi o mare realizare să majorăm cota pieţei interne până la 20-30%. În acest caz am fi mai puţin vulnerabili la posibilele şocuri de pe pieţele externe.

Profit: Dar cum putem spori consumul de vin pe piaţa internă în condiţiile în care în Moldova se produce şi se consumă o cantitate foarte mare de vin de casă, mai ales după ce accesul pe principala piaţă de desfacere a fost interzis?

E.P.: În primul rând, este necesar de creat condiţii pentru ca vinăriile să poată procura de la ţărani strugurii, astfel încât aceştia să nu mai producă cantităţi mari de vin în condiţii de casă pe care ulterior să-l comercializeze. Cu tot respectul pentru ţăranii noştri, dar un vin de calitate nu poate fi produs în condiţii de casă.

În al doilea rând, trebuie să explicăm oamenilor cât de dăunătoare sunt soiurile hibrid din care se produce cea mai mare cantitate de vin de casă. Aceste soiuri de struguri conţin dicluzit, o substanţă foarte dăunătoare sănătăţii omului. Statisticile arată că cel mai mare număr de pacienţi care suferă de ciroza ficatului este înregistrat în raioanele Călăraşi, Nisporeni şi Străşeni, anume acele raioane unde se cultivă aceste soiuri de viţă de vie care sunt interzise în toată lumea. Pe parcursul anilor, în Moldova au fost întoarse mai multe loturi de vinuri exportate în SUA şi Europa şi care conţineau chiar şi o cantitate mică de vin produs din soiuri hibrid de struguri.

De asemenea, trebuie să preluăm exemplul României unde pentru plantarea soiurilor hibrid nu se acordă niciun bănuţ, în comparaţie cu miile de euro acordate drept subvenţie la plantarea soiurilor europene.

Profit: Nu vedeţi un paradox în faptul că, pe de o parte, vinificatorii doresc să sporească volumul vânzărilor de piaţa internă, dar, în acelaşi timp, preţul la care vinul moldovenesc este comercializat în magazine este destul de înalt – de la 40-50 până la 120-200 de lei. Aceste preţuri ridică multe semne de întrebare, mai ales în condiţiile în care vindem peste hotare vin la preţul de $1 sticla sau chiar mai puţin?

E.P.: Aici problema constă în adaosul comercial foarte mare aplicat de magazine. De multe ori preţul din magazine, fără a mai vorbi de cel din restaurante, este de câteva ori mai mare decât cel de la producător. În plus, mai există şi taxa de intrare în supermarketuri şi restaurante care ajunge până la 2 mii de euro.

Vă aduc un exemplu: un restaurant din centrul Chişinăului procură de la producător 3 cutii cu sticle de vin pe lună la preţul de 2-5 euro pentru o sticlă, dar cere o taxă de intrare de 2,000 euro şi comercializează vinul la preţul de 300-400 sau chiar 1,000 de lei sticla. Iată care este problema. Considerăm că este necesar ca autorităţile să adopte o lege prin care adaosul comercial aplicat de reţelele comerciale la vinurile moldoveneşti, dar şi la orice alte bunuri produse în ţară, să nu fie mai mare de 20%. În restaurante, adaosul comercial ar putea fi de 50%, dar nu mai mult. Or, în prezent în restaurantele din Chişinău vinurile sunt mai scumpe decât în restaurantele din Europa!

De asemenea, considerăm că magazinele şi restaurantele trebuie obligate să pună la dispoziţia consumatorului vinurile a cel puţin 10 companii locale. Argumentul precum că spaţiul este limitat nu ţine, mai ales în condiţiile în care vinurile străine sunt prezente într-un sortiment mult mai mare.

Profit: Care este reacţia autorităţilor atunci când abordaţi aceste probleme?

E.P.: Suntem ascultaţi şi atât. Nu urmează nicio reacţie. Ni se spune că activăm în economia de piaţă. Considerăm această abordare absolut incorectă, deoarece chiar şi în comunitatea europeană preţul la produsele alimentare este reglementat, iar producătorii autohtoni sunt protejaţi.

