Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Soluţii de creditare de la Mobiasbancă - Groupe Société Générale

Credite & Avantaje | Mariana Tabuncic

Cu siguranţă, creditarea ocupă un loc important în activitatea fiecărei bănci, în particular, dar şi în procesul de dezvoltare economică a ţării, în general. Din aceste considerente, fiecare bancă încearcă să elaboreze şi să promoveze o politică de creditare eficientă şi aliniată cerinţelor pieţei. Redactorul şef-adjunct al revistei Profit, Mariana Tabuncic, a discutat despre posibilităţile de creditare ale Mobiasbancă - Groupe Société Générale cu şeful Secţiei Piaţa Persoane Juridice, Departamentul Strategie şi Marketing, Alexandru Guţu.

Profit: Dle Guţu, care sînt criteriile pe care vă bazaţi atunci cînd elaboraţi politica de creditare a Mobiasbancă - Groupe Société Générale?

A.G.:
Elaborarea politicii de creditare necesită o analiză complexă a mai multor factori, cum ar fi: actualul portofoliu de creditare al băncii, structura acestuia, tendinţele pe piaţa bancară sau cerinţele clienţilor. Totodată, se ţine cont de domeniul economic în care avem o experienţă mai mare de creditare sau domeniul economic de perspectivă. Nu în ultimul rînd, la baza politicii de creditare se află obiectivele clar formulate de conducerea şi acţionarii băncii. Prin urmare, sînt analizaţi mai mulţi factori, atît interni, cît şi externi, în baza cărora se stabileşte o politica de creditare pentru o perioadă anumită. Aceasta, la rîndul său, se află la temelia elaborării unei politici de preţuri în domeniul creditării, ţinîndu-se iarăşi cont de factori interni şi externi, de conjunctura macroeconomică, de accesul la resurse financiare etc. La momentul actual, Mobiasbancă promovează o politică de preţuri echilibrată în domeniul creditelor, iar datorită colaborării avantajoase cu organizaţiile financiare internaţionale, cum ar fi Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Mondială etc., ne permitem să oferim unele dintre cele mai bune preţuri pe piaţa bancară din republică.

Profit: Care este numărul clienţilor pe care-i deserviţi şi în ce domenii activează aceştia ?

A.G.:
La moment, este vorba de circa 13 500 de clienţi persoane juridice, circa 90% reprezintă întreprinderile micro-, mici şi mijlocii. Sîntem o bancă universală şi clienţii noştri provin din diverse sectoare ale economiei naţionale - vinificaţie, construcţii, agricultură, comerţ, transporturi, industrie prelucrătoare etc. Cu alte cuvinte, nu avem restricţii la capitolul domeniilor finanţate. Intrăm pe orice piaţă şi pe orice segment de clienţi, în funcţie de necesităţile acestora - de finanţare, susţinere sau consiliere. La acordarea creditelor către persoane juridice rata dobînzii depinde de mai mulţi factori şi anume, în funcţie de scopul creditului - pentru mijloace circulante sau pentru investiţii, în funcţie de resurse de finanţare – proprii ale băncii sau din cele atrase de la organizaţiile financiare internaţionale. Totodată, rata dobînzii depinde şi de situaţia financiară a clientului şi posibilităţilor acestuia de rambursare a creditului. La moment, Mobiasbancă oferă unele dintre cele mai bune preţuri la credite, astfel rata dobînzii pentru credite în lei este de pînă la 14-15% anual, iar în valută, luînd în calcul şi resursele financiare internaţionale, rata dobînzii variază între 6 şi 9%.

Profit: Care este valoarea maximă a creditelor acordate şi termenele în care acestea pot fi oferite?

A.G.:
Depinde de proiectul finanţat şi de resursele financiare din care este finanţat acest proiect – din sursele proprii sau din surse externe. Din resursele Băncii Mondiale în cadrul Proiectului de Ameliorare a Competitivităţii, de exemplu, suma maximă poate ajunge la 800 mii euro pentru un termen de pînă la 7 ani. Din resursele Băncii Europene de Investiţii pot fi acordate credite de pînă la 12,5 mil. euro, pe un termen de pînă la 10 ani, reprezentînd o ofertă unică de finanţare în Moldova.

Profit: Care este termenul de examinare a cererii de acordare a creditului?

