Partidul Comuniştilor (PCRM), aflat la guvernare, respectă cu fermitate dispoziţiile congresului din martie al partidului, care a dat startul neoficial cursei electorale. Spre deosebire de toate celelalte formaţiuni, este cert că PCRM nu intenţionează să constituie blocuri şi să opereze transformări radicale. Partidul de guvernămînt merge „cu paşi mari” sperînd să obţină a treia oară dacă nu majoritatea în Parlament, mai multe voturi decît alte partide. Este şi posibil – datorită electoratului vîrstnic activ, aplicării resurselor administrative, financiare şi media nelimitate, popularităţii liderului său – şef de stat şi unei serii de alţi factori.

Dar de multe circumstanţe va depinde dacă PCRM va repurta o victorie convingătoare sau, pur şi simplu, îşi va devansa concurenţii principali. În primul rînd, succesul sau nereuşita PCRM vor depinde, în mare măsură, nu de lupta politică, ci de acţiunile (sau inacţiunile) sale proprii. Putem spune că primul pas pe care l-au făcut comuniştii imediat după congres în întîmpinarea alegerilor – schimbarea Guvernului – nu a fost unul prea reuşit. Noul Guvern nu este cu mult mai bun decît cel vechi. În pofida tuturor eforturilor, încă nu se poate spune că Zinaida Greceanîi a adus dividende suplimentare în activul partidului. Guvernul nou îl ascultă pe şeful statului la fel de bine ca şi cel precedent, dar aceasta nu dă un plus de eficienţă. Mai mult, se pare că comuniştii şi-au lansat, cu propriile mîini, un oponent nou – pe Vasile Tarlev.

Nu se atestă avansări nici pe direcţia transnistreană. Precum au presupus observatorii, optimismul exagerat al lui Vladimir Voronin s-a dovedit a fi nejustificat. În jurul întrevederii amînate cu Igor Smirnov a fost atîta gălăgie încît Preşedintele Moldovei a declarat chiar că liderul tiraspolean şi toate regimurile separatiste trebuie trimise la „gunoiştea istoriei”.  Afirmaţie cu care Smirnov, probabil, nu este categoric de acord. El va imita dorinţa de a rezolva problema transnistreană, dar, de fapt, va aştepta rezultatele alegerilor parlamentare din Moldova ca să vadă încă o dată – cine va fi pe cal alb, şi cine va merge la gunoişte...

În rest, comuniştii nu prea au motive pentru îngrijorare. Ei deţin controlul total asupra situaţiei din Parlament şi Guvern, iar prin regruparea forţelor în Consiliul Municipal Chişinău ei au neutralizat şi activismul opoziţiei liberale în capitală. Judecînd după comportamentul oponenţilor principali, comuniştii nu au de cine să se teamă. Nimeni nu atentează serios la electoratul lor.

Probabil, lucrul acesta va încerca să-l facă Vasile Tarlev, revenit în politică în fruntea Uniunii Centriste. El a fost supărat de faptul că a fost demis „din propria dorinţă” şi nu a primit nimic în schimb. Dacă nu vom lua în calcul, bineînţeles, «Ordinul Republicii», acordat de Vladimir Voronin, care îi asigura pe toţi că ex-premierul rămîne „membru al echipei”. Şeful statului mai susţinea că acestuia îi va fi încredinţat „un sector de lucru de răspundere”. Totodată, fie că nu s-a găsit un atare sector, fie că nu a mers relaţia cu fosta „echipă”, dar domnul Tarlev a rămas nesolicitat. După o jumătate de an de inactivitate, el s-a grăbit să-şi caute un loc sub soare, pînă electoratul nu l-a uitat definitiv pe cel care s-a aflat cel mai mult timp dintre toţi în postul de prim-ministru, în istoria Moldovei contemporane.

Uniunea Centristă din Moldova (UCM), cu preşedintele ei constant, Mihai Petrache, nu a acumulat niciodată în alegeri nici măcar un procent din voturile alegătorilor. Treptat, partidul a ajuns la periferia vieţii politice şi părea că zilele lui sînt numărate.   În pofida divergenţelor şi scandalului de la congres, alegerea lui Tarlev în fruntea UCM îi oferă Uniunii şansa, cel puţin, să lupte la alegerile parlamentare şi să nu ceară să fie luată sub aripa cuiva.

Este cert că acest partid va căuta acum să obţină voturile nu doar ale alegătorilor de orientare democrată şi social-democrată, ci să mai rupă şi ceva din „torta comunistă”. Înţelegînd situaţia, autorităţile au reacţionat critic la apariţia lui Tarlev în politică şi au dat curs imediat informaţiei despre fraudele de la Fabrica «Bucuria», din perioada în care proaspătul politician era director al acesteia. Şi acesta este doar începutul. De altfel, nimeni nu a anulat principiul: „Ai noştri sînt ofensaţi, ei trebuie apăraţi!” Asemenea acţiuni ale autorităţilor pot nu numai să pună piedici Uniunii Centriste, dar şi s-o ajute.

Or, şi o atare publicitate îndoielnică şi ajutor din partea autorităţilor abia de pot favoriza depăşirea de către UCM a pragului de şase la sută pe care comuniştii nu au de gînd să-l diminueze, contrar recomandărilor organismelor internaţionale. Dacă Uniunea Centristă va acumula  4-5 procente, am putea spune că acesta va constitui un eşec al comuniştilor, pentru că partea leului din aceste sufragii va fi ruptă de la ei şi distribuită proporţional tuturor celor care vor accede în Parlament.  Iar dacă UCM va ajunge totuşi în legislativ, nu încape îndoială că partidul va accepta colaborarea pentru constituirea majorităţii parlamentare comuniste.