Trebuie să constat, cu regret, că în Moldova, spre deosebire de asemenea ţări ca Marea Britanie sau Italia, este destul de slab dezvoltat spiritul patriotismului – adică marea majoritate a consumatorilor să aleagă conştient produsele autohtone, sprijinind, astfel, producătorii locali, contribuind la crearea de noi locuri de muncă şi la majorarea salariilor. Consider că o campanie naţională la radio şi TV, care să îndemne consumatorii să aleagă produsele fabricate în Moldova, ar fi foarte binevenită.

Profit: Este adevărat că pentru a intra în supermarketurile din Occident, de asemenea, este necesar de achitat o taxă de intrare de mii sau chiar zeci de mii euro?

E.P.: Este adevărat că aceste taxe se achită peste tot în lume, dar în SUA şi UE există mai multă transparenţă la acest capitol, pe când în Europa de Est şi în C.S.I. situaţia este mult mai complicată.

Profit: Care este preţul mediu la care vinul moldovenesc este în prezent comercializat peste hotare?

E.P.: Preţul depinde de calitate. Un vin de calitate comercializat la preţul de $1 sticla este vândut sub semicost, respectiv vinul vândut la acest preţ nu este de cea mai bună calitate. Cu părere de rău, nu întotdeauna concurenţa dintre vinificatorii moldoveni este una sănătoasă. Am să vă dau un exemplu. Timp de mai mulţi ani, pe cele mai importante pieţe de desfacere a vinurilor moldoveneşti din UE, piaţa Poloniei şi cea a Cehiei, vinul era livrat de 5-6 companii la preţul de 80-90 euro cenţi sticla. Recent, o altă companie a intrat pe aceste pieţe cu preţuri mult mai mici, dar şi cu un vin de o calitate mai proastă, compromiţând, astfel, imaginea tuturor vinurilor moldoveneşti şi, practic, distrugând această piaţă.

O situaţie similară a fost înregistrată pe piaţa Chinei. Sperăm foarte mult că, odată cu promovarea brandului Wine of Moldova, toate vinurile comercializate sub această umbrelă vor fi de cea mai înaltă calitate şi vor corespunde tuturor standardelor internaţionale.

Profit: Să înţelegem că la moment controlul asupra vinurilor destinate exporturilor nu este unul foarte riguros, deşi autorităţile au promis să ia măsuri stricte la acest capitol?

E.P.: Din păcate, controlul nu este încă unul foarte strict. Sperăm că situaţia la acest capitol se va îmbunătăţi în viitorul apropiat, mai ales odată cu implementarea brandului de ţară Wine of Moldova. Doar vinurile de cea mai bună calitate vor fi promovate sub umbrela acestui brand naţional. În acelaşi timp, considerăm că nu este corect ca companiile care activează în zonele economice libere să nu participe financiar la Fondul de promovare a vinurilor cu brandul Wine of Moldova. Recent, instanţa de judecată a dat câştig de cauză Oficiului Naţional al Viei şi Vinului şi acum toate companiile vinicole trebuie să achite mijloace financiare în acest fond.

Profit: Menţionaţi anterior că la moment sectorul se descurcă în mare parte datorită exporturilor de vin în vrac. Este aceasta o ieşire din situaţie pe termen scurt sau un domeniu de perspectivă?

E.P.: Calitatea vinului neîmbuteliat a fost îmbunătăţită semnificativ şi acum exportăm vin în vrac nu doar în Belarus, dar şi în Italia, Austria şi alte state.

Nu trebuie să punem accentul doar pe comercializarea vinului îmbuteliat, ci să utilizăm toate posibilităţile. Vinăriile mari trebuie să vândă până la 50% din vinul pe care îl produc în vrac. Acest lucru este practicat în toată lumea. Cele mai mari companii vinicole din Germania cumpără 90% din vinuri din Bulgaria, România şi alte ţări.

Aş vrea să aduc exemplul companiei Vinăria din Vale, deţinătoarea din anul curent a Premiului Mare, care cooperează cu o companie bielorusă la producerea vinului în Moldova şi îmbutelierea acestuia în Belarus. De la acest tip de cooperare are de câştigat atât Moldova, cât şi Belarus.

Am declarat în repetate rânduri că o posibilitate de a fi prezenţi pe piaţa Rusiei este de a produce vinuri de calitate în Moldova, o mare parte dintre care ulterior să fie îmbuteliat în Rusia. Viitorul companiilor mari ţine, în mare parte, şi de acest domeniu de activitate.■