A.G.:
Evident că fiecare bancă îşi are specificul său şi cerinţele sale proprii, dictate de principiile de gestiune eficientă a riscurilor. Pentru acordarea unui credit banca solicită unele documente justificatoare, care să demonstreze capacitatea clientului de a rambursa creditul, cu atît mai mult cînd este vorba de credite foarte mari. Unii clienţi solicită credite doar în baza gajului, ceea ce reprezintă o viziune eronată a clienţilor asupra procesului de creditare a băncilor. Gajul reprezintă o sursă secundară de garantare. În primul rînd, banca este interesată de posibilităţile clientului de a valorifica eficient creditul şi de a-l rambursa în termenele stabilite, respectiv analiza activităţii economico-financiare a clientului reprezintă un moment foarte important în luarea deciziei. Banca examinează posibilele riscuri ale clientului, pe care acesta poate nici nu le-a prevăzut pentru moment, pentru ca să vină cu suport pentru ameliorarea acestora.

Profit: R.Moldova are o economie bazată pe consum, iar schimbarea paradigmei dezvoltării economice reprezintă unul din scopurile de bază ale autorităţilor. La moment, această tendinţă de trecere de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiţii se observă în structura de acordare a creditelor?

A.G.:
În prezent, cea mai mare parte a creditelor, desigur, sînt acordate întreprinderilor care activează în domeniul comerţului, fiind vorba de circa 75% din totalul creditelor acordate. Sîntem de acord şi tindem spre majorarea numărului de  companii producătoare şi exportatoare din numărul total de companii creditate. În acest sens, venim cu soluţii concrete: credite din resursele Băncii Mondiale în cadrul Proiectului de Ameliorare a Competitivităţii, care este destinat doar clienţilor care desfăşoară activitatea de export. Creditele sînt acordate în condiţii foarte avantajoase de circa 5-6% anual în valută şi de circa 13-14% anual în lei, fiind unele dintre cele mai bune preţuri pe piaţa locală. De asemenea, din resursele Băncii Europene de Investiţii venim cu o ofertă unică pe piaţa Moldovei pentru companii care îşi doresc o investiţie de durată în producţie. Aceste credite sînt acordate pe un termen de pînă la 10 ani, cu o rată de circa 6-7% anual în valută. Prin toate acţiunile noastre, cu suportul partenerilor noştri din străinătate, încercăm să motivăm clienţii să investească în activităţi de producţie şi export.

Profit: După un an de criză şi unul în care a fost înregistrată o uşoară relansare economică, simţiţi o înviorare a procesului de creditare?

A.G.:
Deşi destul de slab, dar se simte o înviorare a procesului de creditare. La moment, condiţiile de creditare sînt foarte bune. Cu toate acestea, clienţii sînt încă destul de reticenţi să ia credite. Parcă ar mai aştepta ceva. Dar, comparativ cu anii 2008-2009, situaţia este una mai bună. Cred că la moment, piaţa creditară în Moldova este în dezvoltare şi nu a ajuns la maturitatea sa. Maturitatea pieţei creditare depinde nu doar de bănci, dar şi de situaţia macroeconomică din ţară. Resursele financiare internaţionale sînt încă scumpe, datorită riscului de ţară. Dar de la an la an se simte o îmbunătăţire în acest sens, ceea ce va conduce inevitabil la îmbunătăţirea situaţiei macroeconomice şi la ieftinirea resurselor financiare internaţionale, ca urmare şi ratele la credite vor scădea. Toate sînt interdependente. Mai mult decît atît, maturitatea pieţei bancare de creditare depinde şi de educaţia clienţilor. Am trecut deja de perioada de tranziţie cînd afacerile se făceau haotic. În urma venirii pe piaţa locală a băncilor de talie internaţională, cum este Groupe Société Générale, sînt implementate standarde europene de gestiune a riscului, la care clienţii noştri au început deja să se acomodeze.

Profit: Care sînt avantajele Mobiasbancă - Groupe Société Générale în comparaţie cu alte bănci?

A.G.:
Cel mai mare avantaj al băncii este faptul că facem parte dintr-un grup financiar internaţional, cum este Groupe Société Générale. Astfel, avem posibilitatea de a accesa mai uşor resurse cu mult mai ieftine decît alte bănci. Am primit şi susţinere în domeniul implementării standardelor europene de gestiune a riscului care au permis băncii să se plaseze în fruntea pieţei cu cele mai bune rezultate la capitolul Indicatorul costului net al creditelor neperformante. Am atins acest rezultat datorită performanţei şi prudenţei cu care activăm pe piaţa bancară. Totodată, avem acces la cele  mai  bune  practici  ale  băncilor  din  cadrul  Groupe Société Générale, pe care le putem implementa şi pe piaţa locală. Sîntem o echipă de profesionişti şi doar împreună cu clienţii noştri putem realiza lucruri măreţe.

 

Comentarii [4]

Comentariu
  • 23.10.2012 04:42:11
  • 08.01.2015 09:23:56
  • 23.08.2015 07:23:48
  • 07.10.2016 11:05:28

Adauga-ţi comentariu

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
56
Afişări de site:
2517880
Vizitori unici:
5344520

WebArt Pro