Există chiar presupuneri, potrivit cărora, de fapt, toate divergenţele dintre Tarlev şi foştii tovarăşi de idei din Partidul Comuniştilor ar fi fost înscenate, cu scopul creării „coloanei a doua” pentru constituirea ulterioară a majorităţii parlamentare. Asemenea variante, deşi par puţin verosimile, nu pot fi neglijate. Iar faptul că Vladimir Voronin a respins în repetate rînduri posibilitatea de constituire a unor partide-satelit nu face decît să confirme ipoteza.

Cu o jumătate de an înainte de alegeri, Voronin nu-şi ascunde intenţia de a fi primul pe lista candidaţilor de parlamentari ai PCRM, de a deveni ulterior Preşedinte al Parlamentului şi a conduce ţara în acelaşi regim. O aluzie clară în acest sens a fost făcută în interviul acordat recent postului de radio «Ăho Moskvî», în care Voronin a declarat că rămîne în «politica activă». Comuniştii speră să obţină voturile care nu le ajung în Parlament, în primul rînd, de la Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), care în ultimii ani a parcurs o cale anevoioasă de la principalul oponent pînă la principalul aliat al comuniştilor.

Iurie Roşca şi-a dovedit de multe ori capacitatea de a se adapta la orice situaţie şi de a rămîne în politică. El a primit cadou de la comunişti postul de televiziune «EU (Roşca) TV», precum şi multe alte facilităţi, şi speră foarte mult să depăşească aşa-zisul sindrom „4 aprilie 2005”. Atunci, comuniştii vor putea miza pe deplin pe voturile sale la formarea majorităţii parlamentare pentru alegerea şefului statului, a spicherului şi pentru formarea Guvernului.

Or, mai rămîne o întrebare: va ajunge oare PPCD în Parlament sau nu? Doar Roşca însuşi ar putea să răspundă afirmativ la această întrebare. Cu siguranţă, el va căuta să găsească vreo baghetă magică, cum au fost pentru el în campaniile electorale precedente fostul deţinut politic Ilie Ilaşcu; luptătorul înverşunat împotriva corupţiei, generalul Nicolae Alexei, şi protestele anticomuniste cu dispariţia enigmatică a lui Cubreacov.

Pentru că nu sînt la fel de siguri că „parteneriautl politic” va continua şi coaliţia roş-oranj se va menţine, comuniştii vor căuta să stabilească relaţii cu alte partide, care ar putea accede în Legislativ. Mai întîi, din rîndul aşa-zişilor centrişti, care se situează pe eşichierul politic mai la dreapta de Uniunea Centristă. O atare forţă ar putea să devină Partidul Democrat, cu care comuniştii au mai reuşit să se înţeleagă în actualul Parlament. Sau Partidul Social Democrat, cu ajutorul căruia autorităţile centrale au putut destrăma coaliţia de guvernămînt în Consiliul Municipal Chişinău, făcînd mult rău democraţilor şi liberalilor. Dar se pare că accederea acestor partide în Parlament este o întrebare la fel de mare, ca şi în cazul PPCD-ului.

Doi Dumitri - fostul preşedinte al Parlamentului, Diacov, şi fostul premier, Braghiş, pînă la urmă nu s-au putut înţelege în privinţa fuzionării partidelor şi convocării, toamna, a congresului de fuziune. De asemenea, nu s-au îndreptăţit zvonurile lansate acum un an, precum că Marian Lupu ar putea să devină liderul Partidului Democrat, iar vreun alt politician cunoscut va adera la social-democraţi. Aceştia nu au reuşit să ducă la un sfîrşit logic unirea puterilor în centrul politic, Partidul Democrat a suferit pierderi mari din cauza exodului mai multor activişti de partid la Partidul Liberal Democrat. În această situaţie, este greu de crezut că ambele partide, PSDM şi PDM, vor trece în Parlament.

Nici situaţia din tabăra liberalilor nu oferă mai multă certitudine. Procesul de unire a forţelor pe flancul drept s-a blocat, fără să fi început. Liberal-democraţii, care menţin o amploare mare a activităţilor de partid, în premieră pentru istoria politicii moldoveneşti contemporane, au desfăşurat un congres în afara Chişinăului – la Bălţi. Acolo, ei au anunţat startul oficial al campaniei lor electorale şi intenţii serioase de a lucra în toată republica, fără să se limiteze cu perimetrul /pieţei - ?/ Marii Adunări Naţionale. Aceasta poate da anumite rezultate, avînd în vedere succesul relativ al lui Vlad Filat la alegerile de primar de Chişinău şi poziţia anticomunistă consecventă a PLDM-ului.

După ce PPCD şi-a abandonat retorica anticomunistă, voturile electoratului cu viziuni anticomuniste sînt pretinse, pe lîngă PLDM, de către Alianţa „Moldova Noastră” şi Partidul Liberal. Acestea aşteaptă, deocamdată, dacă cineva dintre alţi parteneri din aripa liberală se va asocia ca să ia cu asalt împreună Olimpul parlamentar. Deocamdată, doar Partidul Popular Republican a anunţat asemenea intenţii. Liderul acestuia, Nicolae Andronic, admite posibilitatea de aderare la AMN, în timp ce Partidul Naţional Liberal, mişcarea „Acţiunea Europeană” şi alte cîteva partide încearcă să elaboreze independent tactica şi strategia de desfăşurare a campaniei electorale. Totodată, nu toate ţin cont de faptul că le-a rămas foarte puţin timp. Dacă a mai rămas, în fond.